ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ ,la data de 4 martie

2003, reclamanta Z.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, anularea hotărârii nr. 2849 din 30 ianuarie 2003 emisă

de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea calității de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și implicit, recunoașterea

calității de beneficiară al dispozițiilor respectivului act normativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că s-a născut în orașul Ismail din Basarabia – România, pe data de 12

aprilie 1918, unde a trăit până la ocupația sovietică și că, pentru a

supraviețui unei deportări aproape sigure, s-a refugiat în România în anul

1940, iar în anii 1940 și 1944 a avut calitatea de refugiat. În consecință,

beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 548 din 17 aprilie 2003,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de Z.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, a dispus anularea hotărârii nr. 2849 din 30 ianuarie 2003 emisă de

pârâtă și a obligat-o pe aceasta să elibereze o nouă hotărâre, prin care să se

constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta, fiind de naționalitate

română, a fost obligată datorită regimului stalinist să se refugieze în

România, lăsând acolo toate bunurile mobile și imobile. Prin urmare, ea are

statutul de refugiat în înțelesul Legii nr. 189/2000, întrucât s-a retras

dintr-un teritoriu ocupat, punându-se la adăpost de un pericol.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului București.

În motivarea recursului s-a

susținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada perioadei, refugiului prin

acte oficiale care să ateste acest lucru și nici prin declarație cu martori.

Recursul este întemeiat.

Conform art. 1 din Legea nr.

189/2000, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la data de 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice”.

Reclamanta a depus la dosar, în

fotocopii, hotărârea nr. 2849 din 30 ianuarie 2003 a Casei de Pensii a

municipiului București, certificat de naționalitate, diploma de bacalaureat,

certificat de absolvire, buletin de identitate și declarația martorilor C.A. și

C.D., declarație din care rezultă că o cunosc pe Z.A. și că aceasta s-a

refugiat atât în anul 1940, cât și în anul 1944 din Basarabia, ocupată de

Rusia, în România și nu s-a mai întors din refugiu.

Probele administrate în cauză nu

sunt, însă, concludente, pentru a dovedi susținerile reclamantei, cu atât mai

mult, cu cât aceasta nu a precizat cu exactitate perioadele în care a fost în

refugiu.

De aceea, pentru corecta soluționare

a litigiului și evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului, urmează a se

admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre

rejudecare, la aceiași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 548 din 17

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 noiembrie 2003.