ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4175/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ ,la data de 4 martie 2003, reclamanta Z.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 2849 din 30 ianuarie 2003 emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și implicit, recunoașterea calității de beneficiară al dispozițiilor respectivului act normativ. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în orașul Ismail din Basarabia – România, pe data de 12 aprilie 1918, unde a trăit până la ocupația sovietică și că, pentru a supraviețui unei deportări aproape sigure, s-a refugiat în România în anul 1940, iar în anii 1940 și 1944 a avut calitatea de refugiat.

În consecință, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Prin sentința civilă nr. 548 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de Z.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a dispus anularea hotărârii nr. 2849 din 30 ianuarie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să elibereze o nouă hotărâre, prin care să se constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta, fiind de naționalitate română, a fost obligată datorită regimului stalinist să se refugieze în România, lăsând acolo toate bunurile mobile și imobile.

Prin urmare, ea are statutul de refugiat în înțelesul Legii nr. 189/2000, întrucât s-a retras dintr-un teritoriu ocupat, punându-se la adăpost de un pericol. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului București. În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada perioadei, refugiului prin acte oficiale care să ateste acest lucru și nici prin declarație cu martori. Recursul este întemeiat. Conform art. 1 din Legea nr. 189/2000, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”.

Reclamanta a depus la dosar, în fotocopii, hotărârea nr. 2849 din 30 ianuarie 2003 a Casei de Pensii a municipiului București, certificat de naționalitate, diploma de bacalaureat, certificat de absolvire, buletin de identitate și declarația martorilor C.A. și C.D., declarație din care rezultă că o cunosc pe Z.A. și că aceasta s-a refugiat atât în anul 1940, cât și în anul 1944 din Basarabia, ocupată de Rusia, în România și nu s-a mai întors din refugiu. Probele administrate în cauză nu sunt, însă, concludente, pentru a dovedi susținerile reclamantei, cu atât mai mult, cu cât aceasta nu a precizat cu exactitate perioadele în care a fost în refugiu. De aceea, pentru corecta soluționare a litigiului și evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului, urmează a se admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 548 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2003.