ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1263/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1455/PI din 2 octombrie 2000,

pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis acțiunea reclamantei SC T. SA Timișoara

și a obligat-o pe pârâta SC L.K.W. la plata sumei de 5.008 dolari S.U.A.,

reprezentând contravaloare transport și 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

reclamanta a efectuat, pentru pârâtă, un transport dus-întors cu mașina pe ruta

Oradea – Moscova – Cluj-Napoca - Timișoara, facturat cu factura nr. 304299 din 4

iulie 1996, suma datorată fiind de 3770 dolari S.U.A., care a fost parțial

achitată, rămânând o diferență de 1426 dolari S.U.A.

De asemenea, a reținut că al doilea transport, pe

aceeași rută, a fost efectuat conform facturii nr. 304205 din 5 iulie 1996,

pentru care datorează suma de 3939 dolari S.U.A.

Instanța a reținut că, în total, pârâta datorează

reclamantei suma de 5392 dolari S.U.A., din care se scade 384 dolari S.U.A.,

reprezentând 5% pentru asigurare, conform convenției.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 27/A din 15 ianuarie 2001, a

admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul

că a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.

Instanța de apel a reținut că părțile au stabilit în

convenția lor, că, în caz de litigiu, instanța competentă este instanța cu

sediul în Viena, Austria, așa încât, potrivit art. 151 din Legea 105/1992,

legea contractului este legea austriacă și, ca atare, nici o instanță judecătorească

din România nu este competentă general a soluționa pricina.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta, susținând că, în mod greșit, a fost respinsă acțiunea, întrucât, în

speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 103 din Legea 105/1992, având în

vedere obiectul litigiului.

Recursul nu este fondat.

În mod corect instanța de apel a constatat că părțile

au stabilit, în convenția lor, ca, în caz de litigiu, instanța competentă este

instanța cu sediul în Viena, Austria.

Rezultă că legea contractului este legea austriacă și,

ca atare, nici o instanță judecătorească din România nu este competentă a

soluționa pricina.

În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 151 din

Legea 105/1992 și nu dispozițiile art. 103 din lege, așa cum greșit susține

reclamanta.

Față de aceste considerente, Curtea constată că

decizia atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu

art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 296 C. proc. civ., recursul reclamantei

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.

SA Timișoara împotriva deciziei nr. 27 A din 15 ianuarie 2001 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 februarie

2003.