ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2801/2003

La data de 10 iunie 2003

s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Municipiul București

prin Primarul general și de intervenienta S.C.T.E.SRL București împotriva

deciziei civile nr.99 din           21 februarie 2001 a Curții de Apel

București – Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au fost

consemnate în încheierea cu data de 10 iunie 2003 care face parte integrantă

din prezenta iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi, 25 iunie 2003.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr.3803 din 17 martie 1999 reclamanta R.T. a chemat în judecată Consiliul

General al Municipiului București solicitând să fie obligat pârâtul să-i lase

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Calea Moșilor

nr.78, sector 3, compus din 1656 mp teren și corpurile A și B de construcții,

trecut în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil.

Judecătoria Sectorului 3

București prin încheierea din 22 iunie 1999 a declinat în favoarea Tribunalului

București competența soluționării cauzei.

La data de 30 septembrie

1999 în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu și alături de

reclamanta R.A.solicitând să se constate că are calitatea de succesor al lui

R.M.L., decedat la data de 27 decembrie 1948.

La aceeași dată a formulat

cererea de intervenție în interes propriu S.C.T.E. SRL solicitând ca în cazul

admiterii acțiunii, reclamanta să fie obligată să-i plătească 480 milioane lei,

reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu și să i

se acorde un drept de retenție până la data achitării sumei.

A arătat intervenienta că

la data de 1 iunie 1998 a încheiat cu S.C.T. AL un contract de asociere în

vederea exploatării în condiții de eficiență economică a imobilului precum și

că, după intrarea în posesie, a efectuat îmbunătățiri.

Tribunalul București –

Secția a V-a civilă și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.328

din 27 aprilie 2000 a admis în parte acțiunea principală a reclamantei R.T.și

cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului R.A.și a obligat

pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină

proprietate și posesie 1386 mp teren și construcțiile situate în București,

Calea Moșilor nr.78, sector 2. A fost admisă în parte cererea de intervenție a

S.C.T.E.SRL București, au fost obligați reclamanta și intervenientul să-i

plătească 480 milioane lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului și

i-a fost acordat intervenientei un drept de retenție.

S-a reținut că imobilul în

litigiu, proprietatea lui R.M.L., nu a intrat în proprietatea Statului Român în

temeiul unui titlu valabil.

S-a menționat că

S.C.T.E.SRL, cu bună credință, a efectuat lucrări ce au sporit valoarea

fondului și a căror contravaloare urmează să fie plătită de reclamantă și

intervenient, în temeiul art.494 C.civ..

Curtea de Apel București,

Secția a IV-a civilă prin decizia nr.99 din   21 februarie 2001 a admis

apelurile declarate de reclamanta R.T.și intervenientul R.A.împotriva sentinței

civile nr.328 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă

și de contencios administrativ pe care a schimbat-o în parte în sensul că a

respins cererea de intervenție formulată de S.C.T.E.  SRL București. Au fost

respinse excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului R.A.și

apelul Consiliului General al Municipiului București.

S-a arătat că just prima

instanță a reținut că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului

Român fără titlu valabil.

S-a apreciat că

intervenienta nu a făcut dovada că a efectuat îmbunătățiri la imobilul în

litigiu.

În termen legal, împotriva

deciziei civile nr.99 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București – Secția

a IV-a civilă a declarat recurs Municipiul București reprezentat prin Primarul

General solicitând casarea în temeiul art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ. și

susținând în esență că:

procesuală pasivă Consiliul General al Municipiului București ci Municipiul

București ca persoană juridică, reprezentată prin Primarul General; 2.

reclamanta R.T.și intervenientul R.A.nu au calitate procesuală activă întrucât

nu au făcut dovada că ipoteca înscrisă asupra imobilului revendicat a fost

radiată.

În cauză a declarat recurs

împotriva deciziei civile nr.99/21 februarie 2001 a Curții de Apel București –

Secția a IV-a civilă, în termen legal și intervenienta S.C.T.E.SRL București,

solicitând casarea în temeiul art.304 pct.7, 8, 9 și 11 C. proc. civ. și

susținând în esență că: 1. greșit a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale active a intervenientului R.A.; 2. reclamanta nu a făcut dovada că

la data preluării imobilului în litigiu de către Statul Român bunul se mai afla

în patrimoniul autorului său; 3. nu s-a stabilit modul în care bunul a fost

preluat – Decretul nr.92/1950 sau Legea nr.842/1941 pentru a se putea verifica

valabilitatea/nevalabilitatea titlului statului; 4. greșit a fost respinsă

cererea având ca obiect plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului cu

acordarea unui drept de retenție, deși s-a făcut dovada efectuării acestora.

La data de 12 decembrie

2001 intervenienta S.C.T.E.SRL București și-a completat motivele în sensul că:

netimbrate; 2. Consiliul General al Municipiului București nu are calitate

procesuală pasivă; 3. în cauză există autoritate de lucru judecat.

Ambele recursuri urmează să

fie admise ca fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.314

C.proc.civ.Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, împrejurările de

fapt nu au fost deplin stabilite.

Instanțele au fost

investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare având ca obiect imobilul

situat în București, Calea Moșilor nr.78, sector 2.

Din contractul de

vânzare-cumpărare depus la fila 8 dosar 3803/1999 rezultă că la data de 21

martie 1935 M.L.R.a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 1386 mp și construcțiile aflate pe acesta, situat în București,

Calea Moșilor nr.78, drept transcris în cartea funciară provizorie la data de

25 ianuarie 1941. Asupra acestui imobil a fost înscris într-adevăr, dreptul de

ipotecă în favoarea societății „Victoria” Berlin pentru garantarea unei creanțe

de 1 milion de lei. Instituirea unei garanții reale imobiliare nu operează însă

transferul dreptului de proprietate și de aceea nu era necesar ca reclamanta să

facă dovada radierii ipotecii.

Din ordinul nr.99/9

mai 1956 al fostei Direcțiuni Generale a Treburilor Consiliului de Miniștri,

decizia nr.1052 din 21 mai 1956 a fostului Sfat Popular al Capitalei și decizia

nr.326/14 iunie 1956 a fostului Sfat Popular al Raionului Tudor Vladimirescu

rezultă că în baza Decretului nr.409/1955 a fost preluat imobilul în litigiu de

către Statul Român.

Anterior, prin decizia

nr.730 din 4 septembrie 1942 a Curții de Apel București și decizia nr.2843 din

10 august 1943 a fost respinsă contestația formulată de R.M.L. având ca obiect

preluarea bunului în temeiul Decretului-Lege nr.642/1941, art.1 potrivit căruia

imobilele urbane proprietatea evreilor treceau de plin drept în patrimoniul

statului.

Instanțele de fond și de

apel au reținut corect că imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul Statului

Român fără titlu valabil întrucât exproprierea s-a făcut exclusiv pe criterii

etnice, cu nerespectarea dispozițiilor art.481 C.civ. potrivit cărora nimeni nu

poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate

publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În raport de cele două

hotărâri judecătorești menționate nu există autoritate de lucru judecat în

sensul art.1201 C.civ. întrucât nu există identitate de obiect și cauză

juridică.

Rezultă că în speță s-a

făcut dovada că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui R.M.L. precum și că

bunul nu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil.

R.M.L. a decedat la data de

27 decembrie 1948. Calitate procesuală activă de a promova acțiune în revendicare

o au succesorii acestuia.

Sub acest aspect, probele

administrate sunt contradictorii. Pe de o parte din procesul-verbal din 22

februarie 1950 pentru stabilirea impozitului succesoral asupra averii lui

R.M.L. rezultă că moștenitorii acestuia sunt R.S., R.A.și R.A.. Pe de altă

parte din certificatul de moștenitor nr.1 din 13 ianuarie 1999 – notar public

M.V.rezultă că singura moștenitoare este R.T..

Pentru a se stabili dacă

reclamanta R.T.și/sau intervenientul R.A.au calitate procesuală activă este necesară

administrarea de probe suplimentare (eventual declarația de moștenire nr.55282

din 6 mai 1949 înregistrată la Administrația Financiară Timișoara la care se

face referire în procesul-verbal din 22 februarie 1950).

Calitate procesuală pasivă

în acțiunea în revendicare are posesorul neproprietar. Acțiunea în revendicare

a fost formulată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului

București care are calitate procesuală pasivă, potrivit art.11 din Legea

nr.213/1998 privind domeniul public și privat al statului.

Referitor la cererea de

intervenție în interes propriu formulată de S.C.T.E.SRL București a reținut

netemeinicia acesteia fără a administra probe concludente și utile pentru justa

soluționare a acesteia.

Într-adevăr, potrivit

art.53 C.proc.civ.cel care intervine va lua procedura în starea în care se află

în momentul admiterii intervenției.

S.C.T.E.SRL București a

formulat cerere de intervenție în interes propriu la data de 30 septembrie 1999

prin care a solicitat încuviințarea probei cu acte și expertiză tehnică. Deși

în cauză au fost acordate cinci termene, tribunalul a omis să se pronunțe

asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție precum și asupra cererii

de probe inserate în cuprinsul acesteia.

Ținând seama și de actele noi

depuse de intervenientă în recurs, se impune ca instanța de apel să

încuviințeze și administreze probe concludente, pertinente inclusiv o expertiză

tehnică pentru a stabili temeinicia sau netemeinicia acesteia, în condițiile

art.494 C.civ. invocat.

Referitor la timbrarea

apelurilor reclamantei și intervenientului la valoarea pe care au contestat-o

în raport cu sentința tribunalului, numai sub aspectul cererii de intervenție,

susținerea este corectă. Cum însă curtea de apel nu a stabilit cuantumul taxei judiciare

de timbru și nici nu a dispus plata acesteia de către apelanți, sancțiunea

aplicabilă nu poate fi anularea apelurilor.

Față de considerentele

menționate, Curtea va admite ambele recursuri, va casa decizia curții de apel

și va trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

declarate de Municipiul București prin Primarul general și de S.C.T.E.SRL

București.

Casează decizia nr.99 din

21 februarie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2003.