ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2801/2003

La data de 10 iunie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Municipiul București prin Primarul general și de intervenienta S.C.T.E.SRL București împotriva deciziei civile nr.99 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 10 iunie 2003 care face parte integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi, 25 iunie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.3803 din 17 martie 1999 reclamanta R.T. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București solicitând să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Calea Moșilor nr.78, sector 3, compus din 1656 mp teren și corpurile A și B de construcții, trecut în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil.

Judecătoria Sectorului 3 București prin încheierea din 22 iunie 1999 a declinat în favoarea Tribunalului București competența soluționării cauzei. La data de 30 septembrie 1999 în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu și alături de reclamanta R.A.solicitând să se constate că are calitatea de succesor al lui R.M.L., decedat la data de 27 decembrie 1948. La aceeași dată a formulat cererea de intervenție în interes propriu S.C.T.E. SRL solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, reclamanta să fie obligată să-i plătească 480 milioane lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu și să i se acorde un drept de retenție până la data achitării sumei.

A arătat intervenienta că la data de 1 iunie 1998 a încheiat cu S.C.T. AL un contract de asociere în vederea exploatării în condiții de eficiență economică a imobilului precum și că, după intrarea în posesie, a efectuat îmbunătățiri. Tribunalul București – Secția a V-a civilă și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.328 din 27 aprilie 2000 a admis în parte acțiunea principală a reclamantei R.T.și cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului R.A.și a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și posesie 1386 mp teren și construcțiile situate în București, Calea Moșilor nr.78, sector 2. A fost admisă în parte cererea de intervenție a S.C.T.E.SRL București, au fost obligați reclamanta și intervenientul să-i plătească 480 milioane lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului și i-a fost acordat intervenientei un drept de retenție.

S-a reținut că imobilul în litigiu, proprietatea lui R.M.L., nu a intrat în proprietatea Statului Român în temeiul unui titlu valabil. S-a menționat că S.C.T.E.SRL, cu bună credință, a efectuat lucrări ce au sporit valoarea fondului și a căror contravaloare urmează să fie plătită de reclamantă și intervenient, în temeiul art.494 C.civ.. Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă prin decizia nr.99 din 21 februarie 2001 a admis apelurile declarate de reclamanta R.T.și intervenientul R.A.împotriva sentinței civile nr.328 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă și de contencios administrativ pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea de intervenție formulată de S.C.T.E.

SRL București. Au fost respinse excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului R.A.și apelul Consiliului General al Municipiului București. S-a arătat că just prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil. S-a apreciat că intervenienta nu a făcut dovada că a efectuat îmbunătățiri la imobilul în litigiu. În termen legal, împotriva deciziei civile nr.99 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă a declarat recurs Municipiul București reprezentat prin Primarul General solicitând casarea în temeiul art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ.

și susținând în esență că: 1. în cauză nu are calitate procesuală pasivă Consiliul General al Municipiului București ci Municipiul București ca persoană juridică, reprezentată prin Primarul General; 2. reclamanta R.T.și intervenientul R.A.nu au calitate procesuală activă întrucât nu au făcut dovada că ipoteca înscrisă asupra imobilului revendicat a fost radiată. În cauză a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.99/21 februarie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, în termen legal și intervenienta S.C.T.E.SRL București, solicitând casarea în temeiul art.304 pct.7, 8, 9 și 11 C. proc. civ.

și susținând în esență că: 1. greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului R.A.; 2. reclamanta nu a făcut dovada că la data preluării imobilului în litigiu de către Statul Român bunul se mai afla în patrimoniul autorului său; 3. nu s-a stabilit modul în care bunul a fost preluat – Decretul nr.92/1950 sau Legea nr.842/1941 pentru a se putea verifica valabilitatea/nevalabilitatea titlului statului; 4. greșit a fost respinsă cererea având ca obiect plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului cu acordarea unui drept de retenție, deși s-a făcut dovada efectuării acestora. La data de 12 decembrie 2001 intervenienta S.C.T.E.SRL București și-a completat motivele în sensul că: 1. apelurile reclamantei R.T.și intervenientului R.A.trebuiau anulate ca netimbrate; 2. Consiliul General al Municipiului București nu are calitate procesuală pasivă; 3. în cauză există autoritate de lucru judecat.

Ambele recursuri urmează să fie admise ca fondate pentru următoarele considerente: Potrivit art.314 C.proc.civ.Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. În speță, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.

Instanțele au fost investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare având ca obiect imobilul situat în București, Calea Moșilor nr.78, sector 2. Din contractul de vânzare-cumpărare depus la fila 8 dosar 3803/1999 rezultă că la data de 21 martie 1935 M.L.R.a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1386 mp și construcțiile aflate pe acesta, situat în București, Calea Moșilor nr.78, drept transcris în cartea funciară provizorie la data de 25 ianuarie 1941. Asupra acestui imobil a fost înscris într-adevăr, dreptul de ipotecă în favoarea societății „Victoria” Berlin pentru garantarea unei creanțe de 1 milion de lei. Instituirea unei garanții reale imobiliare nu operează însă transferul dreptului de proprietate și de aceea nu era necesar ca reclamanta să facă dovada radierii ipotecii.

Din ordinul nr.99/9 mai 1956 al fostei Direcțiuni Generale a Treburilor Consiliului de Miniștri, decizia nr.1052 din 21 mai 1956 a fostului Sfat Popular al Capitalei și decizia nr.326/14 iunie 1956 a fostului Sfat Popular al Raionului Tudor Vladimirescu rezultă că în baza Decretului nr.409/1955 a fost preluat imobilul în litigiu de către Statul Român. Anterior, prin decizia nr.730 din 4 septembrie 1942 a Curții de Apel București și decizia nr.2843 din 10 august 1943 a fost respinsă contestația formulată de R.M.L. având ca obiect preluarea bunului în temeiul Decretului-Lege nr.642/1941, art.1 potrivit căruia imobilele urbane proprietatea evreilor treceau de plin drept în patrimoniul statului.

Instanțele de fond și de apel au reținut corect că imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil întrucât exproprierea s-a făcut exclusiv pe criterii etnice, cu nerespectarea dispozițiilor art.481 C.civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. În raport de cele două hotărâri judecătorești menționate nu există autoritate de lucru judecat în sensul art.1201 C.civ. întrucât nu există identitate de obiect și cauză juridică. Rezultă că în speță s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui R.M.L. precum și că bunul nu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil.

R.M.L. a decedat la data de 27 decembrie 1948. Calitate procesuală activă de a promova acțiune în revendicare o au succesorii acestuia. Sub acest aspect, probele administrate sunt contradictorii. Pe de o parte din procesul-verbal din 22 februarie 1950 pentru stabilirea impozitului succesoral asupra averii lui R.M.L. rezultă că moștenitorii acestuia sunt R.S., R.A.și R.A.. Pe de altă parte din certificatul de moștenitor nr.1 din 13 ianuarie 1999 – notar public M.V.rezultă că singura moștenitoare este R.T.. Pentru a se stabili dacă reclamanta R.T.și/sau intervenientul R.A.au calitate procesuală activă este necesară administrarea de probe suplimentare (eventual declarația de moștenire nr.55282 din 6 mai 1949 înregistrată la Administrația Financiară Timișoara la care se face referire în procesul-verbal din 22 februarie 1950). Calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare are posesorul neproprietar.

Acțiunea în revendicare a fost formulată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București care are calitate procesuală pasivă, potrivit art.11 din Legea nr.213/1998 privind domeniul public și privat al statului. Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.C.T.E.SRL București a reținut netemeinicia acesteia fără a administra probe concludente și utile pentru justa soluționare a acesteia. Într-adevăr, potrivit art.53 C.proc.civ.cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției. S.C.T.E.SRL București a formulat cerere de intervenție în interes propriu la data de 30 septembrie 1999 prin care a solicitat încuviințarea probei cu acte și expertiză tehnică.

Deși în cauză au fost acordate cinci termene, tribunalul a omis să se pronunțe asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție precum și asupra cererii de probe inserate în cuprinsul acesteia. Ținând seama și de actele noi depuse de intervenientă în recurs, se impune ca instanța de apel să încuviințeze și administreze probe concludente, pertinente inclusiv o expertiză tehnică pentru a stabili temeinicia sau netemeinicia acesteia, în condițiile art.494 C.civ. invocat. Referitor la timbrarea apelurilor reclamantei și intervenientului la valoarea pe care au contestat-o în raport cu sentința tribunalului, numai sub aspectul cererii de intervenție, susținerea este corectă. Cum însă curtea de apel nu a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru și nici nu a dispus plata acesteia de către apelanți, sancțiunea aplicabilă nu poate fi anularea apelurilor.

Față de considerentele menționate, Curtea va admite ambele recursuri, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Municipiul București prin Primarul general și de S.C.T.E.SRL București. Casează decizia nr.99 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.