ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5672/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 aprilie 1999, M.D.M. și R.K.E.M.,

decedată în cursul procesului și succedată în drepturi de primul reclamant, au

chemat în judecată, prin acțiune completată și precizată ulterior, Consiliul

General al Municipiului București (prin primarul general) și SC F. SA București

pentru revendicarea următoarelor bunuri imobiliare, situate în București: a)

apartamentul identic corpului A, situat la parterul imobilului compus din 4

camere, debara, bucătărie, cameră frigorifică, cameră de serviciu, 2 grupuri

sanitare, podul de la mansardă și pivnița de la subsol; b) corpul de

construcție separat (corp B) compus din vestibul și 2 camere; c) cota aferentă

din terenul construit și curte.

În motivarea acțiunii s-a arătat că bunurile

revendicate proprietatea comună pe cote-părți, de 1/3 pentru defuncta B.M.,

decedată la 29 noiembrie 1974 și de 2/3 pentru defunctul I.M., decedat la 16

octombrie 1986, au fost preluate de stat cu încălcarea dispozițiilor Decretului

nr. 111/1951. Întrucât reclamanții sunt moștenitorii foștilor proprietari, s-a

cerut, în baza art. 480 C. civ., obligarea pârâților la restituirea acestor

bunuri, în deplină proprietate și posesie.

La data de 25 octombrie 1999, M.B. și B.G. au

formulat cerere de intervenție în interes propriu invocând dreptul la

proprietate asupra corpului A din imobil, dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 458 din 28 octombrie 1996, încheiat cu pârâtul SC F. SA București.

Au cerut respingerea acțiunii principale, ca nefondată.

La data de 26 noiembrie 1999, B.I., decedată în

cursul procesului și succedată în drepturi de B.N., P.P. și I.I., a formulat,

la rândul ei, cerere de intervenție în interes propriu cu privire la corpul B

clădire, arătând că a dobândit proprietatea bunului în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr. 2885 din 27 februarie 1997, încheiat cu pârâtul SC F. SA București. Au

solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii principale, ca nefondată.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 675 din 1 octombrie 2001, a admis

acțiunea principală, așa cum a fost formulată și a respins, ca nefondate,

cererile de intervenție.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr. 382 din 3 iulie 2003, a admis apelurile pârâtului Consiliul

General al Municipiului București, prin Primarul General și ale intervenienților

M.B., B.G. și I.I., a schimbat în întregime sentința și, pe fond, admițând

cererile de intervenție, a respins acțiunea principală.

În motivarea soluției din apel, s-a reținut, în

esență, că reclamanții justifică drepturile subiective invocate și, în

consecință, au legitimare procesuală activă. Privind bunurile revendicate, s-a

apreciat că ele au fost preluate în patrimoniul statului cu titlu valabil,

respectiv prin efectul irevocabil al sentinței civile nr. 427 din 9 martie 1954

a fostului Tribunal popular al raionului 23 August, pronunțată în baza

Decretului nr. 111/1951. Ca urmare, fiind respectate și cerințele Legii nr. 112/1995,

instanța de apel a conchis că sunt valabile și actele de înstrăinare invocate

de interveniente, aceștia dobândind dreptul de proprietate asupra bunurilor

revendicate de la un

verus dominus

, pe temeiul bunei credințe, care se

prezumă. În consecință, prin efectul admiterii cererilor de intervenție, s-a

impus respingerea acțiunii principale, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii reclamantul M.D.M., în

nume propriu și ca succesor în drepturi a reclamantei R.K.E.M., a declarat

recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de

temei legal. Respectiv sentința civilă nr. 427/1954, invocată ca temei al

valabilității titlului statului, fiind dată cu privire la un bun indiviz,

într-un proces judecat fără a fi citați și prezenți toți coproprietarii, este

nulă în întregime și lipsită, ca atare, de efecte juridice. În consecință, s-ar

impune admiterea acțiunii principale și respingerea cererilor de intervenție,

ca nefondate, iar, implicit, constatarea nulității actelor de înstrăinare a

imobilului.

Recursul este nefondat, după cum urmează.

Instanța de apel a reținut, iar pârâții și

intervenienții au admis fără a contesta (inclusiv prin exercitarea dreptului de

recurs), că reclamanții justifică drepturile subiective invocate prin acțiunea

lor și, în consecință, au calitate procesuală activă.

În schimb, instanța de apel a considerat că

titlul statului, fondat pe dispozițiile Decretului nr. 111/1951 și sentința

civilă nr. 427 din 9 martie 1954 a fostului tribunal al raionului 23 August

București, este un titlu valabil, apreciere care, însă, se verifică a fi

flagrant eronată. Mai întâi, probele dosarului relevă că abandonul bunului,

prin emigrarea foștilor proprietari, a fost cauzat de persecuțiile etnice din anul

bunul era indiviz, în cote de 1/3 pentru autoarea reclamantului-recurent și 2/3

pentru autorul reclamantei R.K.E.M. (decedată în cursul procesului de față).

Cum sentința civilă nr. 427/1954 (citată supra) a fost pronunțată fără ca în

proces să fie citați ori prezenți toți coindivizarii, rezultă că este lipsită

de opozabilitate și,

ope legis

, pentru nerespectarea

contradictorialității procesuale și a condițiilor de preluare prevăzute de

Decretul nr. 111/1950, nu poate constitui un titlu valabil în favoarea

statului.

Cu toate acestea, soluția respingerii acțiunii

în revendicare nu poate fi reformată. În primul rând, logic și firesc,

restituirea bunului prin revendicare nu poate fi pretinsă decât posesorului

neproprietar. Or, în speță bunurile imobiliare revendicate au fost înstrăinate

prin acte juridice subsecvente. Cum reclamanții n-au chemat în judecată pe

subdobânditori, ca posesori actuali ai acestor bunuri, rezultă că, într-adevăr,

acțiunea îndreptată exclusiv împotriva vânzătorului, ca fost posesor

neproprietar, nu putea fi admisă. În al doilea rând, subdobânditorii au

intervenit în proces și, invocând buna lor credință, au opus actele de

înstrăinare subsecvente, ca acte translative de proprietate, perfect valabile.

Practic, în condițiile în care, la data actelor de înstrăinare (anii

1996-1997), bunurile erau părăsite de peste 50 ani de către foștii proprietari,

iar strict formal a existat un titlu, fondat pe sancțiunea abandonului,

prevăzută de Decretul nr. 111/1950, cu greu s-ar putea înlătura aparența

dreptului de proprietate a statului și a reprezentării avute de cumpărători

(intervenienții din proces) că dobândesc de la un

verus dominus

.

Așa fiind și cum prezumția de bună credință a

subdobânditorilor nu a fost înlăturată, cu temei, prin decizia recurată, au

fost admise cererile de intervenție ale acestora și menținute, ca atare, actele

de înstrăinare.

În consecință, recursul urmează să fie respins, cu

substituirea motivării referitor la lipsa de valabilitate a titlului statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul M.D.M. împotriva deciziei civile nr. 382 din 3 iulie 2003 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2004.