ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7248/2008

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 17 martie 1999, reclamanta R.T. a solicitat, obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului București să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în cal. M. nr. 78, compus din teren în suprafață de 1656 mp și clădiri corp A și B. Prin încheierea din 22 iunie 1999, Judecătoria sector 3 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere că reclamanta a indicat valoarea obiectului cauzei la 1.000.000.000 lei.

Prin sentința nr. 328 din 27 aprilie 2000, Tribunalul București, secția a V a civilă și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei și intervenientului în interes propriu R.A. imobilul situat în București, Cal. M. nr. 78, compus din teren în suprafață de 1386 mp și toate construcțiile aflate pe acesta. A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu, formulată de SC T.E. SRL și a obligat pe reclamantă și pe intervenientul R.A. la plata sumei de 480.000.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului. Tribunalul a reținut că imobilul a fost proprietatea numitului R.M., decedat la data de 27 decembrie 1948, moștenitorii acestuia fiind R.A.C.

și R.A. Trecerea în proprietatea statului a imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950 de la R.S., ceea ce reprezintă o preluare fără titlu legal, deoarece proprietarii imobilului erau cei doi frați R., iar soția fostului proprietar, S.R. era uzufructuara a 1/5 din imobil. Tribunalul a mai reținut că intervenienta SG T.E. SRL este constructor de bună credință și a adus îmbunătățiri imobilului, având dreptul la contravaloarea acestora. Prin decizia nr. 99 din 21 februarie 2001, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de reclamanta R.T. și intervenientul R.A. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea de intervenție formulată de SG T.E.

SRL, ca nedovedită. A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București împotriva aceleiași sentințe. A respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului R.A. Curtea de apel a reținut că R.A. este fiul proprietarului inițial, R.M.L., iar pentru a se reține calitatea de succesor nu este necesar ca procedura succesorală să se fi finalizat prin trimiterea în posesie. Imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, care nu era conform dispozițiilor Constituției din anul 1948 și art. 480 C. civ. Instanța de apel a mai reținut că nu s-a făcut dovada că intervenienta SC T.T.E. SRL a adus îmbunătățiri imobilului solicitat. împrejurarea că prin contractul încheiat între intervenienta și T.A.

SA, intervenienta și-a asumat obligația de a efectua lucrări de reparații este irelevantă, din moment ce nu s-au făcut dovezi că lucrările s-au și efectuat. Prin decizia nr. 2801 din 25 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursurile declarate de Municipiul București, prin primar general și intervenienta SC T.E. SRL, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Curtea Supremă a reținut că instanțele de fond și de apel au reținut corect că imobilul a intrat în patrimoniul statului fără titlu valabil, dar nu au stabilit pe deplin situația de fapt cu privire la moștenitorii proprietarului inițial, R.M.L. Instanța supremă a mai constatat că Municipiul București are calitate procesuală pasivă și că tribunalul a omis să se pronunțe asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție formulată de SC T.E.

SRL și asupra cererii de probe inserate în cererea de intervenție. După rejudecare, Curtea de apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 133 din 21 februarie 2008, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei R.T. și a intervenientei R.B.N.P. (moștenitoarea intervenientului R.A.) și a autorității de lucru judecat. A respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă, pârâtul Municipiul București și intervenienta în nume propriu R.B.N.P. Curtea de apel a reținut că, în urma decesului proprietarului imobilului, R.M.L., au rămas ca moștenitori, cu o cotă de câte ½, R.A.C. și R.A., R.B.N.P. fiind unica moștenitoare a defunctului R.A., iar R.T. moștenitoarea defunctului R.A.C.

Faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu a fost reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, dezlegarea acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanța de rejudecare. A mai reținut curtea de apel că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece, prin deciziile nr. 730/1942 a Curții de Apel București și nr. 2843/1943 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă contestația formulată de autorul reclamantei, bazată pe dispozițiile Decretului-lege nr. 842/1941. Municipiul București are calitate procesuală pasivă, această problemă fiind dezlegată prin decizia de casare. Curtea de apel a mai reținut că SC T.E. SRL este constructor de bună credință, pentru că la data încheierii contractului de asociere cu T.A.

SA (1 iunie 1998), reclamanta nu solicitase restituirea imobilului și a dovedit efectuarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în baza contractului. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, curtea de apel a reținut că excepția a fost invocată de intervenienta SC T.E. SRL după rămânerea cauzei în pronunțare. A mai reținut că, oricum, excepția este neîntemeiată, pentru că inadmisibilitatea aduce atingere dreptului de acces la justiție. Prin decizia nr. 269 din 10 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și de completare a dispozitivului, formulată de SC T.E.

SRL și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de amânare a pronunțării, în practicaua și în dispozitivul deciziei civile nr. 133 din 21 februarie 2008, în sensul că se va trece „excepția puterii de lucru judecat" în loc de „excepția autorității de lucru judecat", iar în practicaua deciziei se va trece în alin. (1) de la fila 217 dosar că s-a solicitat „admiterea cererii sale de intervenție, conform cererii de majorare a câtimii pretențiilor" și nu „admiterea cererii de intervenție, așa cum a fost formulată. A admis cererea de completare a dispozitivului deciziei, în sensul că a respins cererea de obligare la cheltuieli de judecată, formulată de intimata-intervenientă SC T.E.

SRL, ca nedovedită. Împotriva decizii pronunțate în apel după re judecare, în termen legal, au declarat recurs reclamanta R.T., Municipiul București, prin primar general și intervenientă SC T.E. SRL, care a declarat recurs și împotriva deciziei nr. 269 din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., intervenientă a arătat că decizia este nelegală, deoarece instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției puterii de lucru judecat, nu a motivat de ce a respins excepția lipsei calității procesuale active și a omis să se pronunțe cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

A mai arătat recurenta-intervenientă, că instanța de apel a dedus în mod greșit că instanța supremă a statuat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil și că nu s-a pronunțat asupra cererii de majorare a pretențiilor. A mai arătat că instanța trebuia să repună cauza pe rol pentru a discuta în contradictoriu excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare. În recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 269 din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel București, intervenienta a arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de a se menționa în dispozitiv soluția dată de curte cu privire la cererea de majorare a câtimii pretențiilor. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a arătat, în esență, că decizia este nelegală, deoarece nu poate fi obligată să plătească contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire, din moment ce au fost realizate în baza unui contract față de care este terț. Municipiul București, la rândul său, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia este nelegală, deoarece, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele nu mai pot fi solicitate direct în instanță, doar unitatea deținătoare având competența să stabilească măsuri reparatorii. Criticile formulate permit încadrarea recursurilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar înainte de a acorda cuvântul părților în dezbaterea recursurilor, instanța supremă, din oficiu, a pus în discuția părților și motivul de recurs, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., care vizează competența materială a Curții de Apel București de a soluționa apelurile declarate. Recursurile declarate vor fi admise, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Tribunalul București a soluționat pricina în primă instanță la data de 27 aprilie 2000, în urma declinării competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria sector 3 București, care a reținut că reclamanta și-a evaluat obiectul cererii ca fiind de 1 miliard lei. Potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la acea dată, precum și la data la care instanța supremă a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la curtea de apel (25 iunie 2003), competența de soluționare a apelului declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale revenea curților de apel.

Numai că, pe parcursul procedurii derulate în rejudecarea apelurilor, normele de competență cuprinse în Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000. Astfel, după aceste modificări legislative, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afara celor date prin lege în competența altor instanțe, iar tribunalele judecă procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei. Modificările privind competența au fost de imediată aplicare, pentru că art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 cuprindea dispoziții tranzitorii care impuneau ca procesele în curs de judecată în primă instanță, precum și căile de atac să fie trimise la instanțele competente potrivit noii legi.

Dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 219/2005 vizau și competența de soluționare a apelurilor aflate pe rol, art. II alin. (2) prevăzând că apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit prevederilor noii legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale. În cauză, apelul a fost soluționat de către curtea de apel la data de 21 februarie 2008, dată la care, conform dispozițiilor noii legi de imediată aplicare, litigiile cu o valoare de sub 5 miliarde lei se soluționau în fond la judecătorie, în apel la tribunal și în recurs la curtea de apel. Prin urmare, curtea de apel, față de valoarea obiectului pricinii, de 1 miliard lei și de dispozițiile art. II alin. (2) și (4) din Legea nr. 219/2001, avea obligația să trimită apelurile instanței devenită competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în procese al căror obiect are o valoare de sub 5 miliarde lei, adică tribunalului.

Neprocedând astfel, curtea de apel a pronunțat hotărâri susceptibile de casare, date cu încălcarea competenței altei instanțe. Pentru acest motiv, se vor admite recursurile declarate, se vor casa deciziile atacate, iar conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite cauza pentru soluționarea apelului la instanța competentă, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta R.T., de pârâtul Municipiul București, prin primarul general și de intervenienta SC T.E. SRL București. Casează decizia nr. 133 din 21 februarie 2008 și decizia nr. 269 din 10 aprilie 2008, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, și trimite dosarul la Tribunalul București pentru judecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2008.