ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 17

septembrie 2001 la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, SC S.G. SA Buzău a solicitat anularea deciziei nr. 1182 din 31

iulie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a actelor administrative

jurisdicționale și exonerarea de la plată a sumei de 1.381.348.858 lei,

reprezentând taxe vamale, T.V.A. și majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a importat în anul 1999 autocisterna tip IVECO, conform declarației

vamale de import definitiv nr. 7525 din 22 decembrie 1999, bunul importat fiind

încadrat de organele vamale la poziția nr. 870422091, beneficiind de

prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999, privind scutirea la plata taxelor

vamale.

Urmare a controlului ulterior

efectuat de organele vamale, reclamanta a fost obligată la plata taxelor

vamale, T.V.A. și majorări de întârziere, considerând că numai mașinile de tip

industrial beneficiază de facilitățile prevăzute de acest text de lege nu și

autovehiculele.

Curtea de Apel Ploiești, analizând

actele și lucrările dosarului, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 279 din

27 decembrie 2001 în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond, a reținut, în esență, că potrivit art. 20 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001,

facilitățile fiscale se acordă în condițiile art. 14 din norme, adică, numai

dacă întreprinzătorul a obținut avizul Ministerului Industriei și Resurselor pentru

efectuarea importului.

În speță, petiționara nu a prezentat

un asemenea aviz, astfel încât, în lipsa avizului obligatoriu, reclamanta nu

putea beneficia de facilitățile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 133/1999.

Totodată, a reținut instanța, reclamanta

datorează și majorări de întârziere conform dispozițiilor art. 61 alin. (3) din

Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României care prevede expres că în

situația în care se corectează declarația vamală, se calculează majorări de

întârziere în cuantumul stabilit prin lege, conform art. 11 din O.G. nr.

3/1992, în vigoare la data importului.

Împotriva sentinței astfel

pronunțată a declarat recurs SC S.G. SA Buzău, considerând hotărârea nelegală

și netemeinică, invocând drept motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 3,

4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă critică

sentința atacată pentru lipsa rolului activ al instanței, întrucât nu i s-a pus

în vedere să prezinte avizul și nu a stabilit, dacă la data respectivă era

necesar acel aviz, cu atât mai mult cu cât organele de control nu au făcut

referire la el.

A susținut că instanța de fond a

depășit atribuțiile puterii judecătorești încălcând competența altei instanțe

cu caracter jurisdicțional, deoarece a completat și modificat actul constatator

atunci când a reținut lipsa avizului.

În momentul efectuării importului,

arată recurenta, nu se cerea avizul Ministerului Industriei și Resurselor.

Totodată, susține recurenta, avizul

este pur „consultativ” și nu influențează asupra încadrării bunului importat în

prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999, astfel încât instanța s-a pronunțat

„mai mult decât s-a cerut și pentru ceea ce nu s-a cerut”.

De altfel, arată reclamanta,

instanța de fond nici nu a motivat în fapt și în drept hotărârea, nespecificând

în baza cărui text de lege ar fi fost necesar avizul.

În ceea ce privește modul de calcul

al penalităților de întârziere, instanța a aplicat greșit prevederile legale,

contrazicând raportul de expertiză efectuat în cauză.

Verificând cauza în lumina

dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul pentru următoarele considerente.

Obiectul cauzei îl

constituie stabilirea, dacă, pentru autocisterna marca IVECO importată,

societatea în cauză, respectiv recurenta, beneficiază de scutirea de la plata

taxelor vamale conform art. 22 din Legea nr. 133/1999, importatorul declarând,

pe propria-i răspundere în condițiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997 și

art. 40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal că, pentru bunurile

importate, societatea importatoare este scutită de plata taxelor vamale și a

T.V.A. aferentă bunului importat.

Conform prevederilor art. 22 din

Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de scutire de

la plata taxelor pentru „mașinile, instalațiile industriale, know-how care se

importă…”.

Prin Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001, s-a lămurit

înțelesul noțiunii de „mașini” exceptate de la plata taxelor vamale, în sensul

că din această categorie fac parte „bunurile care se regăsesc în capitolele 84,

85 și 87 din Tariful vamal de import al României, cu excepția autoturismelor.

Acordarea facilităților vamale (art.

2 din norme) se face în condițiile art. 14 care prevede:

„Scutirile de la plata taxelor

vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale know-how, care

se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și

servicii, se acordă de către birourile vamale, pe baza unei declarații pe

propria răspundere semnată de reprezentantul legal al întreprinderii mici sau

mijlocii, în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentele

norme metodologice, cu condiția ca întreprinzătorul să fi obținut avizul

Ministerului Industriei și Resurselor”.

Față de cele de mai sus, nu pot fi

reținute criticile din motivele de recurs cu privire la faptul că instanța de

fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât ar fi completat

și modificat actul constatator, atunci când a reținut lipsa avizului, nici

faptul că avizul are un rol pur consultativ și că instanța nu a specificat în

baza cărui text de lege ar fi fost necesar avizul.

Chiar dacă Normele metodologice

emise în baza Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001, au intrat în

vigoare la o altă dată, aplicarea lor este obligatorie, fiind emise în temeiul

legii, petiționarea fiind obligată să se adreseze Ministerului Industriei și

Resurselor.

În privința majorărilor de

întârziere, acestea au fost calculate conform art. 61 alin. (3) din Legea nr.

141/1997 privind Codul vamal al României.

Cuantumul majorărilor de întârziere

aferente T.V.A. fiind stabilit conform art. 1 din O.G. nr. 3/1992, în vigoare

la data realizării importului, așa cum și sub acest aspect instanța a pronunțat

o soluție legală și temeinică.

În consecință, față de cele de mai

sus, recursul se dovedește nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

S.G. SA Buzău, împotriva sentinței civile nr. 279 din 27 decembrie 2001 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2003.