ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta SC B.R. SRL Ploiești a
formulat acțiune la data de 5 martie 2002, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând ca în
contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională
Vamală Interjudețeană București, să se dispună anularea deciziei nr. 1934 din
29 noiembrie 2001 și a actului constatator nr. 685 din 14 august 2001, prin
care a fost obligată să plătească cu titlu de taxe vamale și majorări aferente,
suma de 760.484.187 lei.
A susținut reclamanta, în motivarea
acțiunii, că actele sunt nelegale, fiind beneficiara prevederilor art. 22 din
Legea nr. 133/1999, în sensul că avea scutire de vamă, și că oricum neîndeplinirea
obligației de a se prezenta în 30 zile la Biroul Vamal, pentru încheierea tranzitului vamal și stabilirea regimului definitiv pentru
autovehiculul importat, este sancționată ca o contravenție.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 83 din 14 iunie 2002, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1934/2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și
actul constatator nr. 685/2001 al Direcției Generale a Vămilor - Biroul Vamal
Ploiești și a exonerat reclamanta, de plata sumei de 760.484.187 lei și la
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut în esență că la obligația prevăzută la art. 46 din
Legea nr. 141/1997, în cazul nerespectării termenului de 30 zile pentru
încheierea tranzitului vamal constituie contravenție, fiind sancționată
contravențional, reclamanta, conform procesului-verbal nr. 353 din 15 august
2001, și că pe de altă parte, încheierea din oficiu a regimului de tranzit
vamal și calcularea taxelor vamale se poate face de către autoritatea vamală,
numai pentru bunurile pentru care se datorează taxe vamale și pe care titularii
întârzie să le achite.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, susținând că hotărârea
este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recursul se constată a fi fondat,
pentru considerentele ce se vor expune.
SC B.R. SRL Ploiești a introdus în
țară un autobuz, conform declarației vamale de tranzit nr. 11326 din 27 aprilie
Organele vamale au reținut prin actul de constatare nr. 685/2001, că
reclamanta, cu încălcarea art. 46 din Legea nr. 141/1997, nu s-a prezentat să
solicite acordarea unui regim vamal definitiv și nici prelungirea regimului
vamal suspensiv, astfel că s-au stabilit drepturi vamale datorate statului, în
valoare de 760.484.187 lei, fiind sancționată și contravențional societatea
comercială.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 141/1997
privind Codul vamal, titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul
acestuia este obligat ca în termen de 30 zile de la depunerea declarației
vamale sumare, să solicite autorității vamale, plasarea mărfurilor sub un regim
vamal.
Această obligație de a se prezenta
Biroul Vamal este stabilită tocmai pentru a se definitiva regimul vamal și a se
constata dacă pretinsele facilități se acordă pentru importatorii care respectă
condițiile inițiale avute în vedere la declarația vamală sumară.
În conformitate cu reglementările
făcute prin art. 95, autoritatea vamală constatând nerespectarea de către
reclamantă a termenului de 30 de zile, din oficiu a dispus încheierea regimului
vamal suspensiv.
Față de aceste prevederi ale Codului
vamal, soluția instanței de fond se constată a fi nelegală, în contradicție cu reglementările
respective, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul,
va casa sentința nr. 83/2002, iar pe fond va respinge acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția
Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova împotriva sentinței civile nr.
83 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de
contencios administrativ.
Casează sentința, iar pe fond,
respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
27 mai 2004.