ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vâlcea la 5 mai 1998 reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A., L.V. au chemat în

judecată pârâții Direcția Sanitară a Județului Vâlcea, Leagănul pentru copii

Râmnicu Vâlcea, S.C. M. S.A., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța

să oblige pârâtele să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul casă cu 5 camere, hol mare și dependințe, plus construcția alăturată

acestui imobil principal, construcție ce este prevăzută cu etaj, imobile aflate

în folosința Leagănului pentru Copii Râmnicu Vâlcea, situate în Râmnicu Vâlcea,

precum și terenul aferent acestor construcții în suprafață de 1200 mp.

Reclamanții au solicitat a se judeca și în

contradictoriu cu S.C. ”M.” S.A. Râmnicu Vâlcea, pentru ca și această pârâtă să

respecte dreptul de proprietate și posesie asupra unui teren situat în Râmnicu

Vâlcea, în suprafață de 340 mp (10 x 34 m) pe care pârâta a amplasat o unitate

de desfacere a produselor de panificație nr. 14.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., reclamanții au arătat că în calitate de

fii sunt moștenitorii defunctului L.N.N., decedat la 9 decembrie 1959 și că

acesta a dobândit în proprietate, prin actul de vânzare-cumpărare la 15 ianuarie

1924, un imobil compus din 5 camere, hol mare, dependințe, numită „corp de case

principal” și o altă construcție cu etaj situată în partea dinspre Serviciul

tehnic, ambele imobile fiind situate în Râmnicu Vâlcea.

Același autor comun a cumpărat, prin contractul

autentic de vânzare-cumpărare din 2 septembrie 1940 un teren în suprafață de

340 mp de la G.C.

Ambele imobile, mai sus individualizate, au

trecut abuziv în proprietatea Statului, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind

preluate de stat de la L.N., tatăl inginerului L.N.N., autorul reclamanților

figurând la poziția 171 din anexa la Decretul de naționalizare.

Mai arată reclamanții că, în prezent, imobilele

construcții sunt folosite de Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea, aflat în

subordinea Direcției Sanitare Vâlcea și că această pârâtă nu are un titlu  de

proprietate.

Nici pârâta S.C. M. S.A. nu are un titlu valabil

cu privire la terenul în suprafață de 340 mp unde aceasta și-a amplasat o

unitate de desfacere a produselor de panificație.

Pârâta Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, întrucât imobilele revendicate au trecut cu titlu în proprietatea

statului și în prezent fac parte din domeniul public. Aceeași pârâtă a formulat

o cerere de intervenție forțată a Ministerului Finanțelor Publice, prin

D.G.F.P. Râmnicu Vâlcea.

S-a mai susținut că acțiunea în revendicare este

inadmisibilă, deoarece trebuia urmată procedura de restituire în baza Legii nr.

112/1995, ipoteză în care, reclamanții nu ar fi avut dreptul la restituire în

natură, ci doar la acordarea de despăgubiri, conform prevederilor art. 38 din

Legea nr. 112/1995, imobilul primind o altă destinație la data preluării de

către stat.

Reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că

solicită respectarea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1672

mp, rezultați în urma măsurătorilor din cadrul expertizei, din care pârâta S.C.

M. S.A. deține 60 mp.

La 8 octombrie 1998 Consiliul Județean Vâlcea a

formulat cerere de intervenție în interes propriu, în motivarea căreia a arătat

că la 22 septembrie 1998 între acesta și Direcția Sanitară a Județului Vâlcea a

fost semnat protocolul de predare-primire, prin care activul și pasivul

Leagănului pentru copii Râmnicu Vâlcea a fost preluat de Consiliul Județean

Vâlcea, conform prevederilor art. 47 din O.G. nr. 26/1997 privind protecția

copilului aflat în dificultate, aprobat prin Legea nr. 108/1998.

În drept au fost invocate prevederile art. 49-56

din C. proc. civ.

În ședința publică din 18 decembrie 1998,

Consiliul Județean Vâlcea a depus precizare la cererea de intervenție, arătând

că în conformitate cu prevederile art. 3 din H.G. nr. 205/1997 s-a înființat,

conform hotărârii 37/1997 Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor

Copilului, Vâlcea, în cadrul Consiliului Județean Vâlcea, aceasta funcționând

ca instituție publică cu personalitate juridică.

Același intervenient a opus cererii de chemare

în judecată a reclamanților o întâmpinare și o cerere reconvențională, aceasta

din urmă neprimită însă de instanță.

Prin sentința civilă nr.32 din 10 februarie

1999, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea în revendicare și cererea de

intervenție formulată de Consiliul Județean Vâlcea.

A fost obligat Consiliul Județean Vâlcea, în

subordinea căruia se află Leagănul pentru copii din Vâlcea să respecte

proprietatea și posesia reclamanților asupra imobilului în care își desfășoară

activitatea Leagănul pentru copii, situat în Rm.Vâlcea, compus din două corpuri

de clădire, unul cu 5 camere și dependințe, având numai parter și celălalt

compus din parter și etaj din paianță, 6 camere și teren, în suprafață de

1673,08 mp.

A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. Râmnicu

Vâlcea să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra unui teren în

suprafață de 60,92 mp situat la aceeași adresă.

A respins excepția ridicată de pârâtul Consiliul

Județean Vâlcea, privind faptul că imobilul s-ar afla cuprins în domeniul

public.

Astfel, instanța de fond și-a motivat soluția în

sensul că statul a dobândit imobilele de la un neproprietar, respectiv de la L.N.,

cu aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. Drept urmare,

preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut de la un neproprietar

și nu de la adevăratul proprietar care nu a pierdut niciodată dreptul de

proprietate asupra acesteia.

În cadrul acțiunii în revendicare, instanța a

comparat titlurile proprietarilor, constatând că cel al reclamanților este mai

bine caracterizat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

pârâții S.C.”M.” S.A. Râmnicu Vâlcea și intervenientul Consiliul Județean

Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 55 A din 7 octombrie 1999,

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile ,

păstrând motivarea instanței de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Consiliul Județean Vâlcea și S.C. M. S.A. pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, Consiliul Județean Vâlcea a adus critici

ce vizează greșita aplicare a legii, susținând în esență, că trecerea în

proprietatea statului a imobilului revendicat a operat cu titlu, acesta făcând

parte din domeniul public al statului, întrucât autorul reclamanților era

industriaș și că cererea reconvențională a fost restituită fără bază legală.

Recurenta S.C.”M.” S.A. a invocat critici în

sensul greșitei aplicări a legii, arătând că aceasta a obținut terenul

revendicat de la stat, care la rândul său, l-a obținut cu titlu.

Prin decizia 1538 din 5 mai 2000, Curtea Supremă

de Justiție, secția civilă, a admis recursurile pârâților, a casat decizia și

sentința civilă 32 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea și a trimis

cauza aceleiași instanțe de fond, pentru rejudecare, sub aspectul rezolvării

cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul

Județean Vâlcea.

Instanța de control a apreciat ca legale și

temeinice interpretările instanțelor de fond și apel în ceea ce privește

preluarea de către stat a imobilului fără titlu, întrucât acest transfer de

proprietate a operat de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.

S-a menționat că instanțele nu au soluționat

legal cererea de intervenție în interes propriu a Consiliului Județean Vâlcea

și nu au lămurit situația juridică a construcției edificată de pârâta S.C. ”M.”

S.A. pe o parte din terenul revendicat, instanței de fond revenindu-i obligația

fie de a judeca cererea reconvențională odată cu cererea principală, fie de a

dispune respingerea ei, conform art. 120 alin. (2) din C. proc. civ., greșeală

imputabilă instanței, care a luat măsura restituirii cererii reconvenționale.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să

soluționeze cererea reconvențională.

În rejudecare, cauza a fost trimisă Tribunalului

Vâlcea unde a fost înregistrată în dosarul nr. 4520/2000 al acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 175 din 8 octombrie

2001 s-au admis în parte cererile reclamanților, cu modificările și

completările ulterioare. A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. Râmnicu Vâlcea să

lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 98,175

mp pe care se află amplasat un chioșc alimentar de desfacere produse

panificație nr.14 situat în Râmnicu Vâlcea.

A fost obligat Consiliul Județean Vâlcea la

plata sumelor de 195.244.030 lei, cu titlul de daune reprezentând

contravaloarea terenului grevat de sarcini; la 47.325.079 lei reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor în litigiu – construcții și

teren, începând cu data de 7 octombrie 1999.

A instituit în favoarea Consiliului Județean

Vâlcea și unităților administrativ-teritoriale aflate în subordine: Direcția

Județeană pentru Protecția Copilului Vâlcea și Leagănul de copii Râmnicu

Vâlcea, pe terenul proprietatea reclamanților, un drept de superficie în

suprafață de 195,70 mp (identificat în raportul de expertiză).

A constituit în favoarea acelorași părți o

servitute de trecere, de la Centrul Maternal la calea publică, pe terenul

proprietatea reclamanților în suprafață de 21,72 mp redată în planșa 3.

Instanța a respins critica Consiliului Județean

Vâlcea privind despăgubirile civile și instituirea unui drept de retenție.

A dispus obligarea Consiliului Județean Vâlcea

la plata sumei de 5.000.000 lei și S.C. M. S.A. Râmnicu Vâlcea la 2.000.000

lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

În rejudecare, cadrul procesual a fost modificat

prin întâmpinarea depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului (în

calitate de succesoare a Leagănului pentru copii Râmnicu Vâlcea) prin care a

aceasta a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că titularul

dreptului este Consiliul Județean Vâlcea.

Reclamanții în contradictoriu cu Consiliul

Județean Vâlcea, Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului

Vâlcea și S.C. ”M.” S.A. au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata

contravalorii lipsei de folosință a imobilelor, calculată începând cu ultimii 3

ani anterior introducerii acțiunii.

Consiliul Județean Vâlcea a depus o cerere

modificatoare a cererii reconvenționale, solicitând plata despăgubirilor civile

reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la cele două construcții

finalizate din fonduri PHARE TACIT FUNDS, instituirea unui drept de retenție

asupra construcțiilor revendicate până la achitarea integrală a contravalorii

despăgubirilor solicitate, constituirea unei servituți de trecere pe terenul

revendicat de reclamanți și a unui drept de superficie asupra terenului aferent

construcției „Centru Maternal”.

Cererii de chemare în judecată, cum a fost

modificată, pârâta S.C. M. S.A. i-a opus „întâmpinare”, solicitând respingerea

acțiunii modificate, întrucât terenul în suprafață de 60,92 mp situat în

Râmnicu Vâlcea, este proprietatea sa, conform Certificatului de Atestare a

Dreptului de Proprietate Seria M 07 nr.0242.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, pe

baza probatoriilor administrate în toate fazele procesuale că imobilele

revendicate sunt proprietatea reclamanților, iar Consiliul Județean Vâlcea a

construit pe terenul reclamanților Centrul Maternal pentru Direcția Județeană

pentru Protecția Copilului, Vâlcea, construcție ce nu face obiectul

restituirii, astfel că s-a respins capătul de cerere privind acordarea

contravalorii construcției de 593.632.000 lei.

S-a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei

S.C. M. S.A.Râmnicu Vâlcea să lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 98,175 mp, cu motivarea că certificatul de atestare a

dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 0242 din 15 martie 1996 de care se

prevalează pârâta, într-o acțiune de comparare  a titlurilor de proprietate

invocate de la părți, nu este preferabil titlului reclamanților, acesta din

urmă fiind mai bine caracterizat, dându-i-se astfel preferabilitate acestuia.

S-a precizat că potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 26/1997,

republicată, patrimoniul Leagănului de copii a fost preluat de Consiliul

Județean Vâlcea, cu această motivare ilustrându-se împrejurarea că Direcția

Județeană pentru Protecția Copilului se află în subordinea Consiliului Județean

Vâlcea.

Cererea de intervenție a Consiliului Județean

Vâlcea a fost respinsă în ceea ce privește despăgubirile (reprezentând

contravaloarea investițiilor executate la cele două construcții) întrucât

lucrările menționate nu au fost identificate, evaluate, neexistând nici un

început de dovadă scrisă, singura documentație prezentată de intervenient

vizând construcția nouă – Centrul Maternal și a fost executată prin fonduri

Phare și guvernamentale și nu interesează cauza de față.

Instanța a apreciat că dreptul de superficie în

favoarea intervenientului a fost născut în puterea legii, cu privire la terenul

de sub construcție, astfel că urmează ca superficiarului să i se permită

accesul la construcția respectivă, cu dreptul proprietarului terenului de a

primi o despăgubire corespunzătoare de la superficiar, stabilită în raportul de

expertiză.

Ca atare, instanța, în temeiul art. 616 din C.

civ. a admis capătul de cerere privind instituirea unei servituți de trecere și

a dispus crearea unei căi de acces, pe terenul reclamanților, de la Centrul Maternal

la calea publică.

S-a respins cererea de introducere în cauză

(intervenție forțată) a Ministerului Finanțelor Publice cu motivarea că acesta

nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat calea de

atac a apelului reclamanții și pârâții Consiliul Județean Vâlcea, Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C.”M.” S.A. Râmnicu Vâlcea.

Astfel apelanții-reclamanți au criticat, că în

mod greșit instanța de fond (în rejudecare) a admis capătul de cerere privind

revendicarea imobilului și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean

Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de copii cu privire la imobilul

compus din 2 corpuri de clădire, unul alcătuit din 3 camere și dependințe având

numai parter, iar celălalt compus din parter, etaj și terenul în suprafață de

1673 mp (identificat pe planul de situație anexă la raportul de expertiză –

dosarul 2713/1998.

Consiliul Județean Vâlcea, în dezvoltarea

motivelor de apel, a criticat hotărârea instanței de fond (sentința civilă

175/8 octombrie 2001), pentru următoarele:

- instanța de fond nu a analizat cererea

reclamanților în raport de motivele casării cu trimitere redate la finele

considerentelor deciziei     1538/ 5 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție: nesoluționarea

cererii și lămurirea situației juridice a construcției edificate pe terenul

revendicat;

- instanța în mod greșit a respins cererea

privind acordarea despăgubirilor și instituirea unui drept de retenție pentru

restituirea contravalorii actualizate a investițiilor (respingerea

obiecțiunilor la raportul de expertiză, deși expertul nu a identificat

investițiile;

- soluționarea greșită a cererii reconvenționale

cu privire la capetele de cerere privind constituirea unei servituți de trecere

pe terenul revendicat de reclamanți de la Centrul Maternal și constituirea unui

drept de superficie asupra terenului aferent construcției în suprafață de

195,07 mp, cu obligarea Consiliului Județean Vâlcea la suma totală de

195.244.030 lei, respingerea capătului de cerere privind lipsa de folosință;

- pentru soluționarea cererii completatoare a

acțiunii reclamanților privind instituirea dreptului de superficie solicitată

pentru terenul aferent Centrului Maternal;

- greșita admitere a cererii privind obligarea

Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de 47.325.079 lei, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului – construcții și teren,

începând cu 7 octombrie 1999, precum și a celei privind cheltuielile de

judecată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat

apel invocând nelegalitatea hotărârii în sensul că acesta nu figurează în

dispozitiv ca parte, sentința nefiind pronunțată în contradictoriu și cu

acesta.

Și pârâta S.C. ”M.” S.A. a exercitat calea de

atac a apelului, invocând omisiuni legate de: ignorarea situației juridice a

construcției edificată de acesta (magazin de desfacere a produselor de

panificație), neclarificarea situației de fapt și greșita apreciere a

suprafeței de teren pe care o deține S.C. ”M.” S.A.

Deși, în realitate S.C. ”M.” S.A. deține teren

în suprafață de 60,92 mp (a se vedea Certificatul de Atestare a Dreptului de

Proprietate Seria M 07 nr.0242), instanța de fond precizează în dispozitiv că

pârâta S.C.”M.” S.A. va fi obligată să lase în  deplină proprietate și

liniștită posesie terenul în suprafață de 68,90 mp, iar ulterior decide în

sensul obligării acesteia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de teren de 98,175 mp, pe care se află amplasat un chioșc alimentar

de desfacere produse panificație.

Prin decizia 60 A/9 octombrie 2002, Curtea de

Apel Pitești, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți și de

intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, a schimbat în parte sentința, în

sensul că a admis acțiunea în revendicare a reclamanților și a obligat

Consiliul Județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de copii

Râmnicu Vâlcea să respecte proprietatea și posesia acestora asupra imobilelor:

două corpuri clădire, unul cu 5 camere și dependințe, având numai parter și

celălalt compus din parter și etaj din paiantă cu 6 camere și teren în

suprafață de 1.673,08 mp, identificat în planul de situație (anexă raportul de

expertiză  fila 55 dosar).

A obligat reclamanții să plătească Consiliului

Județean Vâlcea suma de 1.260.364.700 lei cu titlu de despăgubiri civile și a

instituit în favoarea acestei ultime apelante, dreptul de retenție asupra

clădirilor până la achitarea efectivă de către reclamanți a despăgubirilor

civile.

A menținut restul dispozițiilor sentinței 175/8

octombrie 2001 a Tribunalului Vâlcea.

A respins ca nefondate apelurile pârâților

Ministerul Finanțelor Publice și S.C. ”M.” S.A. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pârâții Ministerul Finanțelor Publice

și S.C. ”M.” S.A. să plătească reclamanților 3.000.000 lei, cheltuieli de

judecată.

Soluția de admitere a apelului reclamanților a

fost motivată de instanța de control judiciar ordinar în sensul că, greșit, cu

încălcarea legii, în rejudecare instanța de fond nu s-a pronunțat concret, prin

dispozitiv cu privire la acțiunea reclamanților, deși corect a reținut că cele

două imobile – construcții și teren – au fost preluate de stat fără titlu

valabil.

Deși casarea a vizat omisiunea instanței de a se

pronunța cu privire la cererea reconvențională și la situația juridică a

construcției edificată de pârâta S.C. ”M.” S.A. (decizia 1438/5 mai 2000 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă), potrivit art. 315 alin. (3) din C.

proc. civ., instanța de fond avea obligația să reia judecata, cu pronunțarea pe

toate cererile formulate sub cadrul juridic creat în rejudecare.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a

apreciat că în raport de probele administrate se impunea obligarea Consiliului

Județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de copii să respecte

reclamanților dreptul de proprietate și posesori asupra imobilelor, mai sus

individualizate.

Cu privire la apelul declarat de Consiliul

Județean Vâlcea s-a apreciat a fi întemeiat pentru motivele ce vizează

acordarea despăgubirilor și constituirea unui drept de retenție, cu motivarea

că probele administrate au fost greșit apreciate de instanța fondului, care a

concluzionat că imposibilitatea evaluării investițiilor este determinată de

lipsa actelor – înscrisuri, situații de plată.

Având în vedere caracterul devolutiv al

apelului, în această fază procesuală s-a realizat o nouă expertiză care să

stabilească valoarea totală a lucrărilor efectuate la cele două imobile, reactualizate,

care a fost cuantificată la 1.260.364.700 lei și cum s-a dovedit că aceste

cheltuieli au fost utile și necesare, s-a constatat întemeiat capătul de cerere

privind contravaloarea îmbunătățirilor.

Față de împrejurarea că acestea profită

reclamanților, deși au fost efectuate de intervenientul Consiliul Județean Vâlcea

s-a admis și capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție

asupra imobilelor, până la restituirea contravalorii acestora.

Nu au fost primite susținerile

recurentului-intervenient în sensul că imobilele trecute la stat, în baza O.U.G.

nr. 27/1997 nu puteau fi revendicate de reclamanți pe calea dreptului comun,

având în vedere că în baza deciziei 1538/5 mai 2000 s-a statuat că imobilele în

litigiu au trecut, abuziv, fără titlu în proprietatea statului, așa încât

reclamanții le dețin cu titlu de proprietate.

În acest sens au fost invocate prevederile art. 6

din Legea nr. 213/1998.

Au fost considerate nefondate și criticile

referitoare la obligarea Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de

195.244.030 lei, reprezentând contravaloarea terenului grevat de sarcini și a

sumei de 1.267.802 lei, reprezentând prestație anuală pentru suprafața de 21,27

mp.

A fost apreciată ca legală și temeinică

dispoziția privind obligarea Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de

47.325.079 lei, către reclamante, sumă ce reprezintă lipsa de folosință a

imobilelor revendicate, întrucât, prin decizia Curții Supreme de Justiție s-a

stabilit, fără echivoc, că imobilele au fost preluate fără titlu valabil.

Referitor la apelul pârâtei S.C. ”M.”  S.A. Vâlcea

acesta a fost respins, cu motivarea, în esență, că situația juridică a

terenului deținut de aceasta a fost analizată prin aceeași decizie, care a

concluzionat că imobilele, deci, implicit și terenul au fost preluate de la

autorul reclamanților, fără titlu valabil.

Instanța de apel a menținut aceleași aprecieri

în ceea ce privește inopozabilitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate al pârâtei S.C. ”M.” S.A. Vâlcea.

Aceeași instanță a stabilit și că în mod corect

în dispozitivul hotărârii nu figurează Ministerul Finanțelor Publice, deoarece

statul nu are calitate procesuală în cauză, câtă vreme raportul juridic a fost

conturat în contradictoriu cu unitățile administrative din subordinea

Consiliului Județean Vâlcea, care le are în folosință.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A., L.V., criticând soluția instanței de apel

pentru motive circumscrise art. 304 pct. 7, 9 și 10 din C. proc. civ., ce

vizează:

- ignorarea apărării făcute de reclamanți, prin

care aceștia au solicitat, cu ocazia judecării dosarului în fond, respingerea

cererii privind acordarea de despăgubiri, motivat de împrejurarea că cererea de

majorare a pretențiilor a fost făcută, după închiderea dezbaterilor și după ce

părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, cu încălcarea prevederilor art. 132

alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.;

- nepronunțarea instanței de apel cu privire la

această excepție;

- greșita concluzie a raportului de expertiză

dispus în cauză, care a evaluat despăgubirile la suma de 1.260.364.700 lei cu

acordarea dreptului de retenție asupra clădirilor ce au făcut obiectul

revendicării până la achitarea efectivă a despăgubirilor civile, fără a avea la

bază înscrisuri, documente, procese-verbale de recepție, situații de lucrări;

- aprecierea eronată a instanței de apel, în

sensul că aceștia s-au îmbogățit fără justă cauză, având în vedere împrejurarea

că imobilul a cărui revendicare au solicitat-o reclamanții se află într-o stare

foarte bună (interior șemineu de mare valoare, parchet din lemn superior,

mozaic venețian, tapet din mătase).

Aceeași decizie a fost atacată cu recurs de

către intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, care a promovat împotriva

acesteia, critici pe care le încadrează la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Acestea vizează greșita interpretare a

dispozițiilor art. 46 din  O.U.G. nr. 26/1997, privind protecția copilului în

dificultate, aprobată prin Legea nr. 108/1998; realizarea raportului juridic

prefigurat în cauză privind revendicarea, în raport de destinația actuală a

construcțiilor; ignorarea apărărilor privind pronunțarea asupra excepției

inadmisibilității cererii completatoare a acțiunii introductive de instanță cu

privire la acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului, aplicarea

greșită în cauză a prevederilor art. 998 din C. civ., referitoare la

răspunderea civilă delictuală.

Calea extraordinară de atac a recursului a fost

exercitată de pârâta S.C. P. S.A.(fostă M.) și de către Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul declarat de pârâta S.C. V.P. S.A. aduce

critici referitoare la neclarificarea situației juridice a construcției

edificată de această societate și omisiunea instanței de a analiza toate

probele, în concret fiind invocată adresa 7362/22 octombrie 2001.

Recursul reclamanților se privește a fi fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Reclamanții au investit instanța cu o acțiune în

revendicare, care    într-un prim ciclu procesual a fost soluționată în sensul

admiterii acesteia și a cererii de intervenție formulată de Consiliul Județean

Vâlcea, cu obligarea acestuia și a pârâtei S.C. M. S.A. să respecte

proprietatea și posesia reclamanților.

Cum cadrul procesual a fost întregit pe

parcursul judecății cu cerere reconvențională, cerere de intervenție și

întâmpinări, având în vedere că instanța a omis a se pronunța cu privire la

cererea reconvențională formulată de intervenientul Consiliul Județean Vâlcea,

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia 1538/5 mai 2000 a admis

recursurile Consiliului Județean și S.C. M. S.A. Râmnicu Vâlcea și a casat

ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, Tribunalului

Vâlcea, pentru a se soluționa cererea reconvențională și a se lămuri situația

juridică a construcției edificate pe terenul revendicat.

În rejudecare, s-au admis în parte acțiunea

reclamanților și cererea reconvențională introdusă de Consiliul Județean Vâlcea

cu modificările și completările ulterioare completare a cererii introductive de

instanță (fila 84 același dosar – cu capătul de cerere privind obligarea

pârâților: Consiliul Județean Vâlcea, Direcția Județeană pentru Protecția

Copilului, S.C.”M.” S.A. la plata contravalorii lipsei de folosință a

imobilelor – teren și construcție).

În calea devolutivă de atac exercitată de

reclamanți, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C. M. S.A.Râmnicu

Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea s-au admis apelurile reclamanților și

intervenientului Consiliul Județean Vâlcea și s-au respins cele declarate de

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și S.C. ”M.” S.A. Vâlcea,

pentru considerentele pe larg expuse.

A fost schimbată în parte sentința 175/8

octombrie 2001 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că s-a admis acțiunea în

revendicare a fost obligat și Consiliul Județean Vâlcea în subordinea căruia se

află Leagănul de copii Râmnicu Vâlcea să respecte proprietatea și posesia

reclamanților asupra imobilelor identificate în dispozitivul deciziei 60 A/9

octombrie 2002.

Au fost obligați reclamanții să plătească

Consiliului Județean Vâlcea suma de 1.260.364.700 lei cu titlul de despăgubiri

civile și s-a instituit în favoarea acestuia un drept de retenție asupra

clădirilor până la achitarea efectiv de către reclamanți a despăgubirilor

civile.

Referitor la cuantumul despăgubirilor la care au

fost obligați reclamanții, Curtea apreciază că valoarea acestora nu a fost

corect stabilită prin expertiza de specialitate construcții – încuviințată în

cauză și administrată sub cele două obiective: identificarea lucrărilor de

reabilitate ce au fost executate la cele două construcții (valoare

reactualizată) și precizarea caracterului util sau voluptoriu al acestora.

Pentru a se stabili în mod legal valoarea

despăgubirilor este utilă refacerea probatoriilor, în sensul de a se elucida

printr-o expertiză de specialitate (sau prin completarea celei existente) ce

urmează a avea ca obiectiv: stabilirea spotului de valoare a imobilului,

determinat de lucrările necesare ce au fost făcute de la momentul preluării

fără titlu a imobilului.

Pentru fidelitatea respectării dispozițiilor

procedurale este de precizat că în accepțiunea art. 132 alin. (2), cererea nu

se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de

ședință declarațiile verbale făcute în instanță: când reclamantul mărește sau

micșorează câtimea obiectului cererii.

Cu prilejul rejudecării apelului, instanța de

trimitere va lămuri cadrul procesual sub aspectul cenzurării cererilor

modificatoare, precizatoare și va aprecia în ce măsură rejudecarea fondului a

vizat sau nu toate cererile sau numai acelea stabilite prin decizia 1538/5 mai

2000 a Curții Supreme de Justiție (cererea reconvențională a Consiliului

Județean Vâlcea și lămurirea situației juridice a construcției), în

considerarea prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Și recursul intervenientului Consiliul Județean

Vâlcea va fi admis întrucât instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la

cererea reclamanților privind despăgubirile civile acordate, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință, cerere formulată de reclamanți 21 noiembrie

2000, care nu poartă rezoluție de primire, dar este păstrată la dosar și neanalizată.

Cum această cerere a reclamanților L.A., L.N.N.,

L.O., L.V. a fost formulată după casarea cu trimitere spre rejudecare, aducând

modificări cadrului procesual, cum și în ce măsură urmează a fi discutată în

contradictoriu este un alt aspect ce trebuie lămurit de instanța de trimitere.

În funcție de elucidarea acestor aspecte procedurale – vor fi examinate sub formă

de apărări toate celelalte motive de recurs.

Prin prisma motivelor de recurs invocate, calea

de atac exercitată de pârâta S.C. V.P. S.A. urmează a fi respinsă, întrucât

recursul este nefondat față de împrejurarea că pârâta S.C. V.P. S.A. a criticat

soluția instanței de apel în sensul neclarificării situației juridice a

construcției edificată de această societate, fără însă a formula o cerere în

acest sens și a investi instanța cu un petit care s-o îndrituiască la

exercițiul acestei căi de atac.

Nici recursul declarat de pârâtul Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că decizia nu a fost

pronunțată în contradictoriu cu acesta nu este fondat, întrucât în raportul

juridic dedus judecății acesta nu are calitate procesuală, fiind îndreptățit

numai la plata cheltuielilor de judecată ocazionate ca urmare a soluționării

apelului declarat.

Pe cale de consecință vor fi admise recursurile

declarate de reclamanți și intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, casată

decizia 60 A/9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, Secția civilă, cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și

intervenient, acestei instanțe, în temeiul art. 313 teza primă din C. proc.

civ. și vor fi respinse, ca nefondate, recursurile promovate de pârâții S.C.

V.P. S.A., Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, conform art. 312 alin. (1) teza

a II-a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A., L.V. și intervenientul Consiliul Județean

Vâlcea împotriva deciziei 60 A din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă, pe care o casează.

Respinge recursurile declarate de S.C. P. S.A.,

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vâlcea împotriva aceleiași decizii.

Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor

declarate de reclamanți și intervenient acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie  2003.