ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 5 mai 1998 reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A., L.V. au chemat în judecată pârâții Direcția Sanitară a Județului Vâlcea, Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea, S.C. M. S.A., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtele să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul casă cu 5 camere, hol mare și dependințe, plus construcția alăturată acestui imobil principal, construcție ce este prevăzută cu etaj, imobile aflate în folosința Leagănului pentru Copii Râmnicu Vâlcea, situate în Râmnicu Vâlcea, precum și terenul aferent acestor construcții în suprafață de 1200 mp.

Reclamanții au solicitat a se judeca și în contradictoriu cu S.C. ”M.” S.A. Râmnicu Vâlcea, pentru ca și această pârâtă să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra unui teren situat în Râmnicu Vâlcea, în suprafață de 340 mp (10 x 34 m) pe care pârâta a amplasat o unitate de desfacere a produselor de panificație nr. 14. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., reclamanții au arătat că în calitate de fii sunt moștenitorii defunctului L.N.N., decedat la 9 decembrie 1959 și că acesta a dobândit în proprietate, prin actul de vânzare-cumpărare la 15 ianuarie 1924, un imobil compus din 5 camere, hol mare, dependințe, numită „corp de case principal” și o altă construcție cu etaj situată în partea dinspre Serviciul tehnic, ambele imobile fiind situate în Râmnicu Vâlcea.

Același autor comun a cumpărat, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 2 septembrie 1940 un teren în suprafață de 340 mp de la G.C. Ambele imobile, mai sus individualizate, au trecut abuziv în proprietatea Statului, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind preluate de stat de la L.N., tatăl inginerului L.N.N., autorul reclamanților figurând la poziția 171 din anexa la Decretul de naționalizare. Mai arată reclamanții că, în prezent, imobilele construcții sunt folosite de Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea, aflat în subordinea Direcției Sanitare Vâlcea și că această pârâtă nu are un titlu de proprietate. Nici pârâta S.C. M. S.A. nu are un titlu valabil cu privire la terenul în suprafață de 340 mp unde aceasta și-a amplasat o unitate de desfacere a produselor de panificație.

Pârâta Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât imobilele revendicate au trecut cu titlu în proprietatea statului și în prezent fac parte din domeniul public. Aceeași pârâtă a formulat o cerere de intervenție forțată a Ministerului Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Râmnicu Vâlcea. S-a mai susținut că acțiunea în revendicare este inadmisibilă, deoarece trebuia urmată procedura de restituire în baza Legii nr. 112/1995, ipoteză în care, reclamanții nu ar fi avut dreptul la restituire în natură, ci doar la acordarea de despăgubiri, conform prevederilor art. 38 din Legea nr. 112/1995, imobilul primind o altă destinație la data preluării de către stat.

Reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită respectarea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1672 mp, rezultați în urma măsurătorilor din cadrul expertizei, din care pârâta S.C. M. S.A. deține 60 mp. La 8 octombrie 1998 Consiliul Județean Vâlcea a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în motivarea căreia a arătat că la 22 septembrie 1998 între acesta și Direcția Sanitară a Județului Vâlcea a fost semnat protocolul de predare-primire, prin care activul și pasivul Leagănului pentru copii Râmnicu Vâlcea a fost preluat de Consiliul Județean Vâlcea, conform prevederilor art. 47 din O.G. nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, aprobat prin Legea nr. 108/1998.

În drept au fost invocate prevederile art. 49-56 din C. proc. civ. În ședința publică din 18 decembrie 1998, Consiliul Județean Vâlcea a depus precizare la cererea de intervenție, arătând că în conformitate cu prevederile art. 3 din H.G. nr. 205/1997 s-a înființat, conform hotărârii 37/1997 Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului, Vâlcea, în cadrul Consiliului Județean Vâlcea, aceasta funcționând ca instituție publică cu personalitate juridică. Același intervenient a opus cererii de chemare în judecată a reclamanților o întâmpinare și o cerere reconvențională, aceasta din urmă neprimită însă de instanță. Prin sentința civilă nr.32 din 10 februarie 1999, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea în revendicare și cererea de intervenție formulată de Consiliul Județean Vâlcea.

A fost obligat Consiliul Județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul pentru copii din Vâlcea să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra imobilului în care își desfășoară activitatea Leagănul pentru copii, situat în Rm.Vâlcea, compus din două corpuri de clădire, unul cu 5 camere și dependințe, având numai parter și celălalt compus din parter și etaj din paianță, 6 camere și teren, în suprafață de 1673,08 mp. A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. Râmnicu Vâlcea să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra unui teren în suprafață de 60,92 mp situat la aceeași adresă. A respins excepția ridicată de pârâtul Consiliul Județean Vâlcea, privind faptul că imobilul s-ar afla cuprins în domeniul public.

Astfel, instanța de fond și-a motivat soluția în sensul că statul a dobândit imobilele de la un neproprietar, respectiv de la L.N., cu aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. Drept urmare, preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut de la un neproprietar și nu de la adevăratul proprietar care nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acesteia. În cadrul acțiunii în revendicare, instanța a comparat titlurile proprietarilor, constatând că cel al reclamanților este mai bine caracterizat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții S.C.”M.” S.A. Râmnicu Vâlcea și intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 55 A din 7 octombrie 1999, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile , păstrând motivarea instanței de fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul Județean Vâlcea și S.C. M. S.A. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Astfel, Consiliul Județean Vâlcea a adus critici ce vizează greșita aplicare a legii, susținând în esență, că trecerea în proprietatea statului a imobilului revendicat a operat cu titlu, acesta făcând parte din domeniul public al statului, întrucât autorul reclamanților era industriaș și că cererea reconvențională a fost restituită fără bază legală. Recurenta S.C.”M.” S.A. a invocat critici în sensul greșitei aplicări a legii, arătând că aceasta a obținut terenul revendicat de la stat, care la rândul său, l-a obținut cu titlu.

Prin decizia 1538 din 5 mai 2000, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursurile pârâților, a casat decizia și sentința civilă 32 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea și a trimis cauza aceleiași instanțe de fond, pentru rejudecare, sub aspectul rezolvării cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Județean Vâlcea. Instanța de control a apreciat ca legale și temeinice interpretările instanțelor de fond și apel în ceea ce privește preluarea de către stat a imobilului fără titlu, întrucât acest transfer de proprietate a operat de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. S-a menționat că instanțele nu au soluționat legal cererea de intervenție în interes propriu a Consiliului Județean Vâlcea și nu au lămurit situația juridică a construcției edificată de pârâta S.C.

”M.” S.A. pe o parte din terenul revendicat, instanței de fond revenindu-i obligația fie de a judeca cererea reconvențională odată cu cererea principală, fie de a dispune respingerea ei, conform art. 120 alin. (2) din C. proc. civ., greșeală imputabilă instanței, care a luat măsura restituirii cererii reconvenționale. Cauza a fost trimisă spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să soluționeze cererea reconvențională. În rejudecare, cauza a fost trimisă Tribunalului Vâlcea unde a fost înregistrată în dosarul nr. 4520/2000 al acestei instanțe. Prin sentința civilă nr. 175 din 8 octombrie 2001 s-au admis în parte cererile reclamanților, cu modificările și completările ulterioare. A fost obligată pârâta S.C.

M. S.A. Râmnicu Vâlcea să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 98,175 mp pe care se află amplasat un chioșc alimentar de desfacere produse panificație nr.14 situat în Râmnicu Vâlcea. A fost obligat Consiliul Județean Vâlcea la plata sumelor de 195.244.030 lei, cu titlul de daune reprezentând contravaloarea terenului grevat de sarcini; la 47.325.079 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor în litigiu – construcții și teren, începând cu data de 7 octombrie 1999. A instituit în favoarea Consiliului Județean Vâlcea și unităților administrativ-teritoriale aflate în subordine: Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Vâlcea și Leagănul de copii Râmnicu Vâlcea, pe terenul proprietatea reclamanților, un drept de superficie în suprafață de 195,70 mp (identificat în raportul de expertiză).

A constituit în favoarea acelorași părți o servitute de trecere, de la Centrul Maternal la calea publică, pe terenul proprietatea reclamanților în suprafață de 21,72 mp redată în planșa 3. Instanța a respins critica Consiliului Județean Vâlcea privind despăgubirile civile și instituirea unui drept de retenție. A dispus obligarea Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de 5.000.000 lei și S.C. M. S.A. Râmnicu Vâlcea la 2.000.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. În rejudecare, cadrul procesual a fost modificat prin întâmpinarea depusă de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului (în calitate de succesoare a Leagănului pentru copii Râmnicu Vâlcea) prin care a aceasta a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că titularul dreptului este Consiliul Județean Vâlcea.

Reclamanții în contradictoriu cu Consiliul Județean Vâlcea, Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Vâlcea și S.C. ”M.” S.A. au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilelor, calculată începând cu ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii. Consiliul Județean Vâlcea a depus o cerere modificatoare a cererii reconvenționale, solicitând plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la cele două construcții finalizate din fonduri PHARE TACIT FUNDS, instituirea unui drept de retenție asupra construcțiilor revendicate până la achitarea integrală a contravalorii despăgubirilor solicitate, constituirea unei servituți de trecere pe terenul revendicat de reclamanți și a unui drept de superficie asupra terenului aferent construcției „Centru Maternal”.

Cererii de chemare în judecată, cum a fost modificată, pârâta S.C. M. S.A. i-a opus „întâmpinare”, solicitând respingerea acțiunii modificate, întrucât terenul în suprafață de 60,92 mp situat în Râmnicu Vâlcea, este proprietatea sa, conform Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate Seria M 07 nr.0242. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, pe baza probatoriilor administrate în toate fazele procesuale că imobilele revendicate sunt proprietatea reclamanților, iar Consiliul Județean Vâlcea a construit pe terenul reclamanților Centrul Maternal pentru Direcția Județeană pentru Protecția Copilului, Vâlcea, construcție ce nu face obiectul restituirii, astfel că s-a respins capătul de cerere privind acordarea contravalorii construcției de 593.632.000 lei.

S-a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei S.C. M. S.A.Râmnicu Vâlcea să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 98,175 mp, cu motivarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 0242 din 15 martie 1996 de care se prevalează pârâta, într-o acțiune de comparare a titlurilor de proprietate invocate de la părți, nu este preferabil titlului reclamanților, acesta din urmă fiind mai bine caracterizat, dându-i-se astfel preferabilitate acestuia. S-a precizat că potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 26/1997, republicată, patrimoniul Leagănului de copii a fost preluat de Consiliul Județean Vâlcea, cu această motivare ilustrându-se împrejurarea că Direcția Județeană pentru Protecția Copilului se află în subordinea Consiliului Județean Vâlcea.

Cererea de intervenție a Consiliului Județean Vâlcea a fost respinsă în ceea ce privește despăgubirile (reprezentând contravaloarea investițiilor executate la cele două construcții) întrucât lucrările menționate nu au fost identificate, evaluate, neexistând nici un început de dovadă scrisă, singura documentație prezentată de intervenient vizând construcția nouă – Centrul Maternal și a fost executată prin fonduri Phare și guvernamentale și nu interesează cauza de față. Instanța a apreciat că dreptul de superficie în favoarea intervenientului a fost născut în puterea legii, cu privire la terenul de sub construcție, astfel că urmează ca superficiarului să i se permită accesul la construcția respectivă, cu dreptul proprietarului terenului de a primi o despăgubire corespunzătoare de la superficiar, stabilită în raportul de expertiză.

Ca atare, instanța, în temeiul art. 616 din C. civ. a admis capătul de cerere privind instituirea unei servituți de trecere și a dispus crearea unei căi de acces, pe terenul reclamanților, de la Centrul Maternal la calea publică. S-a respins cererea de introducere în cauză (intervenție forțată) a Ministerului Finanțelor Publice cu motivarea că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Împotriva acestei hotărâri au exercitat calea de atac a apelului reclamanții și pârâții Consiliul Județean Vâlcea, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C.”M.” S.A. Râmnicu Vâlcea.

Astfel apelanții-reclamanți au criticat, că în mod greșit instanța de fond (în rejudecare) a admis capătul de cerere privind revendicarea imobilului și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de copii cu privire la imobilul compus din 2 corpuri de clădire, unul alcătuit din 3 camere și dependințe având numai parter, iar celălalt compus din parter, etaj și terenul în suprafață de 1673 mp (identificat pe planul de situație anexă la raportul de expertiză – dosarul 2713/1998.

Consiliul Județean Vâlcea, în dezvoltarea motivelor de apel, a criticat hotărârea instanței de fond (sentința civilă 175/8 octombrie 2001), pentru următoarele: - instanța de fond nu a analizat cererea reclamanților în raport de motivele casării cu trimitere redate la finele considerentelor deciziei 1538/ 5 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție: nesoluționarea cererii și lămurirea situației juridice a construcției edificate pe terenul revendicat; - instanța în mod greșit a respins cererea privind acordarea despăgubirilor și instituirea unui drept de retenție pentru restituirea contravalorii actualizate a investițiilor (respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, deși expertul nu a identificat investițiile; - soluționarea greșită a cererii reconvenționale cu privire la capetele de cerere privind constituirea unei servituți de trecere pe terenul revendicat de reclamanți de la Centrul Maternal și constituirea unui drept de superficie asupra terenului aferent construcției în suprafață de 195,07 mp, cu obligarea Consiliului Județean Vâlcea la suma totală de 195.244.030 lei, respingerea capătului de cerere privind lipsa de folosință; - pentru soluționarea cererii completatoare a acțiunii reclamanților privind instituirea dreptului de superficie solicitată pentru terenul aferent Centrului Maternal;

- greșita admitere a cererii privind obligarea Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de 47.325.079 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului – construcții și teren, începând cu 7 octombrie 1999, precum și a celei privind cheltuielile de judecată. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat apel invocând nelegalitatea hotărârii în sensul că acesta nu figurează în dispozitiv ca parte, sentința nefiind pronunțată în contradictoriu și cu acesta. Și pârâta S.C. ”M.” S.A. a exercitat calea de atac a apelului, invocând omisiuni legate de: ignorarea situației juridice a construcției edificată de acesta (magazin de desfacere a produselor de panificație), neclarificarea situației de fapt și greșita apreciere a suprafeței de teren pe care o deține S.C.

”M.” S.A. Deși, în realitate S.C. ”M.” S.A. deține teren în suprafață de 60,92 mp (a se vedea Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate Seria M 07 nr.0242), instanța de fond precizează în dispozitiv că pârâta S.C.”M.” S.A. va fi obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 68,90 mp, iar ulterior decide în sensul obligării acesteia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 98,175 mp, pe care se află amplasat un chioșc alimentar de desfacere produse panificație.

Prin decizia 60 A/9 octombrie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți și de intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea în revendicare a reclamanților și a obligat Consiliul Județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de copii Râmnicu Vâlcea să respecte proprietatea și posesia acestora asupra imobilelor: două corpuri clădire, unul cu 5 camere și dependințe, având numai parter și celălalt compus din parter și etaj din paiantă cu 6 camere și teren în suprafață de 1.673,08 mp, identificat în planul de situație (anexă raportul de expertiză fila 55 dosar). A obligat reclamanții să plătească Consiliului Județean Vâlcea suma de 1.260.364.700 lei cu titlu de despăgubiri civile și a instituit în favoarea acestei ultime apelante, dreptul de retenție asupra clădirilor până la achitarea efectivă de către reclamanți a despăgubirilor civile.

A menținut restul dispozițiilor sentinței 175/8 octombrie 2001 a Tribunalului Vâlcea. A respins ca nefondate apelurile pârâților Ministerul Finanțelor Publice și S.C. ”M.” S.A. împotriva aceleiași sentințe. A obligat pârâții Ministerul Finanțelor Publice și S.C. ”M.” S.A. să plătească reclamanților 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Soluția de admitere a apelului reclamanților a fost motivată de instanța de control judiciar ordinar în sensul că, greșit, cu încălcarea legii, în rejudecare instanța de fond nu s-a pronunțat concret, prin dispozitiv cu privire la acțiunea reclamanților, deși corect a reținut că cele două imobile – construcții și teren – au fost preluate de stat fără titlu valabil.

Deși casarea a vizat omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererea reconvențională și la situația juridică a construcției edificată de pârâta S.C. ”M.” S.A. (decizia 1438/5 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă), potrivit art. 315 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de fond avea obligația să reia judecata, cu pronunțarea pe toate cererile formulate sub cadrul juridic creat în rejudecare. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a apreciat că în raport de probele administrate se impunea obligarea Consiliului Județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de copii să respecte reclamanților dreptul de proprietate și posesori asupra imobilelor, mai sus individualizate.

Cu privire la apelul declarat de Consiliul Județean Vâlcea s-a apreciat a fi întemeiat pentru motivele ce vizează acordarea despăgubirilor și constituirea unui drept de retenție, cu motivarea că probele administrate au fost greșit apreciate de instanța fondului, care a concluzionat că imposibilitatea evaluării investițiilor este determinată de lipsa actelor – înscrisuri, situații de plată. Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, în această fază procesuală s-a realizat o nouă expertiză care să stabilească valoarea totală a lucrărilor efectuate la cele două imobile, reactualizate, care a fost cuantificată la 1.260.364.700 lei și cum s-a dovedit că aceste cheltuieli au fost utile și necesare, s-a constatat întemeiat capătul de cerere privind contravaloarea îmbunătățirilor.

Față de împrejurarea că acestea profită reclamanților, deși au fost efectuate de intervenientul Consiliul Județean Vâlcea s-a admis și capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilelor, până la restituirea contravalorii acestora. Nu au fost primite susținerile recurentului-intervenient în sensul că imobilele trecute la stat, în baza O.U.G. nr. 27/1997 nu puteau fi revendicate de reclamanți pe calea dreptului comun, având în vedere că în baza deciziei 1538/5 mai 2000 s-a statuat că imobilele în litigiu au trecut, abuziv, fără titlu în proprietatea statului, așa încât reclamanții le dețin cu titlu de proprietate. În acest sens au fost invocate prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Au fost considerate nefondate și criticile referitoare la obligarea Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de 195.244.030 lei, reprezentând contravaloarea terenului grevat de sarcini și a sumei de 1.267.802 lei, reprezentând prestație anuală pentru suprafața de 21,27 mp. A fost apreciată ca legală și temeinică dispoziția privind obligarea Consiliului Județean Vâlcea la plata sumei de 47.325.079 lei, către reclamante, sumă ce reprezintă lipsa de folosință a imobilelor revendicate, întrucât, prin decizia Curții Supreme de Justiție s-a stabilit, fără echivoc, că imobilele au fost preluate fără titlu valabil. Referitor la apelul pârâtei S.C. ”M.” S.A. Vâlcea acesta a fost respins, cu motivarea, în esență, că situația juridică a terenului deținut de aceasta a fost analizată prin aceeași decizie, care a concluzionat că imobilele, deci, implicit și terenul au fost preluate de la autorul reclamanților, fără titlu valabil.

Instanța de apel a menținut aceleași aprecieri în ceea ce privește inopozabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. ”M.” S.A. Vâlcea. Aceeași instanță a stabilit și că în mod corect în dispozitivul hotărârii nu figurează Ministerul Finanțelor Publice, deoarece statul nu are calitate procesuală în cauză, câtă vreme raportul juridic a fost conturat în contradictoriu cu unitățile administrative din subordinea Consiliului Județean Vâlcea, care le are în folosință. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A., L.V., criticând soluția instanței de apel pentru motive circumscrise art. 304 pct. 7, 9 și 10 din C. proc.

civ., ce vizează: - ignorarea apărării făcute de reclamanți, prin care aceștia au solicitat, cu ocazia judecării dosarului în fond, respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri, motivat de împrejurarea că cererea de majorare a pretențiilor a fost făcută, după închiderea dezbaterilor și după ce părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, cu încălcarea prevederilor art. 132 alin. (2) pct. 2 din C. proc.

civ.; - nepronunțarea instanței de apel cu privire la această excepție; - greșita concluzie a raportului de expertiză dispus în cauză, care a evaluat despăgubirile la suma de 1.260.364.700 lei cu acordarea dreptului de retenție asupra clădirilor ce au făcut obiectul revendicării până la achitarea efectivă a despăgubirilor civile, fără a avea la bază înscrisuri, documente, procese-verbale de recepție, situații de lucrări; - aprecierea eronată a instanței de apel, în sensul că aceștia s-au îmbogățit fără justă cauză, având în vedere împrejurarea că imobilul a cărui revendicare au solicitat-o reclamanții se află într-o stare foarte bună (interior șemineu de mare valoare, parchet din lemn superior, mozaic venețian, tapet din mătase).

Aceeași decizie a fost atacată cu recurs de către intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, care a promovat împotriva acesteia, critici pe care le încadrează la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Acestea vizează greșita interpretare a dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 26/1997, privind protecția copilului în dificultate, aprobată prin Legea nr. 108/1998; realizarea raportului juridic prefigurat în cauză privind revendicarea, în raport de destinația actuală a construcțiilor; ignorarea apărărilor privind pronunțarea asupra excepției inadmisibilității cererii completatoare a acțiunii introductive de instanță cu privire la acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului, aplicarea greșită în cauză a prevederilor art. 998 din C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Calea extraordinară de atac a recursului a fost exercitată de pârâta S.C. P. S.A.(fostă M.) și de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Recursul declarat de pârâta S.C. V.P. S.A. aduce critici referitoare la neclarificarea situației juridice a construcției edificată de această societate și omisiunea instanței de a analiza toate probele, în concret fiind invocată adresa 7362/22 octombrie 2001. Recursul reclamanților se privește a fi fondat pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos. Reclamanții au investit instanța cu o acțiune în revendicare, care într-un prim ciclu procesual a fost soluționată în sensul admiterii acesteia și a cererii de intervenție formulată de Consiliul Județean Vâlcea, cu obligarea acestuia și a pârâtei S.C.

M. S.A. să respecte proprietatea și posesia reclamanților. Cum cadrul procesual a fost întregit pe parcursul judecății cu cerere reconvențională, cerere de intervenție și întâmpinări, având în vedere că instanța a omis a se pronunța cu privire la cererea reconvențională formulată de intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia 1538/5 mai 2000 a admis recursurile Consiliului Județean și S.C. M. S.A. Râmnicu Vâlcea și a casat ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, Tribunalului Vâlcea, pentru a se soluționa cererea reconvențională și a se lămuri situația juridică a construcției edificate pe terenul revendicat.

În rejudecare, s-au admis în parte acțiunea reclamanților și cererea reconvențională introdusă de Consiliul Județean Vâlcea cu modificările și completările ulterioare completare a cererii introductive de instanță (fila 84 același dosar – cu capătul de cerere privind obligarea pârâților: Consiliul Județean Vâlcea, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului, S.C.”M.” S.A. la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilelor – teren și construcție). În calea devolutivă de atac exercitată de reclamanți, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C. M. S.A.Râmnicu Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea s-au admis apelurile reclamanților și intervenientului Consiliul Județean Vâlcea și s-au respins cele declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și S.C.

”M.” S.A. Vâlcea, pentru considerentele pe larg expuse. A fost schimbată în parte sentința 175/8 octombrie 2001 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că s-a admis acțiunea în revendicare a fost obligat și Consiliul Județean Vâlcea în subordinea căruia se află Leagănul de copii Râmnicu Vâlcea să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra imobilelor identificate în dispozitivul deciziei 60 A/9 octombrie 2002. Au fost obligați reclamanții să plătească Consiliului Județean Vâlcea suma de 1.260.364.700 lei cu titlul de despăgubiri civile și s-a instituit în favoarea acestuia un drept de retenție asupra clădirilor până la achitarea efectiv de către reclamanți a despăgubirilor civile.

Referitor la cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați reclamanții, Curtea apreciază că valoarea acestora nu a fost corect stabilită prin expertiza de specialitate construcții – încuviințată în cauză și administrată sub cele două obiective: identificarea lucrărilor de reabilitate ce au fost executate la cele două construcții (valoare reactualizată) și precizarea caracterului util sau voluptoriu al acestora. Pentru a se stabili în mod legal valoarea despăgubirilor este utilă refacerea probatoriilor, în sensul de a se elucida printr-o expertiză de specialitate (sau prin completarea celei existente) ce urmează a avea ca obiectiv: stabilirea spotului de valoare a imobilului, determinat de lucrările necesare ce au fost făcute de la momentul preluării fără titlu a imobilului.

Pentru fidelitatea respectării dispozițiilor procedurale este de precizat că în accepțiunea art. 132 alin. (2), cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță: când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. Cu prilejul rejudecării apelului, instanța de trimitere va lămuri cadrul procesual sub aspectul cenzurării cererilor modificatoare, precizatoare și va aprecia în ce măsură rejudecarea fondului a vizat sau nu toate cererile sau numai acelea stabilite prin decizia 1538/5 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție (cererea reconvențională a Consiliului Județean Vâlcea și lămurirea situației juridice a construcției), în considerarea prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc.

civ. Și recursul intervenientului Consiliul Județean Vâlcea va fi admis întrucât instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la cererea reclamanților privind despăgubirile civile acordate, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, cerere formulată de reclamanți 21 noiembrie 2000, care nu poartă rezoluție de primire, dar este păstrată la dosar și neanalizată. Cum această cerere a reclamanților L.A., L.N.N., L.O., L.V. a fost formulată după casarea cu trimitere spre rejudecare, aducând modificări cadrului procesual, cum și în ce măsură urmează a fi discutată în contradictoriu este un alt aspect ce trebuie lămurit de instanța de trimitere. În funcție de elucidarea acestor aspecte procedurale – vor fi examinate sub formă de apărări toate celelalte motive de recurs.

Prin prisma motivelor de recurs invocate, calea de atac exercitată de pârâta S.C. V.P. S.A. urmează a fi respinsă, întrucât recursul este nefondat față de împrejurarea că pârâta S.C. V.P. S.A. a criticat soluția instanței de apel în sensul neclarificării situației juridice a construcției edificată de această societate, fără însă a formula o cerere în acest sens și a investi instanța cu un petit care s-o îndrituiască la exercițiul acestei căi de atac. Nici recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că decizia nu a fost pronunțată în contradictoriu cu acesta nu este fondat, întrucât în raportul juridic dedus judecății acesta nu are calitate procesuală, fiind îndreptățit numai la plata cheltuielilor de judecată ocazionate ca urmare a soluționării apelului declarat.

Pe cale de consecință vor fi admise recursurile declarate de reclamanți și intervenientul Consiliul Județean Vâlcea, casată decizia 60 A/9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, Secția civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și intervenient, acestei instanțe, în temeiul art. 313 teza primă din C. proc. civ. și vor fi respinse, ca nefondate, recursurile promovate de pârâții S.C. V.P. S.A., Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A., L.V. și intervenientul Consiliul Județean Vâlcea împotriva deciziei 60 A din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o casează. Respinge recursurile declarate de S.C. P. S.A., Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea împotriva aceleiași decizii. Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și intervenient acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.