ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7826/2007

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea la 22 martie 2005, reclamanții A.A., A.C.M. și A.B. au

formulat o contestație împotriva dispoziției nr. 73 din 14 februarie 2005 emisă

de Direcția de Sănătate Publică a județului Vâlcea.

S-a solicitat anularea dispoziției

prin care s-a respins cererea lor de restituire în natură a imobilului situat

în județul Vâlcea, formulată de A.E., autorul lor, în temeiul Legii nr.

10/2001.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat

respingerea contestației și a formulat totodată o cerere reconvențională prin

care a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii și restituirii în natură a

imobilului, să fie obligați reclamanții la plata sumei de 953.518.653 lei

reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor și investițiilor aduse imobilului.

Reclamanții au formulat și ei o cerere reconvențională la pretențiile

pârâtei solicitând obligarea acesteia la contravaloarea lipsei de folosință a

imobilului în perioada 14 iunie 2002-14 iunie 2005 de 900.000.000 lei și să se

constate intervenită compensația între cele două debite.

În cauză s-a dispus la 27 septembrie

2005 introducerea în proces în calitate de pârât a Consiliului județean Vâlcea,

urmare punerii în aplicare a H.G. nr. 867 din 16 august 2002 privind trecerea

unor imobile din domeniul

privat al

statului și administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public

al județelor. Urmare acestui act normativ pârâta a predat imobilul în litigiu

către Consiliul județean Vâlcea, acest imobil rămânând numai în folosința

pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 338 din 26

mai 2006 Tribunalul Vâlcea a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 73 din

14 februarie 2005 și a obligat pe pârâta Direcția de sănătate Publică Vâlcea să

emită o nouă dispoziție, prin care să restituie în natură imobilul.

Au fost respinse cererile

reconvențională a pârâtei și de pretenții a reclamanților.

Acțiunea a fost respinsă față de

Consiliul județean Vâlcea.

În motivarea acestei sentințe

instanța a reținut că prin dispoziția nr. 73/2005 Direcția de Sănătate Publică

Vrancea a respins notificarea reclamanților pentru că aceștia nu au calitatea

de persoane îndreptățite, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

pentru că nu există identitate între fostul proprietar și autorul

reclamanților, numitul R.O.S., pentru că nu există identitate între semnătura

prin care s-a cumpărat imobilul și semnătura din testamentul olograf al lui

R.O.S. și nu s-a dovedit că imobilul a aparținut lui R.S.

S-a constatat că această dispoziție

este ilegală deoarece A.E. este persoană îndreptățită să revendice imobilul ce

a aparținut lui R.O.S.

Astfel s-a constatat că prin actul

de vânzare–cumpărare din 8 aprilie 1933 R.O.S. a cumpărat imobilul de la E. și

M.T.

Imobilul a fost naționalizat prin

Decretul 92/1950 în ale cărui anexe figurează ca aparținând lui S.O.

Împrejurarea că este vorba de una și

aceeași persoană, neexistând deosebiri între R.O.S. și S.O. rezultă, s-a arătat

în considerentele sentinței, din diferitele acte încheiate pe parcursul vieții,

când acesta și-a declinat identitatea folosind în mod divers asocierea dintre

numele și prenumele sale: R.O.S., R.S., S.O.R. și, în ultima parte a vieții,

S.O.

S-a mai constatat ca dovedită

succesiunea lui S.O. în persoana C.S. (certificat de moștenitor nr. 1111 din 19

octombrie 1981), apoi în persoana lui A.E. la decesul C.S. (certificat de

moștenitor nr. 2010 din 28 decembrie 1990).

Pe A.E. l-au moștenit, la decesul

acestuia survenit la 27 martie 2002, reclamanții din prezenta cauză (certificat

de moștenitor nr. 60 din 16 mai 2002).

Identitatea dintre imobilul cumpărat

în 1933 de R.O.S. și imobilul revendicat de reclamanți și deținut de pârâta

Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a fost constatată de expertul C.M.C.,

imobil situat în Râmnicu Vâlcea.

Instanța a constatat că revendicarea

în natură este îndreptățită iar cererile de despăgubiri formulate de părți una

împotriva celeilalte au fost considerate inadmisibilă și respectiv, nefondată

în cadrul revendicării întemeiate pe Legea nr. 10/2001. În acest sens s-a

reținut că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod

abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în

starea în care se află la data cererii de restituire, libere de orice sarcini.

În raport de împrejurarea că

apartenența imobilului la Consiliul județean Vâlcea nu a fost atestată

printr-un act normativ și entitatea îndreptățită să rezolve notificarea fiind

pârâta care îl folosește, și care s-a pronunțat prin dispoziția atacată, s-a

considerat că pârâtul Consiliul județean Vâlcea nu are calitate procesuală

pasivă.

Curtea de Apel Pitești prin decizia

nr. 49 A din 19 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva

sentinței civile nr. 388/2006 de pârâta devenită între timp Autoritatea de

Sănătate Publică Vâlcea.

Instanța de apel a constatat

nefondate criticile formulate de apelantă în raport de acestea constatând că

instanța de fond a făcut o temeinică și corectă apreciere a probelor

administrate.

Aceste probe au fost completate și

în apel, prin declarații de martor care au confirmat folosirea de către fostul

proprietar a mai multor variații ale numelor sale, acesta fiind urmărit și

arestat de regimul comunist care i-a și confiscat bunurile.

Instanța a constatat că deși

apelanta a contestat identitatea autorului persoanei care a revendicat imobilul

cu proprietarul acestuia, nu s-a făcut o dovadă concretă de către apelantă în

sensul că descendent al titularului contractului de proprietate ar fi o altă

persoană concretă, pentru a putea opune această situație cererii de

revendicare.

Împotriva deciziei curții de apel

pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea a formulat în termen legal recurs

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt recurenta a criticat hotărârea

pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, reluând motivele formulate

în apel.

Astfel s-a considerat că s-a aplicat

greșit art. 4 din Legea nr. 10/2001, în cauză fiind în mod neîntemeiat

considerați moștenitorii lui S.O. îndreptățiți să revendice imobilul

proprietatea lui R.O.S.

S-a criticat faptul că instanța nu a

motivat de ce a considerat dovedită identitatea dintre această din urmă

persoană și autorul reclamanților, inițiala O. putând însemna și alte prenume

ca de pildă O.V.

S-a arătat că s-a interpretat greșit

raportul de expertiză din acesta nerezultând identitatea dintre imobilul

deținut de pârâtă și cel cumpărat de R.O.S.

S-a criticat modul în care s-au

administrat probele și s-au exprimat îndoieli cu privire la credibilitatea declarației

martorului audiat de instanța de apel.

Intimații-reclamanți au invocat

excepția nulității recursului față de împrejurarea că motivele de fapt nu se

încadrează în temeiul de drept invocat și, ca urmare, recursul este de fapt

nemotivat.

Recurenta și-a întemeiat în drept

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. detaliind în cadrul

motivării elementele de fapt care au condus la concluzia pârâtei că decizia

atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, invocând și dispoziția

apreciată a fi fost greșit aplicată, art. 4 din Legea nr. 10/2001.

În raport de această situație și

văzând conținutul cererii de recurs se constată că în privința acestuia nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 306 C. proc. civ. pentru a constata că

recursul este nul, împrejurare față de care Înalta Curte de Casație și Justiție

a respins această excepție ca nefondată.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte a constatat că decizia este

legală și temeinică și a respins recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit criticilor de fapt recursul

vizează teza a II-a a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 și anume hotărârea

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prin interpretarea

greșită dată de instanță textului de lege, în speță art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 în raport de situația de fapt constatată în cauză.

Potrivit art. 4 alin. (2) de

prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Acest text a fost corect aplicat de

instanța de fond, soluție confirmată de instanța de apel, motivat de

împrejurarea că reclamanții au dovedit calitatea de moștenitori ai lui A.E.,

persoana care a notificat cu cerere de revendicare în natură pe pârâtă, în

calitatea acestuia de succesor al fostului proprietar.

Discuția principală în cauză, legată

și de motivele de respingere a notificării, au vizat poziția constantă în

proces a pârâtei care a susținut că nu există identitate între R.O.S.,

proprietarul imobilului cumpărat prin act autentic în 1933 și S.O., reclamanții

dovedind că au ascendent în această persoană și nu în R.O.S.

S-a mai invocat lipsa de

identificare a imobilului, imobilul deținut de pârâtă, cu titlu de folosință,

nefiind cel pentru care s-a invocat actul de proprietate.

În primul rând este de remarcat că

deși se critică considerentele atât ale instanței de fond cât și ale instanței

de apel care a suplimentat probele în ideea risipirii îndoielilor cu privire la

identitatea imobilului și a proprietarului acestuia, recurenta nu și-a putut

întemeia criticile pe probe care să susțină o altă situație de fapt decât cea

stabilită, argumentat, de cele două instanțe.

Sub acest aspect în mod corect

instanța de apel a reținut că pârâta nu a putut prezenta probe pentru

identificarea unei alte persoane cu numele de S.O., astfel încât faptul negativ

pretins să poată fi identificat prin dovedirea unui fapt pozitiv contrar.

Pe de altă parte este de constatat

că o critică care se referă la o greșeală gravă întemeiată pe o apreciere

eronată a probelor administrate nu mai poate fi primită după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 care a abrogat pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

care prevedea un atare motiv de recurs.

Cât privește criticile referitoare la

modalitatea administrării probelor în instanța de apel acestea exced, în mod

egal, motivele pentru care se poate declara recurs, așa cum sunt ele menționate

limitativ de textul în vigoare al art. 304 C. proc. civ., text care prevede

modificarea și casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Pentru considerentele mai sus

arătate și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a

respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimații-contestatori A.A., A.B., A.C.M.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea împotriva deciziei

nr. 49/A din 19 februarie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2007.