Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2007
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6377/2007

HOTĂRÂRE
04.10.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6377/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 2 iunie 2005, reclamanții S.V.O. și S.D.M.A.M. au chemat în judecată pe pârâții SC V. SA, Prefectura județului Vâlcea și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând: - obligarea părților adverse la emiterea deciziei/dispoziției motivate prin care să se pronunțe asupra notificării lor din 14 august 2001, referitoare la restituirea în natură a imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, (casă de locuit și 1260 mp teren); - obligarea SC V. SA la redirecționarea notificării către A.V.A.S. pentru restituirea în natură a suprafeței pe care nu o mai are în proprietate (circa 50 % ); - obligarea președintelui Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, respectiv Prefectul județului Vâlcea, la 300.000 lei daune pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea efectivă a dispoziției/deciziei motivate.

În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și art. 1075, art. 1082 și art. 1200 alin. (1) pct. 1 C. civ., reclamanții au susținut că: - imobilul revendicat a aparținut defuncților S.O.N. și S.O.A., autorii lor și asociați ai societății anonime Întreprinderile O.S.F. , iar în prezent este deținut parțial de pârâta SC V. SA; - susmenționata pârâtă nu a soluționat notificarea înregistrată la 14 august 2001, pe care a trimis-o ulterior Prefecturii județului Vâlcea, neînsoțită însă de actele doveditoare; - de asemenea, nici SC V. SA și nici Prefectura județului Vâlcea nu au redirecționat dosarul către A.V.A.S. pentru partea privatizată a imobilului.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 515 din 13 iulie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că: - SC V. SA a respins notificarea prin Dispoziția nr. 4 din 10 mai 2002, comunicându-le totodată reclamanților, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că trebuie să se adreseze, fie instituției care a efectuat privatizarea (F.P.S., actualmente A.P.A.P.S.), fie Prefecturii județului Vâlcea; - reclamanții nu au contestat dispoziția menționată și, cu toate că de la data comunicării acestui act (24 mai 2002) pentru ei curgea un nou termen, nu s-au adresat Prefecturii județului Vâlcea; - deoarece nu a fost notificată în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, Prefectura județului Vâlcea nu poate fi obligată să răspundă reclamanților; - la rândul său, SC V. SA nu avea obligația legală să redirecționeze notificarea reclamanților către A.V.A.S.; - în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1075 C. civ.

deoarece președintelui Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu i-a fost adresată vreo notificare cu respectarea prevederilor art. 21 din legea precizată. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 96 din 2 iunie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. S-a reținut că: - reclamanții nu au atacat dispoziția de respingere a notificării, ci s-au adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăți; - în urma demersurilor acestei instituții, la 24 martie 2006, unitatea deținătoare a emis o nouă decizie, prin care a dispus restituirea imobilului, parțial în natură și acordarea de măsuri reperatorii în echivalent pentru construcții.

Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ambelor hotărâri și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că soluția pronunțată în cauză ar fi greșită deoarece nedomiciliind în România nu au înțeles semnificația acronimelor A.P.A.P.S. și F.P.S., SC V. SA S.A nu a trimis notificarea formulată de ei Prefecturii județului Vâlcea, iar SC E. SRL nu a făcut dovada calității sale de lichidator al unității deținătoare. Ulterior, recurenții au precizat că acțiunea lor a rămas fără obiect deoarece pârâta SC V. SA a emis Dispoziția nr. 1 din 24 martie 2006, de restituire în natură și, prin procesul-verbal nr. 1 din 18 aprilie 2006, i-a pus în posesia imobilului retrocedat.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.V.O. și S.D.M.A.M. împotriva deciziei nr. 96 A din 2 iunie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 515 din 13 iulie 2005 a Tribunalului Vâlcea și rejudecând cauza, respinge acțiunea ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2395/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1 din 7 ianuarie 2003, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea introdusă de reclamanții R.A., P.M. și P.I. împotriva pârâtelor SC T. S
ÎCCJ 2011-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2011
de apel, contestatorii au formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivare recurenții au susținut că soluția pronunțată nu este legală deoarece în mod greșit terenul revendicat a fost restituit unei persoane neîndreptăți
ÎCCJ 2007-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2224/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la data de 3 iunie 2005 la Tribunalul Vâlcea reclamanții M.C. și M.I.L. au soli
ÎCCJ 2004-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5533/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 februarie 2003 petenta H.S. a chemat în judecată pârâtele SC V. SA Râmnicu Vâlcea și A.P.A.P.S. București solicitând obligarea acestora la e
ÎCCJ 2011-04-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3252/2011
teren, obligație ce revenea reclamantei. S-a mai arătat, că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, restituirea în natură a imobilului menționat mai sus, se face numai de către unitatea deținătoare, conform art. 21 din Legea 10/20
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă