ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9403/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 32 din 10 februarie 1999 a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții L.N.N., L.O., T.A. și L.V., precum și cererea de intervenție formulată de Consiliul Județean Vâlcea și a obligat pe pârâtul Consiliul județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul pentru copii Râmnicu Vâlcea, să respecte proprietatea și posesia reclamantelor asupra imobilului situat în Râmnicu Vâlcea, compus din două corpuri de clădire, unul cu 5 camere și dependințe, având numai parter și celălalt compus din parter și etaj din paiantă, 6 camere și teren în suprafața de 1673 mp, identificat prin planul de situație anexă la raportul de expertiză.

Pârâta SC M. SA Râmnicu Vâlcea a fost obligată să respecte posesia reclamanților asupra terenului în suprafață de 60,92 mp, situat la aceeași adresă. A fost respinsă excepția invocată de Consiliul județean Vâlcea privind faptul că imobilul ar fi cuprins în domeniul public și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 600.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 55/A din 7 octombrie 1999, a respins apelul declarat de pârâții SC M. SA Râmnicu Vâlcea și Consiliul județean Vâlcea, împotriva acestei sentințe, iar Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 1538 din 5 mai 2000, a admis recursurile declarate de pârâți, a casat atât sentința pronunțată de instanța de fond, cât și decizia pronunțată de instanța de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Rejudecând cauza, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 175 din 8 octombrie 2001, a admis în parte cererile formulate de reclamanții L.A., L.N.N. , L.O., T.A. și L.V. și cererea reconvențională introdusă de Consiliul județean Vâlcea, în contradictoriu cu D.J.P.C. Vâlcea, Leagănul de Copii și SC M. SA Râmnicu Vâlcea. Pârâta SC M. SA Râmnicu Vâlcea a fost obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 98,175 mp teren, pe care se află amplasat un chioșc alimentar de desfacere produse panificație, nr. 14, iar Consiliul județean Vâlcea a fost obligat să plătească cu titlu de daune suma de 195.244.030, lei reprezentând contravaloarea terenului grevat de sarcini și suma de 47.325.079 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor în litigiu.

S-a instituit în favoarea Consiliului județean Vâlcea, D.J.P.C. Vâlcea și Leagănului de Copii Râmnicu Vâlcea drept de superficie pentru terenul în suprafață de 195,70 mp, identificat pe planșa nr. 2 a raportului de expertiză, aferent Centrului maternal. S-a constituit în favoarea acelorași pârâți servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamanților, de la Centrul maternal la calea publică, în suprafață de 21,72 mp, redată pe planșa nr. 3 (culoare galbenă) a raportului de expertiză tehnică. A fost respins capătul de cerere formulat de Consiliul județean Vâlcea, având ca obiect daune și înființare drept retenție și a fost obligat pârâtul Consiliul județean Vâlcea la plata sumei de 5.000.000 lei, iar pârâta SC M. SA Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 2.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 60/A din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de reclamanți și de intervenientul Consiliul județean Vâlcea împotriva acestei sentințe, a schimbat în parte sentința apelată, a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și a obligat Consiliul județean Vâlcea, în subordinea căruia se află Leagănul de Copii Râmnicu Vâlcea, să respecte proprietatea și posesia a două corpuri de clădire alcătuite, unul din 5 camere și dependințe, având numai parter, iar celălalt compus din parter și etaj, din paiantă cu 6 camere și teren în suprafața de 1673,08 mp Reclamanții au fost obligați să plătească Consiliul județean Vâlcea suma de 1.260.364.700 lei cu titlu de despăgubiri civile și s-a instituit în favoarea ultimei apelante drept de retenție asupra clădirilor până la achitarea efectivă de către reclamanți a despăgubirilor.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, s-au respins apelurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și SC M. SA Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiași sentințe și au fost obligați acești apelanți-pârâți să plătească apelanților-reclamanți suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 2611 din 17 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile declarate de reclamanții L.A., L.N.N.N., L.O., T.A., L.V. și intervenientul Consiliul județean Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 60 A din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și intervenient.

Recursurile declarate de SC P. SA și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Vâlcea, împotriva aceleiași decizii au fost respinse. Primind dosarul spre rejudecare, Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1577/A din 2 iulie 2004, a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea competența de soluționare a apelurilor declarate de reclamanți și de intervenientul Consiliul județean Vâlcea, reținând că pricina, rămasă în pronunțare, a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuția părților suplimentarea expertize, „în sensul de a impune expertului să arate pe fiecare categorie de lucrări durata normală de amortizare și respectiv uzura concretă a fiecărei lucrări în parte”.

Reține instanța de apel, că fiind adoptată Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, s-a pus în discuție competența materială de soluționare a acțiunii în revendicare, cu toate capetele de cerere incidente și accesorii. Această lege, în art. III, statuează că hotărârile pronunțate în primă instanță, în materia fondului funciar, sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel și că, în aceste situații, apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale. Hotărârea pronunțată de tribunal fiind dată în materia fondului funciar și obiectul principal al revendicării constituindu-l terenul care aparține acestui fond (construcțiile fiind accesorii), instanța competentă să soluționeze apelul este Tribunalul Vâlcea, secția civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții L.A., L.N.N., L.O., T.A. și L.V., precum și Consiliul județean Vâlcea. Reclamanții, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că hotărârea atacată este nelegală, în raport de obiectul pricinii și de faptul că instanța era investită cu soluționarea apelului prin hotărârea Curții Supreme de Justiție. Susțin recurenții că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. III din Legea nr. 195/2004, care privesc hotărârile pronunțate de judecătorii în materia fondului funciar. Problema revendicării a fost tranșată în primul ciclu procesual, iar casarea s-a dispus numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor datorate de părți.

Consiliul județean Vâlcea, invocând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că la termenul când s-a invocat excepția (2 iulie 2004) părțile s-au opus la admiterea ei și instanța, deși a acordat termen pentru rediscutarea excepției la 9 iulie 2004, ulterior, după închiderea dezbaterilor, a revenit asupra termenului și a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea. Arată recurentul că, întrucât sentința a fost pronunțată de tribunal este impropriu ca și apelul să fie soluționat tot de tribunal, iar prin decizia civilă nr. 2611 din 17 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza curții de apel. Mai susține că pricina nu se încadrează în cauzele precizate de art. II și art. III din Legea nr. 195 din 25 mai 2004. Prin cererea înregistrată la nr. 6820 din 26 octombrie 2005, intimata SC V.P.

SA, arătând că este de acord cu recursul formulat de Consiliul județean Vâlcea, a cerut să se caseze hotărârea atacată. Ambele recursuri vor fi admise, pentru următoarele considerente: Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză, deoarece hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a art. III din Legea nr. 195/2004 și art. 3 alin. (2) C. proc. civ. Legea nr. 195/2004, în articolul III, reglementează aspecte procesuale privind căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materia fondului funciar. Textul prevede în alin. (1) că hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel, iar în alin. (2) dispune că apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale.

Expresia „în materia fondului funciar” se circumscrie reglementărilor legale care privesc fondul funciar și litigiilor întemeiate pe dispozițiile legilor speciale privitoare la fondul funciar. Textul citat se aplică hotărârilor judecătorești date în plângerile formulate împotriva hotărârilor comisiilor județene sau ordinului prefectului și celor date în acțiuni care privesc constituirea, reconstituirea dreptului de proprietate ori constatarea nulității titlului de proprietate, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991. Or, în prezenta cauză, litigiul care are ca obiect revendicarea unor imobile, nu este în materia fondului funciar, în sensul art. III din Legea nr. 195/2004, așa cum greșit s-a reținut prin hotărârea atacată.

Prin acțiunea întemeiată pe art. 480 C. civ., recurenții-reclamanți își valorifică dreptul de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul cererii (teren și construcții), iar instanțele competente material să soluționeze cauza în fond și căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate se stabilesc în raport de prevederile art. 1 și urm. C. proc. civ., competența fiind determinată de valoarea imobilelor revendicate. De aceea, față de valoarea imobilelor de 5.457.230.254 lei, precizată de recurentul-pârât prin adresa nr. 8589 din 7 noiembrie 2005, conform art. 3 alin. (2) C. proc. civ, competentă să soluționeze apelul este Curtea de Apel Pitești, și nu Tribunalul Vâlcea, în favoarea căruia s-a declinat competența prin hotărârea atacată.

Pentru considerentele expuse, fără a se analiza celelalte susțineri, vor fi admise recursurile, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe, Curtea de Apel Pitești, pentru soluționarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții L.A., L.N.N., L.O., L.V., T.A. și intervenientul Consiliul județean Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 1577 A din 2 iulie 2004 a Curții de Apel Pitești, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.