ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 134/F-C din 4 octombrie 2000, pronunțată în fond după casare de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamanților Z.M. și C.E., pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria VL nr. 0001 din 18 iunie 1993, emis de Consiliul Județean Vâlcea, în favoarea SC P. SA Vâlcea, ca neîntemeiată. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de Fundația R.M. - Universitatea S.H. București. Pentru a hotărî în acest mod, instanța a reținut, în esență, că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea pârâtă, cu respectarea prevederilor legale în materie, reclamanții neavând la data emiterii actului, un drept recunoscut de lege, vătămat.

Împotriva sentinței, reclamanții au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform prevederilor art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. Astfel, prin motivele de recurs depuse la dosar se susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța care a pronunțat-o, a ignorat faptul că reclamanții sunt succesorii proprietarilor inițiali ai terenului (652 mp), cuprins în certificatul contestat, așa încât, potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991, aveau un drept recunoscut de lege, vătămat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data introducerii acțiunii.

Printr-un alt motiv de recurs se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare invocate de reclamanți și asupra dovezilor administrate, respectiv adresa Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și hotărârile judecătorești prin care s-a solicitat Prefecturii județului Vâlcea, să atribuie reclamanților, terenul în discuție. În fine, sentința instanței de fond mai este criticată pentru greșita apreciere a probelor, recurenții susținând că, deși la dosarul cauzei există actele primare de proprietate ale reclamanților (de vânzare-cumpărare și de succesiune, anterioare exproprierii survenite prin Decretul nr. 834/1985), instanța a ajuns la concluzia greșită că aceștia nu se pot prevala de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât terenul nu le-a fost atribuit conform normelor legii fondului funciar și, deci, nu au dovedit existența unui drept încălcat.

Recursul este nefondat. Într-adevăr, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria VL nr. 0001, emis de Consiliul Județean Vâlcea, la data de 18 iunie 1993, s-a atestat proprietatea exclusivă a SC P.V. SA asupra terenului în suprafață de 2009, 80 m 2 , situat în municipiul Râmnicu Vâlcea. La emiterea certificatului au fost avute în vedere și respectate prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale și ale H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat. După 5 ani, mai precis la 8 decembrie 1998, reclamanții au solicitat autorității administrative, revocarea certificatului de atestare susținând că o parte (652 mp) din terenul atribuit SC P.V.

SA este proprietatea lor. În realitate, la acea dată terenul în discuție nu se afla în proprietatea reclamanților, ei fiind expropriați prin Decretul nr. 227/1985. Abia la data de 5 februarie 2002, Prefectul județului Vâlcea a dispus prin Ordinul nr. 20, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată și a art. 137 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, restituirea în proprietatea reclamanților-recurenți, a terenului de 652 mp. Dar, este de principiu că legalitatea actului administrativ se examinează în raport cu cerințele generale și speciale prevăzute de lege în momentul adoptării lui, sancțiunea anulării intervenind numai pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii acțiunii.

În cauză, la data la care a fost emis certificatul de atestare contestat - 18 iunie 1993, terenul pretins de reclamanții-recurenți era proprietate de stat, astfel încât susținerile referitoare la „actele primare” și la art. 36 din Legea nr. 18/1991, din care ar decurge dreptul lor de proprietate, sunt nefondate. Prin urmare, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că reclamanții nu fac dovada dreptului lor de proprietate, această dovadă fiind obținută ulterior emiterii actului administrativ, respectiv la 5 februarie 2002. Compararea celor două titluri de proprietate nu este, însă, de competența instanței de contencios administrativ, ci de competența instanței civile într-o eventuală acțiune în revendicare formulată de partea interesată.

Așa fiind, în raport cu cele prezentate, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.M. și C.E. împotriva sentinței civile nr. 134/F-C din 4 octombrie 2000, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.