ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14/ F-C pronunțată la data de 13 februarie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC B. SA (fostă A.) Râmnicu Vâlcea și cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții SC M. SA Râmnicu Vâlcea, M.N., SC G. SA Râmnicu Vâlcea și SC Z. SA Drăgășani și a dispus anularea parțială a H.G. nr. 1362/2001 și parțială a anexelor nr. 2, 9 și 85, pozițiile nr. 12, 11, 182, 1, 1206 și 10, cu privire la suprafețele de teren de 19.292 m.p., situată în punctul Ș.O.; 8.645 m.p. situată în punctul Ș.O.M.; 5.567,67 m.p.

situată în punctul C.O.M.; 700 m.p. situată în punctul P. în Municipiul Râmnicu Vâlcea; 15.618 m.p. situată în punctul S.; 28.234,54 m.p. situată în punctul O.L., vecinătățile și identificarea parcelelor fiind redate în raportul de expertiză de inginer V.C., care face parte integrantă din prezenta sentință. A fost respinsă excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei invocată de intervenienți, iar față de pârâtul M.T.C.T., acțiunea a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă. Cererile de intervenție în interes propriu formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și Orașul Ocnele Mari, prin primari (această ultimă cerere fiind calificată de Instanță ca fiind accesorie, în interes alăturat pârâtului, cât și cererea de intervenție formulată de M.A.I.

în interes alăturat pârâtului Guvernul României, au fost respinse ca neîntemeiate). Pentru a pronunța această sentință, Instanța de Fond a reținut că din analiza probatoriului administrat, respectiv înscrisuri și expertiza tehnică efectuată în cauză, a rezultat că terenurile cu denumirile Ș.O. în suprafață de 19.292,19 m.p., Ș.O.M. în suprafață de 8.645 m.p., C.O.M. în suprafață de 5.567,67 m.p., P. în suprafață de 700 m.p. (situate în intravilanul Orașului Ocnele Mari), B.S. în suprafață de 15.618,17 m.p. (situat în zona intravilan a Municipiului Râmnicu Vâlcea) și O.L. în suprafață de 28.234,54 m.p. (situată în extravilanul comunei Voineasa), sunt incluse atât în H.G. nr. 1362/2001, hotărâre ce face obiectul acțiunii în anulare, cât și în certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în beneficiul reclamantei, expertul care le-a identificat stabilit o suprapunere totală în acte a acestor terenuri.

S-a reținut de asemeni că expertul în lucrarea efectuată a stabilit că pe aceste terenuri se află construcții proprietatea reclamantei, terenurile fiind împrejmuite anterior anului 1990 și necesare realizării obiectului de activitate stabilit prin statut, respectiv turism, tratament balnear, odihnă și excursii. Aceste terenuri au fost preluate de la fostul O.J.T. (antecesorul reclamantei) și potrivit înscrisurilor de la dosar, reclamanta și-a modificat actul constitutiv privind acțiuni de valoarea acestor terenuri în conformitate cu Legea nr. 137/2002, privind accelerarea privatizării. Referindu-se la hotărârea guvernamentală, ce face obiectul acțiunii în anulare, Instanța de Fond reține că aceasta a fost adoptată după însușirea listelor de inventar privind bunurile domeniale de către C.L., respectiv Hotărârea nr. 30 din 30 august 1999 adoptată de C.L.

Ocnele Mari, modificată prin Hotărârea nr. 27 din 12 iunie 2001 și Hotărârea nr. 96/1999 adoptată de C.L. al Municipiului Râmnicu Vâlcea, precum și Hotărârea C.L. Ocnele Mari nr. 39 din 30 septembrie 1999, inventarele astfel întocmite fiind însușite și centralizate de C.J. Vâlcea prin Hotărârea nr. 103 din 21 decembrie 1999, Hotărârea nr. 20 din 29 martie 2001 și Hotărârea nr. 58 din 5 iulie 2001, potrivit notei de fundamentare semnată de M.A.P., Prefect și Președintele C.J., avizată favorabil de către M.F.P. și M.J. Reține Instanța de Fond că H.G. nr. 1362 din 27 decembrie 2001 a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 281 din data de 25 aprilie 2002 și ea „atestă apartenența la domeniul public al județului Vâlcea, municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, a bunurilor cuprinse în anexele 1 - 86, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și care se vor publica ulterior”.

Anexele au fost publicată în M. Of. nr. 281 bis din 25 aprilie 2002. Se precizează în considerentele sentinței atacate și faptul că hotărârea de Guvern a fost adoptată cu încălcarea unor dispoziții legale în materie, sub un prim aspect arătându-se că listele de inventar au fost întocmite cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. b) din Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999, întrucât comisia specială ce a întocmit aceste liste nu a avut în componență pe președinte (primarul) și un număr de 4 membri, respectiv secretarul C.L. care este și secretarul comisiei speciale, directorul Direcției Economice (sau șeful serviciului) directorul Direcției de urbanism și amenajarea teritoriului și directorul Direcției juridice și administrație publică locală, în speță listele de inventar fiind semnate numai de către președinte (primar), secretarul general, directorul general adjunct și de către o persoană de contact din cadrul C.J.

Vâlcea. Totodată, se arată în cuprinsul sentinței, listele de inventar în baza cărora a fost emisă hotărârii de guvern, nu cuprind actele de proprietate sau alte acte doveditoare cu privire la situația juridică a terenului, singurele menționate fiind Hotărârea C.L. nr. 30 din 3 septembrie 1999 și Hotărârea C.L. nr. 96/1999, care dovedesc că inventarierea s-a făcut ulterior însușirii inventarului, fiind deci în neconcordanță cu prevederile art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

De asemeni, motivează Instanța de Fond, din listele de inventar trebuia să rezulte și faptul precizat de județul Vâlcea și Primăria Orașului Ocnele Mari prin adresa din 13 decembrie 2001, în sensul că pentru terenurile în litigiu s-au primit notificări din partea unor moștenitori ai foștilor proprietari, cele două interveniente precizând și faptul că terenurile au fost preluate abuziv de către societatea reclamantă, care nu are acte de proprietate. Era necesară această mențiune, spune Instanța de Fond, pentru a fi analizată incidența art. 6 din Legea nr. 213/1998 care se referă la bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, bunuri care fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale, dacă au intrat în proprietatea acestuia în temeiul unui titlu valabil.

Conchide Instanța de Fond, că hotărârea de guvern a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și art. 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și a prevederilor Legii nr. 213/1998, neexistând nici un document de trecere a terenurilor în proprietatea de stat. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Instanța de Fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, reclamanta justificându-și interesul în promovarea acțiunii, cât și dreptul vătămat, prin aceea că este proprietara clădirilor existente pe aceste terenuri, iar valoarea acestora (acțiuni) a fost inclusă în capitalul social în conformitate cu Legea nr. 137/2002, privind accelerarea privatizării.

În ceea ce privește pe pârâtul M.T.C.T., Instanța a reținut că după disjungerea cauzelor acesta și-a pierdut calitate procesuală pasivă (a avut calitate procesuală numai în cadrul acțiunii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate). Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Guvernul României, intervenientul în interes alăturat pârâtului, M.A.I. reprezentat prin D.G.R.J.C., intervenientul în interes propriu Orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, reprezentat legal de primar (Instanța a calificat cererea ca fiind în interes accesoriu, alăturat pârâtului) și intervenientul în interes propriu Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat de primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

1. Pârâtul Guvernul României, în susținerea cererii de recurs invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii”.

Susține recurentul că în mod greșit Instanța de Fond a reținut că societatea reclamantă are calitate procesuală activă, pentru că aceasta în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ trebuia să facă dovada preexistenței dreptului subiectiv prevăzut de lege și care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat, or certificatele de atestare a dreptului de proprietate invocate de aceasta nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor în cauză, două dintre acestea fiind anulate prin hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, iar faptul că reclamanta a construit imobilele existente pe aceste terenuri, îi conferă cel mult calitatea de constructor de bună - credință și nicidecum de proprietar al construcțiilor ridicate pe un teren ce nu-i aparține.

Cu privire la hotărârea de guvern atacată, recurentul susține că aceasta a fost elaborată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice locale și de către M.J., iar imobilele prevăzute la pozițiile 1, 11, 12, 182, 1206 și 10 din anexele 2, 9 și 85 la această hotărâre de guvern, au făcut obiectul unei hotărâri a C.L. care nu a fost atacată la Instanța de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că nu au existat persoane ale căror drepturi legitime să fi fost afectate prin această hotărâre.

În plus, arată recurentul, hotărârea de guvern nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ - teritoriale, ea doar atestă regimul juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ teritoriale și delimitând proprietatea publică de cea privată a comunelor, orașelor sau municipiilor din județul Vâlcea. 2. Recurentul M.A.I. precizează în motivele de recurs formulate că Instanța de Fond a procedat greșit la anularea pozițiilor nr. 1, 11, 12 din anexa nr. 85 din H.G. nr. 1362/2001, întrucât intimata - reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor respective, ca o condiție necesară sesizării Instanței de contencios privind anularea unui act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, nefăcând astfel dovada că a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege.

Critică faptul că Instanța nu a dat o rezolvare corectă cererii de completare a acțiunii inițiale, formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., pentru pozițiile nr. 10, 182 și 1206 din anexa la hotărârea de guvern, a căror anulare s-a solicitat, nefiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Referitor la legalitatea hotărârii de guvern atacată, precizează recurenta că aceasta a fost elaborată în condițiile legii, potrivit notei de fundamentare ce a însoțit proiectul actului administrativ, respectându-se dispozițiile art. 18 - 24 din Legea nr. 213/1998, conform cărora inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public de interes local, se întocmește de comisii speciale, se însușește de comisiile locale, se centralizează de C.J.

și se transmite Guvernului pentru ca acesta să ateste apartenența bunurilor la domeniul public de interes local, hotărârea adoptată având doar efect declarativ de atestare a regimului juridic al proprietății publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private. 3.Intervenientul Orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, prin motivele de recurs formulate, critică sentința atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocă sentința nr. 36/ F-C din 10 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus anulare certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente C.O.M.

și Ș.O.M. pentru SC A. SA emise de M.T., Instanța supremă reținând că la data apariției Legii nr. 15/1990, terenurile în litigiu nu se aflau în patrimoniul societății pârâte (reclamanta în cauza de față) și nici legal în administrarea acesteia, fiind folosite abuziv, ele făcând parte din domeniul public și fiind astfel inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Recurentul - intervenient critică soluția și sub aspectul soluționării eronate a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei - intimate, Instanța respingând excepția în condițiile în care aceasta nu a putut face dovada că este titulara dreptului afirmat, acela de proprietară a terenurilor, Ordinul nr. 154/1991 emis de M.T.

invocat de intimata - reclamantă cuprinzând numai construcțiile edificate pe terenurile în litigiu și nu terenurile ca atare. Cu privire la bunurile care fac parte din domeniul public al Orașului Ocnele Mari, prevăzute la pozițiile 1, 11 și 12 din Anexa nr. 9 din H.G. nr. 1362/2001, arată recurenta, hotărârea Instanței de Fond este lipsită de temei legal deoarece C.O.M., Ș.O.M. și Ș.O. și terenurile aferent nu fac parte din patrimoniul SC B. SA (fostă A.) și nu au făcut parte din patrimoniul acestei societăți comerciale cu capital de stat, înființată prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1990. În final, recurenta arată că motivarea sentinței Instanței de Fond este contradictorie și ea nu arată în mod clar motivele pentru care a considerat că actul emis, hotărârea de guvern, nu respectă condițiile impuse de lege.

4. În fine, cel de-al patrulea recurent, intervenientul Municipiul Râmnicu Vâlcea, critică sentința Instanței de Fond, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Arată recurentul - intervenient că terenurile asupra cărora reclamanta - intimată deține certificate de atestare a dreptului de proprietate emite în baza H.G. nr. 834/1991 nu puteau face parte din patrimoniul acesteia, ci numai din acela al statului (domeniu public) raportat la data apariției Legii nr. 15/1990 și în deplină concordanță cu prevederile art. 7 din Constituția României din anul 1965, în vigoare în anul 1990, terenurile aparținând domeniului public (parcări publice, parcuri, zone de agrement, etc.) având regimul juridic prevăzut de Legea nr. 213/1998, adică sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

La data apariției Legii nr. 15/1990, terenurile în litigiu nu se aflau în patrimoniul SC A. SA și nici legal în administrarea acesteia, fiind folosite abuziv, iar certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise de M.T. cu privire la cele două suprafețe, parcare publică 700 m.p., pct. H.A. și 15.618 m.p. zonă de agrement public, pct. S., sunt lovite de nulitate absolută întrucât au ca obiect terenuri din domeniul public, al cărui regim juridic este unul special, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În plus, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1999, susține recurenta, aceste terenuri erau utilizate conform obiectului de activitate al societății, obiect menționat în actele constitutive, în mod generic ca „prestări de servicii”.

Se invocă de recurentă și Decizia civilă nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție. Intimata - reclamantă SC B. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate ca nefondate, în ce privește recursul declarat de intervenientul M.A.I., precizând că acesta este nul pentru că la dosar nu există o delegare din partea ministerului pentru D.G.D.R.J.C. care să-i confere acestuia dreptul de a semna recursul în locul ministrului, persoană care reprezintă în mod legal instituția ce o conduce. În ce privește recursul intervenientului Municipiului Râmnicu Vâlcea, intimata - reclamantă invocă de asemeni nulitatea acestuia, motivul fiind acela al nemotivării, fiind aplicabile dispozițiile art. 306 și art. 302 1 C. proc.

civ. La data de 18 decembrie 2006, SC I.M. SA Târgu Jiu a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei - reclamante, justificând interesul în formularea cererii prin aceea că deține un imobil construcție, dobândit de la SC B. SA, construcție ce se află pe unul din terenurile din litigiu. A solicitat admiterea cererii de intervenție și pe fond respingerea recursurilor declarate și menținerea hotărârii Curții de Apel Pitești. Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și în raport de probatoriile administrate precum și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate, astfel încât vor fi admise pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

De precizat că acestea vor fi analizate împreună, întrucât motivele de recurs formulate, converg spre aceleași critici comune, concluzia finală fiind aceea că hotărârea de guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Instanța fondului apreciind greșit că aceasta este nelegală și procedând la anularea parțială a sa. Critica inițială referitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - intimate este nefondată, în mod corect și legal Instanța de Fond respingând această excepție, în condițiile în care societatea reclamantă, intimată în recurs, pretinde că este titulara unui drept recunoscut de lege asupra terenurilor în litigiu, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ circumscriindu-se examinării fondului cauzei.

Rezolvarea dată de Instanța de Fond acestei excepții a lipsei calității procesuale active a reclamantei - intimate este una legală, numai că motivarea soluției adoptate este deficitară pentru că justificarea interesului promovării acțiunii cât și dreptul vătămat, nu constă în faptul că reclamanta - intimată este proprietara clădirilor în litigiu așa cum se reține în sentința atacată, obiectul litigiului de față fiind reprezentat de terenuri și nu de clădiri. În privința dezlegării dată fondului pricinii, se constată însă, că sunt întemeiate criticile formulate de recurenți, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata - reclamantă SC B. SA (fostă A.) și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei unități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa Instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Textul de lege instituie așadar, condiția ca pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ, reclamanta - intimată să facă dovada preexistenței unui drept subiectiv, recunoscut de lege și care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată, vizează nelegalitatea H.G. nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, astfel că rolul Instanței de contencios administrativ este acela de a verifica dacă includerea terenurilor în litigiu în domeniul public al județului Vâlcea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și dacă această operațiune a avut drept consecință vreo vătămare a drepturilor recunoscute de lege intimatei - reclamante în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990. În dovedirea dreptului său de proprietate, reclamanta - intimată precizează că este succesoarea în drepturi a O.J.T.

Vâlcea, care prin efectul legii s-a transformat din unitate socialistă de stat în societate comercială pe acțiuni și care anterior apariției Legii nr. 15/1990 a exercitat un drept de administrare operativă directă asupra bunurilor din patrimoniul său, imobile alcătuite din construcții și terenurile aferente situate pe raza teritorială a Orașelor Ocnele Mari și Râmnicu Vâlcea, iar prin Ordinul nr. 154/1991 emis de M.T. activele aflate în administrarea fostei societăți la data apariției Legii nr. 15/1990 au trecut în proprietatea acestei societăți. Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 emis în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și lista anexă, cuprinde însă imobile construcții și nu imobile - terenuri; transferate din administrarea operativă a C.H.R.

Govora în administrarea operativă a O.J.T. Vâlcea, acest aspect fiind reținut cu putere de lucru judecat și prin Decizia nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5318/2004 prin care irevocabil au fost anulate și certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise la 6 iunie 2002 de către M.T. pentru suprafețele de teren cu 8.645,39 m.p. - Ș.O.M. și respectiv 5.567,67 m.p. - C.O.M.

Prin aceeași decizie a Înaltei Curți se reține că terenurile menționate în cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate nu puteau face parte din patrimoniul unei societăți, ci numai din patrimoniul statului (domeniu public) la apariția Legii nr. 15/1990, în raport și de prevederile art. 7 ale Constituției din anul 1965, în vigoare încă în anul 1990, aceste terenuri din domeniul public, parcurile publice, zonele de agrement și ștrandurile, fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, fapt atestat și de Anexa nr. 9 la H.G. nr. 1362/2001, art. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 135 din Constituția României și Anexa nr. 3 a H.G. nr. 548/1999, precum și art. 11 pct. 4 și art. 3 din Legea nr. 213/1998.

Intimata - reclamantă, deține certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru celelalte suprafețe de teren pentru care pretinde că este proprietară și i-a fost încălcat un drept prevăzut de lege, dreptul de proprietate, prin emiterea hotărârii de guvern atacate, însă aceste certificate au fost emise ulterior emiterii hotărârii de guvern și anume la 6 iunie 2002, recurentul Municipiul Râmnicu Vâlcea susținând că acestea sunt lovite de nulitate absolută pentru că au ca obiect terenuri proprietate domenială, inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Constatarea nulității absolute a acestor certificate nu cade în sarcina Instanței de contencios administrativ, în prezenta cauză, acest lucru putând forma obiectul unui alt proces.

Fiind emise ulterior elaborării hotărârii de guvern, în ipoteza în care se va stabili că acestea sunt legal emise ca și hotărârea de guvern, se poate proceda la compararea titlurilor de proprietate de către Instanțele de drept comun, pentru a se stabili dacă reclamanta este titulara dreptului afirmat. Oricum, cert este un lucru și anume faptul că începând din anul 1990, odată cu apariția Legii nr. 15/1990, intimata - reclamantă a făcut o serie de demersuri pentru a obține certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu, acestea fiind obținute (apoi două din ele anulate) cu mare greutate, abia în anul 2002, fapt ce creează dubii asupra corectitudinii și a respectării legii în obținerea acestora.

Intimata - reclamantă nu poate invoca nici faptul că prin apariția Legii nr. 15/1990, în mod automat a devenit proprietară asupra terenurilor în litigiu, pentru că le avea în administrarea operativă directă, potrivit H.G. nr. 834/1991 toate unitățile administrative fiind obligate a întocmi documentația necesară obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Pentru că reclamantei - intimate, în mod permanent i-a fost contestat și dreptul de administrare asupra terenurilor, considerându-se a fi unul abuziv, aceasta a inițiat o serie de acțiuni de chemare în judecată, acțiuni ce în majoritatea cazurilor au fost respinse irevocabil, la dosar existând o singură hotărâre - Decizia nr. 1512/ R din 23 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care admițându-se recursul declarat de SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 689 din 10 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, s-a modificat decizia, iar pe fond s-a menținut sentința civilă nr. 632 din 6 februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a constatat că intimata - reclamantă deține în folosință, anumite suprafețe de teren, printre care suprafețele de 8.634,39 m.p., Ș.O.M., 5.567,67 m.p., C.O.M.

și 19.292 m.p., Ș. și C.O., acestea făcând și obiectul litigiului de față. Hotărârea nu poate fi avută în vedere de Instanța de Recurs, pentru că ea nu face altceva decât să constate o stare de fapt și nu stabilește un drept al intimatei, iar pe de altă parte, certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren de 8.645,39 m.p. și respectiv, 5.567,67 m.p., au fost anulate irevocabil prin hotărârea judecătorească, conform celor menționate mai sus. Concluzia este deci, că reclamanta - intimată nu a dovedit nici măcar un drept de folosință, de administrare legală a terenurilor în litigiu care să constituie titlul de pornire pentru stabilirea unui drept legal de proprietate asupra acestora.

Cert este că intimata - reclamantă nu a putut prezenta dovezi cu acte emise anterior elaborării hotărârii de Guvern atacate, din care să rezulte dreptul său de proprietate asupra imobilelor respective (terenuri), ca o condiție necesară sesizării Instanței de contencios privind anularea unui act administrativ. Drept consecință, societatea intimată nu poate fi nici beneficiara prevederilor H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat sau ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, împrejurări cu care încearcă să-și susțină dreptul de proprietate asupra acestor imobile și care să-i justifice și capacitatea procesuală activă în procesul supus judecății.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, pe care își motivează soluția Instanța de Fond, nu poate suplini lipsa titlului de proprietate al intimatei - reclamante asupra terenurilor, la momentul emiterii actului administrativ atacat, pentru că expertul nu face altceva decât să constate o suprapunere totală a acestor terenuri din certificatele de atestare a dreptului de proprietate (emise ulterior elaborării hotărârii de guvern) cu cele din anexele la hotărârea de guvern a căror anulare se solicită, expertul precizând totodată și faptul că terenurile sunt necesare realizării obiectului de activitate stabilit prin statut, respectiv turism, tratament balnear, odihnă și excursii, obiectul de activitate plasându-se în sfera prestărilor de servicii.

Referitor la legalitatea hotărârii atacate, H.G. nr. 1362 din 27 decembrie 2001, problema principală căreia trebuie să i se dea dezlegare în pricina supusă judecății, contrar celor reținute de Instanța de Fond, se constată că din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă faptul că aceasta a fost emisă în conformitate și potrivit cu dispozițiile legale în materie. Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 „domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a C.J. dacă nu sunt declarate prin lege, bunuri de uz sau de interes public național”. Dispozițiile art. 18 - 24 ale Legii nr. 213/1998, în baza cărora a fost emis actul administrativ contestat, prevăd că prin hotărârea de guvern se atestă apartenența bunurilor la domeniul public de interes local.

Potrivit acestor dispoziții, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ teritoriale locale se întocmește de comisii speciale, se însușește de comisiile locale, se centralizează de comisiile județene și se transmite Guvernului, pentru ca acesta să ateste apartenența bunurilor la domeniul public de interes local. În speță, această procedură ce precede momentului elaborării hotărârii s-a desfășurat conform legii, încă de la faza inițială de numire a comisiei de inventariere și până la adoptarea Hotărârii C.L. de însușire a inventarului, confirmate apoi de C.J. Aceste hotărâri ale C.L.

puteau fi atacate în Instanță de către persoane ce s-ar fi considerat lezate în drepturile lor, inclusiv de către societatea intimată care cunoștea despre aceste hotărâri (fiind depuse cu ocazia unui alt proces purtat între părți), în ipoteza în care susține că terenuri, proprietatea sa au făcut obiectul acestei hotărâri de guvern, or ele nu au fost contestate în termen legal la Instanța de contencios administrativ. Pe de altă parte, proiectul actului administrativ însoțit de o notă de fundamentare, a fost avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către M.J. care a verificat actul din punct de vedere al legalității încheierii sale.

De altfel, după cum se observă, din hotărârea Instanței de Fond, criticile aduse de intimata - reclamantă acestei proceduri premergătoare elaborării hotărârii de guvern sunt lipsite de importanță majoră, ele referindu-se la componența comisiei speciale de inventariere, semnarea listelor de inventar, faptul că aceste liste nu cuprind referiri la actele de proprietate ale bunurilor inventariate și nu fac vorbire despre notificările trimise de către moștenitorii foștilor proprietari, dar chiar și așa fiind, ele nu sunt întemeiate, nu sunt relevante, așa cum susține Instanța de Fond, în adoptarea hotărârii de guvern din perspectiva analizării prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, care se referă la bunurile ce fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ - teritoriale.

Inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Orașului Ocnele Mari, spre exemplu, s-a întocmit cu respectarea prevederilor legale, astfel încât în mod eronat reține Instanța de Fond că s-au încălcat prevederile art. 2 lit. b) din H.G. nr. 548/1999 sub aspectul componenței comisiei speciale ce a întocmit inventarul ce alcătuise domeniul public al Orașului Ocnele Mari. Componența comisiei speciale a fost aprobată prin Hotărârea C.L. nr. 28 din 9 iulie 1999 (filele 72-73) din aceeași hotărâre, rezultând că au fost respectate și prevederile Cap. III din H.G. nr. 548/ 1999, care se referă la sprijinirea comisiei de către ceilalți membri din cadrul aparatului propriu al C.L. Din raportul de specialitate înregistrat sub nr. 2821 din 27 august 1999, reiese și faptul că s-au respectat condițiile prevăzute la pct. 2 din actul normativ menționat, în sensul că s-a asigurat asistența tehnică de specialitate de către C.J.

Vâlcea prin persoana unui membru în comisia specială constituită la nivelul C.J. Totodată, lista bunurilor ce aparțin domeniului public al orașului este cea care a fost prelucrată la nivelul C.J. Vâlcea, acesta fiind și motivul pentru care la rubrica „situația juridică” a imobilelor este evidențiată Hotărârea C.L. nr. 30/1999, nefiind reală motivarea Instanței de Fond, în sensul că inventarierea s-ar fi efectuat „ulterior însușirii inventarului, fiind deci neconcordanță în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 213/ 1998”. Motivul de recurs susținut de pârâtul Guvernul României, referitor la caracterul nevătămător al hotărârii atacate, în condițiile în care aceasta nu are efect constitutiv de drepturi, nu poate fi reținut.

Hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public și privat al unităților administrativ teritoriale, este adoptată în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 și ea reprezintă un act administrativ de autoritate supus controlului Instanței de contencios administrativ. Această hotărâre este un act de delimitare a domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor și pentru constatarea în justiție nu este relevant dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparține categoriei juridice a actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut expres, în art. 23, competența Instanțelor de contencios administrativ. Din cele expuse mai sus, rezultă astfel că nu au fost dovedite susținerile privind nelegalitatea H.G.

nr. 1362/2001 și nici faptul că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 213/1998, în temeiul cărora imobilele în litigiu au fost incluse în domeniul public al județului Vâlcea, astfel că nu se poate reține că intimata - reclamantă ar fi fost vătămată în drepturile sale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ. Sentința Instanței de Fond care a anulat parțial această hotărâre de guvern, este dată cu aplicarea greșită a legii, fapt pentru care urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile formulate de pârât și intervenienți să fie admise, iar hotărârea modificată în sensul admiterii cererilor de intervenție formulate în interes propriu și respectiv în interes accesoriu, în interesul pârâtului, acțiunea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Ca o consecință, vor fi respinse și cererile de intervenție accesorie în interes alăturat reclamantei - intimate, formulate atât la fond cât și direct în recurs. Referitor la excepțiile de nulitate a recursurilor declarate de intervenienții M.A.I., și respectiv Municipiul Râmnicu Vâlcea, invocate prin întâmpinare de către intimata - reclamantă SC B. SA, primul recurs fiind nul pentru că nu a fost semnat de către persoana care legal reprezintă instituția - ministrul, iar cel de-al doilea pentru că nu este motivat, din susținerile recurentei lipsind motivele de nelegalitate și dezvoltarea acestora, Instanța de control judiciar a constatat că sunt neîntemeiate.

Conform legislației în vigoare „reprezentantul legal al instituției poate delega o altă persoană să reprezinte în judecată instituția”, în speță, ministrul administrației și internelor, delegând pe Directorul general al Direcției Reglementări juridice și contencios, acesta având atribuția de a-și semna recursul declarat de instituție. În ce privește motivarea recursului de către recurentul Municipiului Râmnicu Vâlcea se constată că au fost sunt respectate dispozițiile art. 306 C. proc. civ., recurentul precizând motivele de nelegalitate ale sentinței atacate și încadrându-le în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Guvernul României și recurenții - intervenienți M.A.I., actualmente M.I.R.A., Orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, reprezentat prin primar și Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat tot prin primar, împotriva sentinței civile nr. 14/ F-C din 13 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC B. SA (fostă SC A. SA) Râmnicu Vâlcea, ca neîntemeiată, fiind astfel admise și cererile de intervenție în interes propriu formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și Orașul Ocnele Mari, prin primari, cât și cererea de intervenție în interes accesoriu alăturat pârâtului Guvernul României, formulată de M.A.I., actualmente M.I.R.A.

Respinge cererile de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulate de SC M. SA Râmnicu Vâlcea, SC G. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA Drăgășani și M.N. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul intimatei - reclamante de către SC I.M. SA, cerere formulată în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.