ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14/ F-C pronunțată la data

de 13 februarie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de

reclamanta SC B. SA (fostă A.) Râmnicu Vâlcea și cererile de intervenție

accesorie formulate de intervenienții SC M. SA Râmnicu Vâlcea, M.N., SC G. SA

Râmnicu Vâlcea și SC Z. SA Drăgășani și a dispus anularea parțială a H.G. nr.

1362/2001 și parțială a anexelor nr. 2, 9 și 85, pozițiile nr. 12, 11, 182, 1,

1206 și 10, cu privire la suprafețele de teren de 19.292 m.p., situată în punctul Ș.O.; 8.645 m.p. situată în punctul Ș.O.M.; 5.567,67 m.p. situată în punctul C.O.M.; 700 m.p. situată în punctul P. în Municipiul Râmnicu Vâlcea;

15.618 m.p. situată în punctul S.; 28.234,54 m.p. situată în punctul O.L., vecinătățile și identificarea parcelelor fiind redate în raportul de expertiză de

inginer V.C., care face parte integrantă din prezenta sentință.

A fost respinsă excepția

lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei invocată de intervenienți,

iar față de pârâtul M.T.C.T., acțiunea a fost respinsă ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă.

Cererile de intervenție în

interes propriu formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și Orașul Ocnele Mari,

prin primari (această ultimă cerere fiind calificată de Instanță ca fiind

accesorie, în interes alăturat pârâtului, cât și cererea de intervenție

formulată de M.A.I. în interes alăturat pârâtului Guvernul României, au fost respinse

ca neîntemeiate).

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța de Fond a reținut că din analiza probatoriului administrat,

respectiv înscrisuri și expertiza tehnică efectuată în cauză, a rezultat că

terenurile cu denumirile Ș.O. în suprafață de 19.292,19 m.p., Ș.O.M. în suprafață de 8.645 m.p., C.O.M. în suprafață de 5.567,67 m.p., P. în suprafață de 700 m.p. (situate în intravilanul Orașului Ocnele Mari), B.S. în

suprafață de 15.618,17 m.p. (situat în zona intravilan a Municipiului Râmnicu

Vâlcea) și O.L. în suprafață de 28.234,54 m.p. (situată în extravilanul comunei Voineasa), sunt incluse atât în H.G. nr. 1362/2001, hotărâre ce face obiectul

acțiunii în anulare, cât și în certificatele de atestare a dreptului de

proprietate emise în beneficiul reclamantei, expertul care le-a identificat

stabilit o suprapunere totală în acte a acestor terenuri.

S-a reținut de asemeni că

expertul în lucrarea efectuată a stabilit că pe aceste terenuri se află

construcții proprietatea reclamantei, terenurile fiind împrejmuite anterior

anului 1990 și necesare realizării obiectului de activitate stabilit prin

statut, respectiv turism, tratament balnear, odihnă și excursii.

Aceste terenuri au fost

preluate de la fostul O.J.T. (antecesorul reclamantei) și potrivit înscrisurilor

de la dosar, reclamanta și-a modificat actul constitutiv privind acțiuni de

valoarea acestor terenuri în conformitate cu Legea nr. 137/2002, privind

accelerarea privatizării.

Referindu-se la hotărârea

guvernamentală, ce face obiectul acțiunii în anulare, Instanța de Fond reține

că aceasta a fost adoptată după însușirea listelor de inventar privind bunurile

domeniale de către C.L., respectiv Hotărârea nr. 30 din 30 august 1999 adoptată

de C.L. Ocnele Mari, modificată prin Hotărârea nr. 27 din 12 iunie 2001 și

Hotărârea nr. 96/1999 adoptată de C.L. al Municipiului Râmnicu Vâlcea, precum

și Hotărârea C.L. Ocnele Mari nr. 39 din 30 septembrie 1999, inventarele astfel

întocmite fiind însușite și centralizate de C.J. Vâlcea prin Hotărârea nr. 103

din 21 decembrie 1999, Hotărârea nr. 20 din 29 martie 2001 și Hotărârea nr. 58

din 5 iulie 2001, potrivit notei de fundamentare semnată de M.A.P., Prefect și

Președintele C.J., avizată favorabil de către M.F.P. și M.J.

Reține Instanța de Fond că H.G.

nr. 1362 din 27 decembrie 2001 a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 281

din data de 25 aprilie 2002 și ea „atestă apartenența la domeniul public al

județului Vâlcea, municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, a

bunurilor cuprinse în anexele 1 - 86, care fac parte integrantă din prezenta

hotărâre și care se vor publica ulterior”. Anexele au fost publicată în M. Of.

nr. 281 bis din 25 aprilie 2002.

Se precizează în

considerentele sentinței atacate și faptul că hotărârea de Guvern a fost

adoptată cu încălcarea unor dispoziții legale în materie, sub un prim aspect

arătându-se că listele de inventar au fost întocmite cu încălcarea prevederilor

art. 2 lit. b) din Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999, întrucât comisia

specială ce a întocmit aceste liste nu a avut în componență pe președinte

(primarul) și un număr de 4 membri, respectiv secretarul C.L. care este și

secretarul comisiei speciale, directorul Direcției Economice (sau șeful

serviciului) directorul Direcției de urbanism și amenajarea teritoriului și

directorul Direcției juridice și administrație publică locală, în speță listele

de inventar fiind semnate numai de către președinte (primar), secretarul general,

directorul general adjunct și de către o persoană de contact din cadrul C.J. Vâlcea.

Totodată, se arată în

cuprinsul sentinței, listele de inventar în baza cărora a fost emisă hotărârii

de guvern, nu cuprind actele de proprietate sau alte acte doveditoare cu

privire la situația juridică a terenului, singurele menționate fiind Hotărârea

C.L. nr. 30 din 3 septembrie 1999 și Hotărârea C.L. nr. 96/1999, care dovedesc

că inventarierea s-a făcut ulterior însușirii inventarului, fiind deci în

neconcordanță cu prevederile art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

De asemeni, motivează Instanța

de Fond, din listele de inventar trebuia să rezulte și faptul precizat de

județul Vâlcea și Primăria Orașului Ocnele Mari prin adresa din 13 decembrie 2001,

în sensul că pentru terenurile în litigiu s-au primit notificări din partea

unor moștenitori ai foștilor proprietari, cele două interveniente precizând și

faptul că terenurile au fost preluate abuziv de către societatea reclamantă,

care nu are acte de proprietate.

Era necesară această

mențiune, spune Instanța de Fond, pentru a fi analizată incidența art. 6 din

Legea nr. 213/1998 care se referă la bunurile dobândite de stat în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, bunuri care fac parte din domeniul public sau

privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale, dacă au

intrat în proprietatea acestuia în temeiul unui titlu valabil.

Conchide Instanța de Fond,

că hotărârea de guvern a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și art.

29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, precum și a prevederilor Legii nr. 213/1998, neexistând nici

un document de trecere a terenurilor în proprietatea de stat.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, Instanța de Fond a reținut că

aceasta este neîntemeiată, reclamanta justificându-și interesul în promovarea

acțiunii, cât și dreptul vătămat, prin aceea că este proprietara clădirilor

existente pe aceste terenuri, iar valoarea acestora (acțiuni) a fost inclusă în

capitalul social în conformitate cu Legea nr. 137/2002, privind accelerarea

privatizării.

În ceea ce privește pe

pârâtul M.T.C.T., Instanța a reținut că după disjungerea cauzelor acesta și-a

pierdut calitate procesuală pasivă (a avut calitate procesuală numai în cadrul

acțiunii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate).

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâtul Guvernul României, intervenientul în interes

alăturat pârâtului, M.A.I. reprezentat prin D.G.R.J.C., intervenientul în

interes propriu Orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, reprezentat legal de primar

(Instanța a calificat cererea ca fiind în interes accesoriu, alăturat

pârâtului) și intervenientul în interes propriu Municipiul Râmnicu Vâlcea,

reprezentat de primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

României, în susținerea cererii de recurs invocă motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii”.

Susține recurentul că în mod

greșit Instanța de Fond a reținut că societatea reclamantă are calitate

procesuală activă, pentru că aceasta în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ trebuia să facă dovada preexistenței dreptului

subiectiv prevăzut de lege și care să fi fost vătămat prin actul administrativ

contestat, or certificatele de atestare a dreptului de proprietate invocate de

aceasta nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor în cauză,

două dintre acestea fiind anulate prin hotărâre rămasă definitivă și

irevocabilă, iar faptul că reclamanta a construit imobilele existente pe aceste

terenuri, îi conferă cel mult calitatea de constructor de bună - credință și

nicidecum de proprietar al construcțiilor ridicate pe un teren ce nu-i

aparține.

Cu privire la hotărârea de

guvern atacată, recurentul susține că aceasta a fost elaborată cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile

pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului,

proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice

locale și de către M.J., iar imobilele prevăzute la pozițiile 1, 11, 12, 182,

1206 și 10 din anexele 2, 9 și 85 la această hotărâre de guvern, au făcut

obiectul unei hotărâri a C.L. care nu a fost atacată la Instanța de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că nu au existat persoane ale căror

drepturi legitime să fi fost afectate prin această hotărâre.

În plus, arată recurentul,

hotărârea de guvern nu are efect constitutiv de drept de proprietate în

favoarea unităților administrativ - teritoriale, ea doar atestă regimul juridic

diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot

unității administrativ teritoriale și delimitând proprietatea publică de cea

privată a comunelor, orașelor sau municipiilor din județul Vâlcea.

în motivele de recurs formulate că Instanța de Fond a procedat greșit la anularea

pozițiilor nr. 1, 11, 12 din anexa nr. 85 din H.G. nr. 1362/2001, întrucât

intimata - reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilelor respective, ca o condiție necesară sesizării Instanței de contencios

privind anularea unui act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 1 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, nefăcând astfel dovada că a

fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege.

Critică faptul că Instanța

nu a dat o rezolvare corectă cererii de completare a acțiunii inițiale,

formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., pentru pozițiile nr. 10, 182 și 1206 din anexa la hotărârea de guvern, a căror

anulare s-a solicitat, nefiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la legalitatea hotărârii

de guvern atacată, precizează recurenta că aceasta a fost elaborată în

condițiile legii, potrivit notei de fundamentare ce a însoțit proiectul actului

administrativ, respectându-se dispozițiile art. 18 - 24 din Legea nr. 213/1998,

conform cărora inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public de interes

local, se întocmește de comisii speciale, se însușește de comisiile locale, se

centralizează de C.J. și se transmite Guvernului pentru ca acesta să ateste

apartenența bunurilor la domeniul public de interes local, hotărârea adoptată

având doar efect declarativ de atestare a regimului juridic al proprietății

publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private.

3.Intervenientul Orașul

Ocnele Mari, județul Vâlcea, prin motivele de recurs formulate, critică

sentința atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocă sentința nr. 36/ F-C din 10 martie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia nr.

5871 din 9 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin care s-a dispus anulare certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor aferente C.O.M. și Ș.O.M. pentru SC A. SA emise

de M.T., Instanța supremă reținând că la data apariției Legii nr. 15/1990,

terenurile în litigiu nu se aflau în patrimoniul societății pârâte (reclamanta

în cauza de față) și nici legal în administrarea acesteia, fiind folosite

abuziv, ele făcând parte din domeniul public și fiind astfel inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile.

Recurentul - intervenient

critică soluția și sub aspectul soluționării eronate a excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantei - intimate, Instanța respingând

excepția în condițiile în care aceasta nu a putut face dovada că este titulara

dreptului afirmat, acela de proprietară a terenurilor, Ordinul nr. 154/1991

emis de M.T. invocat de intimata - reclamantă cuprinzând numai construcțiile

edificate pe terenurile în litigiu și nu terenurile ca atare.

Cu privire la bunurile care

fac parte din domeniul public al Orașului Ocnele Mari, prevăzute la pozițiile

1, 11 și 12 din Anexa nr. 9 din H.G. nr. 1362/2001, arată recurenta, hotărârea Instanței

de Fond este lipsită de temei legal deoarece C.O.M., Ș.O.M. și Ș.O. și

terenurile aferent nu fac parte din patrimoniul SC B. SA (fostă A.) și nu au

făcut parte din patrimoniul acestei societăți comerciale cu capital de stat,

înființată prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1990.

În final, recurenta arată că

motivarea sentinței Instanței de Fond este contradictorie și ea nu arată în mod

clar motivele pentru care a considerat că actul emis, hotărârea de guvern, nu

respectă condițiile impuse de lege.

patrulea recurent, intervenientul Municipiul Râmnicu Vâlcea, critică sentința Instanței

de Fond, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Arată recurentul - intervenient

că terenurile asupra cărora reclamanta - intimată deține certificate de

atestare a dreptului de proprietate emite în baza H.G. nr. 834/1991 nu puteau

face parte din patrimoniul acesteia, ci numai din acela al statului (domeniu

public) raportat la data apariției Legii nr. 15/1990 și în deplină concordanță

cu prevederile art. 7 din Constituția României din anul 1965, în vigoare în

anul 1990, terenurile aparținând domeniului public (parcări publice, parcuri,

zone de agrement, etc.) având regimul juridic prevăzut de Legea nr. 213/1998,

adică sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

La data apariției Legii nr.

15/1990, terenurile în litigiu nu se aflau în patrimoniul SC A. SA și nici

legal în administrarea acesteia, fiind folosite abuziv, iar certificatele de

atestare a dreptului de proprietate emise de M.T. cu privire la cele două

suprafețe, parcare publică 700 m.p., pct. H.A. și 15.618 m.p. zonă de agrement public, pct. S., sunt lovite de nulitate absolută întrucât au ca obiect

terenuri din domeniul public, al cărui regim juridic este unul special, sunt

inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, conform Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În plus, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 15/1999, susține recurenta, aceste terenuri erau utilizate

conform obiectului de activitate al societății, obiect menționat în actele

constitutive, în mod generic ca „prestări de servicii”.

Se invocă de recurentă și Decizia

civilă nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunțată în recurs de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Intimata - reclamantă SC B.

SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate ca

nefondate, în ce privește recursul declarat de intervenientul M.A.I., precizând

că acesta este nul pentru că la dosar nu există o delegare din partea

ministerului pentru D.G.D.R.J.C. care să-i confere acestuia dreptul de a semna

recursul în locul ministrului, persoană care reprezintă în mod legal instituția

ce o conduce.

În ce privește recursul

intervenientului Municipiului Râmnicu Vâlcea, intimata - reclamantă invocă de

asemeni nulitatea acestuia, motivul fiind acela al nemotivării, fiind

aplicabile dispozițiile art. 306 și art. 302

1

C. proc. civ.

La data de 18 decembrie

2006, SC I.M. SA Târgu Jiu a formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul intimatei - reclamante, justificând interesul în formularea cererii

prin aceea că deține un imobil construcție, dobândit de la SC B. SA, construcție ce se află pe unul din terenurile din litigiu.

A solicitat admiterea

cererii de intervenție și pe fond respingerea recursurilor declarate și

menținerea hotărârii Curții de Apel Pitești.

Analizând recursurile

formulate, prin prisma motivelor invocate și în raport de probatoriile

administrate precum și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate, astfel încât vor fi

admise pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

De precizat că acestea vor

fi analizate împreună, întrucât motivele de recurs formulate, converg spre

aceleași critici comune, concluzia finală fiind aceea că hotărârea de guvern

atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Instanța

fondului apreciind greșit că aceasta este nelegală și procedând la anularea

parțială a sa.

Critica inițială referitoare

la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - intimate este

nefondată, în mod corect și legal Instanța de Fond respingând această excepție,

în condițiile în care societatea reclamantă, intimată în recurs, pretinde că

este titulara unui drept recunoscut de lege asupra terenurilor în litigiu,

verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990

privind contenciosul administrativ circumscriindu-se examinării fondului

cauzei.

Rezolvarea dată de Instanța

de Fond acestei excepții a lipsei calității procesuale active a reclamantei - intimate

este una legală, numai că motivarea soluției adoptate este deficitară pentru că

justificarea interesului promovării acțiunii cât și dreptul vătămat, nu constă

în faptul că reclamanta - intimată este proprietara clădirilor în litigiu așa

cum se reține în sentința atacată, obiectul litigiului de față fiind

reprezentat de terenuri și nu de clădiri.

În privința dezlegării dată

fondului pricinii, se constată însă, că sunt întemeiate criticile formulate de

recurenți, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata - reclamantă SC B.

SA (fostă A.) și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Legea nr.

29/1990 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „orice persoană fizică

sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de

lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei unități

administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de

lege, se poate adresa Instanței judecătorești competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată”.

Textul de lege instituie

așadar, condiția ca pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ,

reclamanta - intimată să facă dovada preexistenței unui drept subiectiv,

recunoscut de lege și care să fi fost vătămat prin actul administrativ

contestat.

În speță, obiectul cererii

de chemare în judecată, vizează nelegalitatea H.G. nr. 1362/2001 privind

atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și a municipiilor,

orașelor și comunelor din acest județ, astfel că rolul Instanței de contencios

administrativ este acela de a verifica dacă includerea terenurilor în litigiu

în domeniul public al județului Vâlcea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 213/1998 și dacă această operațiune a avut drept consecință vreo

vătămare a drepturilor recunoscute de lege intimatei - reclamante în sensul

art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În dovedirea dreptului său

de proprietate, reclamanta - intimată precizează că este succesoarea în

drepturi a O.J.T. Vâlcea, care prin efectul legii s-a transformat din unitate

socialistă de stat în societate comercială pe acțiuni și care anterior

apariției Legii nr. 15/1990 a exercitat un drept de administrare operativă

directă asupra bunurilor din patrimoniul său, imobile alcătuite din construcții

și terenurile aferente situate pe raza teritorială a Orașelor Ocnele Mari și

Râmnicu Vâlcea, iar prin Ordinul nr. 154/1991 emis de M.T. activele aflate în

administrarea fostei societăți la data apariției Legii nr. 15/1990 au trecut în

proprietatea acestei societăți.

Ordinul nr. 154 din 26

aprilie 1991 emis în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 și lista

anexă, cuprinde însă imobile construcții și nu imobile - terenuri; transferate

din administrarea operativă a C.H.R. Govora în administrarea operativă a O.J.T.

Vâlcea, acest aspect fiind reținut cu putere de lucru judecat și prin Decizia

nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 5318/2004 prin care irevocabil au fost anulate și certificatele

de atestare a dreptului de proprietate emise la 6 iunie 2002 de către M.T. pentru

suprafețele de teren cu 8.645,39 m.p. - Ș.O.M. și respectiv 5.567,67 m.p. - C.O.M.

Prin aceeași decizie a

Înaltei Curți se reține că terenurile menționate în cele două certificate de

atestare a dreptului de proprietate nu puteau face parte din patrimoniul unei

societăți, ci numai din patrimoniul statului (domeniu public) la apariția Legii

nr. 15/1990, în raport și de prevederile art. 7 ale Constituției din anul 1965,

în vigoare încă în anul 1990, aceste terenuri din domeniul public, parcurile

publice, zonele de agrement și ștrandurile, fiind inalienabile, insesizabile și

imprescriptibile, fapt atestat și de Anexa nr. 9 la H.G. nr. 1362/2001, art. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 135 din Constituția României și Anexa

nr. 3 a H.G. nr. 548/1999, precum și art. 11 pct. 4 și art. 3 din Legea nr.

213/1998.

Intimata - reclamantă, deține

certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru celelalte suprafețe

de teren pentru care pretinde că este proprietară și i-a fost încălcat un drept

prevăzut de lege, dreptul de proprietate, prin emiterea hotărârii de guvern

atacate, însă aceste certificate au fost emise ulterior emiterii hotărârii de

guvern și anume la 6 iunie 2002, recurentul Municipiul Râmnicu Vâlcea susținând

că acestea sunt lovite de nulitate absolută pentru că au ca obiect terenuri

proprietate domenială, inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia.

Constatarea nulității absolute

a acestor certificate nu cade în sarcina Instanței de contencios administrativ,

în prezenta cauză, acest lucru putând forma obiectul unui alt proces.

Fiind emise ulterior

elaborării hotărârii de guvern, în ipoteza în care se va stabili că acestea

sunt legal emise ca și hotărârea de guvern, se poate proceda la compararea

titlurilor de proprietate de către Instanțele de drept comun, pentru a se

stabili dacă reclamanta este titulara dreptului afirmat.

Oricum, cert este un lucru

și anume faptul că începând din anul 1990, odată cu apariția Legii nr. 15/1990,

intimata - reclamantă a făcut o serie de demersuri pentru a obține

certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile în

litigiu, acestea fiind obținute (apoi două din ele anulate) cu mare greutate,

abia în anul 2002, fapt ce creează dubii asupra corectitudinii și a respectării

legii în obținerea acestora.

Intimata - reclamantă nu

poate invoca nici faptul că prin apariția Legii nr. 15/1990, în mod automat a

devenit proprietară asupra terenurilor în litigiu, pentru că le avea în

administrarea operativă directă, potrivit H.G. nr. 834/1991 toate unitățile

administrative fiind obligate a întocmi documentația necesară obținerii

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Pentru că reclamantei - intimate,

în mod permanent i-a fost contestat și dreptul de administrare asupra

terenurilor, considerându-se a fi unul abuziv, aceasta a inițiat o serie de

acțiuni de chemare în judecată, acțiuni ce în majoritatea cazurilor au fost

respinse irevocabil, la dosar existând o singură hotărâre - Decizia nr. 1512/ R

din 23 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care

admițându-se recursul declarat de SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 689

din 10 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, s-a modificat decizia, iar pe fond s-a

menținut sentința civilă nr. 632 din 6 februarie 2002, pronunțată de

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a constatat că intimata - reclamantă

deține în folosință, anumite suprafețe de teren, printre care suprafețele de 8.634,39 m.p., Ș.O.M., 5.567,67 m.p., C.O.M. și 19.292 m.p., Ș. și C.O., acestea făcând și obiectul

litigiului de față.

Hotărârea nu poate fi avută

în vedere de Instanța de Recurs, pentru că ea nu face altceva decât să constate

o stare de fapt și nu stabilește un drept al intimatei, iar pe de altă parte,

certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafețele de

teren de 8.645,39 m.p. și respectiv, 5.567,67 m.p., au fost anulate irevocabil prin hotărârea judecătorească, conform celor menționate mai sus.

Concluzia este deci, că

reclamanta - intimată nu a dovedit nici măcar un drept de folosință, de

administrare legală a terenurilor în litigiu care să constituie titlul de

pornire pentru stabilirea unui drept legal de proprietate asupra acestora.

Cert este că intimata - reclamantă

nu a putut prezenta dovezi cu acte emise anterior elaborării hotărârii de

Guvern atacate, din care să rezulte dreptul său de proprietate asupra

imobilelor respective (terenuri), ca o condiție necesară sesizării Instanței de

contencios privind anularea unui act administrativ.

Drept consecință, societatea

intimată nu poate fi nici beneficiara prevederilor H.G. nr. 834/1991, privind

stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat sau ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizării, împrejurări cu care încearcă să-și susțină

dreptul de proprietate asupra acestor imobile și care să-i justifice și

capacitatea procesuală activă în procesul supus judecății.

Raportul de expertiză

întocmit în cauză, pe care își motivează soluția Instanța de Fond, nu poate

suplini lipsa titlului de proprietate al intimatei - reclamante asupra

terenurilor, la momentul emiterii actului administrativ atacat, pentru că

expertul nu face altceva decât să constate o suprapunere totală a acestor

terenuri din certificatele de atestare a dreptului de proprietate (emise

ulterior elaborării hotărârii de guvern) cu cele din anexele la hotărârea de guvern

a căror anulare se solicită, expertul precizând totodată și faptul că

terenurile sunt necesare realizării obiectului de activitate stabilit prin

statut, respectiv turism, tratament balnear, odihnă și excursii, obiectul de

activitate plasându-se în sfera prestărilor de servicii.

Referitor la legalitatea

hotărârii atacate, H.G. nr. 1362 din 27 decembrie 2001, problema principală

căreia trebuie să i se dea dezlegare în pricina supusă judecății, contrar celor

reținute de Instanța de Fond, se constată că din întreg materialul probator

administrat în cauză, rezultă faptul că aceasta a fost emisă în conformitate și

potrivit cu dispozițiile legale în materie.

Potrivit art. 3 alin. (3)

din Legea nr. 213/1998 „domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile

prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public

județean, declarate ca atare prin hotărâre a C.J. dacă nu sunt declarate prin

lege, bunuri de uz sau de interes public național”.

Dispozițiile art. 18 - 24

ale Legii nr. 213/1998, în baza cărora a fost emis actul administrativ

contestat, prevăd că prin hotărârea de guvern se atestă apartenența bunurilor

la domeniul public de interes local.

Potrivit acestor dispoziții,

inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ

teritoriale locale se întocmește de comisii speciale, se însușește de comisiile

locale, se centralizează de comisiile județene și se transmite Guvernului,

pentru ca acesta să ateste apartenența bunurilor la domeniul public de interes

local.

În speță, această procedură

ce precede momentului elaborării hotărârii s-a desfășurat conform legii, încă

de la faza inițială de numire a comisiei de inventariere și până la adoptarea

Hotărârii C.L. de însușire a inventarului, confirmate apoi de C.J.

Aceste hotărâri ale C.L. puteau

fi atacate în Instanță de către persoane ce s-ar fi considerat lezate în

drepturile lor, inclusiv de către societatea intimată care cunoștea despre

aceste hotărâri (fiind depuse cu ocazia unui alt proces purtat între părți), în

ipoteza în care susține că terenuri, proprietatea sa au făcut obiectul acestei

hotărâri de guvern, or ele nu au fost contestate în termen legal la Instanța de contencios administrativ.

Pe de altă parte, proiectul

actului administrativ însoțit de o notă de fundamentare, a fost avizat de către

autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către M.J. care a

verificat actul din punct de vedere al legalității încheierii sale.

De altfel, după cum se

observă, din hotărârea Instanței de Fond, criticile aduse de intimata - reclamantă

acestei proceduri premergătoare elaborării hotărârii de guvern sunt lipsite de

importanță majoră, ele referindu-se la componența comisiei speciale de

inventariere, semnarea listelor de inventar, faptul că aceste liste nu cuprind

referiri la actele de proprietate ale bunurilor inventariate și nu fac vorbire

despre notificările trimise de către moștenitorii foștilor proprietari, dar

chiar și așa fiind, ele nu sunt întemeiate, nu sunt relevante, așa cum susține Instanța

de Fond, în adoptarea hotărârii de guvern din perspectiva analizării

prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, care se referă la bunurile ce fac

parte din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ -

teritoriale.

Inventarul bunurilor ce

aparțin domeniului public al Orașului Ocnele Mari, spre exemplu, s-a întocmit

cu respectarea prevederilor legale, astfel încât în mod eronat reține Instanța

de Fond că s-au încălcat prevederile art. 2 lit. b) din H.G. nr. 548/1999 sub

aspectul componenței comisiei speciale ce a întocmit inventarul ce alcătuise

domeniul public al Orașului Ocnele Mari.

Componența comisiei speciale

a fost aprobată prin Hotărârea C.L. nr. 28 din 9 iulie 1999 (filele 72-73) din

aceeași hotărâre, rezultând că au fost respectate și prevederile Cap. III din

H.G. nr. 548/ 1999, care se referă la sprijinirea comisiei de către ceilalți

membri din cadrul aparatului propriu al C.L.

Din raportul de specialitate

înregistrat sub nr. 2821 din 27 august 1999, reiese și faptul că s-au respectat

condițiile prevăzute la pct. 2 din actul normativ menționat, în sensul că s-a

asigurat asistența tehnică de specialitate de către C.J. Vâlcea prin persoana

unui membru în comisia specială constituită la nivelul C.J.

Totodată, lista bunurilor ce

aparțin domeniului public al orașului este cea care a fost prelucrată la

nivelul C.J. Vâlcea, acesta fiind și motivul pentru care la rubrica „situația

juridică” a imobilelor este evidențiată Hotărârea C.L. nr. 30/1999, nefiind

reală motivarea Instanței de Fond, în sensul că inventarierea s-ar fi efectuat

„ulterior însușirii inventarului, fiind deci neconcordanță în raport de

prevederile art. 21 din Legea nr. 213/ 1998”.

Motivul de recurs susținut

de pârâtul Guvernul României, referitor la caracterul nevătămător al hotărârii

atacate, în condițiile în care aceasta nu are efect constitutiv de drepturi, nu

poate fi reținut.

Hotărârea de atestare a

bunurilor din domeniul public și privat al unităților administrativ

teritoriale, este adoptată în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

și ea reprezintă un act administrativ de autoritate supus controlului Instanței

de contencios administrativ.

Această hotărâre este un act

de delimitare a domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor

și pentru constatarea în justiție nu este relevant dacă actul are efect

declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparține categoriei juridice a

actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut expres, în art. 23,

competența Instanțelor de contencios administrativ.

Din cele expuse mai sus,

rezultă astfel că nu au fost dovedite susținerile privind nelegalitatea H.G.

nr. 1362/2001 și nici faptul că au fost încălcate dispozițiile Legii nr.

213/1998, în temeiul cărora imobilele în litigiu au fost incluse în domeniul

public al județului Vâlcea, astfel că nu se poate reține că intimata - reclamantă

ar fi fost vătămată în drepturile sale pentru a fi aplicabile dispozițiile art.

1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Sentința Instanței de Fond

care a anulat parțial această hotărâre de guvern, este dată cu aplicarea

greșită a legii, fapt pentru care urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile formulate de pârât și intervenienți să fie admise, iar hotărârea

modificată în sensul admiterii cererilor de intervenție formulate în interes

propriu și respectiv în interes accesoriu, în interesul pârâtului, acțiunea

urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Ca o consecință, vor fi

respinse și cererile de intervenție accesorie în interes alăturat reclamantei -

intimate, formulate atât la fond cât și direct în recurs.

Referitor la excepțiile de

nulitate a recursurilor declarate de intervenienții M.A.I., și respectiv

Municipiul Râmnicu Vâlcea, invocate prin întâmpinare de către intimata -

reclamantă SC B. SA, primul recurs fiind nul pentru că nu a fost semnat de

către persoana care legal reprezintă instituția - ministrul, iar cel de-al

doilea pentru că nu este motivat, din susținerile recurentei lipsind motivele

de nelegalitate și dezvoltarea acestora, Instanța de control judiciar a constatat

că sunt neîntemeiate.

Conform legislației în

vigoare „reprezentantul legal al instituției poate delega o altă persoană să

reprezinte în judecată instituția”, în speță, ministrul administrației și internelor,

delegând pe Directorul general al Direcției Reglementări juridice și

contencios, acesta având atribuția de a-și semna recursul declarat de

instituție.

În ce privește motivarea

recursului de către recurentul Municipiului Râmnicu Vâlcea se constată că au

fost sunt respectate dispozițiile art. 306 C. proc. civ., recurentul precizând motivele de nelegalitate ale sentinței atacate și încadrându-le în motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtul Guvernul României și recurenții - intervenienți M.A.I., actualmente

M.I.R.A., Orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, reprezentat prin primar și

Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat tot prin primar, împotriva sentinței

civile nr. 14/ F-C din 13 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC B. SA (fostă SC A. SA)

Râmnicu Vâlcea, ca neîntemeiată, fiind astfel admise și cererile de intervenție

în interes propriu formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea și Orașul Ocnele

Mari, prin primari, cât și cererea de intervenție în interes accesoriu alăturat

pârâtului Guvernul României, formulată de M.A.I., actualmente M.I.R.A.

Respinge cererile de

intervenție accesorie în interesul reclamantei formulate de SC M. SA Râmnicu

Vâlcea, SC G. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA Drăgășani și M.N.

Respinge cererea de

intervenție accesorie formulată în interesul intimatei - reclamante de către SC

I.M. SA, cerere formulată în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2007.