ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4316/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4316/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 martie 2004

la Curtea de Apel Pitești, SC A. SA a formulat recurs împotriva sentinței

civile nr. 35/F/C din 10 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul

respingerii cererii intimatului-reclamant orașul Ocnele Mari – Vâlcea.

S-a susținut de recurent că hotărârea recurată

este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest aspect recurentul a susținut că

instanța a încălcat dispozițiile Legii nr. 15/1990 conform căreia societatea recurentă

a dobândit prin efectul legii, dreptul de proprietate cu privire la termenul din

litigiu.

Legea nr. 15/1990 a mai fost încălcată și

de H.G. nr. 1362 din 27 decembrie 2001, susține recurentul pentru că a fost inventariat

terenul aferent Ștrandului Ocnița în suprafață de 19.292,19 mp, ca făcând parte

din domeniul public, teren care după aprecierea recurentei este în proprietatea

SC A. SA din 1990 prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990.

S-a mai susținut de recurent că instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare invocate și asupra

unor dovezi administrative, după aprecierea recurentului, hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Recurentul a mai precizat că în cauză s-a

efectuat o expertiză tehnică de către inginerul M.C., care a concluzionat că la

data reorganizării societății comerciale în baza Legii nr. 15/1990 avea în

administrare terenul în litigiu și că acesta este necesar pentru realizarea obiectului

de activitate al SC A. SA Râmnicu Vâlcea.

Recurentul a precizat că în mod greșit,

contrar, concluziilor acestei expertize, instanța de fond a considerat că recurenta

ar fi deținut abuziv, deci ilegal, activele inclusiv terenul în litigiu.

La fila 8 în dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, se găsește o adresă a recurentei actualmente SC B. SA

Râmnicu Vâlcea și prin care a declarat că înțelege cu toate actele de procedură

din cauză pentru acest proces să se comunice la adresa: Râmnicu Vâlcea, județul

Vâlcea (acesta fiind sediul ales pentru acest proces).

În cauză, orașul Ocnele Mari, Vâlcea a

formulat întâmpinare precizând că sentința civilă nr. 35/F/C din 10 martie 2004,

este legală și temeinică în raport de art. 7 din Constituția României adoptată

în 1965, în vigoare la data apariției Legii nr. 15 din 7 august 1990, ca de altfel

și potrivit Constituției României adoptată la 21 noiembrie 1991, art. 135.

Intimata a precizat că prin decizia nr. 18581/1950

a Comitetului Provizoriu Județean Vâlcea, Băile Ocnița trec din administrația Secțiunii

Administrative a Sfatului Județean în administrarea comunei Urbane Ocnele Mari,

pe teritoriul căreia se află aceste băi.

Conform art. 1 din această decizie „s-a

înființat Întreprinderea ”Băile Ocnița” în cadrul Secției Gospodării și

Industrii locale a Sfatului comunei Ocnele Mari, iar conform art. 2. Obiectul

de activitate al Întreprinderii este exploatarea sursei de apă sărată de pe

teritoriul denumit Băile Ocnița, în scopul asigurării tratamentului balnear.

Intimata a precizat că dreptul de

administrare al sursei de apă sărată, nu a fost transferat niciodată. Strandul

Ocnița fiind exploatat în mod abuziv atât de O.J.T. Vâlcea cât și ulterior de SC

A. SA Râmnicu Vâlcea.

Cât privește actul administrativ la care

face referire recurenta-pârâtă, a precizat intimata-reclamantă, respectiv

Dispoziția 31 din 8 mai 1985 a Oficiului Județului Vâlcea, transfera din

administrarea operativă a C.H.R. Govora, în administrarea O.J.T. Vâlcea, doar unitățile

de alimentație publică și cazare din Stațiunea Ocnele Mari și nu Ștrandul

Ocnița.

De altfel a menționat intimata și din

lista anexă a bunurilor care trec în proprietatea SC A. SA Râmnicu Vâlcea la

Ordinul Ministerului Turismului nr. 154 din 26 aprilie 1991, sunt menționate „Bufet

Ștrand Ocnița și Popas Ocnița. De aceea în mod incorect, în procesul verbal de

recepție încheiat la 21 februarie 1992, în mod abuziv s-a înregistrat și Ștrandul

Ocnița. De aceea și instanța de fond a precizat intimata-reclamantă, a apreciat

că terenul în litigiu nu se afla legal în administrarea recurentei-pârâte ci

l-a folosit abuziv și deci nu putea trece în proprietatea recurentei-pârâte.

A mai precizat intimata că terenul în

litigiu nu putea fi înregistrat în patrimoniul recurentei-pârâte, din moment ce

era menționat în proprietatea Statului, situație în care ar fi fost nevoie de o

lege specială.

Intimata-reclamantă a invocat art. 5 din

Legea nr. 18/1001 potrivit căruia se exclud din domeniul public parcurile

publice, zonele de agrement. În acest sens sunt și dispozițiile art. 135 din

Constituția României, anexa 1, III pct. 2 la Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia anexa 3 lit. g) a hotărârii

nr. 548/1999 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea inventarului

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor orașelor, municipiilor

și județelor.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate

seria M 08 nr. 1096 din 6 iunie 2002, a susținut intimata, a fost eliberat de Ministerul

Turismului, prin fraudarea legii, față de dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991

care prevăd că art. 1 din hotărâre nu se aplică terenurilor care, în condițiile

legii, fac parte din domeniul public. Mai mult a menționat, Legea nr. 213/1998

prevede că „actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor art. 1 privind

regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate

absolută.

Sentința civilă nr. 35/F/C din 10 martie

2004 a Curții de Apel Pitești a mai fost recurată de Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului care a susținut că în mod greșit

instanța de fond a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M 08 nr. 1096 din 6 iunie 2002 al Ministerului Turismului.

În acest sens recurentul a precizat că

art. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt ulterioare

Legii nr. 15/1990.

Cât privește considerentele instanței de fond,

cum că terenul în litigiul a aparținut și aparține domeniului public al

Județului Vâlcea și că nu putea intra în proprietatea SC A. SA Râmnicu Vâlcea la

apariția Legii nr. 15/1990, recurentul consideră că nu pot fi reținute deoarece

dacă terenul ar fi aparținut domeniului public „Oficiul Județean de Cadastru,

Geodezie și Cartografie” avea obligația de a respinge documentația întocmită de

societate comercială, în vederea obținerii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate.

S-a mai considerat de recurent că la

apariția Legii nr. 15/1990, nu s-a făcut dovada că terenul aparținea domeniului

public.

În cauză SC Z. SA Drăgășani a formulat

cererea de intervenție prin care s-a solicitat admiterea recursului formulat de

recurenta-pârâtă SC B. SA Râmnicu Vâlcea (fostă SC A. SA).

S-a precizat de intervenientă că, această

societate (SC Z. SA) a fost proprietara terenului în suprafață de 19.292,19 mp,

situat în intravilanul orașului Orașul Ocnele Mari – Vâlcea, punctul Ocnița Județul

Vâlcea.

Acest teren l-a dobândit în proprietate

prin cumpărare de la SC A. SA (actualmente SC B. SA) în baza contractului

autentificat sub nr. 2292 din 23 iulie 2002. Intervenienta a mai susținut că în

mod nelegal, terenul a fost trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1362/2001

și figurează la poziția 12 anexa 9 din acest act normativ.

În cauză SC G. SA Râmnicu Vâlcea, a depus

o cerere de intervenție susținând că sunt proprietari ai terenului în suprafață

de 19.292,19 mp, teren ce a fost introdus nelegal, după aprecierea intervenientei

în anexa 9, din H.G.R nr. 1362/2001.

Intervenienta a invocat sentința civilă

nr. 891 din 15 octombrie 2004 a Judecătoriei Brezoi (dosar nr. 1365/2004)

hotărâre ce ține loc de act autentic de înstrăinare.

Așa fiind intervenienta a susținut că are

interes ca recursul SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 35/F/C din 10

martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești să fie admis.

În cauză au mai formulat cerere de intervenție

în interesul intimatului reclamant Orașul Ocnele Mari Județul Vâlcea,următoarele

persoane fizice: P.D., M.E., S.M.D., L.I., L.D.F.O. și C.P.I., ca moștenitori

ai foștilor proprietari ai bunului imobil, cuprins în Certificatul de atestarea

dreptului de proprietate seria M 08 nr. 1096 din 6 iunie 2002.

Aceștia au solicitat respingerea recursurilor

promovate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC A. SA

(actuala SC B. SA Râmnicu Vâlcea) și menținerea sentinței civile nr. 35/F/C din

10 martie 2004 pronunțată Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea cererii intervenienții au

precizat că hotărârea instanței de fond respectă dispozițiile constituționale ce

își găsesc explicit aplicabilitatea în Legea nr. 213/1998.

Din actele cauzei Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că prin sentința nr. 35/F/C din 10 martie 2004 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a

admis acțiunea reclamantului orașul Ocnele Mari – Vâlcea împotriva pârâților SC

A. SA și Ministerul Turismului București.

S-a dispus anularea Certificatului de

atestarea dreptului de proprietate seria M 08 nr. 1096 din 6 iunie 2002 în ceea

ce privește suprafața de 19.292 mp, situată în punctul „Ștrand Ocnița”

evidențiată în schița raportului de expertiză efectuată de expertul M.C., cu

următoarele vecinătăți, N.S.E – proprietatea reclamantei, S- Pârâul Sărat.

Pârâții au fost obligați să plătească

reclamantei cheltuieli de judecată de 4.000.000 lei.

Instanța de fond a reținut că, din probatoriul

administrat, rezultă că terenul în suprafață de 19.292,19 mp, situat în punct

„Ștrand Ocnița”, pe raza Orașului Ocnele Mari a aparținut și aparține domeniului

public al Județului Vâlcea.

Terenul în litigiu, a precizat instanța de

fond nu putea intra în proprietatea intimatei-pârâte, întrucât terenurile din

domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, fiind scoase

din circuitul civil și având regim juridic de excepție.

S-a făcut precizarea că „criteriile de

evidențiere ale domeniului public, exclud parcurile publice, zonele de agrement

și ștrandurile”.

S-a invocat de instanță art. 5 din Legea nr.

18/1991, art. 135 din Constituția României și art. 11 pct. 4 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. De asemenea s-a

invocat art. 11 lit. a) din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile din

domeniul public nu pot fi înstrăinate, ci numai administrate, concesionate sau închiriate

în condițiile legii.

S-a mai menționat că art. 1 din H.G. nr. 834/1991

privind determinarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu

capital de stat, la data înființării acestora, necesare activității conform

obiectului de activitate, nu se aplică potrivit art. 3 din același act

normativ, terenurilor care în condițiile legii, fac parte din domeniul public.

Mai mult instanța a invocat și art. 4 din

criteriile nr. 2665/1992 ce prevăd obligațiile comisiilor constituite potrivit

art. 2 de a verifica regimul juridic al terenurilor aflate în patrimoniul

societăților comerciale cu capital de stat, respectiv al titlului asupra terenurilor

(legi directe, ordine, decizii, contracte, acorduri) planurile și schițele anexă

de titlu.

S-a precizat expres că la data emiterii certificatului

de atestare a dreptului de proprietate (seria M 08 nr. 1096 din 6 iunie 2002)

dreptul reclamantei era confirmat prin H.G. nr. 1362/2001, iar prin anexa nr. 9,

la poziția 12, terenul în litigiu a fost inclus în inventar.

Verificându-se actele cauzei, se constată

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursurile

și cererile de intervenție vor fi respinse conform art. 312 C. proc. civ.

Legea fundamentală a țării respectiv

Constituția, are o forță juridică superioară față de celelalte legi, forță juridică

ce este dată atât de conținutul cât și de forma diferită de adoptare și

modificare. Consecința acestei deosebiri este aceea că legile organice,

ordinare și celelalte acte normative, decrete ordonanțe ale Guvernului,

hotărâri, regulament, ordine ale miniștrilor, trebuie să fie conforme cu Constituția.

În cauză atât Legea nr. 18/1991 cât și

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia sunt

în consecință cu dispozițiile art. 135 din Constituția României.

Terenul în suprafață de 19292,19 mp,

situat în punctul Ștrand Ocnița pe raza Orașului Ocnele Mari – Vâlcea a aparținut

și aparține domeniului public al județului Vâlcea așa cum corect a reținut instanța

de fond, Ștrandul fiind domeniu public.

De altfel în acord cu Legea fundamentală

și cu dispozițiile legilor suscitate prin H.G. nr. 1362/27 decembrie 2001, s-a

aprobat inventarul, bunurilor domeniu public printre care și Ștrandul Ocnița situat

pe terenul în litigiu, bun ce aparține domeniului public.

Împotriva dispozițiilor art. 11 pct. 4

din Legea nr. 213/1998 ce prevăd că „bunurile din domeniul public sunt

inalienabile, insesizabile și imprescriptibile”, profitând de faptul că a

folosit terenul în litigiu, intimata a cerut eliberarea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate pentru terenul ce a fost din totdeauna proprietate

publică și este și în prezent. Acest certificat a fost emis la 6 iunie 2002

după ce în prealabil deja prin H.G. nr. 1362 din 27 decembrie 2001, imobilul în

litigiu fusese inventariat ca proprietate publică.

Este relevant faptul menționat de

intimata-reclamantă în notele scrise fila 130 dosar 4391/2002 a Curții de Apel

Pitești că SC A. SA a cunoscut faptul că la momentul întocmirii documentației pentru

suprafața de 19.292,19 mp aparținea domeniului public al orașului Ocnele Mari

ca domeniu public. Situația era cunoscută de societate, pentru că au fost

depuse documente în instanță în timpul judecării dosarelor civile nr. 1427/2002

și 1578/2002.

Recurenta-intimată nu a fost în măsură

atunci când a întocmit documentației potrivit H.G. nr. 834/1991 (așa cum a fost

modificată și completată prin H.G. nr. 468/1998, și prin criteriile nr. 2665/1/C/1992)

să depună procesele verbale de vecinătate, semnate de Consiliul local al

orașului Ocnele Mari.

Emiterea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate seria M 08 nr. 1096 din 6 iunie 2002 privind terenul

în litigiu în suprafață de 19.292,19 mp, domeniu public al orașului Ocnele Mari,

atestat prin H.G. nr. 1362/2001, anexa nr. 9 poziția 12, de către Ministerul

Turismului s-a făcut cu încălcarea art. 1 din H.G. nr. 834/1991, ce prevede că

această reglementare nu se aplică terenurilor care în condițiile legii fac

parte din domeniul public.

Inventarierea în domeniul public al

terenului în suprafață de 19.292,19 mp, aferent obiectului Ștrand Ocnița s-a

făcut prin H.G. nr. 1362 din 27 decembrie 2001, în conformitate cu prevederile

art. 19, art. 20, art. 21 din Legea nr. 213/1998 și H.G. nr. 548 din 8 iulie

1999, privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea inventarului

bunurilor ce alcătuiesc domeniul public.

Sub aspectul motivelor de recurs

formulate de SC A. SA (actualmente SC B. SA Râmnicu Vâlcea) sunt neîntemeiate și

vor fi respinse.

Susținerea recurentei că ar fi proprietara

terenului în litigiu potrivit Legii nr. 15/1990 este total neîntemeiată,

terenul fiind proprietate publică și neputând fi decât folosit, concesionat,

dar nu dobândit în proprietate opunându-se art. 135 din Constituția României.

Înscrisurile depuse de recurentă la filele

47 – 48 (de altfel destul de ilizibile), nu reprezintă decât dovada că s-a făcut

tot timpul o exploatare a apelor sărate ale Ștrandului Ocnița de diferite întreprinderi,

acesta, neînsemnând în nici un caz că s-ar fi transmis ș i proprietatea așa cum

a cerut recurenta.

Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 eliberat

de Departamentul Turismului, menționează că anumite construcții sunt incluse în

capitalul societății SC A. SA Râmnicu Vâlcea (dar nu și terenul în litigiu). De

altfel la fila 51 este detaliată lista acestor construcții astfel încât acest

act nu poate constitui temei pentru admiterea recursului.

Același regim are și actul eliberat de

Oficiul Oficiul Județean de Turism Vâlcea (fila 60) respectiv de act nerelevant

cauzei sub aspectul dedus judecății.

Din nici un act aflat la dosar depus de recurentă

nu rezultă temeinicia acțiunii corect respinsă de instanța de fond care a

apreciat asupra probelor administrate în cauză astfel încât nefondat a susținut

recurenta că actele nu au fost considerate ca făcând dovada temeiniciei

susținerilor lor.

Cât privește invocarea expertizei tehnice

de către recurent în susținerea recursului a fost făcută greșit.

Expertul tehnic are obligația a constata

fapte care să fie menționate ca atare, asupra acestora, urmând a se pronunța instanța

de judecată.

În nici un caz expertul tehnic nu are competența

materială a aprecia asupra unor aspecte juridice care țin numai de judecata instanței.

Hotărârea atacată fiind legală și temeinică,

recursurile declarate vor fi respinse, aceiași soluție revenind și pentru

cererile de intervenție cu observație că aceste cereri de intervenție tind de fapt

în apărarea unui interes propriu dar cum recursul este neîntemeiat și aceste urmează

a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate recursurile declarate pârâții

de SC B. SA Râmnicu Vâlcea prin administratorul judiciar C.I. Focșani și Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (în prezent Ministerul pentru

Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale) împotriva

sentinței civile nr. 35/F/C din 10 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal,ca nefondate.

Respinge cererile de intervenție

formulate de SC Z. SA Drăgășani și SC G.SA Râmnicu Vâlcea în interesul,

recurentei pârâte SC B. SA Râmnicu Vâlcea.

Admite cererea de intervenție în

interesul intimatului-reclamant Orașul Ocnele Mari – Vâlcea de către P.D., P.V.,

V.E., M.E., P.A.C., S.M.D., L.D.F.O., L.I., C.P.I., C.I.P., și P.G.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

noiembrie 2008.