ÎCCJ, decizie (scj.ro #85504)

Recurs.Consecința

omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra unei dovezi

Dacă proba invocată în apărare nu este hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, în sensul rezultând din art.304 pct.10 C.proc.civ. este nefondat

motivul de recurs prin care s-a învederat omisiunea instanței de fond de a se

pronunța asupra acelei probleme.

Secția

de contencios administrativ, decizia nr.3058 din 16 octombrie 2002

Curtea de Apel Pitești Secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.78/F/C

pronunțată la data de 23 mai 2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta

Societatea comercială „M”. SA împotriva Ministerului  Industriei și

Resurselor, și Societatea comercială „M”. SA pentru anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.3325 emis

de minister în favoarea societății comerciale pârâte la data de 5 decembrie

1996 pentru suprafața de 14.547,99 mp.

Impotriva acestei hotărâri a formulat recurs societatea comercială reclamantă,

criticând-o astfel:

Instanța de fond a interpretat în mod greșit actul juridic dedus

judecății și a schimbat înțelesul lămurit al acestuia (art.304 pct.8

C.proc.civ.), susținând, în esență, că terenul în litigiu nu se afla în

administrarea sa și nu era necesar realizării obiectivului său de activitate.

Instanța   de fond nu s-a pronunțat asupra unei dovezi

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art.304 pct.10C.proc.civ.) și anume

sentința civilă nr.6015/1999 a Tribunalului București, Secția comercială prin

care s-a constatat că reclamanta era proprietara terenului în litigiu.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale, bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea

acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu, iar în conformitate cu

prevederile art.1 din Hotărârea Guvernului nr.834/1991 privind stabilirea și

evaluarea unor terenuri deținute la societățile comerciale cu capital de stat,

aceste terenuri, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de

activitate, se determină de către ministerul de resort.

In temeiul acestor prevederi legale și a criteriilor comune de aplicare a

Hotărârii Guvernului nr.834/1991, la data de 5 decembrie 1996, Ministerul

Industriilor a emis certificatul seria M03 nr.3325 prin care a atestat

dreptul  de proprietate al pârâtei „M” SA asupra unei suprafețe de

14.547,99 mp,  a  cărui  legalitate  a  fost contestată

de reclamantă.

Instanța de fond, soluționând cauza, a interpretat în mod corect actul dedus

judecății   și nu a schimbat înțelesul lămurit al acestuia, cercetând

și stabilind că s-au respectat prevederile legale de mai sus și îndeplinirea condițiilor

cerute de acestea pentru eliberarea certificatului contestat.

Pe de altă parte, a cercetat dacă societatea comercială reclamantă este

titulara unui drept recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin emiterea

certificatului contestat.

Astfel, în mod judicios instanța de fond a reținut că fostul comitet executiv

al Consiliului Popular al Municipiului București, prin decizia nr.522/9 aprilie

1987, în temeiul art.1 și 2 din Decretul nr.409/1955 privind reglementarea

transmiterii bunurilor proprietatea statului, a transmis în  administrarea

Intreprinderii „M” fondurile fixe din anexă, între care terenul în litigiu și

construcții.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că prin Hotărârea Guvernului

nr.1200/1990, Anexa 1 pct.25, Întreprinderea „M” a fost înființată ca societate

comercială pe acțiuni, iar prin Hotărârea Guvernului nr.1040/1990, Anexa 1

pct.83 a fost înființată Societatea comercială pentru desfacerea

combustibililor solizi și materialelor de construcții „M” (reclamanta) și că la

data înființării, terenul respectiv se afla în patrimoiul acestei părți,

reclamanta neavând nici un drept recunoscut de lege asupra terenului respectiv.

In ceea ce privește a doua critică, rezultă că, într-adevăr, instanța de

fond nu s-a referit, în motivarea soluției adoptate, la sentința civilă

nr.6015/1999 a Tribunalului București, prin care fusese admisă acțiunea

formulată de reclamanta împotriva Consiliului General al Municipiului București

și se constatase că reclamanta era proprietara unui teren în suprafață de

20.532 mp.

Potrivit prevederilor art.304 pct.10 din Codul de procedură civilă, o hotărâre

este casabilă când instanța  nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare sau asupra unei dovezi care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea princinii.

Omisiunea instanței de fond nu are, însă,

consecința de mai sus, din moment ce proba invocată nu este hotărâtoare pentru

dezlegarea princinii, hotărârea respectivă nefiind opozabilă societății

comerciale pârâte, care nu a fost parte în proces.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.