ÎCCJ, decizie (scj.ro #85504)

Recurs.Consecința omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra unei dovezi Dacă proba invocată în apărare nu este hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul rezultând din art.304 pct.10 C.proc.civ. este nefondat motivul de recurs prin care s-a învederat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra acelei probleme. Secția de contencios administrativ, decizia nr.3058 din 16 octombrie 2002 Curtea de Apel Pitești Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.78/F/C pronunțată la data de 23 mai 2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea comercială „M”. SA împotriva Ministerului Industriei și Resurselor, și Societatea comercială „M”.

SA pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.3325 emis de minister în favoarea societății comerciale pârâte la data de 5 decembrie 1996 pentru suprafața de 14.547,99 mp. Impotriva acestei hotărâri a formulat recurs societatea comercială reclamantă, criticând-o astfel: Instanța de fond a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit al acestuia (art.304 pct.8 C.proc.civ.), susținând, în esență, că terenul în litigiu nu se afla în administrarea sa și nu era necesar realizării obiectivului său de activitate. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art.304 pct.10C.proc.civ.) și anume sentința civilă nr.6015/1999 a Tribunalului București, Secția comercială prin care s-a constatat că reclamanta era proprietara terenului în litigiu.

Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu, iar în conformitate cu prevederile art.1 din Hotărârea Guvernului nr.834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute la societățile comerciale cu capital de stat, aceste terenuri, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină de către ministerul de resort. In temeiul acestor prevederi legale și a criteriilor comune de aplicare a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, la data de 5 decembrie 1996, Ministerul Industriilor a emis certificatul seria M03 nr.3325 prin care a atestat dreptul de proprietate al pârâtei „M” SA asupra unei suprafețe de 14.547,99 mp, a cărui legalitate a fost contestată de reclamantă.

Instanța de fond, soluționând cauza, a interpretat în mod corect actul dedus judecății și nu a schimbat înțelesul lămurit al acestuia, cercetând și stabilind că s-au respectat prevederile legale de mai sus și îndeplinirea condițiilor cerute de acestea pentru eliberarea certificatului contestat. Pe de altă parte, a cercetat dacă societatea comercială reclamantă este titulara unui drept recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin emiterea certificatului contestat. Astfel, în mod judicios instanța de fond a reținut că fostul comitet executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, prin decizia nr.522/9 aprilie 1987, în temeiul art.1 și 2 din Decretul nr.409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, a transmis în administrarea Intreprinderii „M” fondurile fixe din anexă, între care terenul în litigiu și construcții.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că prin Hotărârea Guvernului nr.1200/1990, Anexa 1 pct.25, Întreprinderea „M” a fost înființată ca societate comercială pe acțiuni, iar prin Hotărârea Guvernului nr.1040/1990, Anexa 1 pct.83 a fost înființată Societatea comercială pentru desfacerea combustibililor solizi și materialelor de construcții „M” (reclamanta) și că la data înființării, terenul respectiv se afla în patrimoiul acestei părți, reclamanta neavând nici un drept recunoscut de lege asupra terenului respectiv. In ceea ce privește a doua critică, rezultă că, într-adevăr, instanța de fond nu s-a referit, în motivarea soluției adoptate, la sentința civilă nr.6015/1999 a Tribunalului București, prin care fusese admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva Consiliului General al Municipiului București și se constatase că reclamanta era proprietara unui teren în suprafață de 20.532 mp.

Potrivit prevederilor art.304 pct.10 din Codul de procedură civilă, o hotărâre este casabilă când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea princinii. Omisiunea instanței de fond nu are, însă, consecința de mai sus, din moment ce proba invocată nu este hotărâtoare pentru dezlegarea princinii, hotărârea respectivă nefiind opozabilă societății comerciale pârâte, care nu a fost parte în proces. Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.