ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 894/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, a admis atât acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Fundația M.S., prin

Comunitatea (Parohia) Ortodoxă Sârbă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Industriilor

și Resurselor, SC T. SA Timișoara, prin lichidator judiciar SC M.M. SRL Timișoara

și M.M., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul Consiliul Local al municipiului Timișoara, și-a anulat parțial,

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 0459, emis

la 9 septembrie 1993, de Ministerul Industriilor București, respectiv Anexele nr.

2, nr. 4 și nr. 5 la acest certificat, în sensul radierii suprafeței de 2.186

mp teren, individualizată în C.F. nr. 61 Timișoara nr. top 250.

Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile

formulate de pârâții SC T. SA Timișoara și M.M., s-a luat act de renunțarea reclamantei

la judecarea precizării de acțiune, ca și de renunțarea a cinci societăți și,

respectiv, agenții, interveniente, la judecarea cererilor lor de intervenție.

În fine, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție în interes

propriu formulate de intervenientele SC R. SRL, SC C. SRL, SC A. SA și C.S.U.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, examinând conform

art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de părți, a stabilit că acestea

sunt neîntemeiate.

Astfel, (i) excepția de tardivitate a fost respinsă

motivat de împrejurarea că reclamanta, potrivit dovezilor administrate în

cauză, a luat în mod efectiv cunoștință de suprafața de teren și de componența acesteia,

cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 0459,

emis la 9 septembrie 1993 (în suprafață totală de 13.566 mp teren), la data de

20 decembrie 1995, când i-au fost înmânate actele relevante, dată în raport cu

care parcurgerea procedurii prealabile, ca și formularea acțiunii judecătorești

au fost realizate cu respectarea termenelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

(ii) Excepția calității de administrator al Comunității

Ortodoxe Sârbe Timișoara - Cetate și a calității procesuale active a fost

respinsă, de asemenea, în considerarea actelor depuse la dosar, ce atestă pe

de-o parte calitatea acestei comunități de a introduce acțiuni în justiție pentru

redobândirea patrimoniului Fundației M.S., iar pe de alta, înregistrarea

reclamantei în Registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice, nr.

8197 din 22 noiembrie 1939, care nu a fost niciodată desființată și lichidată.

În ceea ce privește (iii) excepția autorității de

lucru judecat invocată de aceeași pârâți, instanța de fond a reținut că nu sunt

întrunite în cauză cerințele art. 1201 C. civ., în raport cu dosarul nr. 17981/2002 al Judecătoriei Timișoara, al cărei obiect l-a constituit rectificarea

intabulării în C.F., conform art. 34 din Legea nr. 115/1938.

Referitor la fondul cauzei, ca și la cererile de

intervenție, instanța de fond a reținut că în suprafața totală de 13.566 mp,

menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr.

0459 din 9 septembrie 1993, emis de Ministerul Industriilor și Resurselor, în

favoarea pârâtei SC T. SA Timișoara, este cuprinsă și suprafața de 2186 mp

teren care reprezintă curtea imobilului înscris în C.F. nr. 61 - Timișoara nr. top

250, fostă proprietate a reclamantei.

S-a reținut că emiterea certificatului de atestare în

litigiu s-a realizat cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 34/1991 și a Legii nr.

15/1990, includerea terenului în discuție, fiind patrimoniul reclamantei,

apărând, astfel, ca nelegală, și în consecință, acțiunea reclamantei, ca și

cererea de intervenție în interes propriu a Consiliului Local al municipiului

Timișoara, având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, emis în favoarea SC T. SA Timișoara, numai în ceea ce privește

imobilul situat în V.V.D., Timișoara, denumită „C.A.”, au fost admise.

Pentru intervenientele în nume propriu care nu au

parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

instanța a dispus respingerea cererilor, ca inadmisibile, luând act de

renunțarea la judecată, conform art. 246 C. proc. civ., în cazul intervenientelor care și-au exprimat astfel de solicitări.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au

declarat recurs, pârâții M.M. și SC T. SA Timișoara, prin lichidator SC M.M. SRL.

Recurentul M.M. a criticat sentința instanței de fond,

pentru a fi respinse nelegale, excepțiile invocate, respectiv tardivitatea, autoritatea

de lucru judecat și lipsa calității procesuale a Fundației și Parohiei. S-a

arătat, astfel, că reclamanta-intimată a luat cunoștință de certificatul de

proprietate în litigiu, la data de 15 octombrie 1995, când actul a fost depus

în dosarul judecătoriei Timișoara nr. 17.981/1992, de către SC T.

S-a mai susținut că, deși prezenta cauză are un

obiect diferit, față de cea anterioară, totuși, întrucât se poartă între

aceleași părți, aceasta trebuia respinsă pentru autoritate de lucru judecat, în

raport cu decizia civilă nr. 11 din 16 ianuarie 1996, prin care a rămas irevocabilă

sentința nr. 8035 din 3 iunie 1994, a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în

dosarul nr. 17.981/1992 și prin care s-a respins acțiunea aceleiași reclamante-pârâte

împotriva Statului român, pentru anularea dreptului de proprietate al Statului

asupra aceluiași imobil.

În fine, recurentul a criticat și modul în care

instanța de fond a soluționat excepția vizând calitatea procesuală a Fundației

și Parohiei, în condițiile în care din actul constitutiv al Fundației rezultă

că în calitate de administratori ai fundației au fost numite persoane fizice,

și nu Parohia Ortodoxă Sârbă, precum și fondul cauzei, certificatul seria M 03 nr.

0459/1993, emis în favoarea pârâtei SC T. SA Timișoara, fiind legal și având ca

efect atestarea existenței dreptului de proprietate născut din lege și

cuprinzând suprafața totală de 13.566 mp teren.

La rândul său, recurentul SC T. SA Timișoara, prin

lichidator, a criticat sentința pronunțată, pentru că nu conține motivele pe

care se sprijină, precum și pentru că cuprinde motive contradictorii, pentru a

fi fost pronunțată cu greșita aplicare a legii și pentru a fi ignorat anumite

mijloace de apărare hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, invocând în drept

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate,

recurentul a criticat modul în care instanța a soluționat excepțiile procesuale

invocate, cât și fondul cauzei, evidențiind, precum co-recurentul M.M., greșita

respingere a excepției de tardivitate a introducerii cererii, în condițiile

încălcării termenelor prevăzute de Legea nr. 29/1990, actul administrativ atacat

fiind luat la cunoștință de către reclamantă, la data judecării litigiului ce a

format obiectul dosarului nr. 17.981/1992.

S-a mai arătat că reclamanta nu a indicat și nici nu

a dovedit vreun drept recunoscut de lege care să-i fie vătămat prin emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fiind, astfel, lipsită

de calitate procesuală activă, aspect ignorat de instanța de fond.

Examinând actele și lucrările dosarului, pe întreg

parcursul procesual, în raport cu actele și cu prevederile legale incidente, ca

și prin prisma criticilor prezentate de cele două recurente, Înalta Curte reține

că recursurile formulate sunt nefondate și urmează a fi respinse, cu consecința

menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii de fond atacate.

Analizând în ansamblu toate criticile recurentelor,

mai cu seamă în considerarea caracterului similar și comun pentru mare parte

dintre acestea, Înalta Curte se va referi și va avea, totodată, în vedere și

fondul cererii de intervenție accesorii, înregistrată la Înalta Curte, la 8

aprilie 2005 și formulată în favoarea pârâtei-recurente SC T. SA, de către SC I.

SRL și care, în substanța sa vizează aceleași aspecte, ca și recursul pe care

îl sprijină.

Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în

principiu la data de 4 noiembrie 2005 și dată fiind natura sa, precum și

soluția dată în recursul recurentei-pârâte SC T. SA, urmează a fi respinsă pe

fond, ca neîntemeiată, fiind reținute aceleași considerațiuni în continuare

prezentate.

În ceea ce privește excepția de tardivitate a

acțiunii reclamantei/intimate, invocată de recurente, ca și de intervenienta

accesorie, Înalta Curte reține, că în adevăr, în dosarul nr. 17.891/1992, al

Judecătoriei Timișoara, având ca obiect acțiunea reclamantei Fundația M.S.,

prin comunitatea (Parohia) Ortodoxă Sârbă, Timișoara, îndreptată împotriva

Statului român, și a SC T. SA, prin care s-a solicitat anularea dreptului de

proprietate al Statului, asupra imobilului situat în str. V.D., Timișoara, la

termenul din 15 octombrie 1993, s-a depus la dosar de către pârâți, copia

certificatului seria M.03 nr. 0459, emis la 9 septembrie 1993, pentru suprafața

de 13.566 mp, atestată în favoarea SC T. SA, împreună cu 3 referate ale

Consiliului Județean Timiș, privind avizarea documentației, în vederea

eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Rezultă neechivoc, însă, astfel după cum a reținut și

instanța de fond, de altfel, că la acea dată, reclamantei nu i-a fost adusă la

cunoștință nici structura și nici configurația specifică suprafeței totale,

prin faptul că anexele la respectivul certificat nu i-au fost comunicate.

În raport cu aceasta, Înalta Curte apreciază că la

data de 15 octombrie 1993, reclamanta nu a luat cunoștință, în sensul și în spiritul

Legii nr. 29/1990, de dreptul de proprietate atestat în favoarea recurentei-pârâte

SC T. SA, astfel că termenele prevăzute de acest act normativ pentru

parcurgerea procedurii prealabile și introducerea acțiunii în contencios

administrativ, nu pot fi calculate începând cu această dată.

Este corectă, așadar, aprecierea instanței de fond,

în a calcula termenele legale prevăzute de Legea nr. 29/21990, având ca reper data

de 20 decembrie 1995, la care în cursul soluționării recursului de către Curtea

de Apel Timișoara (dosar nr. 1873/C/1995), în acțiunea ce a format obiectul

dosarului nr. 17.981/1992, SC T. SA a depus documentația completă, anexele

certificatului seria M 03 nr. 0459/1993 cuprinzând desfășurat componențe și

descrierea suprafețelor de teren cuprinse în titlu, dată în raport cu care în

mod just apreciază Înalta Curte, că s-a respins această excepție.

Nefondate sunt și criticile referitoare la

respingerea excepției de autoritate de lucru judecat, câtă vreme, așa cum, de altfel,

a sesizat și recurentul M.M., nu este îndeplinită cerința legală a triplei

identități de obiect, cauză și părți (art. 1201 C. civ.), neputând fi primit argumentul conform cu care, prima acțiune, întemeiată pe o cauză

diferită, își extinde totuși efectele și asupra litigiului de față.

Înalta Curte reține că și excepțiile calității de administrator

al Comunității Ortodoxe Sârbe Timișoara și a calității procesuale active a

reclamantei, au fost corect soluționate de instanța de fond, prin respingerea lor,

întrucât Fundația M.S. nu a fost dizolvată niciodată, exercitându-și continuitatea

prin administratorul ei, Parohia (comunitatea) Ortodoxă Sârbă Timișoara.

Relevant în această privință sunt, de altfel, și

considerentele, intrate în puterea lucrului judecat, deciziei nr. 11 din 16

ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara, potrivit cu care simplele motive de

natură politică care au constrâns Fundația M.S. să nu își mai desfășoare activitatea,

nu sunt de natură a echivala, din punct de vedere legal, cu dizolvarea sau

desființarea acesteia.

Actele depuse la dosar atestă calitatea de

administrator al Comunității (Parohiei) Bisericești Ortodoxe Sârbe Timișoara, așa

cum corect a reținut instanța de fond.

Și în ceea ce privește fondul acțiunii

reclamantei-intimate, Înalta Curte reține netemeinicia criticilor recurenților,

întrucât instanța de fond a dat o justă valoare și interpretare actelor și

probelor dosarului, apreciind că în mod nelegal și cu încălcarea dispozițiilor

legale imperative a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului seria M 03 nr. 0459/1993, și suprafața de teren de

2186 mp teren, patrimoniu al reclamantei-intimate.

Este nefondată critica vizând valoarea probantă și

relevantă juridică acordată nelegal de instanța de fond, adreselor emise de

Primăria județului Timiș, câtă vreme, a rezultat din actele dosarului, pe de o

parte că imobilul în discuție a fost declarat monument istoric, încă din perioada

interbelică, statut pe care îl are și în prezent (adresa nr. 1870 din 22

septembrie 2005, a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu, ce indică că

imobilul este cunoscut sub denumirea „C.A.”), iar pe de alta că avizul

Consiliului Județean Timiș, chiar dacă retras ulterior emiterii certificatului,

a fost dat pe baza unei situații ce nu a corespuns realității, astfel cum i-a

fost prezentată de recurenta SC T. SA.

În fine, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, și

critica, de ordin formal juridic, în sensul că instanța de fond în mod greșit a

admis atât acțiunea principală a reclamantei-intimate, cât și cererea de

intervenție în interes propriu, o astfel de soluție fiind contrară logicii

juridice.

Câtă vreme, astfel cum s-a indicat, ambele cereri au tins

la același rezultat, Înalta Curte reține că nu există nici o contradicție între

măsurile dispuse de instanță, putând cel mult aprecia că cererea de intervenție

a fost în mod impropriu denumită „în interes propriu”, ceea ce, însă, nu este

de natură a afecta fondul cauzei și coerența soluției pronunțate.

Pentru toate cele mai sus prezentate, urmează ca, în

baza art. 312 C. proc. civ., să fie respinse, ca nefondate, recursurile de față

și, totodată, și cererea de intervenție accesorie în interesul

recurentei-pârâte SC T. SA, formulată de intervenienta SC I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC T. SA Timișoara,

prin lichidator SC M.M. SRL Timișoara și de M.M. împotriva sentinței civile nr.

400 din 12 noiembrie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondate.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată

în favoarea recurentei-pârâte SC T. SA Timișoara, ca nefondată, de către

intervenienta SC I. SRL

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.