ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 940/2003

D E C I Z I A  NR.940                                                                                                                             DOSAR

NR.3463/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamantul Z.I.împotriva deciziei nr.193 din 10 mai 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

La apelul nominal s-a

prezentat recurentul-reclamant asistat de avocat D.G.. Au lipsit:

intimata-reclamantă Z.G., precum și intimata-pârâtă Primăria Municipiului

Slobozia.

Procedura completă.

Avocat D.G. invocă lipsa de

calitate procesuală pasivă a Primăriei Municipiului Slobozia, arătând că în

speță, instanța trebuia, din oficiu să introducă în cauză Consiliul local al

Municipiului Slobozia și pe Ministerul Finanțelor Publice întrucât au fost

pretinse și despăgubiri în subsidiar. Susține motivele de recurs astfel cum au

fost formulate și solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate

și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 30 iulie 2001 la Tribunalul Ialomița, Z.I.și Z.G. au chemat în

judecată Primăria Municipiului Slobozia, solicitând anularea dispoziției nr.226

emisă de primar la 22 iunie 2001 și, obligarea pârâtei la despăgubiri prin

măsuri reparatorii în echivalent în cazul în care restituirea în natură a

terenului nu este posibilă.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că prin notificarea adresată primarului municipiului

Slobozia au solicitat, să li se restituie în natură suprafața de 1685 mp teren

situat în municipiul Slobozia, strada Matei Basarab la fostul număr 246 unde se

afla și casa de locuit proprietatea lor expropriată și demolată, dobândită în

baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat la 20

noiembrie 1981 cu mama reclamantului, Enache Lucia, respectivul teren fiind

trecut în proprietatea statului în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974 la data

înstrăinării construcției.

La termenul din 11 octombrie

2001, reclamanții au precizat că solicită suprafața de teren în natură,

situație de care instanța a luat act.

Prin sentința civilă nr.596

F pronunțată la 11 octombrie 2001 Tribunalul Ialomița a respins plângerea

formulată de petenți împotriva dispoziției nr.226/22 iunie 2001 emisă de

primarul municipiului Slobozia.

Tribunalul a reținut , că

declanșarea litigiului prin notificare privește doar restituirea în natură a

terenului, despăgubirea pretinsă în subsidiar în cadrul plângerii constituind o

cerere nouă, care nu a urmat calea prevăzută de art.36 alin.(1) din Legea

nr.10/2001, și că, acest teren fiind trecut în proprietatea statului conform

art.30 din Legea nr.58/1974, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare cu

clauză de întreținere încheiat la 20 noiembrie 1981 cu fosta proprietară

(Enache Lucia – mama lui Zainea Ion) nu mai poate fi restituit în natură,

întrucât pe suprafața respectivă s-a realizat investiția „Parcul de est al

Municipiului Slobozia”.

S-a mai reținut de

instanță, pe baza actului emis de primar, că pentru teren a fost despăgubită

proprietara acestuia, defuncta G.L..

Soluția instanței de fond a

fost confirmată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă care, prin

decizia nr.193 din 10 mai 2002 a respins, ca nefondat apelul reclamanților, în

esență, reținând printre altele, că deși prin acțiune aceștia au solicitat în

subsidiar despăgubiri, nu au mai susținut această cerere iar în motivele de

apel au precizat că nu contestă aprecierea corectă a tribunalului potrivit căreia

cererea de despăgubiri este privită ca o cerere nouă, care nu a urmat calea

specială prevăzută de art.36 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Reclamantul Z.I.a decalrat

recurs împotriva deciziei, invocând motivele de casare prevăzute de art.304

pct.5, 9 și 10 din C.proc.civ.

Acesta a criticat instanța

de apel, arătând următoarele :

1) în mod greșit i-a

respins motivul de apel, de ordine publică privind nulitatea sentinței

determinată de semnarea dispozitivului (minutei) și de către grefier;

2) eronat a reținut în

considerentele deciziei faptul că prin plângerea adresată tribunalului s-au

solicitat despăgubiri în subsidiar, în cazul imposibilității restituirii în

natură a terenului și nu s-a mai susținut această cerere precizându-se apoi că

solicitarea despăgubirilor este privită ca o cerere nouă, pentru că în

realitate, s-a solicitat în primul rând obligarea pârâtei la despăgubiri prin

măsuri reperatorii în echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu

este posibilă;

3) a aplicat retroactiv

H.G. 1353/2001 publicată la 26 martie 2002 privind atestarea domeniului public

al județului Ialomița reținând că terenul în litigiu face parte din domeniul

public conform acestui act normativ, deși respectivul teren făcea parte din

domeniul privat al statului chiar dacă era afectat în fază incipientă de

investiția „Parcul de est”;

4) ambele instanțe au

respins în mod neîntemeiat proba cu expertiza tehnico-topometrică solicitată și

care ar fi condus la evaluarea imobilului.

Recursul este nefondat,

nici unul din motivele invocate neputând fi reținut, pentru considerentele ce

succed.

Așa după cum rezultă din

actele aflate la dosar, prin notificarea adresată primarului municipiului

Slobozia, reclamanții au cerut, să li se restituie în natură suprafața de 1685

mp teren intravilan situat în municipiul Slobozia, strada Matei Basarab, la

fostul număr 246 unde se afla imobilul casă de locuit, dobândit de la Enache

Lucia (mama reclamantului) în baza contractului de vânzare cu clauză de

întreținere autentificat sub nr.2661 din 20 noiembrie 1981, imobil ce a fost

expropriat și demolat.

După ce, prin cererea

introductivă au solicitat în principal restituirea terenului în natură, iar în

subsidiar, obligarea Primăriei municipiului Slobozia la plata despăgubirilor

prin echivalent, la ședința din 11 octombrie 2001, reclamanții și-au precizat

clar pretențiile în sensul că solicită doar restituirea în natură a suprafeței

de 1685 mp teren și nimic altceva, situație de care instanța a luat act.

În actul de

vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere (fila 5 din dosarul nr.1570/2001 al

Tribunalului Ialomița), având ca obiect casa de locuit situată în strada Matei

Basarab nr.246, municipiul Slobozia, s-a făcut mențiunea expresă că „terenul

aferent construcției în suprafață de 1685 mp nu formează obiectul

contractului”, ci trece în proprietate de stat conform art.30 din Legea

nr.58/1974, în vigoare la acea dată.

Terenul în litigiu

neconstituind obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de

întreținere, evident că nu a intrat în nici un mod în proprietatea

reclamanților.

Așadar, aceștia nu posedă

un titlu de proprietate asupra terenului, care, este inclus în suprafața de

77.750 mp ce constituie domeniul public al Municipiului Slobozia potrivit

anexei 2 parte integrantă din H.G. nr.1353/2001 privind atestarea domeniului

public al județului Ialomița în cuprinsul căreia este menționat „Parc Est” la

poziția 532 (filele 42 și 44 dosar 4930/2001 al Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă).

Cum reclamanții au

solicitat restituirea în natură a terenului asupra căruia nu posedă un titlu de

proprietate și care constituie domeniul public al Municipiului Slobozia, iar

cererea subsidiară de despăgubiri formulată în acțiunea introductivă nu a mai

fost susținută (fila 38 dosar fond – consemnarea din practica și fila 3 dosar

apel – confirmarea corectitudinii celor reținute de instanță în sensul că

despăgubirea solicitată este privită ca o cerere nouă care nu a urmat calea

specială prevăzută de art.36 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel că nu se ia în

considerare), temeinic și legal curtea, prin decizia recurată a respins apelul,

menținând soluția instanței de fond.

Motivele de recurs se

înlătură, ele neputând fi reținute pentru că: în sensul art.258 (1) din

C.proc.civ. nulitatea hotărârii este atrasă, de nesemnarea dispozitivului de

către judecătorii care au soluționat pricina, iar nu de semnarea dispozitivului

(minutei) și de către grefier, fapt lipsit de orice relevanță juridică; ceea ce

s-a reținut în considerentele deciziei rezultă în mod evident din actele și

lucrările aflate la dosar; referirea la H.G. nr.1353/2001 privind atestarea

domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Ialomița, nu poate fi considerată ca o aplicare retroactivă

a legii, respectivul act normativ nefiind constitutiv de drepturi; nu rezultă

din dosar că reclamanții ar fi solicitat, la fond sau în apel, expertiză

topometrică, iar instanțele le-ar fi respins această probă (în susținerea pe

fond a apelului a solicitat desființarea sentinței și reținerea cauzei pentru

rejudecare pentru efectuarea unei expertize topometrice, eventual pentru

evaluare).

În aceeași ordine de idei

nu poate fi reținută nici susținerea recurentului cu ocazia dezbaterii

recursului, în sensul că în speță, instanța ar fi trebuit să introducă în cauză

din oficiu, în calitate de pârâți pe Ministerul Finanțelor și pe Consiliul

local al Municipiului Slobozia, pentru că Primăria Municipiului Slobozia nu ar

avea calitate procesuală pasivă.

Dacă ar proceda astfel,

instanța ar încălca principiul disponibilității părților în proces, care

guvernează dreptul civil potrivit art.109 alin.1 C.proc.civ., reclamantul fiind

liber să cheme în judecată pe cine consideră necesar, instanța neputând

introduce în proces din oficiu alte părți.

Pentru considerentele ce

preced, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Z.I.împotriva deciziei nr.193 din 10 mai 2002 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2003,