ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1190/2003

HOTĂRÂRE
25.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1190/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare

recursul declarat de KA și AI împotriva deciziei nr.605 din 8 noiembrie 2001 a

Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenții KA și AI și intimatul Consiliul Local al comunei C,

județul Covasna reprezentat de consilierul juridic, lipsind intimata Curtea de

Conturi a României.

Procedura completă.

După prezentarea

referatului cauzei, Curtea a constatat că pricina este în stare de judecată și

a acordat cuvântul în fobnd părților prezente.

Recurenții KA și AI au

solicitat, pe rând, admiterea recursului, detaliind motivele de casare expuse

în scris.

Reprezentantul intimatului

a formulat oral concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat,

în considerarea celor expuse în întâmpinarea depusă la dosar.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.24/2001,

s-a admis încheierea de sesizare nr. 15/2001 a Completului Camerei de Conturi

Covasna și în consecință: au fost obligați în solidar pârâții KA și AI la plata

sumei de 3.360.000 lei despăgubiri civile către comuna C, județul Covasna

precum și foloasele nerealizate de 40% asupra debitului menționat de la 4

decembrie 2000 la stingerea plății – cu 150.000 lei, cheltuieli de judecată

fiecare în favoarea bugetului de stat.

Împotriva sentinței au

formulat recurs jurisdicțional KA și AI.

Prin decizia nr.605/

8.11.2001 Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, a respins recursul

jurisdicțional obligându-i pe recurenți la 50.000 lei cheltuieli de judecată în

favoarea statului.

Pentru a pronunța astfel,

instanța a avut în vedere:

Conform art.19 și 20 din

Legea nr.154/1998, indemnizația lunară la care au dreptul persoanele care ocupă

funcții de demnitate publică, se stabilește conform cu anexa 2 din lege și este

unica formă de remunerare a funcției.

Primarul și viceprimarul nu

pot beneficia de alte sporuri, deci nici de tichete de masă.

Prevederile Legii

nr.188/1999, statutul funcționarilor publici intrat în vigoare în anul 2000 și

Legea nr.142/1998 delimitează categoriilor beneficiarilor tichetelor de masă,

astfel că sfera acestora nu poate fi extinsă.

Împotriva deciziei

nr.605/2001 au formulat recurs KA – primar al comunei C și AI – referent

contabil la Primăria C, criticând-o astfel:

Legea nr.142/1998, privind

acordarea tichetelor de masă se referă la toți salariații din sectorul bugetar,

deci și la funcționarii publici.

Primarul și viceprimarul au

restituit sumele primite cu titlu de tichete de masă și al 13-lea salariu.

Prevederile art.1 din Legea

nr.142/1998 sunt neconstituționale.

Decizia este nelegală atâta

vreme cât conform art.37 alin.3 din Legea nr.69/1991, pe perioada exercitării

mandatului contractul de muncă al acestora se suspendă, neputându-se încadra în

prevederile art.1 din Legea nr.142/1998.

Mai mult, pe perioada

mandatului contractul de muncă fiind suspendat, așa cum s-a arătat mai sus, în

lumina dispozițiilor Legii nr. 154/1998 privind funcțiile de demnitate publică,

pentru acestea unica formă de salarizare este indemnizația ce nu include și

acordarea tichetelor de masă. De altfel, primarul și viceprimarul au restituit

contravaloarea tichetelor de masă.

Cu referire la

neconstituționalitatea art.1 din Legea nr.142/1998 – recurenții nu au mai

susținut neconstituționalitatea acestuia ci faptul că nu s-a făcut o

interpretare conform cu art.20 din Constituție – privind drepturile și

libertățile cetățenilor.

Se constată că în cauză nu

este vorba de o discriminare ci de o interpretare corectă a dispozițiilor

legale, acestea neputând fi extrapolate la situații ce nu au fost avute în

vedere de legiuitor.

Constatându-se că nu sunt

motive care să ducă la casare, se va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de KA și AI împotriva deciziei nr.605 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Conturi

– Secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1795/2003
nunța o hotărâre validă. Prima zi de înfățișare în cauză a fost la termenul din 14 mai 2002 în fața Colegiului de jurisdicție Neamț. Faptul că anterior cauza mai avusese două termene, în fața unei alte instanțe, necompetente nu are, pentru
ÎCCJ 2006-05-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5186/2006
rilor bănești, prefectura urma să transmită centralizatoarele Ministerului Finanțelor Publice. Prin urmare, tribunalul, care corect a anulat decizia contestată, putea doar să stabilească drepturile ce se cuvin intimaților-reclamanți sub for
ÎCCJ 2004-04-30
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2004
ul de expertiză depus în fond după casare. Față de soluția dată primului motiv de casare, Curtea constată că nu se mai impune examinarea criticii privind neaplicarea dispozițiilor legale referitoare la scutirea de la plata majorărilor de în
ÎCCJ 2003-03-05
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 879/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 33 din 29 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Teleorman a admis în parte încheierea de sesizare nr. 57 din 1 octombrie 2001 și a obl
ÎCCJ 2003-02-28
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2003
S-a luat în examinare recursul decarat de Z.V. și P.V. împotriva deciziei nr.106 din 28 martie 2002 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională. La apelul nominal au lipsit recurenții Z.V. și P.V. și intimații K.G., Consiliul Ju
Sursă