ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1795/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 23 din 21 mai

2002, Colegiul jurisdicțional Neamț al Curții de Conturi a respins contestația

formulată de B.E., împotriva deciziei de imputare nr. 463 din 3 decembrie 2001,

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, ca rămasă fără

obiect, în urma revocării dispoziției de imputare, contestată prin decizia

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Neamț, nr. 390 din 25

martie 2002.

Soluția a fost menținută de către

secția jurisdicțională a Curții de Conturi, care a respins recursul

jurisdicțional introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.

În motivarea soluției date s-a

reținut că decizia de imputare a fost revocată după ce cauza avusese două

termene de judecată pe rolul Tribunalului Neamț care, prin sentința nr. 66/C

din 27 februarie 2002, și-a declinat competența în favoarea Colegiului

jurisdicțional Neamț. Pentru a fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată,

a conchis prima instanță a Curții de Conturi, trebuia ca revocarea deciziei de

imputare să se fi făcut la primul termen de judecată, ceea ce în fapt nu s-a

întâmplat, revocarea având loc la mai mult de o lună după primul termen de

judecată.

Decizia pronunțată de Colegiul

jurisdicțional a fost atacată cu recurs de către Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Neamț.

Prin motivele de casare formulate în

scris, recurenta a susținut, în esență, că revocarea actului atacat poate avea

loc la organul de jurisdicție competent, până la rămânerea definitivă a

hotărârii care se impune cu autoritate de lucru judecat.

Recursul este fondat pentru

următoarele motive:

În cauză este bine stabilit și nu a

făcut obiect de contestație a părților că prin decizia nr. 390/2002 emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, a fost revocată decizia de imputare

inițial emisă, soluționată în fond de către Colegiul jurisdicțional Neamț.

Ulterior revocării, Tribunalul

Neamț, prin sentința civilă nr. 66/C/2002, și-a declinat competența de judecată

în favoarea Colegiului jurisdicțional Neamț care, luând act de revocare, a

respins contestația ca rămasă fără obiect, obligând Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Neamț la plata cheltuielilor de judecată, în

sumă de 2.030.000 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare, pretențiile

reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară

numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, ipoteză

exclusă în situația din speță.

Sintagma „prima zi de înfățișare”

este definită prin art. 134 din același cod, ca fiind „aceea în care părțile

legal citate, pot pune concluzii”.

Niciunul dintre cele două termene pe

care cauza le-a avut pe rolul Tribunalului Neamț, nu poate fi considerat ca

prima zi de înfățișare, întrucât pricina se afla pe rolul unei instanțe

necompetente material și care, deci, nu putea lua concluziile părților cu

privire la fondul cauzei și nici pronunța o hotărâre validă.

Prima zi de înfățișare în cauză a

fost la termenul din 14 mai 2002 în fața Colegiului de jurisdicție Neamț.

Faptul că anterior cauza mai avusese două termene, în fața unei alte instanțe,

necompetente nu are, pentru motivele rezultând din reglementarea conținută în

art. 275, coroborat cu art. 134 C. proc. civ., nici o relevanță.

În consecință, instanța de fond nu

era în drept să oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, revocarea

deciziei de imputare echivalând cu o recunoaștere, în sensul prevederilor art.

275 C. proc. civ., a pretențiilor reclamantei.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat în cauză se vădește fondat și urmează a fi admis ca

atare, a se desființa ambele hotărâri pronunțate în cauză, fond și recurs,

numai cu privire la măsura de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,

în sumă de 2.030.000 lei și în fond, a se respinge cererea formulată de

reclamantă, de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, împotriva deciziei nr. 399 din

13 septembrie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

Casează sentința nr. 23 din 21 mai

2002 a Colegiului jurisdicțional Neamț al Curții de Conturi, precum și decizia

nr. 399 din 13 septembrie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi,

numai cu privire la măsura de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 2.030.000 lei.

În fond, respinge cererea formulată

de reclamantă, de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.