Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2003

HOTĂRÂRE
21.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și inițial înregistrată la Tribunalul Hunedoara, ulterior declinată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanții C.S. și C.A. au chemat în judecată în calitate de pârâți. Consiliul Local al municipiului Deva și Consiliul Județean Hunedoara. pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța. să-i oblige pe pârâți. la recunoașterea dreptului de a beneficia de subvenția acordată prin H.G. nr. 770/2000. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 21 iulie 2000, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12065, au cumpărat cu plata în rate, un apartament, conform art. 7 din Legea nr. 114/1996, beneficiind de subvențiile acordate prin H.G.

nr. 160/1999, subvenții care ulterior s-au modificat prin H.G. nr. 770/2000. Se precizează în acțiune că pârâții refuză să aplice subvențiile, astfel cum au fost stabilite prin H.G. nr. 770/2000, deși acestea vizează apartamentele cumpărate în anul 2000. Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 235/2001, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Consiliul Local al municipiului Deva, să recalculeze subvenția pentru locuința cumpărată de reclamanți, conform H.G. nr. 770/2000, iar pârâtul Consiliul Județean Hunedoara a fost obligat să efectueze modificările la lista aprobată în ședința din 5 martie 2000 a Comisiei județene pentru aprobarea tabelelor nominale cu persoanele care pot beneficia de subvenție de la bugetul de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au cumpărat apartamentul în anul 2000 și că H.G. nr. 770/2000 se aplică cumpărătorilor de locuințe din anul 2000, fără a face distincție cu privire la data din anul 2000, de la care se aplică. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs cei doi pârâți, Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Local al municipiului Deva. I. În motivarea recursului formulat de Consiliul Județean Hunedoara, recurentul-pârât a susținut că H.G. nr. n770/2000 produce efecte numai de la data de 14 noiembrie 2000, respectiv data publicării în Monitorul Oficial și că ea nu se aplică reclamanților-intimați care au cumpărat apartamentul în iulie 2000. II.

Recurenta pârâtă Consiliul Local al municipiului Deva, a susținut în recursul formulat că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost stabilite elementele contractuale care nu mai pot fi schimbate ulterior, decât pe baza unor acte civile, și nu administrative și că H.G. nr. 770/2000 nu poate fi aplicată retroactiv. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304-304 1 C. proc. civ., Curtea constată și reține următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de Consiliul Județean Hunedoara, acesta urmează a fi respins ca tardiv formulat, în raport cu dispozițiile art. 301 C. proc. civ., deoarece sentința recurată a fost comunicată recurentului, la 15 octombrie 2001, iar recursul a fost declarat la 1 noiembrie 2001, deci peste termenul legal de 15 zile.

Cât privește recursul formulat de recurentul Consiliul Local al municipiului Deva, acesta va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimații-reclamanți au cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12065 din 21 iulie 2000, un apartament cu plata în rate, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 114/1996, beneficiind de subvențiile acordate prin H.G. nr. 160/1999. Ulterior, prin H.G. nr. 770/2000, cuantumul acestor subvenții a fost modificat. Susținerea recurentului, în sensul că dispozițiile H.G. nr. 770/2000 nu se aplică intimatului, este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată. Astfel, H.G. nr. 770/2000, așa cum rezultă din chiar din titulatura ei, a fost dată pentru aprobarea Normelor privind stabilirea cuantumului subvenției bugetului de stat, ce se poate acorda în anul 2000, categoriilor de persoane prevăzute la art. 7 din Legea nr. 114/1996.

În cauza dedusă judecății, intimații fac parte din categoria persoanelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 114/1996. Potrivit art. 1 din această hotărâre „subvenția de la bugetul de stat prevăzută la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 114/1996, pentru cumpărarea de locuințe în anul 2000, se acordă categoriilor de persoane prevăzute în art. 7 alin. (1) din lege”. Rezultă cu certitudine din interpretarea acestui text de lege, că intenția legiuitorului a fost aceea de a modifica cuantumul subvenției inițial stabilite pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 7 din Legea nr. 114/1996, în favoarea acestora, fiind avute în vedere locuințele cumpărate în anul 2000. Ori, intimații-reclamanți, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, au cumpărat apartamentul în anul 2000, iar contractul a fost încheiat conform art. 7 din Legea nr. 114/1996, republicată.

Este evident, așadar, că nu este vorba de o aplicare retroactivă a H.G. nr. 770/2000, având în vedere că prin dispozițiile legale invocate este delimitată aplicarea sa (apartamentele cumpărate în anul 2000, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 114/1996). În același sens, urmează a se reține că recalcularea subvenției nu înseamnă modificarea elementelor contractuale printr-un act administrativ, subvenția nefiind parte din preț, care rămâne același și care potrivit art. 1 din H.G. nr. 770/2000, reprezintă baza de calcul pentru calcularea subvenției cuvenite categoriilor de persoane prevăzute la art. 7 din Legea nr. 114/1996. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, sentința pronunțată fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 235 din 19 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca tardiv formulat. Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Deva, împotriva aceleiași sentințe, ca neîntemeiat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2441/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I.A.împotriva deciziei nr. 172/A din 24 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant I.A.și intimatul pârât Statul
ÎCCJ 2003-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4791/2003
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 916, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâții Primă
ÎCCJ 2005-09-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6758/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 594 din 3 iulie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis acțiunea civilă precizată introdusă de reclamanta B.M. î
ÎCCJ 2009-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 435/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 139/F/CA din 10 septembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, ex
ÎCCJ 2005-01-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 250/2005
al statului, în domeniul județean sau local, nu a fost aprobată în temeiul art. 9 din Legea nr. 213/1998. Prin întâmpinările formulate, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a parcurs procedura prea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă