ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4791/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 916, reclamanta K.I. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Deva, Direcția de Muncă și Solidaritate Socială, Casa Județeană de pensii Hunedoara, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții să-i restituie în natură imobilul – teren și construcție (mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995) situat în Deva, înscris în C.F. 1166 Deva nr.top 891, 892, 893. În motivarea acțiunii reclamanta arată că este proprietara întregului imobil, în nume propriu și în calitate de moștenitoare a mamei sale și că a notificat celor două pârâte, în baza Legii nr. 10/2001, dorința sa de a i se retroceda imobilul preluat abuziv de către stat, specificând că pentru cele două apartamente care au fost vândute chiriașilor va solicita despăgubiri.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința 459 din 4 aprilie 2002 a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta a mai solicitat restituirea imobilului, dar cererea acesteia a fost respinsă reținându-se că imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil – Decretul nr. 92/1950. În plus, mai reține instanța, oricum imobilul nu putea fi restituit pentru că are una din destinațiile enumerate în art. 16 din Legea nr. 10/2001 și ca atare fostul proprietar este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent. Împotriva acestei sentințe a instanței de fond a declarat apel reclamanta, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 78 A din 25 septembrie 2002, a admis apelul, a schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâte să restituie în natură reclamantei imobilul, mai puțin apartamentele vândute lui V.N. și G. M. S. A obligat intimatele să plătească reclamantei 14.500.000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe. Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu nu servește activităților specifice Casei de pensii, fiind utilizat de către alte persoane juridice pentru alte activități. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele pârâte invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. În recursul său, Primăria Municipiului Deva invocă motivele de casare prevăzute de prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra dovezilor pe care le-a administrat în cauză, din actele pe care le-a depus la dosarul cauzei rezultând că imobilul nu se află în administrarea sa. Se mai susține de către această recurentă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 22 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la obligațiile pe care le are „unitatea deținătoare”; ori ea nu are această calitate, deci nu poate avea nici capacitate procesual pasivă; pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii față de ea și înlăturarea și a obligației de plată a cheltuielilor de judecată. Pârâta Casa Județeană de pensii Hunedoara, prin recursul său, care nu este structurat conform prevederilor art. 303 alin. (2) și 304 pct. 1-10 C. proc.

civ., ci doar invocând prevederile art. 304 C. proc. civ. generic, solicită casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond. Se susține că acțiunea formulată de către reclamantă este tardivă, față de data comunicării răspunsului la notificare. O a doua susținere este că hotărârea instanței de apel se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt decurgând dintr-o greșită apreciere a probelor, respectiv faptul că imobilul nu servește activității specifice a Casei de pensii, când în realitate el este sediul Casei de pensii și a fost deținut în mod legal de ea. Ca atare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susține recurenta, imobilul nu poate fi restituit în natură.

Recursurile sunt nefondate. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâta Primăria Deva urmează a reține că prima critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct.10 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra dovezilor administrate, referindu-se la decizia 270/1991 a D.M.P.S. și a procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de 10 octombrie, nu este fondată. În acest sens urmează a reține, având în vedere chiar susținerile făcute de către această recurentă în motivarea recursului, că instanța de apel a analizat aceste acte. Interpretarea acestor acte nu a fost făcută de către instanța de apel, însă, în sensul dorit de către recurentă.

Problema aprecierii probelor administrate nu mai constituie însă motiv de recurs odată cu abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. Nici cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – ipoteza a doua – „aplicarea greșită a legii” nu este fondat. Astfel este de reținut că imobilul în litigiu înscris în C.F. 1166 Deva nr.top 891, 892, 893, compus din construcții – parter și etaj – (9 apartamente), teren în suprafață de 806 stânjeni, situat în Deva, a fost proprietatea autorilor reclamantei și apoi, prin moștenire, numai acesteia. Prin Decretele-Lege nr. 824/1941, 313/1942 și 80/1942 imobilul a fost preluat în proprietatea statului, prin Centrul Național de Românizare, ca urmare a măsurilor antievreiești.

Prin art. 1 și 19 din Decretul-Lege pentru abrogarea măsurilor antievreiești din anul 1945, imobilul i-a fost restituit, făcându-se cuvenitele mențiuni în C.F. Prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost naționalizat fiind preluat de stat, iar prin decizia din 1 aprilie 1957 a fostului Sfat Popular al orașului Deva, a fost trecut în administrarea R.A.G.C.L. Deva. Două apartamente din imobil au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 persoanelor care le locuiau în calitate de chiriași. Pentru aceste două apartamente situația lor juridică a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, motiv pentru care reclamanta nu mai solicită restituirea lor în natură, ci doar despăgubiri. Celelalte șapte apartamente au fost atribuite de fostul R.A.G.C.L.

către D.M.P.S. De reținut de asemenea că prin întâmpinarea formulată la acțiunea reclamantei, Primăria Deva precizează „menționăm totodată faptul că, administrarea fondului locativ și a spațiilor cu altă destinație decât cea locativă, a fost preluată de Consiliul local al municipiului Deva în anul 1998”. În această situație mai înainte arătată reclamanta a notificat conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 atât Casei județene de pensii (care deținea o parte din imobil) cât și Primăria Deva (în notificarea către aceasta se invoca și prevederea art. 36 din Legea nr. 10/2001). Primăria nu a răspuns la notificare în nici un fel și, evident, nu a procedat nici conform prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale mai înainte menționate. În ceea ce privește obligarea acestei recurente la plata cheltuielilor de judecată, urmează a constata că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., întrucât pârâta-recurentă s-a opus pe tot parcursul judecării cauzei la admiterea acțiunii formulate de către reclamantă, solicitând chiar respingerea acțiunii reclamantei și față de cea de a doua pârâtă. Referitor la cel de al doilea recurs, formulat de către Casa județeană de pensii, acesta deși nu este structurat conform prevederilor art. 303 alin. (3) și 304 pct. 1-10 C. proc. civ., urmează a fi analizat în baza art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.. În urma acestei analize urmează a reține că și acest recurs este nefondat pentru următoarele considerente: Susținerea recurentei că acțiunea reclamantei este tardiv formulată la data de 23 ianuarie 2002 față de data comunicării deciziei nr. 27 din 4 octombrie 2001 care este 8 octombrie 2001, este nefondată. În acest sens este de reținut că la dosarul de fond se află copia scrisorii recomandate trimisă de către mandatara reclamantei pârâtei-recurente, prin care restituie decizia care i-a fost comunicată arătând că ea trebuie trimisă reclamantei. La fila 43 este dovada de primire de către pârâta-recurentă a acestei scrisori. Recomunicarea deciziei s-a făcut prin scrisoarea recomandată nr. 5112 „par avion” reclamantei la domiciliul acesteia din Israel – Tel Aviv, și poartă data de primire 25 decembrie 2001, conform ștampilei poștei.

Ca atare acțiunea este făcută în termen. Nici susținerea că imobilul nu poate fi retrocedat întrucât el se află în situația celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu este fondată, deoarece art. 16 în alin. (2) prevede că imobilele exceptate de la restituirea în natură, vor fi nominalizate de către Guvern printr-o hotărâre, ceea ce nu s-a petrecut în cazul în speță. Nici celelalte susțineri, respectiv că hotărârea pronunțată de către instanța de apel se „întemeiază pe o gravă greșeală de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în cauză” nu poate fi analizată deoarece acest motiv s-ar fi putut încadra în prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care însă a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000. Astfel fiind pentru considerentele mai înainte arătate urmează a constata că cele două recursuri sunt nefondate și urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții Primăria Municipiului Deva și Casa județeană de pensii Hunedoara împotriva deciziilor nr. 78/A din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.