ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4791/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie

2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 916, reclamanta K.I. a chemat în

judecată pe pârâții Primăria Municipiului Deva, Direcția de Muncă și

Solidaritate Socială, Casa Județeană de pensii Hunedoara, solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții să-i restituie în

natură imobilul – teren și construcție (mai puțin apartamentele vândute în baza

Legii nr. 112/1995) situat în Deva, înscris în C.F. 1166 Deva nr.top 891, 892,

893.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că este

proprietara întregului imobil, în nume propriu și în calitate de moștenitoare a

mamei sale și că a notificat celor două pârâte, în baza Legii nr. 10/2001,

dorința sa de a i se retroceda imobilul preluat abuziv de către stat,

specificând că pentru cele două apartamente care au fost vândute chiriașilor va

solicita despăgubiri.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin

sentința 459 din 4 aprilie 2002 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a

reținut că reclamanta a mai solicitat restituirea imobilului, dar cererea

acesteia a fost respinsă reținându-se că imobilul a fost preluat de către stat

cu titlu valabil – Decretul nr. 92/1950.

În plus, mai reține instanța, oricum imobilul nu

putea fi restituit pentru că are una din destinațiile enumerate în art. 16 din

Legea nr. 10/2001 și ca atare fostul proprietar este îndreptățit la măsuri

reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei sentințe a instanței de fond a

declarat apel reclamanta, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă

nr. 78 A din 25 septembrie 2002, a admis apelul, a schimbat sentința, în sensul

că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâte să restituie în natură

reclamantei imobilul, mai puțin apartamentele vândute lui V.N. și G. M. S.

A obligat intimatele să plătească reclamantei

14.500.000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu

nu servește activităților specifice Casei de pensii, fiind utilizat de către

alte persoane juridice pentru alte activități.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

ambele pârâte invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său, Primăria Municipiului Deva

invocă motivele de casare prevăzute de prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

Susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare și asupra dovezilor pe care le-a administrat în cauză, din

actele pe care le-a depus la dosarul cauzei rezultând că imobilul nu se află în

administrarea sa.

Se mai susține de către această recurentă că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 22 și

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la obligațiile pe care

le are „unitatea deținătoare”; ori ea nu are această calitate, deci nu poate

avea nici capacitate procesual pasivă; pe cale de consecință solicită

respingerea acțiunii față de ea și înlăturarea și a obligației de plată a cheltuielilor

de judecată.

Pârâta Casa Județeană de pensii Hunedoara, prin

recursul său, care nu este structurat conform prevederilor art. 303 alin. (2)

și 304 pct. 1-10 C. proc. civ., ci doar invocând prevederile art. 304 C. proc.

civ. generic, solicită casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și

menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond.

Se susține că acțiunea formulată de către

reclamantă este tardivă, față de data comunicării răspunsului la notificare.

O a doua susținere este că hotărârea instanței

de apel se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt decurgând dintr-o greșită

apreciere a probelor, respectiv faptul că imobilul nu servește activității

specifice a Casei de pensii, când în realitate el este sediul Casei de pensii

și a fost deținut în mod legal de ea.

Ca atare, în conformitate cu prevederile art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susține recurenta, imobilul nu poate fi

restituit în natură.

Recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul formulat de către

pârâta Primăria Deva urmează a reține că prima critică întemeiată pe

prevederile art. 304 pct.10 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de  apărare și asupra dovezilor

administrate, referindu-se la decizia 270/1991 a D.M.P.S. și a

procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de 10 octombrie, nu este

fondată.

În acest sens urmează a reține, având în vedere

chiar susținerile făcute de către această recurentă în motivarea recursului, că

instanța de apel a analizat aceste acte.

Interpretarea acestor acte nu a fost făcută de

către instanța de apel, însă, în sensul dorit de către recurentă.

Problema aprecierii probelor administrate nu mai

constituie însă motiv de recurs odată cu abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Nici cel de al doilea motiv de recurs întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – ipoteza a doua – „aplicarea

greșită a legii” nu este fondat.

Astfel este de reținut că imobilul în litigiu

înscris în C.F. 1166 Deva nr.top 891, 892, 893, compus din construcții – parter

și etaj – (9 apartamente), teren în suprafață de 806 stânjeni, situat în Deva,

a fost proprietatea autorilor reclamantei și apoi, prin moștenire, numai

acesteia.

Prin Decretele-Lege nr. 824/1941, 313/1942 și

80/1942 imobilul a fost preluat în proprietatea statului, prin Centrul Național

de Românizare, ca urmare a măsurilor antievreiești.

Prin art. 1 și 19 din Decretul-Lege pentru

abrogarea măsurilor antievreiești din anul 1945, imobilul i-a fost restituit,

făcându-se cuvenitele mențiuni în C.F.

Prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost

naționalizat fiind preluat de stat, iar prin decizia din 1 aprilie 1957 a

fostului Sfat Popular al orașului Deva, a fost trecut în administrarea

R.A.G.C.L. Deva. Două apartamente din imobil au fost vândute în baza Legii nr.

112/1995 persoanelor care le locuiau în calitate de chiriași.

Pentru aceste două apartamente situația lor

juridică a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, motiv

pentru care reclamanta nu mai solicită restituirea lor în natură, ci doar

despăgubiri.

Celelalte șapte apartamente au fost atribuite de

fostul R.A.G.C.L. către D.M.P.S. De reținut de asemenea că prin întâmpinarea

formulată la acțiunea reclamantei, Primăria Deva precizează „menționăm totodată

faptul că, administrarea fondului locativ și a spațiilor cu altă destinație

decât cea locativă, a fost preluată de Consiliul local al municipiului Deva în

anul 1998”.

În această situație mai înainte arătată

reclamanta a notificat conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 atât Casei

județene de pensii (care deținea o parte din imobil) cât și Primăria Deva (în

notificarea către aceasta se invoca și prevederea art. 36 din Legea nr.

10/2001).

Primăria nu a răspuns la notificare în nici un

fel și, evident, nu a procedat nici conform prevederilor art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

În consecință, instanța de apel a făcut o

aplicare corectă a prevederilor legale mai înainte menționate.

În ceea ce privește obligarea acestei recurente

la plata cheltuielilor de judecată, urmează a constata că instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., întrucât

pârâta-recurentă s-a opus pe tot parcursul judecării cauzei la admiterea

acțiunii formulate de către reclamantă, solicitând chiar respingerea acțiunii

reclamantei și față de cea de a doua pârâtă.

Referitor la cel de al doilea recurs, formulat

de către Casa județeană de pensii, acesta deși nu este structurat conform

prevederilor art. 303 alin. (3) și 304 pct. 1-10 C. proc. civ., urmează a fi

analizat în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ..

În urma acestei analize urmează a reține că și

acest recurs este nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentei că acțiunea reclamantei

este tardiv formulată la data de 23 ianuarie 2002 față de data comunicării

deciziei nr. 27 din 4 octombrie 2001 care este 8 octombrie 2001, este

nefondată.

În acest sens este de reținut că la dosarul de

fond se află copia scrisorii recomandate trimisă de către mandatara reclamantei

pârâtei-recurente, prin care restituie decizia care i-a fost comunicată arătând

că ea trebuie trimisă reclamantei.

La fila 43 este dovada de primire de către

pârâta-recurentă a acestei scrisori.

Recomunicarea deciziei s-a făcut prin scrisoarea

recomandată nr. 5112 „par avion” reclamantei la domiciliul acesteia din Israel

– Tel Aviv,   și poartă data de primire 25 decembrie 2001, conform ștampilei

poștei. Ca atare acțiunea este făcută în termen.

Nici susținerea că imobilul nu poate fi retrocedat

întrucât el se află în situația celor prevăzute de art. 16 din Legea nr.

10/2001 nu este fondată, deoarece art. 16 în alin. (2) prevede că imobilele

exceptate de la restituirea în natură, vor fi nominalizate de către Guvern

printr-o hotărâre, ceea ce nu s-a petrecut în cazul în speță.

Nici celelalte susțineri, respectiv că hotărârea

pronunțată de către instanța de apel se „întemeiază pe o gravă greșeală de

fapt, decurgând    dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în cauză”

nu poate fi analizată deoarece acest motiv s-ar fi putut încadra în prevederile

art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care însă a fost abrogat prin O.U.G. nr.

138/2000.

Astfel fiind pentru considerentele mai înainte arătate

urmează a constata că cele două recursuri sunt nefondate și urmează a fi

respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâții Primăria Municipiului Deva și Casa județeană de pensii Hunedoara

împotriva deciziilor nr. 78/A din     25 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 noiembrie 2003.