ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2006

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 683 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă contestația formulată de F. Hunedoara Deva în contradictoriu cu Primarul Municipiului Deva, Consiliul Local Deva, Primăria municipiului Deva, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Hunedoara prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 923 din 7 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Deva și obligarea acestuia de a emite dispoziție de restituire în natură sau prin echivalent bănesc în sumă de 8407 Euro, pentru imobilul, apartament 29 compus din 2 camere și dependințe situat în Deva donat statului în anul 1964 în temeiul Decretului nr. 478/1954.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere în esență că apartamentul în litigiu a fost donat statului în anul 1964 fiind respinsă prin hotărâre irevocabilă acțiunea având ca obiect constatarea nulității contractului de donație. S-a reținut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire sau măsuri reparatorii în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2001 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. S-a reținut că instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 stabilind că reclamanta nu este persoană îndreptățită și ca atare în mod corect s-a adoptat soluția de respingere a solicitării de despăgubire.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de față, ce a fost înregistrat și a primit termen de judecată tot la Curtea de Apel Alba Iulia. Această instanță și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 771 din 4 octombrie 2005, în aplicarea prevederilor art. 4 C. proc. civ., potrivit căruia această instanță judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel cum este cazul în speță. În motivarea recursului se susține că instanța de apel, ca și cea de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 considerând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită, precum și a prevederilor art. 2 lit. c) din lege, întrucât pentru imobilele donate statului în baza unor acte normative speciale admiterea cererii de despăgubire nu este condiționată de admiterea acțiunii în anularea donației.

Recursul nu este întemeiat urmând a fi respins în raport de cele ce urmează. Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului instanțele și-au întemeiat soluția de respingere a contestației în principal pe considerentul că reclamanta recurentă nu întrunește calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Se constată că s-a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții pentru că organizațiile cooperatiste nu sunt incluse în categoria persoanelor îndreptățite cum se susține prin recurs.

Textul se referă expres la persoanele juridice proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după 6 martie 1945. Un prim aspect ce se impune a fi subliniat relativ la această categorie de persoane îndreptățite este acela că prin persoane juridice în sensul legii, trebuie înțelese atât societățile comerciale în fiecare din formele reglementate de art. 77 C. com., asociațiile fără scop lucrativ și fundațiile înființate și organizate sub imperiul Legii nr. 21/1924 partidele politice, orice altă persoană juridică titulară a unei personalități juridice.

Dar, pentru a putea beneficia de prevederile art. 3 lit. c) din lege solicitantul trebuie să facă dovada îndeplinirii condiției prevăzută de teza II a art. 3 lit. c) din lege, care dispune că acordarea măsurilor reparatorii „este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă. Textul menționat are în vedere în esență societățile comerciale de tip capitalist și în nici un caz organizațiile cooperatiste, care nu sunt indicate ca persoane îndreptățite, ci sunt menționate numai ca posibile beneficiare ale preluării unor imobile în mod abuziv.

Așa fiind rezultă că este corectă interpretarea dată de instanță prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în raport de care s-a decis că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Tot astfel, este de reținut că nici critica adusă hotărârii prin recurs, raportat la aplicarea prevederilor art. 2 lit. c) din lege nu este întemeiată. Textul vizează imobilele donate atât statului cât și unor persoane juridice, în baza unor acte normative speciale și care n-au făcut obiectul unor acțiuni de drept comun în anularea sau constatarea nulității absolute a actului de donație, acestea fiind definite ca imobile preluate în mod abuziv. În afară de acestea, textul prevede că pot constitui obiect de restituire și acele imobile care au fost donate statului, însă donațiile respective au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile pe calea dreptului comun.

Situația din speță se regăsește parțial în prima ipoteză menționată, pentru că donația în discuție a făcut obiectul unei acțiuni în anulare de drept comun ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 371 din 12 februarie 2003 a Judecătoriei Deva, definitivă și irevocabilă. În această situație, în care s-a recunoscut practic valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate prin donație, nu este posibil a se constata și preluarea abuzivă, caz în care sunt aferente măsurile reparatorii. Pe de altă parte este de observat în combaterea motivelor de recurs și că Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului constituie norma de drept generală în această materie a donațiilor făcute statului și nu un act normativ special în baza căruia s-ar fi perfectat donația, caz în care nu era necesară admiterea acțiunii în anularea donației pentru a se putea considera preluarea abuzivă.

De altfel, nici în cuprinsul actului de donație, autentificat sub nr. 625 din 11 mai 1964 de Notariatul de Stat Hunedoara Deva nu este indicat actul normativ special în temeiul căruia a fost încheiat, astfel că este de reținut că în cazul de față, măsurile reparatorii puteau fi acordate numai în teza a II-a a textului menționat, anume dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Așa fiind, în condițiile în care o astfel de hotărâre nu există rezultă că în condițiile legii a fost respinsă contestația de față, fiind menținută astfel dispoziția de respingere a cererii de acordare de măsuri reparatorii. De aceea, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara Deva împotriva deciziei nr. 2001/A din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2006.