ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 683 din 21
aprilie 2004 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă
contestația formulată de F. Hunedoara Deva în contradictoriu cu Primarul
Municipiului Deva, Consiliul Local Deva, Primăria municipiului Deva, Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Hunedoara prin
care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 923 din 7 octombrie 2003 emisă de
Primarul municipiului Deva și obligarea acestuia de a emite dispoziție de
restituire în natură sau prin echivalent bănesc în sumă de 8407 Euro, pentru
imobilul, apartament 29 compus din 2 camere și dependințe situat în Deva donat
statului în anul 1964 în temeiul Decretului nr. 478/1954.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a
avut în vedere în esență că apartamentul în litigiu a fost donat statului în
anul 1964 fiind respinsă prin hotărâre irevocabilă acțiunea având ca obiect constatarea
nulității contractului de donație.
S-a reținut că reclamanta nu are
calitate de persoană îndreptățită la restituire sau măsuri reparatorii în sensul
art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă
împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2001 din
21 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
S-a reținut că instanța de fond a
dat o corectă interpretare prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001
stabilind că reclamanta nu este persoană îndreptățită și ca atare în mod corect
s-a adoptat soluția de respingere a solicitării de despăgubire.
Împotriva acestei decizii reclamanta
a declarat recursul de față, ce a fost înregistrat și a primit termen de
judecată tot la Curtea de Apel Alba Iulia.
Această instanță și-a declinat
competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 771
din 4 octombrie 2005, în aplicarea prevederilor art. 4 C. proc. civ., potrivit
căruia această instanță judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor
curților de apel cum este cazul în speță.
În motivarea recursului se susține că
instanța de apel, ca și cea de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor
art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 considerând că reclamanta nu are calitatea
de persoană îndreptățită, precum și a prevederilor art. 2 lit. c) din lege,
întrucât pentru imobilele donate statului în baza unor acte normative speciale
admiterea cererii de despăgubire nu este condiționată de admiterea acțiunii în
anularea donației.
Recursul nu este întemeiat urmând a
fi respins în raport de cele ce urmează.
Așa cum rezultă și din expunerea
rezumativă a lucrărilor dosarului instanțele și-au întemeiat soluția de
respingere a contestației în principal pe considerentul că reclamanta recurentă
nu întrunește calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 lit. c) din
Legea nr. 10/2001.
Se constată că s-a făcut o corectă
aplicare a acestor dispoziții pentru că organizațiile cooperatiste nu sunt
incluse în categoria persoanelor îndreptățite cum se susține prin recurs.
Textul se referă expres la persoanele juridice proprietare ale imobilelor
preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte
persoane juridice după 6 martie 1945.
Un prim aspect ce se impune a fi
subliniat relativ la această categorie de persoane îndreptățite este acela că
prin persoane juridice în sensul legii, trebuie înțelese atât societățile
comerciale în fiecare din formele reglementate de art. 77 C. com., asociațiile
fără scop lucrativ și fundațiile înființate și organizate sub imperiul Legii
nr. 21/1924 partidele politice, orice altă persoană juridică titulară a unei
personalități juridice.
Dar, pentru a putea beneficia de
prevederile art. 3 lit. c) din lege solicitantul trebuie să facă dovada
îndeplinirii condiției prevăzută de teza II a art. 3 lit. c) din lege, care
dispune că acordarea măsurilor reparatorii „este condiționată de continuarea
activității ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a acestei legi sau
de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat
activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească
se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.
Textul menționat are în vedere în
esență societățile comerciale de tip capitalist și în nici un caz organizațiile
cooperatiste, care nu sunt indicate ca persoane îndreptățite, ci sunt
menționate numai ca posibile beneficiare ale preluării unor imobile în mod
abuziv.
Așa fiind rezultă că este corectă
interpretarea dată de instanță prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001,
în raport de care s-a decis că reclamanta nu are calitatea de persoană
îndreptățită la măsuri reparatorii.
Tot astfel, este de reținut că nici
critica adusă hotărârii prin recurs, raportat la aplicarea prevederilor art. 2
lit. c) din lege nu este întemeiată.
Textul vizează imobilele donate atât
statului cât și unor persoane juridice, în baza unor acte normative speciale și
care n-au făcut obiectul unor acțiuni de drept comun în anularea sau
constatarea nulității absolute a actului de donație, acestea fiind definite ca
imobile preluate în mod abuziv.
În afară de acestea, textul prevede
că pot constitui obiect de restituire și acele imobile care au fost donate
statului, însă donațiile respective au fost desființate prin hotărâri
judecătorești irevocabile pe calea dreptului comun.
Situația din speță se regăsește
parțial în prima ipoteză menționată, pentru că donația în discuție a făcut
obiectul unei acțiuni în anulare de drept comun ce a fost respinsă prin
sentința civilă nr. 371 din 12 februarie 2003 a Judecătoriei Deva, definitivă
și irevocabilă. În această situație, în care s-a recunoscut practic
valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate prin donație, nu este posibil
a se constata și preluarea abuzivă, caz în care sunt aferente măsurile
reparatorii.
Pe de altă parte este de observat în
combaterea motivelor de recurs și că Decretul nr. 478/1954 privitor la
donațiile făcute statului constituie norma de drept generală în această materie
a donațiilor făcute statului și nu un act normativ special în baza căruia s-ar
fi perfectat donația, caz în care nu era necesară admiterea acțiunii în
anularea donației pentru a se putea considera preluarea abuzivă.
De altfel, nici în cuprinsul actului
de donație, autentificat sub nr. 625 din 11 mai 1964 de Notariatul de Stat
Hunedoara Deva nu este indicat actul normativ special în temeiul căruia a fost
încheiat, astfel că este de reținut că în cazul de față, măsurile reparatorii
puteau fi acordate numai în teza a II-a a textului menționat, anume dacă s-a
admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o
hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Așa fiind, în condițiile în care o
astfel de hotărâre nu există rezultă că în condițiile legii a fost respinsă
contestația de față, fiind menținută astfel dispoziția de respingere a cererii
de acordare de măsuri reparatorii.
De aceea, în temeiul art. 312 C.
proc. civ., recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta F. Hunedoara Deva împotriva deciziei nr. 2001/A din 21
decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2006.