ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3720/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3720/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor de la dosar,
constată următoarele:
La data de 17 noiembrie 2003, reclamanta
F. Hunedoara, Deva a solicitat ca, în contradictoriu cu Consiliul local Deva,
Primăria municipiului Deva, Primarul municipiului Deva, Prefectura județului
Hunedoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de
judecată să anuleze dispoziția nr. 936/2003 a Primarului Municipiului Deva și
să-l oblige pe acesta, împreună cu Consiliul local Deva, să emită o dispoziție
de restituire în natură sau prin echivalent bănesc (în valoare de 12.422 E) a
imobilului, apartament nr. 24 compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol,
baie, situat în Deva, donat statului în anul 1964, în temeiul Decretului nr.
478/1954.
În subsidiar, prin cererea de chemare în
judecată precizată (fila 20 dosar fond), reclamanta a solicitat obligarea
pârâților la întocmirea documentației la Legea nr. 10/2001 și acordarea
despăgubirilor la valoarea menționată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat
că primarul municipiului Deva, în mod netemeinic și nelegal, a respins cererea de
restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului în litigiu,
întemeiat pe soluția de respingere a acțiunii în constatarea nulității actului
de donație.
Astfel, imobilul în litigiu a fost
construit din fondurile reclamantei și donat statului, în baza unui act
normativ special, cu condiția repartizării acestuia unui membru cooperator.
Imobilul donat a fost repartizat unui
membru cooperator, care, în baza Decretului-lege nr. 61/1990, l-a cumpărat.
Or, pentru restituirea unor imobile de
natura celui menționat, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, nu
este necesară obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești de anulare a
donației.
Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin
sentința nr. 670 din 21 aprilie 2004, a respins acțiunea, reținând că
reclamanta nu face parte din categoria persoanelor juridice îndreptățite la
restituire în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, cu referire la
cooperativele de consum, restituirea în natură a activelor, trecute fără plată
în proprietatea statului, a fost reglementată prin Legea nr. 109/1996, lege
specială de dispozițiile căreia reclamanta nu a uzat, dreptul de reparație
fiind stins prin neformularea cererii în termenul de decădere prevăzut de actul
normativ menționat.
Împotriva hotărârii primei instanțe
reclamanta a declarat apel, criticile privind:
- greșita apreciere a naturii juridice a
cooperativelor de consum, ca nefiind forme asociative bazate pe proprietatea
privată de grup;
- greșita aplicare a legii, în raport de
reținerea împrejurării că aceasta nu face parte dintre subiecții de drept avuți
în vedere de legiuitor prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001;
- reținerea eronată a împrejurării că
partea a avut la dispoziție o acțiune în restituire întemeiată pe dispozițiile
Legii nr. 109/1996, precum și a faptului că dreptul s-a stins prin neformularea
cererii în termenul de decădere prevăzut de actul normativ menționat;
- reținerea greșită, pentru motivul
arătat, că reclamanta nu mai poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 1747/A/2004, Curtea de
Apel Alba Iulia a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanța
de control judiciar a reținut că sentința atacată este temeinică și legală.
Astfel, în mod corect instanța de fond a
reținut că niciodată imobilul în litigiu nu a avut calitatea de titular tabular
al dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
Totodată, în mod judicios prima instanță
a apreciat reclamanta nu face parte dintre organizațiile îndreptățite la
restituire, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În fine, din actele dosarului rezultă că
acțiunile în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a
apartamentelor, între care și cel în litigiu, au fost respinse prin hotărâri
definitive și irevocabile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
reclamanta F. Hunedoara, Deva a declarat recurs, fără a invoca nici unul din
cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În susținerea recursului, reclamanta a
reiterat motivele apelului.
În concluzie, reclamanta a solicitat
admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea
acțiunii în sensul în care a fost formulată.
Recursul este nefondat, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispozițiile art. 1 din
Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data sesizării instanței de
judecată de către reclamantă, măsurile reparatorii stabilite în favoarea
foștilor titulari ai dreptului de proprietate privesc „imobilele preluate în
mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane
juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate
de stat în baza Legii nr. 139/1940..”.
Sunt imobile preluate abuziv, cu referire
la cauză, conform art. 2 lit. c) din actul normativ menționat „imobilele donate
statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale
adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și alte imobile
donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea
nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
În fine, prin art. 3 lit. c) din Legea
nr. 10/2001, s-a stabilit că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul
acestui act normativ, între altele, „persoanele juridice, proprietari ai
imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de
orice persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile
reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea
activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei
legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă
în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat
activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească,
se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau..”.
Din economia acestui din urmă text
rezultă, sub un prim aspect, legitimarea calității procesuale active de
calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu,
condiție de altfel a oricărei acțiuni în revendicare,
Totodată, acest din urmă text a stabilit
unele condiții ale îndreptățirii la măsurile reparatorii, cu referire la
continuarea activității sau interzicerea și reluarea acesteia, din care rezultă
implicit anterioritatea înființării persoanei juridice în raport de data de 6
martie 1945 și nedesfășurarea unei activități specifice orânduirii sociale
instaurate după această dată, ci a uneia tolerate în măsura în care, prohibită
fiind, nu a fost întreruptă.
Or, reclamanta nu a făcut dovada
îndeplinirii condițiilor menționate, cu referire la calitatea de proprietar
asupra imobilului și natura activității, așa încât în mod întemeiat instanța de
control, judiciar a respins apelul și a menținut hotărârea primei instanțe, ca
fiind temeinică și legală.
Pe de altă parte, imobilul în litigiu nu
poate face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,
întrucât cu referire la acesta nu este îndeplinită condiția stabilită prin art.
2 lit. c) din actul normativ menționat.
Prin urmare, în mod judicios s-a reținut
prin hotărârea atacată neîndeplinirea condiției precum și împrejurarea că
imobilul în litigiu putea face obiectul restituirii în condițiile legii
speciale, de dispozițiile căreia însă reclamanta nu s-a prevalat în termenul
legal prevăzut.
În consecință, pentru considerentele ce
preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara, Deva,
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta F. Hunedoara, Deva împotriva deciziei civile nr. 1747/A din 10
noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 6 mai 2005.