ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3720/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 2003, reclamanta F. Hunedoara, Deva a solicitat ca, în contradictoriu cu Consiliul local Deva, Primăria municipiului Deva, Primarul municipiului Deva, Prefectura județului Hunedoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de judecată să anuleze dispoziția nr. 936/2003 a Primarului Municipiului Deva și să-l oblige pe acesta, împreună cu Consiliul local Deva, să emită o dispoziție de restituire în natură sau prin echivalent bănesc (în valoare de 12.422 E) a imobilului, apartament nr. 24 compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, baie, situat în Deva, donat statului în anul 1964, în temeiul Decretului nr. 478/1954.

În subsidiar, prin cererea de chemare în judecată precizată (fila 20 dosar fond), reclamanta a solicitat obligarea pârâților la întocmirea documentației la Legea nr. 10/2001 și acordarea despăgubirilor la valoarea menționată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că primarul municipiului Deva, în mod netemeinic și nelegal, a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului în litigiu, întemeiat pe soluția de respingere a acțiunii în constatarea nulității actului de donație. Astfel, imobilul în litigiu a fost construit din fondurile reclamantei și donat statului, în baza unui act normativ special, cu condiția repartizării acestuia unui membru cooperator. Imobilul donat a fost repartizat unui membru cooperator, care, în baza Decretului-lege nr. 61/1990, l-a cumpărat.

Or, pentru restituirea unor imobile de natura celui menționat, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, nu este necesară obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești de anulare a donației. Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 670 din 21 aprilie 2004, a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor juridice îndreptățite la restituire în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, cu referire la cooperativele de consum, restituirea în natură a activelor, trecute fără plată în proprietatea statului, a fost reglementată prin Legea nr. 109/1996, lege specială de dispozițiile căreia reclamanta nu a uzat, dreptul de reparație fiind stins prin neformularea cererii în termenul de decădere prevăzut de actul normativ menționat.

Împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, criticile privind: - greșita apreciere a naturii juridice a cooperativelor de consum, ca nefiind forme asociative bazate pe proprietatea privată de grup; - greșita aplicare a legii, în raport de reținerea împrejurării că aceasta nu face parte dintre subiecții de drept avuți în vedere de legiuitor prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; - reținerea eronată a împrejurării că partea a avut la dispoziție o acțiune în restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 109/1996, precum și a faptului că dreptul s-a stins prin neformularea cererii în termenul de decădere prevăzut de actul normativ menționat; - reținerea greșită, pentru motivul arătat, că reclamanta nu mai poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 1747/A/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul, ca nefondat. În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că sentința atacată este temeinică și legală. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că niciodată imobilul în litigiu nu a avut calitatea de titular tabular al dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu. Totodată, în mod judicios prima instanță a apreciat reclamanta nu face parte dintre organizațiile îndreptățite la restituire, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În fine, din actele dosarului rezultă că acțiunile în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor, între care și cel în litigiu, au fost respinse prin hotărâri definitive și irevocabile.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta F. Hunedoara, Deva a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În susținerea recursului, reclamanta a reiterat motivele apelului. În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea acțiunii în sensul în care a fost formulată. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data sesizării instanței de judecată de către reclamantă, măsurile reparatorii stabilite în favoarea foștilor titulari ai dreptului de proprietate privesc „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940..”.

Sunt imobile preluate abuziv, cu referire la cauză, conform art. 2 lit. c) din actul normativ menționat „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.

În fine, prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul acestui act normativ, între altele, „persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau..”.

Din economia acestui din urmă text rezultă, sub un prim aspect, legitimarea calității procesuale active de calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, condiție de altfel a oricărei acțiuni în revendicare, Totodată, acest din urmă text a stabilit unele condiții ale îndreptățirii la măsurile reparatorii, cu referire la continuarea activității sau interzicerea și reluarea acesteia, din care rezultă implicit anterioritatea înființării persoanei juridice în raport de data de 6 martie 1945 și nedesfășurarea unei activități specifice orânduirii sociale instaurate după această dată, ci a uneia tolerate în măsura în care, prohibită fiind, nu a fost întreruptă.

Or, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor menționate, cu referire la calitatea de proprietar asupra imobilului și natura activității, așa încât în mod întemeiat instanța de control, judiciar a respins apelul și a menținut hotărârea primei instanțe, ca fiind temeinică și legală. Pe de altă parte, imobilul în litigiu nu poate face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât cu referire la acesta nu este îndeplinită condiția stabilită prin art. 2 lit. c) din actul normativ menționat. Prin urmare, în mod judicios s-a reținut prin hotărârea atacată neîndeplinirea condiției precum și împrejurarea că imobilul în litigiu putea face obiectul restituirii în condițiile legii speciale, de dispozițiile căreia însă reclamanta nu s-a prevalat în termenul legal prevăzut.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara, Deva, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara, Deva împotriva deciziei civile nr. 1747/A din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2005.