ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6080/2005

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Hunedoara înregistrată sub nr. 7752/2004, ulterior precizată,

reclamanta F. Hunedoara a chemat în judecată pârâții Consiliul local Deva,

Primăria Deva, Primarul municipiului Deva, Prefectura județului Hunedoara și

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor solicitând instanței anularea

Dispoziției nr. 930/2003 emisă de Primarul municipiului Deva și obligarea

acestuia, împreună cu Consiliul local Deva, să emită o dispoziție de restituire

în natură sau prin echivalent bănesc în sumă de 9046 Euro, la cursul BNR din

ziua plății, a imobilului apartament nr. 3 compus din 2 camere, bucătărie,

cămară, hol, baie, situat în Deva, donat Statului Român în anul 1974 în temeiul

Decretului nr. 478/1954. În subsidiar, a solicitat obligarea Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și a Prefecturii județului Harghita în

solidar cu pârâții Consiliul local Deva, Primăria Deva, Primarul municipiului

Deva să întocmească documentația de la Legea nr. 10/2001 și să-i acorde

despăgubiri bănești la valoarea menționată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că în mod netemeinic și nelegal Primarul municipiului Deva a respins

cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu,

motivat de faptul că s-a respins acțiunea în constatarea nulității actului de

donație. Reclamanta a arătat că pentru imobilele donate statului sau altor

persoane juridice în baza unor acte normative speciale, cum este cazul în

speță, nu este necesară obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile de anulare a donației. Reclamanta a susținut că

imobilul în litigiu a fost construit din fondurile Cooperației de Consum și

donat Statului Român cu condiția repartizării apartamentului unui membru

cooperator. Ulterior, apartamentul a fost vândut chiriașului în temeiul

Decretului-lege nr. 61/1990 și că este persoană îndreptățită la restituire, în

baza art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă,

prin sentința nr. 676 din 21 aprilie 2004, a respins ca nefondată acțiunea

reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență că, reclamanta

nu se poate prevala, în formularea acțiunii, de dispozițiile art. 3 lit. c) din

Legea nr. 10/2001 întrucât organizațiile cooperatiste sunt enumerate ca

debitori ai obligației de restituire a imobilelor, alături de stat și nicidecum

ca persoane îndreptățite la restituire, cu atât mai mult cu cât proprietatea

cooperatistă a fost o formă de proprietate socialistă. A mai reținut instanța

de fond că până la adoptarea Legii nr. 10/2001 s-au mai edictat acte normative

care au prevăzut măsuri reparatorii în legătură cu diferite categorii de

imobile, printre acestea numărându-se și Legea nr. 109/1996 privind organizarea

și funcționarea cooperației de consum, care în art. 162 alin. (3) și (4) prevede

că activele imobilizate, trecute fără plată în proprietatea statului, vor fi

restituite acestora, la cerere, în termen de 1 an de la data intrării în

vigoare a legii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta

a susținut că în mod greșit s-a invocat greșita reținere a calității

reclamantei de persoană exceptată de art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru că

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd în mod

expres, la pct. 2.3 că la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege că „imobilele

donate statutului (…) în baza unor acte normative speciale adoptate vizează

acele donații făcute în baza Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile

făcute statului” cum e cazul în speță. S-a mai arătat că imobilul în litigiu a

fost donat în baza Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile statului, care

este un act normativ special și legea nu condiționează acordarea despăgubirilor

de admiterea acțiunii în constatarea nulității donației așa încât în mod greșit

Primarul municipiului Deva a respins notificarea nr. 61 din 11 februarie 2002

pe considerentul că într-un litigiu anterior, acțiunea în constatarea nulității

donației a fost respinsă de Judecătoria Deva prin sentința civilă nr. 590 din

28 februarie 2003, definitivă și irevocabilă, art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001 fiind pe deplin aplicabil.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 1630 A din 28 octombrie 2004, a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că deși Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd

că obiect de reglementare al acestui act normativ îl reprezintă și donațiile

făcute statului sau altor persoane juridice în temeiul Decretului nr. 478

/1954, aceasta nu este suficient pentru a fi incidente prevederile art. 1 și 2

pct. c din Legea nr. 10/2001, în speță nefăcându-se dovada că reclamanta ar fi persoană

juridică îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

critica sub acest aspect nefiind fondată. Critica cu privire la faptul că art. 162

alin. (2) din Legea nr. 109/1996 nu și-ar găsi aplicare în cauză, deși instanța

de fond a apreciat astfel, a fost înlăturată cu motivarea că acest text de lege

vizează nu numai construcțiile speciale denumite uscătoare de legume-fructe și

depozite de legume-fructe care au fost trecute gratuit la întreprinderile de

valorificarea legumelor și fructelor, respectiv active cu destinație specială,

cum susține reclamanta, ci inclusiv apartamentele sau alte imobile trecute fără

plată în proprietatea statului, Legea nr. 109/1996 cuprinzând o reglementare

echivalentă cu cea din Legea nr. 10 /2001, de reparație, care vizează imobilele

proprietatea organizațiilor cooperatiste.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs reclamanta. În dezvoltarea motivelor de recurs, al căror temei

n-a fost indicat în drept, reclamanta F. Hunedoara a reiterat motivele invocate

în apel și a susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut că nu ar fi

persoană îndreptățită, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, la

măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin

echivalent, că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile

Cooperației de consum, așa cum rezultă din actul de donație autentificat de

Notariatul de stat regional Hunedoara Deva sub nr. 634 din 11 mai 1964, făcând

dovada calității de proprietar la data donării. A mai susținut reclamanta că

acordarea despăgubirilor pentru imobilele donate statului în baza unui act

normativ special, cum este Decretul nr. 478/1954 nu este condiționată de

admiterea acțiunii în nulitate și că, în cauză, fiind vorba despre un asemenea

imobil erau îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii. Totodată

reclamanta a reiterat susținerea că art. 162 din Legea nr. 109/1996 se referă

la activele imobilizate reprezentând construcții speciale care au fost trecute

gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor și fructelor și nu la

imobilele cu destinația de locuințe, donate statului, pentru care s-a dat legea

specială din 2001.

Recursul nu este fondat pentru

considerentele care succed.

Potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 se consideră a fi preluate

abuziv și „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor

acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau

în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă”

.

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii,

constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele juridice,

proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat,

de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane

juridice,

după data de 6 martie 1945. Această restituire este însă

condiționată, în ceea ce privește persoana îndreptățită,

de continuarea activității ca persoană juridică până la

data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea

lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989,

dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană

juridică cu cea desființată sau interzisă.

În speță, în mod legal,

atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că reclamanta nu întrunește

cerințele impuse de textul de lege menționat pentru a fi îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 atâta timp cât nu a produs

dovezi în acest sens și cu atât mai mult cu cât organizațiile cooperatiste, cum

este cazul reclamantei, sunt nominalizate alături de stat, ca debitori ai

obligației de restituire a imobilelor și nicidecum ca posibile persoane

îndreptățite la restituire, critica reclamantei fiind nefondată sub acest

aspect.

Nici susținerea potrivit

căreia

art. 162 din

Legea nr. 109/1996 se referă strict la activele imobilizate reprezentând

construcții speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de

valorificare a legumelor și fructelor și nu și la imobilele cu destinația de

locuințe, donate statului, pentru care s-a dat legea specială din 2001, nu este

fondată.

Astfel, potrivit art. 162

alin. (3) din actul normativ menționat „activele imobilizate, proprietate a

organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, care au fost

trecute fără plată în proprietatea statului, vor fi restituite acestora.

Cererile de restituire se depun la instanțele judecătorești competente, în

termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aceste cereri

sunt scutite de taxa de timbru. În cazul în care bunurile respective nu pot fi

restituite în natură, organizațiile cooperației de consum și ale cooperației de

credit vor fi despăgubite.”

Rezultă cu evidență că

textul de lege redat vizează toate imobilele trecute fără plată în proprietatea

statului și nu precizează că prin aceste active imobilizate s-ar înțelege numai

imobilele cu destinație specială, respectiv

construcții speciale care au fost trecute gratuit la

întreprinderile de valorificare a legumelor și fructelor, cum susține reclamanta

așa încât

ubi

lex

non distinguit, nec nos distinguere debemus

.

Având în vedere temeiurile care

preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta F. Hunedoara împotriva deciziei civile nr.1630 A din 28 octombrie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 7 iulie 2005.