ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.X. SA Brăila a chemat în judecată pe pârâta, Sucursala Minieră T.P.S.U.T. SA Berbești, și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 21.006.457 lei preț și la 88.142.225 lei penalități de întârziere. Tribunalul Vâlcea, secția comercială, prin sentința civilă nr. 515 din 3 iulie 2000, a anulat, ca insuficient timbrată acțiunea, cu motivarea că, deși s-a dispus completarea taxei judiciare de timbru, raportată la pretențiile care au fost formulate, reclamanta nu s-a conformat măsurilor dispuse de instanță.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 515 din 3 iulie 2000, a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin decizia nr. 466 din 22 septembrie 2000, care, la rândul său, a fost casată de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 998 din 14 februarie 2002, iar cauza a fost trimisă, pentru rejudecare, la aceeași curte de apel. Reanalizând soluția primei instanțe, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse de reclamantă, Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 12/A/C din 5 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. A reținut instanța de apel că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 146/1997, atunci când a dispus ca taxa judiciară de timbru să fie achitată pentru ambele capete de cerere, așa încât, în lipsa dovezii privind plata sumei stabilită de instanță, corect s-a aplicat art. 20 alin. (3) din legea mai sus citată.

Împotriva deciziei nr. 12/A/C din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, a declarat recurs SC P.X. SA Brăila. Recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea timbrului, întrucât a reținut că taxa judiciară de timbru se plătește totalizând sumele solicitate pentru fiecare capăt de cerere. Această cerință legală se impunea cu atât mai mult, a mai susținut recurenta, cu cât, potrivit contractului care a stat la baza declanșării litigiului, s-a stabilit obligația de plată a prețului, cât și sancționarea întârzierii plătii. Cu alte cuvinte, a fost introdusă clauza penală, iar penalitățile, astfel calculate, constituie accesoriul în raport cu prețul, cu consecința că taxa judiciară de timbru nu trebuia calculată separat, pentru fiecare capăt de cerere.

Printr-un ultim argument, recurenta a făcut trimitere la art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 și a susținut că instanța trebuia să soluționeze cauza în limitele taxei de timbru achitate și nu să procedeze la anularea acțiunii ca insuficient timbrată. Recurenta a depus dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru și a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea spre rejudecare la fond. Recursul este nefondat. Realizarea sau recunoașterea drepturilor subiective ori a altor situații juridice ocrotite de lege, prin intermediul procedurii judiciare, implică plata taxelor judiciare de timbru în condițiile Legii nr. 146/1997. Din punct de vedere al cuantumului taxelor judiciare de timbru, legea face distincție între cererile evaluabile în bani și cererile neevaluabile, pentru care legea stabilește un regim distinct de taxare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cererile de chemare în judecată evaluabile în bani se timbrează proporțional și progresiv, în raport cu valoarea obiectului cererii. Articolul 14 din Legea nr. 146/1997, stabilește că atunci când cererea are mai multe capete cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere, afară de cazul în care o normă specială dispune contrariul. În concret, în speță, cererea reclamantei recurente cuprinde preț și penalități de întârziere. așa încât taxa de timbru se stabilește la valoare în condițiile arătate, așa cum se desprind din art. 14 din legea timbrului.

Obligația de a completa taxa judiciară de timbru îi revenea recurentei pentru apelul promovat, până la primul termen de judecată, așa cum dispune art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, iar în ipoteza în care partea își exprimă dezacordul în legătură cu cuantumul stabilit de instanță, cel interesat, în speță, recurenta, avea calea contestației, potrivit dispozițiilor aplicabile în materie, prevăzute, de altfel, de legea menționată. Este greșită opinia recurentei potrivit căreia instanței îi revenea obligația să soluționeze cauza în limita taxei judiciare achitate, întrucât Legea nr. 146/1997, la art. 20 alin. (4), se referă numai la ipoteza în care reclamantul își mărește câtimea pretențiilor în cursul judecății, situație în care, pentru plusul de pretenții, se aplică sancțiunea anulării.

Cu alte cuvinte, textul art. 20 art. (4) din Legea nr. 146/1997, este o excepție de la regula enunțată de art. 14 și este de strictă aplicare. În acest context, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, așa cum a stabilit și instanța de apel, în alți termeni, în considerentele deciziei nr. 92/2001. În consecință, diferența de taxă depusă în recurs, nu influențează în nici un mod soluția pronunțată la fond, câtă vreme această obligație trebuia adusă la îndeplinire până la primul termen stabilit de instanța în fața căreia se afla cererea ce trebuia timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.X. SA Brăila, împotriva deciziei nr. 12/A/C din 5 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 martie 2003.