Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
7460/2000
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
16 februarie 2001

Decizia nr. 634/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 7460/2000 — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 297, pronunțată la data de 16 februarie 2001, în dosarul nr. 7460/2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA împotriva pârâtei, Sucursala Minieră Vețel, cu consecința obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 36.508.922 lei, cu titlu de penalități de întârziere și suma de 2.865.535 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Apelul formulat de pârâtă, împotriva acestei hotărâri, a fost anulat, ca netimbrat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 570, pronunțată la data de 27 iunie 2001, în dosarul nr. 3085/2001.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă, Sucursala Minieră Vețel, cu toate că recurenta a fost legal citată cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru, în cuantum de 30.000 lei, stabilită conform cerințelor art. 11 alin. (2) teza 4 din Legea nr. 146/1997, modificată, și timbrului judiciar, în valoare de 1.500 lei, stabilit conform cerințelor art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, modificată, aceasta nu a îndeplinit obligația timbrării cererii sale de recurs, de care a fost încunoștințată. Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, Curtea va anula, ca netimbrat, recursul formulat în cauză.

PENTRU

DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta, Sucursala Minieră Vețel, împotriva deciziei nr. 570 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.