ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Inspectoratul General al

Comunicațiilor, direcția teritorială Timișoara, a chemat în judecată S.C. A.S.

S.R.L. București și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie

obligată la plata sumei de 19.865.268 lei, reprezentând tarif de utilizare

spectru radioelectric și la 10.148.031 lei penalități de întârziere cu

motivarea că i-a eliberat pârâtei acordul nr. T /00092/1998 pentru asigurarea

frecvenței de lucru și procurarea echipamentului de radiocomunicații și că

facturile emise în vederea decontării sumelor, reprezentând tariful de

utilizare spectru, nu au fost achitate.

În drept au fost invocate

prevederile art. 3 și 7 din Lista tarifelor aprobată prin Ordinul Ministrului

Comunicațiilor nr. 326/1997.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 1629 din 1 martie 2001, a respins, ca nefondată,

acțiunea.

Instanța de fond a apreciat, pentru

pronunțarea acestei soluții, că cele două facturi emise de reclamantă nu au

fost acceptate de pârâtă și, ca urmare, acestea nu fac dovada prestației în

conformitate cu art. 46 C. com.

Sentința a fost confirmată de Curtea

de Apel București care, prin decizia nr. 1242 pronunțată la 20 septembrie 2001,

a respins ca nefondat apelul reclamantei R.A. I.G.C., direcția teritorială

Timișoara.

Din examinarea criticilor aduse sentinței,

instanța de apel a reținut că acordul de autorizare nr. T/00092/1998 nu a fost

urmat de autorizație sau licență, așa cum s-a specificat în conținutul său și

că nu s-a făcut dovada folosirii spectrului, chiar și fără autorizare, începând

cu noiembrie 1998 și până în august 1999, așa cum s-a înscris în factură.

Apelanta reclamantă, a conchis

instanța de apel, era îndreptățită să solicite tariful pentru utilizarea

frecvenței de către pârâtă numai când această utilizare ar fi fost efectivă,

deci numai odată cu eliberarea autorizației de utilizare a frecvenței și nu

pentru un serviciu neefectuat.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs reclamanta R.A. I.G.C., direcția teritorială Timișoara.

Recurenta a invocat, în susținerea

cererii de recurs, prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. potrivit cărora

instanța de apel a pronunțat o decizie lipsită de temei legal.

A argumentat recurenta că, deși prin

actele depuse la dosar și prin concluziile scrise și orale, a invocat

prevederile art. 11 din Ordinul Ministrului Comunicațiilor nr. 14/1998

raportate la art. 3 din Lista tarifelor practicate de R.A. I.G.C. pentru

serviciile prestate, aprobat prin Ordinul Ministrului Comunicațiilor nr.

326/1997, instanțele nu au ținut seama de aceste dispoziții.

Conform dispozițiilor citate, pentru

utilizarea spectrului radioelectric, precum și pentru celelalte activități

asociate se datorează tarifele de utilizare calculate trimestrial sau anual pe

toată durata documentului de asigurare a frecvenței.

Documentul de asigurare a frecvenței

poate fi, în conformitate cu Regulamentul stațiilor de radiocomunicații din

România, acordul de asigurare al frecvenței.

A mai susținut recurenta că, pe

toată durata documentului de asigurare a frecvenței de lucru și procurare a

echipamentului de radiocomunicații, intimatei îi revenea obligația de plată a

tarifului pentru utilizare spectru pe care, de altfel, pentru trimestrul al

IV-lea 1998, intimata l-a și achitat.

În fine, recurenta consideră greșită

concluzia instanței de apel care leagă obligația de plată a tarifului de

utilizare spectru de eliberarea autorizației de utilizare a frecvenței.

De asemenea, consideră că a fost

nesocotită declarația intimatei din cuprinsul procesului verbal din 18 august

1999 prin care s-a obligat să plătească devizul antecalculat nr. 406/1999 și în

fine, că, prin soluția pronunțată, nu s-a ținut seama de faptul că autorizarea

folosirii spectrului nu a fost obținută din culpa intimatei care nu a

achiziționat echipamentele arătate în acordul de asignare, acesta constituind

motivul pentru care nu s-a obținut autorizația.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 11 din Ordinul nr. 14

din 30 ianuarie 1998, citat de recurentă „avizele tehnice prealabile,

autorizațiile tehnice, utilizarea spectrului radioelectric, precum și celelalte

activități asociate sunt supuse unor tarife, potrivit reglementării în

vigoare”.

Din articolul citat rezultă, în adevăr, dreptul R.A. I.G.C. de a percepe

tarife, printre altele și pentru utilizarea spectrului radioelectric și nu doar

pentru eliberarea acordului de asignare a frecvenței.

Art. 5 alin. (2) din același ordin

condiționează eliberarea autorizației tehnice de funcționare de existența

frecvenței radioelectrice disponibile, care se asignează solicitantului.

Din acordul nr. T /00092/1998

rezultă că intimatei i s-au pus la dispoziție frecvențele de lucru în vederea

obținerii autorizațiilor de funcționare.

Tarifele de utilizare spectru,

potrivit art. 3 din capitolul „Reguli generale”, se datorează pe toată durata

documentului de asignare a frecvenței, iar potrivit art. 5 din același ordin

„plata tarifului începe în trimestrul în care a fost emis documentul de

asignare a frecvenței”.

Rezultă că aceste tarife sunt

datorate, dar nu în suma solicitată de 7.219.148 lei întrucât, pentru luna

noiembrie 1998, s-a încasat suma de 1.804.786 lei care se va deduce din factura

2625677, așa încât tariful datorat pe perioada decembrie 1998 – august 1999

este de 5.414.362 lei.

Pentru suma cuprinsă în cea de-a

doua factură cu nr. 26225604, deși la dosar nu a fost depus devizul nr. 406/211

din 16 august 1999, prin procesul verbal din data de 18 august 1999, intimata

s-a obligat să plătească și această sumă, așa încât convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante.

Curtea mai reține că pretențiile

pentru plata penalităților de întârziere sunt nefondate, întrucât clauza penală

trebuia inclusă în convenția părților, iar intimata nu și-a asumat o astfel de

obligație.

În consecință, potrivit art. 304

alin. (9) raportate la art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul

reclamantei și va modifica decizia instanței de apel, în sensul admiterii

apelului declarat de R.A. I.G.C. Timișoara și, schimbând sentința fondului,

pârâta va fi obligată la plata sumei de 7.912.447 lei tarif de utilizare și la

1.355.991 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Totodată, se va respinge capătul de

cerere pentru plata penalităților de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta R.A. I.G.C., direcția teritorială Timișoara

împotriva deciziei nr. 1242 din 20 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia atacată, în sensul că

admite apelul împotriva sentinței nr. 1629 din 1 martie 2001 a Tribunalului

București, secția comercială. Schimbă sentința, în sensul că admite, în parte,

acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 7.912.447 lei tarif de utilizare și

1.355.991 lei cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.

Respinge

capătul de cerere pentru penalități de întârziere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2003.