ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 607/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. I.C.E. S.A. București a chemat

în judecată pe pârâta S.C. I.R. S.A. Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună rezilierea contractului de asociere nr. 2629 din 29

iunie 1995, obligarea pârâtei la plata sumei de 39.112. 446 lei, datorată în

baza contractului, penalități de 18.647.829 lei, pretenții ulterior majorate la

95.135.017 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională

prin care a cerut obligarea reclamantei pârâte la 18.091.956 lei contravaloare îmbunătățiri

aduse spațiului și la 95.135.017 lei chirie achitată actualizată și nedatorată,

cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 270 din

8 martie 1999 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la

plata sumei de 16.716.978 lei cu titlu de redevență, la 869.496 lei penalități,

la 304.400 lei cheltuieli energie electrică – cotă parte și la 3.294.915 lei

cheltuieli de judecată.

S-a dispus rezilierea contractului de asociere

în participațiune nr. 2629 din 29 iunie 1995 încheiat între părți.

S-a respins cererea reconvențională a pârâtei

S.C. I.R. S.A. Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că între părți, la 29 iunie 1995, s-a încheiat contractul de asociere

nr. 2629 prin care s-a convenit realizarea de prestări servicii în domeniul

radiocomunicațiilor și echipamentele de calcul, producție componente și produse

de aplicații speciale și comercializarea acestora.

Pentru realizarea acestor activități I.C.E. se

obliga să pună la dispoziția S.C. I.R. S.A. Iași un spațiu de 200 mp și

dotările prevăzute în anexa la contract, să suporte contravaloarea reparațiilor

majore aprobate de I.C.E. și dovedite cu acte, să asigure contra cost

serviciile constând în energie electrică, apă rece și încălzire.

S.C. I.R. S.A. Iași se obliga să asigure serviciile,

producția și comercializarea produselor ce făceau obiectul contractului și

reparațiile majore aprobate.

Conform art. 10 din contract S.C. I.R. S.A. Iași

lua 90 % din profitul obținut și 10 % I.C.E. București, dar nu mai puțin de

1.600.000 lei/lună, regularizarea sumelor provenite din profit urmând să se

facă trimestrial.

Amortizarea cheltuielilor reprezentând reparații

majore urma să se facă prin reducerea cotei de profit ce trebuia achitată I.C.E.

cu 50 %, dar nu mai puțin de 800.000 lei.

Contractul a rămas nemodificat, dat fiind că

actul adițional din 1 iulie 1996, nu a fost semnat de părți.

La data de 7 ianuarie 1998, S.C. I.R. S.A. Iași

a predat spațiul S.C. I.C.E. S.A. București, în stare corespunzătoare cu

obligația de a reface instalația electrică în forma inițială.

Constatând că pârâta nu a achitat redevența în

limita de 10 % din profitul obținut, cuvenită reclamantei (cu reducerea corespunzătoare

de 50 % pentru reparațiile majore executate) și că, clauza referitoare la

minimul garantat (de 1.600.000 lei și respectiv 800.000 lei), nu operează atâta

timp cât s-a obținut profit, tribunalul însușindu-și concluziile expertului

contabil L.G., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 16.716.978 lei

cu titlu de redevență.

Conform art. 17 din contract (ale cărei pierderi

sunt concordante cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, sub imperiul

căreia s-a încheiat și executat contractul), pârâta a fost obligată și la

868.496 lei cu titlu de penalități și la 304.400 lei contravaloare energie

termică furnizată.

Tribunalul a dispus rezilierea contractului de

asociere pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor asumate de pârâtă, în

temeiul art. 12, lit. b).

Cererea reconvențională s-a respins ca neîntemeiată,

nedovedindu-se că pârâta a plătit vreo sumă în plus, prin raportare la profitul

obținut în 1995, 1996 și 1997 (15.729.000 lei; 12.775.000 lei și 231.640.000

lei), compensarea acesteia cu obligația de plată a redevenței și actualizarea creanțelor

în raport de rata de schimb leu – dolar.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 247

din 7 iulie 2000 a admis apelul pârâtei S.C. I.R. S.A. Iași declarat împotriva hotărârii

instanței de fond. S-a admis cererea reconvențională a pârâtei – reclamante și

a fost obligată reclamanta – pârâtă la 9.857.118 lei și la 1.677. 500 lei

cheltuieli de judecată.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a respins apelul declarat de S.C. I.C.E. S.A.

București împotriva aceleiași sentințe.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia civilă nr. 7305 din 5 decembrie 2001 a admis recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei civile nr. 247 din 7 iulie 2000 a Curții de Apel

Iași, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

După rejudecare, Curtea de Apel Iași a pronunțat

decizia civilă nr. 20 din 16 aprilie 2002 prin care a respins ca nefondat

apelul reclamantei S.C. I.C.E. S.A. București declarat împotriva sentinței

civile nr. 270 din 8 martie 1999 a Tribunalului Iași.

A admis apelul formulat de pârâta S.C. I.R. SA

Iași împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că,

s-a admis cererea reconvențională a pârâtei și a fost obligată reclamanta la plata

sumei de 63.751.671 lei și 1.677.500 lei cheltuieli de judecată.

S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 20 din 16 aprilie

2002, reclamanta S.C. I.C.E. S.A. București a declarat recurs în temeiul art. 304

C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în

concluzie admiterea recursului, casarea deciziei.

În criticile formulate recurenta susține în

esență că:

- prin contractul de asociere reclamanta s-a

obligat să suporte cheltuielile făcute de pârâtă pentru reparații, numai pentru

cele aprobate de aceasta, astfel că suma acceptată de I.C.E. este de 18.091.956

lei și nu de 30.309.956 lei cum a cerut pârâta.

- în speță nu operează clauza din contract

potrivit căreia S.C. I.R. S.A. avea obligația să achite 50 % din profit, dar nu

mai puțin de 800.000 lei/lunar, acesta fiind aplicabil numai pentru reparațiile

aprobate de I.C.E. și că pârâta nu a achitat lunar această diferență.

- reparațiile efectuate la calorifere au fost

făcute fără acceptul său și ca atare se impune a fi suportate de pârâtă.

- actualizarea sumelor de instanța de apel s-a

făcut arbitrar, fără calcule justificative și fără a se timbra cererea la

valoare.

Recursul este nefondat.

Curtea analizând hotărârea prin prisma

criticilor formulate constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea

deciziei recurate, în speță nefiind îndeplinită nici una din situațiile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel

instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la baza

raporturilor dintre părți a stat contractul nr. 2629 din 23 iunie 1995, că prin

clauza cuprinsă la art. 10, alin. (2) pârâta S.C. I.R. S.A., trebuia să achite

reclamantei 10 % din profit, dar nu mai puțin de 1.600.000 lei, indexabil la

cursul dolarului; că potrivit art. 10, alin. (2) reparațiile majore se suportau

de reclamantă până la amortizarea cheltuielilor de reparații majore, iar pârâta

trebuia să achite 800.000 lei (neindexabil).

Din analiza actelor reiese că reclamanta prin

procesul verbal din 8 aprilie 1997 a acceptat să suporte cheltuielile majore în

sumă de 18.091.956 lei pentru 22,6 luni.

Pârâta trebuia să achite reclamantei pentru

perioada 1 iulie 1995 – 31 decembrie 1997, suma de 25.227.950 lei contravaloare

profit, la care se adaugă 464.145 lei utilități.

Ori cum pârâta a achitat în această perioadă

48.401.912 lei, conform actelor din dosar, reiese cu certitudine că a plătit în

plus 22.711.817 lei, în decembrie 1997, echivalent de 93.360.230 lei în luna

martie 2002.

Reclamanta S.C. I.C.E. S.A. București recunoaște

că în perioada 1 iulie 1995 – 30 octombrie 1997 când în spațiu și-a desfășurat

activitatea pârâta S.C. I.R. S.A. Iași, instalația de încălzire nu a

funcționat.

Ori în toată această perioadă pârâta pentru a-și

desfășura activitatea în condiții normale a fost nevoită să efectueze

cheltuieli suplimentare, de 10.887.555 lei în 1997, reprezentând 44.758.891 lei

la nivelul lunii martie 2002. Totodată au fost efectuate reparații la

instalația de încălzire în sumă de 15.507.537 lei în 1997, reprezentând 63.751.671

lei la nivelul lui martie 2002.

Față de situația de fapt reținută se constată că

soluția instanței de apel de obligare a reclamantei la plata sumei de

63.751.671 lei reactualizată, este corectă, avându-se în vedere că cheltuielile

au fost necesare pentru asigurarea condițiilor normale de lucru, ele neintrând

în categoria cheltuielilor voluptorii și că reclamanta avea obligația să

asigure minimul de condiții, să respecte clauzele contractuale.

Deci forța obligatorie a contractului în cauză

se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal în sensul prevederilor art. 969

C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante.

Față de cele de mai sus, cum decizia instanței

de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul

reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C. I.C.E. S.A. București împotriva deciziei nr. 20 din 16 aprilie

2002 a Curții de Apel Iași ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2003.