ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3615/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 752 din 2

februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea

precizată, formulată de reclamantă SC P.C. SA București, în contradictoriu cu

pârâta SC C.C. SRL București și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei

totale de 165.124.609 lei, cu titlu de pretenții, precum și la 10.249.889 lei

cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, fără un suport real și legal, pârâta nu și-a

achitat datoriile contractuale, astfel că cererea reclamantei este fondată în

baza dispozițiilor art. 969 – 970 C. civ. și art. 43 și 46 C. com.

Prin decizia civilă nr. 1557 din 18

decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de părți în contra hotărârii tribunalului.

În motivarea acestei soluții, curtea

de apel a reținut că, prin minuta încheiată ulterior contractului, părțile au

stabilit chiria lunară la 2.000 dolari S.U.A., fără T.V.A.

La 1 aprilie 1997 i s-a făcut

cunoscut pârâtei majorarea chiriei la 2.220 dolari S.U.A. și, prin procesul-verbal

din iunie 1995, s-a convenit ca aceasta să plătească utilitățile până la

perfectarea contractelor.

Predarea spațiului către pârâtă s-a

făcut la 21 iunie 1998, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1949,

fără ca pârâta să facă vreo obiecțiune, iar faptul că spațiul nu avea dotările

necesare nu are relevanță în cauză.

Chiria a fost solicitată pentru

perioada mai – iunie 1998, deci, în termenul de valabilitate a contractului și,

totodată, pârâtei, punându-i-se la dispoziție o linie telefonică în derivație,

trebuie să suporte costul convorbirilor efectuate în perioada mai – iunie 1998.

Față de situația reținută, astfel

cum s-a arătat mai sus, instanța a respins apelul pârâtei ca fiind nefondat.

Referitor la apelul formulat de

reclamantă a apreciat că este, de asemenea, nefondat, reținând în acest sens

că, în conformitate cu concluziile scrise și depuse la dosar la 25 ianuarie

2001, pretențiile apelantei pârâte au fost de 165.124.609 lei, cu cheltuieli de

judecată.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

În recursul său, reclamanta SC P.C.

SA București critică hotărârea pronunțată de instanța de apel, susținând, în

esență, că, în mod greșit, aceasta a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de

165.124.609 lei cu titlu de pretenții și a sumei de 10.249.889 lei cheltuieli

de judecată, fără a ține cont de solicitarea sa de obligare a pârâtei la plata

cuantumului pretențiilor în dolari S.U.A., respectiv, la plata sumei de

18.506,37 dolari S.U.A. și 2.985.748 lei, astfel cum a cerut prin cererea de

chemare în judecată precizată și prin cererile precizatoare din 13 octombrie

2000 și 23 noiembrie 2000.

Susținerile sale sunt întemeiate pe

invocarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., în sensul că s-au interpretat

greșit actele juridice deduse judecății, respectiv, contractul de închiriere și

minuta, din care rezultă neîndoielnic obligația intimatei de a achita

echivalentul în lei a sumei datorate în dolari S.U.A. (pct. 8); printr-o

apreciere eronată a probelor s-a dispus obligarea pârâtei la plata în lei, în

timp ce s-a solicitat echivalentul în lei la data plății al sumei în dolari S.U.A.

(pct. 11); s-a acordat astfel ceea ce nu s-a cerut (pct. 6) și, în sfârșit,

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (pct. 9).

Ca atare, solicită admiterea

recursului său, modificarea hotărârilor atacate și admiterea acțiunii, așa cum

a fost precizată, în sensul obligării intimatei la plata sumei de 18.506,37 dolari

S.U.A., precum și a sumei de 2.985.748 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta, în recurs, critică aceeași

hotărâre a curții de apel, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea probelor existente la dosar.

Arată astfel, în esență, că greșit a

fost obligată la plata sumelor solicitate de reclamantă prin acțiune, de vreme

ce reclamanta a refuzat să-și îndeplinească obligația contractuală, privind

efectuarea de reparații capitale a subsolului, fapt ce a determinat eliberarea

spațiului impracticabil la data de 1 iunie 1998, în condițiile în care, până la

această dată, chiria era legal plătită, ea nemaiavând, prin urmare, nici o

datorie față de reclamantă.

Cu privire la facturile de telefon,

arată că reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că ar fi

vorba despre convorbiri pe care firma sa le-ar fi efectuat și, ca atare, greșit

a fost obligată la plata contravalorii acestora, la care s-au mai adăugat și

penalitățile de întârziere.

În consecință, solicită admiterea

recursului pe care l-a declarat și modificarea în parte a deciziei instanței de

apel, în sensul admiterii apelului său și schimbării în tot a sentinței

instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind

neîntemeiată.

Recursurile nu sunt fondate.

Referitor la recursul declarat de

pârâtă, se rețin următoarele:

Între părțile aflate în litigiu, la

data de 6 iunie 1995, a intervenit un contract de închiriere privind spațiul

situat în București, sector 1, contractul fiind încheiat pentru o durată de 3

ani, începând cu 1 august 1995 și până la 1 august 1998.

Ulterior, conform clauzelor

contractuale, printr-o minută, părțile au stabilit cuantumul chiriei – cuantum

care apoi a fost majorat, iar majorarea i-a fost adusă la cunoștință pârâtei la

data de 1 aprilie 1997.

Printr-un proces-verbal, care a fost

încheiat în cursul lunii iulie 1995, s-a convenit ca, până la perfectarea

contractelor privind utilitățile, pârâta să suporte contravaloarea acestora.

Pârâta nu și-a îndeplinit

obligațiile ce-i reveneau, deși contravaloarea chiriei pretinse de reclamantă

prin acțiune privește lunile mai și iunie 1998, situându-se, deci, în

interiorul termenului de valabilitate a contractului, care a expirat la 1

august 1998.

Predarea spațiului către reclamantă

a intervenit la data de 25 iunie 1998, conform procesului-verbal nr. 1949, fără

obiecțiuni din partea pârâtei, care, de altfel, nu a făcut obiecțiuni nici în

momentul preluării spațiului.

Susținerile pârâtei, privind

imposibilitatea de utilizare a întregului spațiu închiriat datorită

neefectuării de către reclamantă a reparațiilor la subsolul imobilului și a

lipsei dotărilor necesare, nu au fost dovedite.

Totodată, nu s-a solicitat de către

pârâtă efectuarea unei expertize, împrejurare în care, nefiind solicitat un

astfel de mijloc de probă și neexistând o cerere reconvențională, în mod corect

nu a fost dispusă de instanțele, care, pe baza probelor administrate, s-au

considerat edificate asupra obiectului cauzei, acesta constituindu-l

contravaloarea chiriei și a utilităților puse la dispoziție pârâtei de către

reclamantă, precum și a penalităților de întârziere aferente.

Prin urmare, corect s-a apreciat că

susținerile pârâtei, privind o serie de deficiențe ale spațiului închiriat, în

speță, sunt lipsite de relevanță, neputând fi opuse obligației de plată a

chiriei.

În ce privește plata contravalorii

convorbirilor telefonice efectuate în perioada mai – iunie 1998, pretinse de

reclamantă, se reține că și aceasta corect a fost stabilită în sarcina pârâtei,

având în vedere că pârâta a beneficiat de o linie telefonică prin derivație,

pusă la dispoziție de reclamantă și s-a obligat să suporte contravaloarea lor.

În concluzie, se constată că pârâta

nu a formulat în recurs nici o critică de natură să ducă la casarea sau

modificarea deciziei pronunțate de curtea de apel, în condițiile art. 304 C.

proc. civ. și recursul acesteia se va respinge, ca nefondat.

În ce privește recursul reclamantei,

se reține că este, de asemenea, nefondat.

Astfel, prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de

106.789.995 lei, reprezentând contravaloare chirie, utilități și penalități de

întârziere.

Examinând conținutul cererilor

precizatoare, depuse la instanța de fond, nr. 4383 din 13 octombrie 2000 și nr.

4897 din 23 noiembrie 2000, precum și al concluziilor scrise depuse de reclamantă

la data de 25 ianuarie 2001, rezultă, fără echivoc, că pretențiile acesteia au

fost solicitate „în lei”, fiind formulate pentru suma totală de 165.124.609

lei, astfel încât susținerea reclamantei că s-ar fi impus admiterea

pretențiilor sale în funcție de cursul de schimb leu – dolar nu poate fi

primită pentru prima dată în recurs, întrucât, în această fază procesuală, nu

se poate schimba obiectul cererii principale formulate la fond și nu poate fi

examinată o astfel de susținere, atât timp cât nu a făcut obiectul dezbaterilor

instanțelor, care s-au pronunțat în cauză.

Pe de altă parte, se constată că

hotărârile primelor două instanțe sunt legale și temeinice, fiind date cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale, printr-o interpretare și apreciere

judicioasă a probelor administrate și nu s-a acordat ceea ce s-a cerut – așa

încât, reținându-se că nu există nici un motiv întemeiat de recurs, formulat în

conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recursul reclamantei se va

respinge ca nefondat.

În consecință, față de

considerentele mai sus arătate, ambele recursuri declarate în cauză vor fi

respinse, ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC P.C. SA București, împotriva deciziei nr. 1557 din 18 decembrie

2001 a Curții de apel București, secția a V-a comercială, precum și recursul

declarat de pârâta SC C.C. SRL București împotriva aceleiași decizii, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 23 septembrie 2003.