ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3615/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 752 din 2 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantă SC P.C. SA București, în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SRL București și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei totale de 165.124.609 lei, cu titlu de pretenții, precum și la 10.249.889 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, fără un suport real și legal, pârâta nu și-a achitat datoriile contractuale, astfel că cererea reclamantei este fondată în baza dispozițiilor art. 969 – 970 C. civ.

și art. 43 și 46 C. com. Prin decizia civilă nr. 1557 din 18 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părți în contra hotărârii tribunalului. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că, prin minuta încheiată ulterior contractului, părțile au stabilit chiria lunară la 2.000 dolari S.U.A., fără T.V.A. La 1 aprilie 1997 i s-a făcut cunoscut pârâtei majorarea chiriei la 2.220 dolari S.U.A. și, prin procesul-verbal din iunie 1995, s-a convenit ca aceasta să plătească utilitățile până la perfectarea contractelor. Predarea spațiului către pârâtă s-a făcut la 21 iunie 1998, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1949, fără ca pârâta să facă vreo obiecțiune, iar faptul că spațiul nu avea dotările necesare nu are relevanță în cauză.

Chiria a fost solicitată pentru perioada mai – iunie 1998, deci, în termenul de valabilitate a contractului și, totodată, pârâtei, punându-i-se la dispoziție o linie telefonică în derivație, trebuie să suporte costul convorbirilor efectuate în perioada mai – iunie 1998. Față de situația reținută, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța a respins apelul pârâtei ca fiind nefondat. Referitor la apelul formulat de reclamantă a apreciat că este, de asemenea, nefondat, reținând în acest sens că, în conformitate cu concluziile scrise și depuse la dosar la 25 ianuarie 2001, pretențiile apelantei pârâte au fost de 165.124.609 lei, cu cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

În recursul său, reclamanta SC P.C. SA București critică hotărârea pronunțată de instanța de apel, susținând, în esență, că, în mod greșit, aceasta a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 165.124.609 lei cu titlu de pretenții și a sumei de 10.249.889 lei cheltuieli de judecată, fără a ține cont de solicitarea sa de obligare a pârâtei la plata cuantumului pretențiilor în dolari S.U.A., respectiv, la plata sumei de 18.506,37 dolari S.U.A. și 2.985.748 lei, astfel cum a cerut prin cererea de chemare în judecată precizată și prin cererile precizatoare din 13 octombrie 2000 și 23 noiembrie 2000. Susținerile sale sunt întemeiate pe invocarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., în sensul că s-au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, respectiv, contractul de închiriere și minuta, din care rezultă neîndoielnic obligația intimatei de a achita echivalentul în lei a sumei datorate în dolari S.U.A.

(pct. 8); printr-o apreciere eronată a probelor s-a dispus obligarea pârâtei la plata în lei, în timp ce s-a solicitat echivalentul în lei la data plății al sumei în dolari S.U.A. (pct. 11); s-a acordat astfel ceea ce nu s-a cerut (pct. 6) și, în sfârșit, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (pct. 9). Ca atare, solicită admiterea recursului său, modificarea hotărârilor atacate și admiterea acțiunii, așa cum a fost precizată, în sensul obligării intimatei la plata sumei de 18.506,37 dolari S.U.A., precum și a sumei de 2.985.748 lei, cu cheltuieli de judecată. Pârâta, în recurs, critică aceeași hotărâre a curții de apel, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea probelor existente la dosar.

Arată astfel, în esență, că greșit a fost obligată la plata sumelor solicitate de reclamantă prin acțiune, de vreme ce reclamanta a refuzat să-și îndeplinească obligația contractuală, privind efectuarea de reparații capitale a subsolului, fapt ce a determinat eliberarea spațiului impracticabil la data de 1 iunie 1998, în condițiile în care, până la această dată, chiria era legal plătită, ea nemaiavând, prin urmare, nici o datorie față de reclamantă. Cu privire la facturile de telefon, arată că reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că ar fi vorba despre convorbiri pe care firma sa le-ar fi efectuat și, ca atare, greșit a fost obligată la plata contravalorii acestora, la care s-au mai adăugat și penalitățile de întârziere.

În consecință, solicită admiterea recursului pe care l-a declarat și modificarea în parte a deciziei instanței de apel, în sensul admiterii apelului său și schimbării în tot a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată. Recursurile nu sunt fondate.

Referitor la recursul declarat de pârâtă, se rețin următoarele: Între părțile aflate în litigiu, la data de 6 iunie 1995, a intervenit un contract de închiriere privind spațiul situat în București, sector 1, contractul fiind încheiat pentru o durată de 3 ani, începând cu 1 august 1995 și până la 1 august 1998. Ulterior, conform clauzelor contractuale, printr-o minută, părțile au stabilit cuantumul chiriei – cuantum care apoi a fost majorat, iar majorarea i-a fost adusă la cunoștință pârâtei la data de 1 aprilie 1997. Printr-un proces-verbal, care a fost încheiat în cursul lunii iulie 1995, s-a convenit ca, până la perfectarea contractelor privind utilitățile, pârâta să suporte contravaloarea acestora.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, deși contravaloarea chiriei pretinse de reclamantă prin acțiune privește lunile mai și iunie 1998, situându-se, deci, în interiorul termenului de valabilitate a contractului, care a expirat la 1 august 1998. Predarea spațiului către reclamantă a intervenit la data de 25 iunie 1998, conform procesului-verbal nr. 1949, fără obiecțiuni din partea pârâtei, care, de altfel, nu a făcut obiecțiuni nici în momentul preluării spațiului. Susținerile pârâtei, privind imposibilitatea de utilizare a întregului spațiu închiriat datorită neefectuării de către reclamantă a reparațiilor la subsolul imobilului și a lipsei dotărilor necesare, nu au fost dovedite.

Totodată, nu s-a solicitat de către pârâtă efectuarea unei expertize, împrejurare în care, nefiind solicitat un astfel de mijloc de probă și neexistând o cerere reconvențională, în mod corect nu a fost dispusă de instanțele, care, pe baza probelor administrate, s-au considerat edificate asupra obiectului cauzei, acesta constituindu-l contravaloarea chiriei și a utilităților puse la dispoziție pârâtei de către reclamantă, precum și a penalităților de întârziere aferente. Prin urmare, corect s-a apreciat că susținerile pârâtei, privind o serie de deficiențe ale spațiului închiriat, în speță, sunt lipsite de relevanță, neputând fi opuse obligației de plată a chiriei.

În ce privește plata contravalorii convorbirilor telefonice efectuate în perioada mai – iunie 1998, pretinse de reclamantă, se reține că și aceasta corect a fost stabilită în sarcina pârâtei, având în vedere că pârâta a beneficiat de o linie telefonică prin derivație, pusă la dispoziție de reclamantă și s-a obligat să suporte contravaloarea lor. În concluzie, se constată că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să ducă la casarea sau modificarea deciziei pronunțate de curtea de apel, în condițiile art. 304 C. proc. civ. și recursul acesteia se va respinge, ca nefondat. În ce privește recursul reclamantei, se reține că este, de asemenea, nefondat. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 106.789.995 lei, reprezentând contravaloare chirie, utilități și penalități de întârziere.

Examinând conținutul cererilor precizatoare, depuse la instanța de fond, nr. 4383 din 13 octombrie 2000 și nr. 4897 din 23 noiembrie 2000, precum și al concluziilor scrise depuse de reclamantă la data de 25 ianuarie 2001, rezultă, fără echivoc, că pretențiile acesteia au fost solicitate „în lei”, fiind formulate pentru suma totală de 165.124.609 lei, astfel încât susținerea reclamantei că s-ar fi impus admiterea pretențiilor sale în funcție de cursul de schimb leu – dolar nu poate fi primită pentru prima dată în recurs, întrucât, în această fază procesuală, nu se poate schimba obiectul cererii principale formulate la fond și nu poate fi examinată o astfel de susținere, atât timp cât nu a făcut obiectul dezbaterilor instanțelor, care s-au pronunțat în cauză.

Pe de altă parte, se constată că hotărârile primelor două instanțe sunt legale și temeinice, fiind date cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, printr-o interpretare și apreciere judicioasă a probelor administrate și nu s-a acordat ceea ce s-a cerut – așa încât, reținându-se că nu există nici un motiv întemeiat de recurs, formulat în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recursul reclamantei se va respinge ca nefondat. În consecință, față de considerentele mai sus arătate, ambele recursuri declarate în cauză vor fi respinse, ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, SC P.C. SA București, împotriva deciziei nr. 1557 din 18 decembrie 2001 a Curții de apel București, secția a V-a comercială, precum și recursul declarat de pârâta SC C.C. SRL București împotriva aceleiași decizii, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2003.