ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 239/2004

Ședința publică de la 22 ianuarie 2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 1994, reclamanta B.C.R., sucursala

județeană Vaslui a solicitat desființarea contractului încheiat în noiembrie

1993 cu pârâta S.C. C. S.R.L. pentru executarea a două firme luminoase și

obligarea acesteia la restituirea prețului de 4.550.000 lei precum și plata

sumei de 2.002.000 lei penalități.

Judecătoria

Iași a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei

4.550.000 lei, preț, să plătească 2.002.000 lei penalități și a respins cererea

de desființare a contractului de executare a două firme luminoase, pronunțând

sentința nr.4530/13 aprilie 1995.

Apelul

declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr.625

din 3 aprilie 1996 a Tribunalului Iași, care a desființat hotărârea atacată și

a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Recursul

declarat de B.C.R. împotriva deciziei pronunțată în apel a fost anulat, ca

insuficient timbrat, prin decizia nr.742 din 20 septembrie 1996 a Curții de

Apel Iași.

Instanța

de fond, rejudecând cauza, a pronunțat sentința nr.13847 din 30 octombrie 1997,

prin care a admis acțiunea, a desființat contractul încheiat în anul 1993, a

obligat pe pârâta S.C. C. S.R.L. (transformată în S.C. F.R. S.R.L.) la

restituirea sumei de 4.550.000 lei, preț, la plata sumei de 2.002.000 lei,

penalități și 783.240 lei, cheltuieli de judecată.

Prin

decizia nr.878 din 14 aprilie 1998, Tribunalul Iași a admis apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței Judecătoriei Iași și a dispus soluționarea în primă

instanță a acțiunii formulată de B.C.R., sucursala județeană Vaslui.

Prin

sentința nr.189 din 15 februarie 1999, Tribunalul Iași a respins cererea

formulată de reclamanta B.C.R., reținând că între reclamantă și pârâta S.C. C.

S.R.L. Iași reorganizată ulterior în S.C. F.R. S.R.L., s-a încheiat un contract

pentru executarea a două firme luminoase, cu termen de predare la 15 noiembrie

1993, în sumă de 4.550.000 lei, cu termen de garanție 12 luni, lucrarea fiind

executată și predată în baza procesului verbal de recepție preliminară,

convenindu-se că termenul de garanție începe să curgă de la 15 mai 1994, că

înăuntrul termenului de garanție, reclamanta a sesizat în mai multe rânduri,

funcționarea necorespunzătoare a celor două firme montate la sediul său, iar

prin procesele verbale încheiate la 11 octombrie 1994 și 2 noiembrie 1994,

beneficiara a confirmat faptul că firmele sunt montate conform contractului și

funcționează normal; că expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că

lucrarea a fost executată în atelierul pârâtei, predată beneficiarului la 17

martie 1994, la data de 2 noiembrie 1994 care a vopsit apărătorile din fața

tuburilor de sticlă fără a le proteja, și a comandat o nouă firmă dezmembrând-o

pe cea veche și că obligațiile reciproce au fost îndeplinite de părți, prin

efectuarea lucrării și plata prețului, pârâta nemaiputând fi obligată la

restituirea prețului atât timp cât a dat curs solicitărilor reclamantei,

remediind deficiențele semnalate, iar reclamanta, fără a se împlini termenul de

garanție, a demontat firmele executate și le-a dezmembrat, nemaifiind astfel

îndreptățită la restituirea prețului.

Reclamanta a declarat apel

împotriva acestei hotărâri, susținând că, în mod greșit, s-a reținut că cele

două părți și-au respectat obligațiile asumate și că nu se impune rezilierea

contractului, respins de Curtea de Apel Iași prin decizia nr.324/29 septembrie

1999, cu motivarea că atât timp cât pârâta a efectuat  intervențiile solicitate

de reclamantă care nu a știut să exploateze și să întrețină lucrarea executată

pe care a demontat-o, aceasta nu mai poate cere restituirea prețului plătit la

care s-au calculat și penalități de întârziere.

Reclamanta

a declarat recurs, susținând că instanțele nu au luat în considerare viciul de

construire a literelor, reținut în raportul de expertiză, iar simplul fapt că

executantul a montat cele două firme la sediul beneficiarului, nu înseamnă că

și-a executat obligația, dacă nu a asigurat funcționarea lor.

Recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei nr.324/29 septembrie 1999 a Curții de

Apel Iași, a fost constatat nul prin decizia nr.290 din 24 ianuarie 2001

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială.

B.C.R.

S.A., sucursala Vaslui a formulat contestație în anulare, care a fost admisă

prin decizia nr.6577/6 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială, care a reținut că împrejurarea că motivele de recurs au fost

restituite recurentei de către Curtea de Apel Iași, cu îndrumarea de a depune

dovada plății taxei de timbru, nu este de natură să ducă la concluzia că

motivarea recursului nu s-a făcut în termenul prevăzut de lege, deoarece

recurenta a făcut dovada depunerii motivelor de recurs în termen.

Cu

toate că recurenta a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,  în motivarea

recursului, a susținut că instanțele nu au analizat viciul de construire a

literelor, reținut în raportul de expertiză, și apărarea că pârâta nu a făcut

dovada că s-a făcut recepția finală din care să rezulte că a predat instalațiile

în stare de funcționare, critici care se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 10 C. proc. civ.

Recursul

declarat de reclamantă este nefondat.

Din

expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că la data de 17 martie 1994, s-a

încheiat proces verbal de recepție preliminară în care se menționează că

termenul de garanție de 12 luni a început să curgă de la data de 15 mai 1994,

astfel că susținerea recurentei cu privire la viciul de construire nu poate fi

reținută.

Deoarece

la data de 17 martie 1994, construirea clădirii era în plină desfășurare,

reclamele nefiind puse sub tensiune, iar la data de 11 octombrie 1994, s-a

încheiat proces verbal de recepție, când firmele au fost puse sub tensiune, în

care s-a consemnat că acestea funcționează la parametri normali și sunt

executate conform contractului, susținerile recurentei cu privire la recepția

finală sunt nefondate.

Față de

aceste considerente recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta B.C.R. S.A., sucursala Vaslui împotriva

deciziei nr. 324 din 29 septembrie 1999 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2004.