ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2003

La 20 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași împotriva deciziei nr.443 din 15 decembrie 2000 a Curții de Apel Iași. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 29 ianuarie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 12 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 decembrie 1997 reclamanta S.C.”L.” S.R.L. Iași a chemat în judecată pe pârâta S.C.”M.C.”” S.A. Iași solicitând obligarea sa la plata sumei de 50.000.000 lei reprezentând despăgubiri precum și recunoașterea unui drept de retenție asupra spațiului comercial ocupat de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participațiune pe o perioadă de un an prin care aceasta din urmă s-a obligat să-i pună la dispoziție un spațiu comercial dar la exprirarea termenului a refuzat să accepte prelungirea contractului dar și plata contravalorii îmbunătățirilor realizate de reclamantă. Prin sentința civilă nr.15480 din 26 octombrie 1998 Judecătoria Iași a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Tribunalului Iași, unde cauza a fost înregistrată sub nr.135/1999. Pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii pentru despăgubiri deoarece îmbunătățirile efectuate nu acoperă cota lunară de asociere fiind realizate fără acordul său și în afara prevederilor contractuale.

Totodată a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat sumele de 51.537.406 lei profit minim garantat și neachitat, plus 13.600.000 lei utilități consumate și 104.357 lei reprezentând contravaloarea unor mijloace fixe aflate în dotarea spațiului comercial și constatate lipsă la inventar. La 22 februarie 1999 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat actualizarea valorii lucrărilor efectuate iar pârâta și-a majorat pretențiile din cererea reconvențională la suma de 189.105.917 lei reprezentând profit minim garantat, utilități nedecontate și contravaloarea mijloacelor fixe. Prin sentința civilă nr.419 din 13 aprilie 1999 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C.”L.” S.R.L.

Iași obligând pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași să-i plătească suma de 537.756.973 lei cu titlu de despăgubiri plus 18.942.570 lei cheltuieli de judecată. Totodată a fost respins capătul de cerere vizând recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului proprietatea pârâtei situat în Iași, C.G.13 – 15, bloc F 1, parter. De asemenea, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași iar reclamanta S.C.”L.” S.R.L. Iași a fost obligată să-i plătească suma de 189.105.917 lei cu titlu de despăgubiri și 7.047.118 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, acesta fiind soluționat în baza deciziei nr.443 din 15 decembrie 2000 a Curții de Apel Iași – Secția Comercială prin care s-a admis apelul reclamantei S.C.”L.

S.R.L. Iași și s-a admis excepția invocată de aceasta cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei S.C.”M.C.” S.A. Iași. Pe fondul pricinii, curtea a admis în parte acțiunea reclamantei iar pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași a fost obligată la plata sumei de 892.901.531 lei despăgubiri și 21.300.030 lei cheltuieli de judecată. Totodată a fost respins capătul de cerere vizând recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilului proprietatea pârâtei. De asemenea, instanța a respins cererea reconvențională formulată de S.C.”M.C.” S.A. Iași pentru despăgubiri, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.339.000 lei în apel, respingând și apelul declarat de pârâtă.

Cu actul înregistrat la 3 ianuarie 2001 societatea comercială pârâtă a declarat recurs împotriva acestei decizii, pe care ulterior l-a motivat susținând următoarele: - în mod greșit a fost interpretat de către instanța de apel actul încheiat în urma divizării S.C.”M.C.” S.A.

Iași, ajungându-se la concluzia greșită potrivit căreia noua societate introdusă în cauză va proceda la valorificarea eventualelor creanțe, - curtea de apel a pronunțat o hotărâre greșită deoarece nu a ținut seama de actele potrivit cărora paguba reprezentând lipsa de folosință s-a produs anterior divizării și - prin urmare – se regăsește în patrimoniul pârâtei; - instanța nu s-a pronunțat asupra unui act esențial pentru dezlegarea pricinii, respectiv balanța de verificare încheiată cu ocazia divizării efective, din 31 august 2000; - curtea de apel a soluționat greșit cererea reconvențională în sensul că a stabilit că noua societate înființată poate pretinde lipsa de folosință pentru un spațiu aparținând pârâtei și pentru o perioadă în care nu exista ca persoană juridică.

Recursul pârâtei este nefondat. Din actele dosarului rezultă că, în urma protocolului de divizare și de predare – primire nr.3426 din 7 august 2000 și a bilanțului defalcat din data de 30 noiembrie 1999 a fost divizat patrimoniul S.C.”M.C.” S.A. Iași și s-a înființat S.C.M.C. (199) L.” S.A. Iași în conformitate cu prevederile art.233 (2) din legea societăților comerciale. Din conținutul protocolului încheiat de părți la 7 august 2000 (fila 153 din dosarul curții de apel) rezultă că a avut loc preluarea de către noua societate comercială a spațiului comercial în litigiu, respectiv imobilul situat în Iași, str.G. nr.13, blocF., parter constând în construcție și terenul aferent, precum și mijloacele circulante în valoare de 5555,3 mii lei.

Din acest punct de vedere, curtea de apel a ajuns la o concluzie corectă cu privire la calitatea procesuală a părților în litigiu, chiar dacă temeiul legal invocat reprezintă reglementarea generală în materie (art.48 din Legea nr.31/1954) și nu legea specială, respectiv art.245 din legea contractelor economice. Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art.245 din Legea nr.31/1990 (republicată) societățile care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund față de creditori proporțional cu valoarea bunurilor dobândite, în afară de cazul în care prin actul de divizare s-au stabilit alte proporții . Aceasta presupune însă ca, prin actul de divizare să se prevadă cu exactitate care sunt obligațiile pentru care răspunde societatea creată în urma divizării, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Într-adevăr, deși la data divizării părțile se aflau în litigiu cu privire la lipsa de folosință a spațiului comercial, această obligație nu apare în bilanțul defalcat încheiat la 30 noiembrie 1999 (fila 234 din dosarul curții), ceea ce înseamnă că societatea rezultată în urma divizării nu poate răspunde pentru această obligație. În această situație, prima critică formulată de recurentă se găsește neîntemeiată deoarece instanța de apel a interpretat corect actul încheiat în urma divizării S.C.”M.C.” S.A. Iași, culpa pentru neînscrierea în protocol a tuturor obligațiilor societății nou create revenind părților care au semnat protocolul.

De altfel, instanța de apel face sublinierea cuvenită în considerentele deciziei și anume cea legată de faptul că atât reclamanta cât și societatea rezultată în urma divizării au același administrator, ceea ce crează prezumția că acționarii au fost înștiințați asupra unui eventual conflict de interese dar nu au adoptat nici o măsură în acest sens. Cel de al doilea motiv de recurs este o reiterare a celui dintâi și chiar dacă paguba reprezentând lipsa de folosință s-a produs anterior divizării, pentru motivele arătate, răspunderea societății pârâte, rezultată în urma divizării, nu poate fi antrenată atâta timp cât obligația respectivă nu se regăsește în protocolul de divizare, în activul acesteia.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe în legătură cu un alt act esențial pentru dezlegarea pricinii, respectiv balanța de verificare din 31 august 2000 dar, la dosarul cauzei nu s-a depus un asemenea act, iar din cererea depusă de pârâta – recurentă la fila 149 din dosarul curții de apel rezultă că la 31 august 2000 s-a procedat la înscrierea în registrul comerțului a reducerii capitalului său social în urma divizării și nu la încheierea vreunui protocol care trebuia să poarte așa cum era firesc, o dată anterioară celei de înscriere în registrul comerțului. Pentru toate aceste considerente, instanța de apel a soluționat corect cererea reconvențională, recurenta neputând să invoce propria culpă în modul în care a fost realizată divizarea patrimoniului său, iar recursul S.C.”M.

C.” S.A. Iași va fi respins în conformitate cu prevederile art.312 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art.274 cod procedură civilă recurenta va achita intimatei S.C.”L.” S.R.L. Iași suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată dovedite cu actul aflat la fila 20 din dosarul de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași împotriva deciziei nr.443 din 15 decembrie 2000 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei S.C.”L.” S.R.L. Iași suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.