ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2003

La

20 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul  declarat

de pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași

împotriva deciziei nr.443 din 15 decembrie 2000 a Curții de Apel Iași.

Dezbaterile  au

fost consemnate  în încheierea cu data de 29 ianuarie 2003 iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la  12 februarie 2003.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 10 decembrie 1997 reclamanta S.C.”L.” S.R.L. Iași a chemat în

judecată pe pârâta S.C.”M.C.””  S.A. Iași solicitând  obligarea sa la  plata

sumei de  50.000.000 lei reprezentând  despăgubiri precum și recunoașterea

unui drept  de retenție asupra spațiului comercial ocupat de pârâtă, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta  a susținut că a încheiat cu pârâta  un contract de

asociere în participațiune pe o perioadă de un an prin care aceasta din urmă

s-a obligat să-i pună la dispoziție un spațiu comercial dar la exprirarea

termenului  a refuzat să  accepte prelungirea contractului dar și plata contravalorii

îmbunătățirilor realizate de reclamantă.

Prin sentința

civilă nr.15480 din  26 octombrie  1998 Judecătoria Iași a declinat competența

soluționării pricinii în favoarea Tribunalului  Iași, unde  cauza a fost

înregistrată sub nr.135/1999.

Pârâta

S.C.”M.C.” S.A. Iași a depus întâmpinare solicitând  respingerea acțiunii

pentru despăgubiri deoarece îmbunătățirile efectuate  nu acoperă cota lunară de

asociere  fiind realizate  fără acordul  său și  în afara prevederilor

contractuale.

Totodată a formulat

cerere  reconvențională  prin care a  solicitat  sumele de  51.537.406 lei

profit  minim garantat și neachitat, plus 13.600.000 lei utilități consumate și

104.357 lei reprezentând    contravaloarea  unor mijloace   fixe aflate în

dotarea   spațiului comercial și  constatate  lipsă la inventar.

La 22

februarie  1999 reclamanta   și-a precizat  acțiunea în  sensul  că a

solicitat actualizarea  valorii lucrărilor  efectuate  iar pârâta și-a majorat

pretențiile din cererea reconvențională  la suma de  189.105.917 lei

reprezentând profit minim garantat, utilități nedecontate și contravaloarea

mijloacelor fixe.

Prin sentința

civilă nr.419 din 13  aprilie 1999  Tribunalul Iași a admis  în parte acțiunea

formulată de reclamanta S.C.”L.” S.R.L. Iași obligând  pârâta S.C.”M.C.” S.A.

Iași  să-i  plătească suma de 537.756.973 lei cu titlu de despăgubiri  plus

18.942.570 lei  cheltuieli de judecată. Totodată  a fost  respins capătul de

cerere vizând  recunoașterea unui drept de retenție   asupra imobilului

proprietatea  pârâtei situat în Iași, C.G.13 – 15, bloc F 1, parter.

De asemenea,

s-a admis cererea reconvențională  formulată  de pârâta   S.C.”M.C.” S.A. Iași

iar reclamanta S.C.”L.” S.R.L. Iași  a fost obligată să-i  plătească  suma de

189.105.917 lei cu titlu de  despăgubiri și 7.047.118 lei  cheltuieli de

judecată.

Împotriva

acestei sentințe au  declarat apel ambele părți, acesta  fiind soluționat în

baza deciziei nr.443 din 15 decembrie 2000  a Curții de Apel Iași – Secția

Comercială prin care s-a admis  apelul reclamantei S.C.”L. S.R.L. Iași și s-a

admis excepția invocată de  aceasta cu   privire la  lipsa  calității

procesuale pasive a  pârâtei S.C.”M.C.” S.A. Iași.

Pe fondul

pricinii, curtea a  admis în parte  acțiunea reclamantei iar pârâta S.C.”M.C.”

S.A. Iași a fost obligată la plata sumei de 892.901.531 lei despăgubiri și

21.300.030 lei cheltuieli de judecată.

Totodată a fost

respins capătul  de cerere vizând   recunoașterea  dreptului de retenție asupra

imobilului proprietatea pârâtei.

De asemenea,

instanța a respins cererea reconvențională formulată de  S.C.”M.C.” S.A. Iași

pentru  despăgubiri, aceasta fiind  obligată la plata  cheltuielilor de

judecată în sumă de 10.339.000 lei în apel, respingând și apelul declarat de

pârâtă.

Cu actul

înregistrat la 3 ianuarie 2001 societatea comercială pârâtă  a declarat recurs

împotriva acestei decizii, pe care ulterior l-a  motivat susținând

următoarele:

- în mod greșit

a fost interpretat de către instanța de apel actul încheiat în urma divizării

S.C.”M.C.” S.A. Iași, ajungându-se la concluzia greșită  potrivit căreia noua

societate introdusă   în cauză va proceda  la valorificarea eventualelor

creanțe,

- curtea de

apel a  pronunțat  o hotărâre greșită  deoarece  nu a ținut  seama de actele

potrivit cărora paguba reprezentând  lipsa de folosință s-a produs anterior

divizării  și  - prin urmare – se regăsește  în patrimoniul pârâtei;

- instanța nu

s-a  pronunțat  asupra unui act esențial pentru dezlegarea pricinii, respectiv

balanța de verificare încheiată  cu ocazia  divizării efective, din 31 august

2000;

- curtea de

apel a soluționat greșit  cererea  reconvențională   în sensul că a stabilit că

noua societate înființată poate  pretinde lipsa de folosință pentru un spațiu

aparținând pârâtei și pentru o perioadă în care nu exista ca persoană juridică.

Recursul

pârâtei este  nefondat.

Din actele

dosarului  rezultă că, în urma  protocolului  de divizare și   de predare –

primire  nr.3426 din 7 august  2000 și  a bilanțului  defalcat din data  de 30

noiembrie 1999 a fost divizat patrimoniul S.C.”M.C.” S.A. Iași și s-a înființat

S.C.M.C. (199) L.” S.A. Iași în conformitate cu prevederile  art.233 (2) din

legea societăților comerciale.

Din

conținutul protocolului încheiat de părți la 7 august 2000 (fila 153 din

dosarul curții de apel) rezultă că  a avut loc preluarea de către noua

societate comercială a spațiului comercial în litigiu, respectiv  imobilul

situat în Iași, str.G. nr.13, blocF., parter constând în construcție și terenul

aferent, precum și  mijloacele circulante în valoare de 5555,3 mii lei.

Din acest punct

de vedere, curtea de apel a ajuns la o concluzie  corectă cu privire la

calitatea  procesuală  a părților în litigiu, chiar dacă  temeiul legal

invocat reprezintă  reglementarea  generală în materie (art.48 din  Legea

nr.31/1954) și nu legea specială, respectiv art.245 din legea contractelor

economice.

Într-adevăr, în

conformitate cu prevederile art.245 din Legea nr.31/1990 (republicată)

societățile care dobândesc bunuri prin  efectul divizării răspund   față de

creditori   proporțional cu valoarea  bunurilor dobândite, în afară de cazul în

care prin actul de divizare s-au stabilit alte proporții .

Aceasta

presupune însă ca, prin actul de divizare să se  prevadă cu exactitate  care

sunt  obligațiile pentru care răspunde  societatea creată în urma  divizării,

ceea ce în speță nu s-a realizat.

Într-adevăr,

deși la data divizării părțile se aflau în litigiu cu privire la lipsa de

folosință a spațiului comercial,  această obligație nu apare în bilanțul

defalcat încheiat la 30 noiembrie 1999 (fila 234 din dosarul curții),  ceea ce

înseamnă că societatea  rezultată în urma divizării nu poate răspunde pentru

această obligație.

În această

situație, prima  critică formulată de recurentă  se găsește neîntemeiată

deoarece  instanța  de apel a  interpretat  corect actul încheiat în urma

divizării S.C.”M.C.” S.A. Iași, culpa pentru neînscrierea în protocol a tuturor

obligațiilor societății nou create revenind   părților care au semnat

protocolul.

De altfel,

instanța de apel face sublinierea cuvenită în  considerentele deciziei și anume

cea legată de  faptul că atât reclamanta  cât și societatea rezultată în urma

divizării au  același administrator, ceea ce  crează prezumția că acționarii

au fost înștiințați asupra unui eventual conflict de interese dar  nu au

adoptat nici o  măsură în  acest sens.

Cel de al

doilea motiv de recurs este o reiterare a  celui dintâi și  chiar dacă paguba

reprezentând   lipsa de folosință s-a  produs  anterior divizării, pentru

motivele  arătate, răspunderea  societății  pârâte,  rezultată în urma

divizării, nu poate fi antrenată   atâta timp cât obligația respectivă nu se

regăsește în protocolul de divizare, în activul acesteia.

Recurenta a mai

susținut  că instanța de apel a omis  să se pronunțe în legătură cu  un alt act

esențial pentru dezlegarea  pricinii, respectiv balanța de  verificare din 31

august 2000 dar, la  dosarul cauzei nu s-a depus  un asemenea act, iar din cererea

depusă de pârâta – recurentă la  fila 149 din dosarul curții de apel rezultă

că  la 31 august 2000 s-a  procedat la înscrierea în registrul comerțului a

reducerii capitalului său social în urma divizării și nu la încheierea vreunui

protocol care trebuia să poarte așa cum era firesc, o dată anterioară  celei de

înscriere în registrul comerțului.

Pentru toate

aceste considerente, instanța de apel a soluționat  corect cererea

reconvențională, recurenta neputând să invoce propria culpă în modul în care  a

fost realizată divizarea patrimoniului  său, iar recursul S.C.”M. C.” S.A.

Iași  va fi respins   în conformitate cu prevederile art.312 din Codul  de

procedură civilă.

În conformitate

cu   prevederile art.274 cod procedură civilă recurenta va achita intimatei

S.C.”L.” S.R.L. Iași suma de  5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de  judecată

dovedite cu actul aflat  la fila  20 din dosarul  de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de pârâta S.C.”M.C.” S.A. Iași împotriva deciziei nr.443 din

15 decembrie 2000 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Obligă

recurenta să plătească  intimatei S.C.”L.” S.R.L. Iași suma de 5.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  12 februarie 2003.