ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 noiembrie 2000,

reclamantul R.A. I.G.C., Direcția Teritorială Timișoara, a solicitat obligarea

pârâtei S.C. E.G. S.A. Petroșani, la plata sumei de 8.121.944 lei reprezentând

tarif pentru utilizarea spectrului radioelectric neachitat, de 7.821.432 lei

penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 149/CA din 24 ianuarie 2001,

Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea și a reținut în motivarea acesteia că

factura în litigiu vizează o perioadă ulterioară celei stabilite în acordul de

utilizare nr.T/00080/1998 iar reclamantul nu a făcut dovada prelungirii

acordului respectiv.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a

declarat apel care a fost admis prin decizia nr. 523 /A din 18 iunie 2001 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

iar hotărârea a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis în parte acțiunea

iar pârâta a fost obligată să-i plătească suma de 8.121.944 lei cu titlu de

preț și 709.755 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceiași decizie a fost respins capătul de

cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere iar pârâta a mai

fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 362.377

lei.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că din

actele dosarului , a rezultat că pârâta nu a plătit diferența de tarif aferentă

perioadei 20 decembrie 1998 – 20 aprilie 1999, iar penalitățile de întârziere

nu sunt datorate în lipsa unei convenții în acest sens.

Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei

menționate mai sus, susținând în esență că în mod greșit nu i s-au acordat

penalitățile de întârziere deoarece ele sunt datorate în baza Legii nr. 74/1996

și O.M.C. 364/1993, O.M.C. 326/1997 care prevăd expres obligativitatea

achitării unei penalități de 0,3% pe zi pentru neplata la termen a tarifelor de

utilizare a spectrului .

Împotriva aceleiași decizii, a declarat recurs

și pârâta în cauză, susținând că instanța de apel, în analiza probelor

dosarului, a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând

natura și înțelesul vădit neîndoielnic a acestora situație în care a achiesat

la modul de calcul incorect al reclamantei privind tariful de asigurare a frecvenței

pe perioada convenției părților și la facturarea unui serviciu care în

realitate, nu a fost prestat.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în ce privește recursul reclamantei se

constată ca fiind întemeiată soluția instanței de apel de respingere a

capătului de cerere referitor la penalitățile de întârziere deoarece

răspunderea sub forma penalităților nu poate interveni decât în situația în

care părțile au stipulat o clauză penală în convenția încheiată (art. 1066 C.

civ.).

Împrejurarea că obligativitatea achitării unei

penalități de 0,3% pe zi întârziere pentru neplata la termen a tarifelor de

utilizare a spectrului este prevăzută de acte normative în materia

telecomunicațiilor este lipsită de relevanță, atâta timp cât penalitățile de

întârziere, așa cum rezultă din actele dosarului, nu au fost stabilite în mod

convențional.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica

pârâtei formulată prin recursul declarat în cauză și menționată mai sus, deoarece

reclamantul prin detalierea facturii nr. 2625913 din 14 octombrie 1999, a

demonstrat că pe perioada convenției părților, tariful de asigurare a

frecvenței a fost de 14.213.404 lei din care s-a achitat așa cum de altfel a

recunoscut și pârâta beneficiară, suma de 6.091.460 lei reprezentând

contravaloare utilizare spectru pentru perioada 20 octombrie – 20 decembrie

1998.

Așadar cum din actele dosarului a rezultat că în

perioada următoare 20 decembrie 1998- 20 aprilie 1999 de utilizare a

spectrului, nu a fost achitat tariful respectiv, întemeiat instanța de apel a

considerat că sub acest aspect pretențiile reclamantului sunt justificate,

obligând pârâta la plata diferenței de tarif de 8.121.944 lei, în baza art. 969

și art. 14 și art. 30 din Legea nr. 74/1996.

Față de cele arătate mai sus, ambele recursuri

se constată a fi nefondate și în consecință urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanta R.A. I.G.C. - Direcția Teritorială

Timișoara și de pârâta S.C. E.G. S.A. Petroșani împotriva deciziei nr. 523/A

din 18 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

februarie 2003.