ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2003

HOTĂRÂRE
24.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea precizată la 3

octombrie 2000 și înregistrată sub nr. 5588, la Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ, reclamanta SC M.R. SRL Reșița a chemat în

judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin și

Ministerul Finanțelor, pentru ca în contradictoriu cu aceștia, să se dispună

anularea procesului-verbal încheiat la 8 februarie 2000, a deciziei nr. 19/2000

și decizia nr. 966 din 30 iunie 2000, cu privire la obligarea la plata sumei de

120.503.739 lei, compusă din impozit pe profit, în sumă de 2.117.649 lei,

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 81.946.993

lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, în sumă de

3.889.097 lei și T.V.A. cu majorări de întârziere aferente, în sumă 32.550.000

lei.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă că nu datorează impozit pe profit și majorările aferente,

pentru că este o societate care prelucrează și valorifică materialele

refolosibile, ceea ce reprezintă o activitate de producție conform H.G. nr.

794/1992, și nu de prestări servicii, astfel că beneficiază de scutire la acest

impozit pe 5 ani.

Referitor la majorările de

întârziere, în sumă de 81.946.993 lei aferente impozitului pe profit,

reclamanta a arătat că se datorează întârziere în plata impozitului pentru o

operațiune cu o firmă iugoslavă, care nu și-a onorat obligația de plată, decât

cu întârziere.

În legătură cu T.V.A., în sumă de

32.550.000 lei, reclamanta a susținut că se datorează superficialității

contabilului care nu a efectuat corect operațiunile contabile, iar majorările

la impozitul pe dividende, în sumă de 3.889.097 lei, sunt consecința faptului

că acționarii nu au încasat dividendele cuvenite.

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 125, pronunțată la 28 mai

2002, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.R. SRL Reșița, împotriva

pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin și Ministerul

Finanțelor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

cu privire la impozitul pe profit, în sumă de 2.117.649 lei, că acesta se

datorează, întrucât în perioada verificată 1 ianuarie 1995 – 31 decembrie 1999,

reclamanta a prestat servicii pentru care nu a achitat impozitul corespunzător,

întrucât activitatea desfășurată a fost încadrată la prestări servicii,

potrivit procesului- verbal de control nr. 352/1993.

De asemenea, s-a mai reținut că

reclamanta, la data controlului, nu deținea mijloace fixe care să-i permită

desfășurarea unei activități de producție, iar în contabilitate erau

evidențiate numai venituri din vânzările de mărfuri.

În acest context, instanța

și-a mai argumentat soluția, că susținerea reclamantei că a

desfășurat activitate de producție

, nu a fost dovedită, iar expertiza

contabilă dispusă a fost apreciată, ca neconcludentă, în lipsa mijloacelor de

producție, a forței de muncă și a unor venituri corespunzătoare.

În legătură cu majorările de

întârziere la impozitul pe profit, în sumă de 81.946.993 lei, instanța a

reținut că și această sumă este datorată, însăși reclamanta recunoscând că

plata cu întârziere este imputabilă partenerului contractual iugoslav, care la

rândul său, nu-și achitase propriile obligații.

Și majorările de întârziere aferente

impozitului pe dividende, în valoare de 3.889.097 lei, au fost găsite de

instanță, ca fiind datorate, reclamanta recunoscând, de asemenea, prin acțiuni

că nu au fost încasate de către acționari, aceeași situație fiind și în

legătură cu suma de 32.550.000 lei, pentru care s-a recunoscut evidența

incorectă de către contabilitate privind T.V.A.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

reclamanta SC M.R. SRL Reșița, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

O primă critică s-a referit la

interpretarea greșită a actului dedus judecății, în sensul că instanța nu a

reținut că desfășoară activitate de producție, recuperarea deșeurilor și

resturilor metalice încadrându-se în prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr.

12/1991, referitoare la scutirea de impozit pe profit, pe o perioadă de 5 ani.

Printr-o altă critică, recurenta a

mai susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, ca fiind dată cu

aplicarea greșită a O.G. nr. 163/2000 și a Legii nr. 105/1997, întrucât au fost

contestate și majorările de întârziere pentru care era scutiă de plată.

De asemenea, s-a mai susținut în

motivarea recursului, că instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de

apărare și anume, expertiza dispusă în cauză și care constata erorile de calcul

al organului de control.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică, Curtea

urmează să constate că instanța de fond a reținut corect că activitatea

desfășurată de recurentă nu este de producție și că în perioada controlată, 1

ianuarie 1995 – 31 decembrie 1999, aceasta nu beneficia de scutire de impozit.

De altfel, perioada de scutire la

plata impozitului pe profit nici nu a făcut obiectul procesului-verbal de

control din 8 februarie 2000, atacat în procedură prealabilă și în prezenta

contestație, aceasta fiind stabilită cu ocazia altui control, cel din 27

septembrie 1993 și în care s-a precizat la numai un an și asupra căruia nu au

fost exercitate căi de atac.

Constatându-se debitul restant la

plata impozitului pe profit, în mod întemeiat organele de control au calculat

și majorări de întârziere.

Referitor la majorări de întârziere,

în valoare de 81.782.338 lei, Curtea urmează să constate că în temeiul art.1 9

din O.G. nr. 70/1994, republicată, această plată este o consecință a faptului

că impozitul nu a fost plătit în termen.

În legătură cu mijloacele de apărare

administrate în cauză, Curtea urmează să constate că în mod întemeiat instanța

de fond a reținut că expertiza este neconcludentă în cauză, față de actele

existente la dosar, din care rezultă că în perioada controlată,

reclamanta-recurentă a prestat servicii, pentru care nu a achitat impozitul

corespunzător și față de actele normative ce reglementează o atare activitate.

Astfel fiind, Curtea apreciază

criticile formulate de recurentă, ca neîntemeiate, constatând că hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală și temeinică.

Respinge recursul declarat de SC

M.R. SRL Reșița, împotriva sentinței civile nr. 125 PI – CA din 28 mai 2002, a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 septembrie 2002, reclamanta SC A.R. SA, societate în lichidare, a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 24 iun
ÎCCJ 2003-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 858/2003
pronunța astfel, instanța a avut în vedere: Prin procesul verbal citat i s-a stabilit reclamantei plata sumei de 4.221.439.667 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit pentru anul 1999, pe perioada 25 ianuarie 2000 – 13 ap
ÎCCJ 2004-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1993/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2002, reclamanta SC C. SA Brăila a solicitat anularea deciziei nr. 69 din 25 ianuarie 2002 a Ministerul
ÎCCJ 2004-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3063/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 mai 2000, reclamanta SC S.C. SRL Timișoara a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Direcția
ÎCCJ 2004-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2004
ările de întârziere sunt în sumă de 1.260.106.919 lei, față de cele calculate anterior, de 672.380.533 lei. Ulterior, la 24 septembrie 2001, i s-a comunicat nota de constatare nr. 184194/2001, prin care în mod nelegal s-a stabilit că datore
Sursă