ÎCCJ, Decizia nr. 600/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 53 pronunțată la

data de 3 iunie 2003 în dosarul nr. 2281/2003, secția penală a Curții Supreme

de Justiție a respins cererea formulată de P.N. privind recuzarea tuturor

judecătorilor Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, prin încheierea de ședință din 8 aprilie 2003, Tribunalul Prahova a

respins cererea acestuia prin care a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor

din cadrul judecătoriilor din județul Prahova.

Împotriva acestei încheieri petentul

a declarat recurs.

Prin cererea formulată la data de 20

mai 2003, petentul a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel

Ploiești.

În motivarea cererii, petentul a

arătat că a avut mai multe cauze penale pe rolul Curții de Apel Ploiești la

judecarea cărora instanțele au favorizat părțile adverse, împiedicându-l pe

acesta în administrarea probelor necesare aflării adevărului.

În consecință, prin încheierea de

ședință din 23 mai 2003, Curtea de Apel Ploiești a dispus scoaterea cauzei de

pe rol și trimiterea dosarului Curții Supreme de Justiție în vederea

soluționării acestei din urmă cereri.

Învestită cu soluționarea cererii de

recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești, Curtea Supremă de

Justiție, secția penală, a constatat că nu există temeiuri și nu se pot reține

împrejurări din care să se desprindă concluzia că toți judecătorii menționați,

ori rudele acestora, sunt interesați, sub orice formă, în cauza care îl

privește pe petent.

Împotriva acestei din urmă încheieri

petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, petentul a formulat o

cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești era sesizată

cu judecarea recursului declarat de același petent împotriva încheierii prin

care Tribunalul Prahova a respins o cerere privitoare la recuzarea tuturor

judecătorilor de la toate judecătoriile din județul Prahova.

Or, este adevărat că părțile care se

adresează unei jurisdicții sunt îndreptățite la o egală și corectă judecată

care, printre altele, este condiționată și de imparțialitatea magistraților.

Acestui imperativ, în raport de care

judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin

reglementarea, printre altele, a instituției recuzării.

Astfel, pentru a înlătura orice

dubiu privitor la imparțialitatea magistraților, legea procesuală a pus la

dispoziția părții interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau

mai multor judecători de la soluționarea unei cauze penale, formulând o cerere

de recuzare.

Cum însă un mijloc, subordonat

principiului exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale și având ca

finalitate păstrarea neștirbită a prestigiului justiției, nu se poate

transforma într-o procedură, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale

de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanță de judecată

la o altă instanță egală în grad, cu înfrângerea dispozițiilor procesuale

privind competența soluționării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac

exercitate în ciclul ordinar al judecății, prin art. 51 C. proc. pen. au fost

determinate, limitativ, motivele de recuzare.

Astfel, potrivit art. 51 alin. (2)

C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea

cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.

În cazul în care recuzarea privește

mai mulți judecători, această cerință privește, sub aspectul invocării

motivelor de recuzare, pe fiecare dintre magistrații a căror îndepărtare de la

soluționarea cauzei se cere.

Or, invocarea în mod generic a

bănuielii cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Ploiești

nu satisface condițiile impuse de textul legal menționat.

Ca atare, secția penală a Curții

Supreme de Justiție s-a pronunțat în mod legal, prin încheierea atacată cu

recurs, în sensul respingerii cererii de recuzare.

Așa fiind, recursul declarat

împotriva acestei încheieri se constată a fi nefondat.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

petentul P.N. împotriva încheierii nr. 53 din 3 iunie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, secția penală, ca nefondat.

Obligă pe recurentul să plătească

statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 8 decembrie 2003.