ÎCCJ, Decizia nr. 600/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 53 pronunțată la data de 3 iunie 2003 în dosarul nr. 2281/2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins cererea formulată de P.N. privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din 8 aprilie 2003, Tribunalul Prahova a respins cererea acestuia prin care a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor din județul Prahova. Împotriva acestei încheieri petentul a declarat recurs. Prin cererea formulată la data de 20 mai 2003, petentul a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a avut mai multe cauze penale pe rolul Curții de Apel Ploiești la judecarea cărora instanțele au favorizat părțile adverse, împiedicându-l pe acesta în administrarea probelor necesare aflării adevărului. În consecință, prin încheierea de ședință din 23 mai 2003, Curtea de Apel Ploiești a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului Curții Supreme de Justiție în vederea soluționării acestei din urmă cereri. Învestită cu soluționarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a constatat că nu există temeiuri și nu se pot reține împrejurări din care să se desprindă concluzia că toți judecătorii menționați, ori rudele acestora, sunt interesați, sub orice formă, în cauza care îl privește pe petent.

Împotriva acestei din urmă încheieri petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză, petentul a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești. Curtea de Apel Ploiești era sesizată cu judecarea recursului declarat de același petent împotriva încheierii prin care Tribunalul Prahova a respins o cerere privitoare la recuzarea tuturor judecătorilor de la toate judecătoriile din județul Prahova. Or, este adevărat că părțile care se adresează unei jurisdicții sunt îndreptățite la o egală și corectă judecată care, printre altele, este condiționată și de imparțialitatea magistraților.

Acestui imperativ, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituției recuzării. Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparțialitatea magistraților, legea procesuală a pus la dispoziția părții interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluționarea unei cauze penale, formulând o cerere de recuzare.

Cum însă un mijloc, subordonat principiului exercitării cu bună credință a drepturilor procesuale și având ca finalitate păstrarea neștirbită a prestigiului justiției, nu se poate transforma într-o procedură, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanță de judecată la o altă instanță egală în grad, cu înfrângerea dispozițiilor procesuale privind competența soluționării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac exercitate în ciclul ordinar al judecății, prin art. 51 C. proc. pen. au fost determinate, limitativ, motivele de recuzare. Astfel, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.

În cazul în care recuzarea privește mai mulți judecători, această cerință privește, sub aspectul invocării motivelor de recuzare, pe fiecare dintre magistrații a căror îndepărtare de la soluționarea cauzei se cere. Or, invocarea în mod generic a bănuielii cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Ploiești nu satisface condițiile impuse de textul legal menționat. Ca atare, secția penală a Curții Supreme de Justiție s-a pronunțat în mod legal, prin încheierea atacată cu recurs, în sensul respingerii cererii de recuzare. Așa fiind, recursul declarat împotriva acestei încheieri se constată a fi nefondat. În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petentul P.N. împotriva încheierii nr. 53 din 3 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, ca nefondat. Obligă pe recurentul să plătească statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2003.