ÎCCJ, Decizia nr. 175/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La termenul din 27 decembrie

2004, fixat pentru judecarea de către Curtea de Apel Ploiești, a recursului

declarat de inculpatul N.E. împotriva încheierii pronunțate la data de 21

decembrie 2004, în dosarul nr. 7388/2003, al Tribunalului Prahova, prin care

s-a dispus prelungirea arestării preventive, inculpatul a formulat cerere

privind recuzarea tuturor judecătorilor acelei curți.

Prin încheierea nr. 310 din

29 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 7403/2004, secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a respins cererea, ca nefondată.

S-a reținut că petentul nu

s-a conformat cerințelor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., precum și că motivele

invocate de acesta nu constituie cauze de incompatibilitate a tuturor

judecătorilor Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei încheieri,

petentul N.E. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor

Părții Speciale Titlul II Cap. III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă

condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit

legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile

a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9

judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei

încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins, ca nefondată, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții

de Apel Ploiești.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o

încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula

generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie

prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării

alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la

încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei

de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia,

separat, cu recurs.

Ca atare, în cauză nu este

îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind

existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de

reformare pe această cale.

Or, recunoașterea unei căi

de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția pusă în

discuția părților se constată a fi întemeiată.

Este de reținut că legea

procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din

Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la

justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din

Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind

examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în

condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la

justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale

menționate, stabilită de legea procesual-penală.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul

N.E., ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, inculpatul menționat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul N.E. împotriva încheierii nr. 310 din 29

decembrie 2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 7403/2004.

Obligă recurentul, la

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.