ÎCCJ, Decizia nr. 177/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 281 din

15 aprilie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul N.D., privind recuzarea

tuturor judecătorilor Curții de Apel Galați.

Prin aceeași încheiere s-a

dispus în sensul menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului

menționat, până la soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea, împotriva încheierii din 1 aprilie 2005, a Tribunalului

Vrancea.

S-a reținut că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de legea procesual-penală, faptul că unii dintre

judecători s-au pronunțat cu privire la starea de arest a inculpatului,

neconstituind motiv de incompatibilitate, atâta timp, cât aceștia nu și-au

exprimat părerea cu privire la vinovăția acestuia.

Împotriva acestei încheieri,

petentul N.D. a declarat recurs, criticile vizând menținerea arestării

preventive,

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor

Părții Speciale Titlul II Cap. III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă

condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit

legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile

a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9

judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei

încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat asupra cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel

București, precum și asupra măsurii arestării preventive, conform art. 52 alin.

(5)

1

C. proc. pen.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o

încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula

generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie

prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării

alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la

încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei

de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia,

separat, cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea procesual-penală,

corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României,

revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21

din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7

la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și

temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile nr. 361 sau,

după caz, art. 385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la

justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale

menționate, stabilită de legea procesual-penală.

În fine, în raport cu datele

dosarului, cu referire la termenul fixat pentru soluționarea cererii de

recuzare, data până la care a fost prelungită măsura arestării preventive,

instanța competentă a dispune asupra măsurii arestării preventive, încheierea

recurată se constată a fi legală, nesusceptibilă de critică.

Pe de altă parte, aspectele

invocate de inculpat, cu referire la măsura arestării preventive, nu pot fi

examinate contrar dispozițiilor legii procesual-penale, într-o cale de atac în

care excepția de inadmisibilitate a acesteia prevalează.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul N.D.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, petentul menționat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul N.D. împotriva încheierii nr. 281 din 15 aprilie

2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

dosarul nr. 2283/2004.

Obligă recurentul

menționat, la 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.