ÎCCJ, Decizia nr. 177/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 281 din 15 aprilie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul N.D., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Galați. Prin aceeași încheiere s-a dispus în sensul menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului menționat, până la soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, împotriva încheierii din 1 aprilie 2005, a Tribunalului Vrancea. S-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legea procesual-penală, faptul că unii dintre judecători s-au pronunțat cu privire la starea de arest a inculpatului, neconstituind motiv de incompatibilitate, atâta timp, cât aceștia nu și-au exprimat părerea cu privire la vinovăția acestuia.

Împotriva acestei încheieri, petentul N.D. a declarat recurs, criticile vizând menținerea arestării preventive, Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din economia dispozițiilor Părții Speciale Titlul II Cap. III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București, precum și asupra măsurii arestării preventive, conform art. 52 alin. (5) 1 C. proc.

pen. Or, potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege. În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Este de reținut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 385 1 C. proc.

pen. Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea procesual-penală. În fine, în raport cu datele dosarului, cu referire la termenul fixat pentru soluționarea cererii de recuzare, data până la care a fost prelungită măsura arestării preventive, instanța competentă a dispune asupra măsurii arestării preventive, încheierea recurată se constată a fi legală, nesusceptibilă de critică. Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat, cu referire la măsura arestării preventive, nu pot fi examinate contrar dispozițiilor legii procesual-penale, într-o cale de atac în care excepția de inadmisibilitate a acesteia prevalează.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul N.D. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul N.D. împotriva încheierii nr. 281 din 15 aprilie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2283/2004. Obligă recurentul menționat, la 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.