ÎCCJ, Decizia nr. 206/2004

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Prahova, învestit cu

judecarea recursului declarat de petenta-intimată R.N. împotriva sentinței

penale nr. 154 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Vălenii de Munte, a luat act

că, la termenul de judecată din 7 mai 2004, aceasta a recuzat toți judecătorii

acestui tribunal și ai Curții de Apel Ploiești.

Prin încheierea din 7 mai 2004, Tribunalul

Prahova a trimis cauza Curții de Apel Ploiești, în vederea soluționării cererii

de recuzare.

La rându-i, Curtea de Apel Ploiești,

prin încheierea din 12 mai 2004, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin încheierea nr. 103 din 19 mai 2004, a respins cererea

petentei R.Gh.N., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel

Ploiești și ai Tribunalului Prahova, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

judecată a reținut că petenta nu s-a conformat dispozițiilor art. 51 alin. (2) C.

proc. pen., în sensul indicării în concret a cazului de incompatibilitate pentru

fiecare judecător în parte.

Împotriva acestei încheieri, petenta

R.Gh.N. a declarat recurs.

Recurenta a susținut că motivul avut

în vedere privește antepronunțarea completului de judecată, împrejurare pe care,

însă, nu o putea dovedi la data formulării cererii de recuzare, întrucât

această situație rezultă din sentința civilă nr. 980 din 3 februarie 2004 a

Judecătoriei Brașov, ulterior pronunțată.

Recursul este tardiv declarat.

Petenta a declarat recurs, la data

de 28 mai 2004, împotriva încheierii pronunțate de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 19 mai 2004, cu depășirea termenului

prevăzut de legea procesuală penală.

Astfel, potrivit art. 52 alin. (8) C.

proc. pen., în redactarea în vigoare la data exercitării căii de atac

menționate, „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai

cu recurs, în termen de 48 ore din momentul pronunțării (...)”.

Or, în raport cu dispozițiile art. 1

C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca

un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor care o compun,

ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată, finalizată

prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul

de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist,

indispensabil asigurării judecării corecte și garantării drepturilor

procesuale.

Ilustrând acest formalism, între

altele, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit, vizând concomitent

dinamizarea procesului penal, asigurarea drepturilor procesuale și sancționarea

conduitei procesuale neconforme, sub titlul marginal „consecințele

nerespectării termenului”, următoarele „când, pentru exercitarea unui drept

procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage

decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, potrivit formalismului legii

procesuale penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile

interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României,

revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, prin textul menționat

a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub

sancțiunea decăderii.

Ca atare, neexercitarea în termen a

unei căi de atac, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea dreptului

privitor la declararea acesteia.

Potrivit art. 416

1

și art.

385

15

C. proc. pen., hotărârea rămâne definitivă la data expirării

termenului de recurs, iar instanța sesizată cu calea de atac exercitată peste

termen, respinge recursul, ca tardiv, și menține hotărârea atacată.

Din dispozițiile menționate rezultă,

însă, și că, deși termenul legal de declarare a recursului este prevăzut prin

normă imperativă, sancțiunea decăderii din exercițiul acestui drept nu

intervine automat, ci trebuie constatată de instanță.

Totodată, cum nerespectarea

termenului de declarare a recursului, în mod excepțional, poate să nu fie

imputabilă părții decăzute din termenul de exercitare a acestuia, prin art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen., cu trimitere la art. 364 din același cod, a fost

reglementată posibilitatea considerării recursului ca fiind făcut în termen, cu

consecința repunerii în termen și realizării controlului judecătoresc al

hotărârii atacate, dacă instanța constată că întârzierea a fost determinată de

o cauză temeinică de împiedicare.

În cauză, petenta nu a formulat

cerere de repunere în termen, însă, a anexat declarației de recurs copia

dovezii de comunicare a încheierii atacate, în sensul de a se constata, în raport

cu data primirii acesteia, exercitarea în termen a căii de atac.

Or, potrivit art. 52 alin. (8) C.

proc. pen., termenul de declarare a recursului curge

„din momentul pronunțării”

încheierii atacate, așa încât apare

lipsită de relevanță data comunicării.

Ca atare, în cauză, se constată

declararea recursului cu depășirea termenului special prevăzut de legea

procesuală penală și inexistența unei cauze temeinice de împiedicare, care să

justifice repunerea în termen, așa încât recurenta-pârâtă este decăzută din dreptul

exercitării acestei căi de atac.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și, ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca

tardiv, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, conform art. 192 alin. (2)

din același cod, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de petenta R.Gh.N. împotriva încheierii nr. 103 din 19 mai 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2749/2004.

Obligă recurenta să plătească

statului 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 iunie 2004.