ÎCCJ, Decizia nr. 68/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, a fost sesizată cu judecarea recursului declarat de inculpatul G.F.,

împotriva deciziei penale nr. 22 din 20 ianuarie 2004, a Tribunalului Prahova.

La termenul de judecată din

6 decembrie 2004, inculpatul G.F. a formulat cerere prin care a recuzat pe toți

judecătorii Curții de Apel Ploiești.

Luând act de această cerere,

Curtea de Apel Ploiești a dispus, prin încheierea din 6 decembrie 2004,

scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, la Înalta Curte de Casație

și Justiție, în vederea soluționării cererii de recuzare.

Prin încheierea nr. 297 din

21 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins, ca nefondată, cererea prin care petiționarul G.F. a recuzat pe toți

judecătorii Curții de Apel Ploiești.

S-a motivat că situațiile la

care s-a referit petiționarul, nu constituie, în mod evident, cazuri de

incompatibilitate, în sensul prevederilor legii, astfel că s-a apreciat că nu

se justifică recuzarea nici unuia dintre judecătorii Curții de Apel Ploiești.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, fără să formuleze vreun motiv de casare.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin alin. (7) al

art. 52 C. proc. pen., abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004),

se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată

numai cu recurs, în termen de 48 ore din momentul pronunțării”.

În urma abrogării

alineatului menționat, față de reglementarea din alin. (6) al aceluiași

articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea,

ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de

atac”, se impune să se considere că încheierea prin care s-a respins recuzarea,

la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă

reglementării cu caracter general de la art. 385

1

alin. (2) C. proc.

pen.

Or, în conformitate cu

prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu

recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum, prin nici

o dispoziție a legii, nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă

cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul

declarat în cauză, de petiționarul G.F., să fie respins ca inadmisibil, cu

obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul G.F., împotriva încheierii nr. 297 din 21

decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 7067/2004.

Obligă pe petiționar să

plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.