ÎCCJ, Decizia nr. 131/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Petiționarele N.M. și N.R.

au declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 18 din 24 februarie 2004, a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

La termenul din 19 ianuarie

2005, când pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se

afla judecarea acestor recursuri, petiționara N.R. a formulat cerere de

recuzare privind pe judecătorul G.O., susținând că acest judecător s-a

pronunțat anterior într-o altă cauză, ce se referă la aceeași petiționară.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin încheierea din 14 februarie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 1767/2004, a respins cererea de recuzare formulată de petiționara N.R.

S-a motivat că această

cerere nu este întemeiată, deoarece petiționara a invocat, ca motiv de

recuzare, doar împrejurarea că judecătorul la care s-a referit, s-a pronunțat

anterior într-o altă cauză, ce privește pe aceeași petiționară, ceea ce, în

raport cu reglementările cuprinse în art. 46-48 C. proc. pen., nu constituie

caz de incompatibilitate.

Împotriva acestei decizii,

petiționara a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin alin. (7) al

art. 52 C. proc. pen., abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004),

se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată

numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării”.

În urma abrogării

alineatului menționat, față de reglementarea din alin. (6) al aceluiași

articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea,

ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de

atac”, se impune să se considere că încheierea prin care s-a respins recuzarea,

la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă

reglementării cu caracter general de la art. 385

1

alin. (2) C. proc.

pen.

Or, în conformitate cu

prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu

recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum prin nici o

dispoziție a legii nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă

cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul

declarat în cauză de petiționara N.R. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea

acesteia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționara N.R. împotriva încheierii din 14 februarie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 1767/2004.

Obligă pe petiționară să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2005.