ÎCCJ, Decizia nr. 19/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 10 noiembrie 2004, cu

ocazia examinării plângerii formulate de petiționarul U.C. împotriva

rezoluțiilor și ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale din dosarele nr. 20/P/2002

și nr. 29/P/2002, privind pe P.I., P.Ș. și Ș.F., acest petiționar a formulat

cerere de recuzare a judecătorilor M.P., A.C. și L.S., din compunerea

completului de judecată al secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, susținând că, prin respingerea cererii de introducere în cauză a

Ministerului Justiției și a Consiliului Superior al Magistraturii, ca părți

responsabile civilmente, judecătorii respectivi și-au exprimat în mod explicit

părerea cu privire la soluția ce s-ar putea da în cauză.

Prin încheierea din 18 noiembrie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în complet format din

alți trei judecători, a respins cererea de recuzare, învederând, prin

considerente, că motivul invocat nu constituie caz de incompatibilitate în

sensul prevederilor art. 46 și urm. C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, petiționarul

U.C. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin alin. (7) al art. 52

C. proc. pen., abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004), se

prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată numai

cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării”.

În urma abrogării alineatului

menționat, față de reglementarea rămasă în alin. (6) al aceluiași articol,

potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea, ca și

aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac”, se

impune a se considera că încheierea prin care s-a respins recuzarea, la care nu

se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă reglementării

cu caracter general de la art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.

Or, în conformitate cu prevederile acestui

din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot

fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum prin nici o

dispoziție a legii nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă

cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul

declarat în cauză de petiționarul U.C., să fie respins ca inadmisibil, cu

obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul U.C. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

568/2004.

Obligă pe petiționar să plătească

statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 ianuarie 2005.