ÎCCJ, Decizia nr. 19/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 noiembrie 2004, cu ocazia examinării plângerii formulate de petiționarul U.C. împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale din dosarele nr. 20/P/2002 și nr. 29/P/2002, privind pe P.I., P.Ș. și Ș.F., acest petiționar a formulat cerere de recuzare a judecătorilor M.P., A.C. și L.S., din compunerea completului de judecată al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că, prin respingerea cererii de introducere în cauză a Ministerului Justiției și a Consiliului Superior al Magistraturii, ca părți responsabile civilmente, judecătorii respectivi și-au exprimat în mod explicit părerea cu privire la soluția ce s-ar putea da în cauză.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în complet format din alți trei judecători, a respins cererea de recuzare, învederând, prin considerente, că motivul invocat nu constituie caz de incompatibilitate în sensul prevederilor art. 46 și urm. C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, petiționarul U.C. a declarat recurs. Recursul nu este admisibil. În adevăr, prin alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004), se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării”.

În urma abrogării alineatului menționat, față de reglementarea rămasă în alin. (6) al aceluiași articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac”, se impune a se considera că încheierea prin care s-a respins recuzarea, la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă reglementării cu caracter general de la art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen. Or, în conformitate cu prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum prin nici o dispoziție a legii nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul declarat în cauză de petiționarul U.C., să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul U.C. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 568/2004. Obligă pe petiționar să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.