ÎCCJ, Decizia nr. 67/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, având pe rol dosarul nr. 4370/2004 privind pe inculpatul N.A., a primit din partea acestui inculpat, la data de 15 decembrie 2004, o cerere de recuzare a întregii instanțe. Ca urmare, cererea de recuzare a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formându-se dosarul nr. 7259/2004. Prin încheierea nr. 307 din 23 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul N.A., privind pe toți judecătorii Curții de Apel București.

S-a motivat că, în raport cu dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., recuzarea care privește întreaga instanță, trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, iar inculpatul nu s-a conformat acestei cerințe imperative, încât cererea sa de recuzare nu întrunește condițiile prevăzute de lege, pentru a fi admisă. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să-l motiveze. Recursul nu este admisibil. În adevăr, prin alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004), se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 ore din momentul pronunțării”.

În urma abrogării alineatului menționat, față de reglementarea din alin. (6) al aceluiași articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac”, se impune să se considere că încheierea prin care s-a respins recuzarea, la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă reglementării cu caracter general de la art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen. Or, în conformitate cu prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum, prin nici o dispoziție a legii, nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul declarat în cauză, de inculpatul N.A., să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva încheierii nr. 307 din 23 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 7259/2004. Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.