ÎCCJ, Decizia nr. 67/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, având pe rol dosarul nr. 4370/2004

privind pe inculpatul N.A., a primit din partea acestui inculpat, la data de 15

decembrie 2004, o cerere de recuzare a întregii instanțe.

Ca urmare, cererea de

recuzare a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

formându-se dosarul nr. 7259/2004.

Prin încheierea nr. 307 din

23 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul N.A.,

privind pe toți judecătorii Curții de Apel București.

S-a motivat că, în raport cu

dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., recuzarea care privește întreaga

instanță, trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate

în care se află fiecare judecător, iar inculpatul nu s-a conformat acestei

cerințe imperative, încât cererea sa de recuzare nu întrunește condițiile

prevăzute de lege, pentru a fi admisă.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, fără să-l motiveze.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin alin. (7) al

art. 52 C. proc. pen., abrogat prin O.U.G. nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004),

se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată

numai cu recurs, în termen de 48 ore din momentul pronunțării”.

În urma abrogării

alineatului menționat, față de reglementarea din alin. (6) al aceluiași

articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abținerea,

ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de

atac”, se impune să se considere că încheierea prin care s-a respins recuzarea,

la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă

reglementării cu caracter general de la art. 385

1

alin. (2) C. proc.

pen.

Or, în conformitate cu

prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu

recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum, prin nici

o dispoziție a legii, nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă

cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul

declarat în cauză, de inculpatul N.A., să fie respins ca inadmisibil, cu

obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva încheierii nr. 307 din 23

decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală în dosarul nr. 7259/2004.

Obligă pe inculpat să

plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din

care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu,

vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.