ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2262/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 ianuarie 2003, dată în dosarul nr. 681/2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul G.F., privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Dâmbovița. Hotărând astfel, Curtea de apel, a reținut că petentul G.F., în calitate de inculpat, în dosarul nr. 8971/2001, aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, a recuzat toți magistrații acestei instanțe, cu motivarea că nu are încredere în judecătorii Tribunalului Dâmbovița, apreciind că aceștia au un interes în cauză, deoarece i-au respins cererea prin care a recuzat toți magistrații de la Judecătoria Târgoviște și nici nu i-a fost comunicată încheierea respectivă, pentru a declara recurs.

Analizând cererea de recuzare, în raport de motivele invocate și dispozițiile art. 48 lit. d), art. 50 și art. 51 C. proc. pen., Curtea de apel a reținut că „Din modul în care inculpatul și-a expus motivele, se constată că acestea nu se încadrează în prevederile art. 48 lit. d) C. proc. pen., care se referă la împrejurări de natură a conduce la concluzia certă că, vreunul din judecătorii de la Tribunalul Dâmbovița, ar avea vreun interes în cauză, ori vreuna din rudele lor apropiate”. Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2003, dată de Curtea de Apel Ploiești, în termenul legal, a declarat recurs petentul G.F., reiterând critica formulată în cererea inițială și anume, că nu are încredere în judecătorii Tribunalului Dâmbovița, apreciind că au un interes în cauză, de vreme ce i-au respins cererea, prin care recuzase pe toți magistrații Judecătoriei Târgoviște și nici nu i-a fost comunicată încheierea, prin care s-a dat o asemenea soluție.

După sesizarea instanței supreme pentru soluționarea recursului declarat în cauză de petent, la termenele de judecată fixate, acesta a recuzat, pe rând, toți judecătorii secției penale a Curții Supreme de Justiție și respectiv, ai secției de contencios-administrativ a Curții Supreme de Justiție, cererile sale fiind respinse prin: încheierea nr. 1300 din 28 martie 2003, dată în dosarul nr. 946/2003 al secției de contencios-administrativ a Curții Supreme de Justiție; încheierea nr. 3799 din 2 octombrie 2003 dată în dosarul nr. 1851/2003 al secției comerciale a Curții Supreme de Justiție; încheierea nr. 4556 din 5 noiembrie 2003 dată în dosarul nr. 5869/2003 al secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție; încheierea nr. 5047 din 11 decembrie 2003 dată în dosarul 3572/2003 al secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încheierea din 3 martie 2004, dată în dosarul 1988/2003 al secției de contencios-administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul declarat de petentul G.F. nu este fondat. Din dispozițiile art. 51 C. proc. pen., rezultă că recuzarea poate fi cerută numai în situația în care există vreunul din cazurile de incompatibilitate, prevăzute expres și limitativ de art. 46 și art. 48 C. proc. pen. Iar, potrivit art. 52 alin. (5) din același cod, recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate, în care se află fiecare judecător. Ori, motivele invocate de petent în mod evident nu constituie cauze de incompatibilitate a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Dâmbovița, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 8971/2001. Așa fiind, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de petentul G.F., ca nefondat, și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.F., împotriva încheierii din 17 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 681/2003 al Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2004.