ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2004

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul condamnat N.I. împotriva deciziei penale nr.435 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. La apelul nominal, s-a prezentat recurentul contestator, aflat în stare de arest, asistat de avocat P.S., apărător desemnat din oficiu. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Apărătorul recurentului condamnat a arătat că față de motivele invocate de condamnat în cererea sa lasă la aprecierea Curții modul de soluționare a recursului. Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de condamnat, deoarece motivele invocate de acesta nu se înscriu printre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.461 din Codul de procedură penală.

Recurentul inculpat a declarat că nu este el autorul faptei. CURTEA, Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr.342 din 1 august 2003, Tribunalul Dâmbovița – Secția penală a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul N.I. Instanța a reținut că motivul invocat de condamnat în contestația contra executării sentinței penale menționate, și anume nevinovăția sa, nu face parte dintre cazurile prevăzute de art.461 din Codul de procedură penală. Prin decizia penală nr.435 din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul N.I. împotriva Sentinței penale nr.342 din 1 august 2003 a Tribunalului Dâmbovița.

Instanța de apel a constatat, de asemenea, că motivul indicat de condamnat în contestația sa la executare, nevinovăția, nu privește actele de executare intervenite după pronunțarea și rămânerea definitivă a unei hotărâri penale, ci vizează netemeinicia și nelegalitatea unei hotărâri penale intrate deja în puterea lucrului judecat. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, pentru că nu este vinovat. Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru argumentele ce urmează: Ambele instanțe au reținut corect că motivul invocat de condamnat în contestația sa la executarea hotărârii penale menționate (nevinovăția contestatorului) nu este prevăzut de dispozițiile art.461 din Codul de procedură penală, nefiind unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute în care se poate face contestație la executare.

Întradevăr, așa cum se evidențiază în decizia instanței de apel, motivul invocat de contestator nu vizează un incident ivit cu ocazia executării hotărârii penale de condamnare, prevăzut de art.461 din Codul de procedură penală, ci privește fondul soluționării cauzei penale, care putea fi soluționat doar cu prilejul judecării în fond a cauzei, ori în căile ordinare de atac. De asemenea, poate forma obiectul unui memoriu al condamnatului pentru declararea unui recurs în anulare de către procurorul general , dar nu poate fi soluționat în cadrul unei contestații la executare. Hotărârea penală de condamnare rămasă definitivă a dobândit puterea lucrului judecat. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator.

Conform art.192 alin.(2) din Codul de procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 700.000 lei, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator N.I. împotriva deciziei penale nr.435 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2004.