ÎCCJ, Decizia nr. 21/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În dosarul nr. 5665/2001 al Curții

de Apel Ploiești, secția civilă, având ca obiect apelul declarat de reclamantul

G.F. împotriva sentinței civile nr. 267 din 10 aprilie 2000 a Tribunalului

Dâmbovița, acest reclamant a formulat, la termenul din 26 noiembrie 2001,

cerere prin care a recuzat pe toți judecătorii acelei curți de apel.

Ca urmare, prin încheierea din 26

noiembrie 2001, Curtea de Apel Ploiești a dispus înaintarea dosarului menționat,

la Curtea Supremă de Justiție, în vederea soluționării cererii de recuzare.

Prin încheierea din 6 aprilie 2004,

constatând că reclamantul G.F. a depus trei cereri prin care a recuzat pe toți

judecătorii secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de

judecată a ajuns la concluzia că nu mai poate îndeplini nici un act procedural

și a dispus amânarea judecării cauzei la 21 septembrie 2004, în vederea

soluționării cererilor respective, de către o altă secție a instanței supreme.

În urma respingerii celor trei

cereri de recuzare, secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

încheierea nr. 5249 din 21 septembrie 2004, a respins cererea de recuzare a

tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești, formulată de reclamantul-apelant

G.F., în dosarul nr. 5665/2001 al acelei curți.

S-a motivat că temeiurile invocate

de petiționarul G.F. nu constituie cazuri de recuzare, în sensul prevederilor art.

27 pct. 1 - 9 C. proc. civ., astfel că se impune respingerea cererii formulate.

Împotriva acestei încheieri,

petiționarul G.F. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, potrivit art. 34 alin.

(2) C. proc. civ., „încheierea prin care s-a respins recuzarea, se poate ataca,

numai odată cu fondul”.

Așa fiind, se constată că încheierea

prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de menționatul petiționar,

este supusă regimului general privind această categorie de hotărâri,

reglementat prin art. 299, cu referire la art. 282 alin. (2) C. proc. civ., în

sensul că nu este supusă, separat, nici unei căi de atac.

Cum admiterea existenței căii de

atac a recursului în alte situații, decât cele reglementate prin lege, ar

constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, se impune a se

considera că exercitarea acestei căi de atac de către petiționar, contravenind

ordinii de drept, este inadmisibilă.

În consecință, urmează ca recursul

declarat de petiționarul G.F., împotriva încheierii nr. 5249 din 21 septembrie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, să fie respins ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul G.F. împotriva încheierii nr. 5249 din 21 septembrie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în

dosarul nr. 5763/2001.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 ianuarie 2005.