ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2003

Decizia nr. 1172

Dosar nr. 4272/2002

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 112 din 4 februarie 2002

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, a fost admisă

excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de reclamanții C.M. și C.D. și

a fost respinsă ca inadmisibilă, acțiunea formulată de aceștia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că prin notificarea adresată pârâtei Curtea de Conturi a României, la

data de 13 martie 2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a

imobilului teren în suprafață de 333,85 mp situat în București, ce a fost

expropriat în baza Decretului nr. 166/1960. Că adresa nr. 730/IC din 3 aprilie 2001

emisă de pârâtă nu are valoarea unei dispoziții motivate conform art. 23 și art.

24 din Legea nr. 10/2001 în raport de cele solicitate în cererea formulată de

reclamanți și pe cale de consecință s-a reținut că în cauză, nefiind parcursă

procedura administrativă obligatorie prevăzută de art. 23 și art. 24 din Legea

nr. 10/2001, cererea formulată de reclamant este inadmisibilă.

Curtea de Apel București, secția a III a, prin

decizia civilă nr. 291 din 19 iunie 2002 a admis apelul declarat de reclamanții

C.D. și C.M., împotriva sentinței civile nr. 112 din 4 februarie 2002 a

Tribunalului București și pe cale de consecință a anulat sentința atacată

retrimițându-se cauza pentru judecata în fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că prin cererea formulată, reclamanții au arătat faptul că unitatea

deținătoare, prin adresa nr. 738 din 3 aprilie 2001 a refuzat restituirea

imobilului în litigiu. În atare situație instanța de fond avea obligația să

califice corect cererea de chemare în judecată în raport cu prevederile art. 16

alin. (4), art. 24 și art. 1 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanți, în

sensul că în speță este vorba de o contestație a reclamanților împotriva

răspunsului emis de unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, și nu de o

neparcurgere a procedurii administrative prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată a

declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca fiind nelegală,

invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

În mod corect instanța de fond a reținut faptul

că procedura administrativă de restituire în natură ori prin echivalent se

finalizează prin decizie sau după caz dispoziție motivată, conform art. 23 și art.

24 din Legea nr. 10/2001. Că, adresa nr. 738/C din 3 aprilie 2001 nu are

valoarea unei dispoziții motivate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Recursul este inadmisibil pentru următoarele

considerente.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, în cazul în care prima

instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în

cercetarea fondului, instanța de apel găsind apelul întemeiat, a anulat

hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre

definitivă.

Dispozițiile procedurale menționate reprezintă o

aplicare a caracterului devolutiv al apelului.

În ambele ipoteze, acțiunea a fost respinsă sau

cererea de chemare în judecată a fost anulată, prima instanță nu a intrat în

cercetarea fondului.

Instanța de apel este investită prin cererea de

apel și se desesizează prin soluționarea acesteia prin “ hotărâre definitivă”.

Anterior pronunțării hotărârii definitive, instanța de apel realizează

operațiunea juridică a anulării hotărârii pronunțate de prima instanță.

Anularea hotărârii primei instanțe și pronunțarea hotărârii definitive prin

care să soluționeze apelul pot coincide în timp și pot fi realizate printr-un

singur act procedural, o singură hotărâre.

Normele procedurale arătate nu exclud însă ca

instanța de apel să se pronunțe mai întâi asupra anulării hotărârii primei

instanțe și apoi, la un interval de timp, asupra apelului. Anularea poate fi

dispusă prin hotărâre, cum s-a procedat în speță sau prin încheiere cu caracter

interlocutoriu.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse

recursului, printre altele, hotărârile date în apel.

Art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a

fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, a folosit în mod expres formularea “va

judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă”.

Coroborând dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

cu cele ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 138/2000, recursul, cale extraordinară de atac, se exercită o

singură dată, atât împotriva încheierii interlocutorii sau hotărârii prin care s-a

dispus anularea hotărârii primei instanțe, dacă acestea s-au pronunțat separat

cât și împotriva hotărârii prin care a fost soluționat apelul și care

dezinvestește instanța de apel.

Așadar, față de considerentele învederate,

Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei civile nr. 291 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 291/A

din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie

2003.