ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2003

Decizia nr. 1172 Dosar nr. 4272/2002 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 112 din 4 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, a fost admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de reclamanții C.M. și C.D. și a fost respinsă ca inadmisibilă, acțiunea formulată de aceștia. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea adresată pârâtei Curtea de Conturi a României, la data de 13 martie 2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 333,85 mp situat în București, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 166/1960.

Că adresa nr. 730/IC din 3 aprilie 2001 emisă de pârâtă nu are valoarea unei dispoziții motivate conform art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 în raport de cele solicitate în cererea formulată de reclamanți și pe cale de consecință s-a reținut că în cauză, nefiind parcursă procedura administrativă obligatorie prevăzută de art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, cererea formulată de reclamant este inadmisibilă. Curtea de Apel București, secția a III a, prin decizia civilă nr. 291 din 19 iunie 2002 a admis apelul declarat de reclamanții C.D. și C.M., împotriva sentinței civile nr. 112 din 4 februarie 2002 a Tribunalului București și pe cale de consecință a anulat sentința atacată retrimițându-se cauza pentru judecata în fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin cererea formulată, reclamanții au arătat faptul că unitatea deținătoare, prin adresa nr. 738 din 3 aprilie 2001 a refuzat restituirea imobilului în litigiu. În atare situație instanța de fond avea obligația să califice corect cererea de chemare în judecată în raport cu prevederile art. 16 alin. (4), art. 24 și art. 1 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanți, în sensul că în speță este vorba de o contestație a reclamanților împotriva răspunsului emis de unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, și nu de o neparcurgere a procedurii administrative prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: În mod corect instanța de fond a reținut faptul că procedura administrativă de restituire în natură ori prin echivalent se finalizează prin decizie sau după caz dispoziție motivată, conform art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001. Că, adresa nr. 738/C din 3 aprilie 2001 nu are valoarea unei dispoziții motivate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001. Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente. Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.

Dispozițiile procedurale menționate reprezintă o aplicare a caracterului devolutiv al apelului. În ambele ipoteze, acțiunea a fost respinsă sau cererea de chemare în judecată a fost anulată, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului. Instanța de apel este investită prin cererea de apel și se desesizează prin soluționarea acesteia prin “ hotărâre definitivă”. Anterior pronunțării hotărârii definitive, instanța de apel realizează operațiunea juridică a anulării hotărârii pronunțate de prima instanță. Anularea hotărârii primei instanțe și pronunțarea hotărârii definitive prin care să soluționeze apelul pot coincide în timp și pot fi realizate printr-un singur act procedural, o singură hotărâre.

Normele procedurale arătate nu exclud însă ca instanța de apel să se pronunțe mai întâi asupra anulării hotărârii primei instanțe și apoi, la un interval de timp, asupra apelului. Anularea poate fi dispusă prin hotărâre, cum s-a procedat în speță sau prin încheiere cu caracter interlocutoriu. Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului, printre altele, hotărârile date în apel. Art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, a folosit în mod expres formularea “va judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă”. Coroborând dispozițiile art. 299 C. proc. civ. cu cele ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 138/2000, recursul, cale extraordinară de atac, se exercită o singură dată, atât împotriva încheierii interlocutorii sau hotărârii prin care s-a dispus anularea hotărârii primei instanțe, dacă acestea s-au pronunțat separat cât și împotriva hotărârii prin care a fost soluționat apelul și care dezinvestește instanța de apel. Așadar, față de considerentele învederate, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 291 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 291/A din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.