ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta, Administrația Domeniului Public, a

solicitat prin acțiune obligarea pârâtei SC R.E.B.U. la plata sumei de

450.000.000 lei, reprezentând contravaloarea chiriei egale cu amortismentul

mijloacelor fixe, predate pârâtei, calculată pe perioada 1 iulie 1997 - 30

noiembrie 1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că i-a

predat pârâtei 8 tractoare cu remorci, conform dispoziției Primarului General nr.

721 din 30 mai 1997 și că prin Hotărârea Consiliului General al municipiului

București, având nr. 159 din 4 septembrie 1997, s-a stabilit ca pârâta să

plătească o chirie egală cu valoarea amortismentului.

A mai susținut că pârâta a refuzat să încheie

contracte de închiriere și că, în cele din urmă, tractoarele cu remorcă au fost

restituite, dar s-a refuzat plata chiriei.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 5058 din 18 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Instanța de fond a apreciat că, din actele depuse la

dosar, nu rezultă că utilajele au fost folosite efectiv de pârâtă sau că predarea-primirea

s-a făcut după apariția Hotărârii Consiliului General al municipiului

București. În acest context, pretențiile pentru plata chiriei au fost

considerate ca neîntemeiate.

Apelul declarat de reclamanta, Administrația

Domeniului Public, sector 6, București, împotriva sentinței de fond a fost

respins prin decizia nr. 83 din 25 ianuarie 2001.

Criticile aduse sentinței, prin care s-a susținut că

au fost nesocotite procesele-verbale de predare a utilajelor, care fac dovada

că acestea au fost preluate de pârâta, cu consecința că, de la data preluării

și până la restituire, datorează chiria determinată prin acțiune, au fost

apreciate ca nefondate.

Această apreciere a instanței de apel se bazează pe

lipsa acordului de voință pentru locațiunea bunurilor, care trebuia să rezulte

din inventarierea acestora, conform dispozițiilor C.L.M.B., urmată de

încheierea contractului de închiriere.

A mai reținut instanța de apel că utilajele erau

improprii circulației pe drumurile publice și, deci, cu atât mai mult nu poate

fi pretinsă chiria în cuantumul determinat de reclamantă.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat

recurs reclamanta, Administrația Domeniului Public, sector 6, București.

Decizia pronunțată în apel a fost considerată

netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

- Instanța a reținut corect că utilajele i-au fost

predate pârâtei și, cu toate acestea, a considerat greșit că nu a existat acord

de voință pentru primirea lor.

- S-a afirmat că utilajele nu erau în stare de

funcționare, deși, în realitate, toate tractoarele și remorcile erau în stare

de funcționare, iar în ipoteza în care nu erau corespunzătoare, putea fi

refuzată primirea lor.

- Prin preluarea utilajelor, pârâta a acceptat și

condițiile prevăzute de H.C.L.M.B. nr. 159/1997, privind determinarea chiriei

la nivelul amortismentelor, chirie care este datorată, întrucât utilajele au

fost folosite.

Recursul este nefondat.

Din dispoziția nr. 721 din 30 mai 1997, rezultă că

Primarul General a luat măsura ca mijloacele fixe și de inventar, aferente

activității de curățenie stradală, deținute de Administrația Domeniului Public,

să fie folosite de SC R.E.B.U. SA până la preluarea lor de către C.G.M.B., când

urma să se stabilească și modul de atribuire.

La data de 4 septembrie 1997, s-a hotărât de

Consiliul General al municipiului București ca utilajele să fie inventariate de

o comisie, urmând ca acestea să fie închiriate societății SC R.E.B.U. SA.

Prin aceeași hotărâre, s-a stabilit ca, până la

preluarea prin închiriere a utilajelor și a celorlalte dotări aferente

activității de salubrizare, acestea să fie folosite de SC R.E.B.U. SA, fără

alte precizări în legătură cu plata unor sume în contul folosinței.

Din conținutul acestor înscrisuri rezultă că, între

părțile în proces, nu s-a realizat acordul de voință pentru închirierea

utilajelor și nici nu s-a definitivat modul de atribuire a acestora.

Așadar, instanța de apel a făcut o apreciere corectă

asupra conținutului acestor înscrisuri, iar concluzia privind lipsa acordului

de voință dintre părțile în proces, în legătură cu modul de utilizare a utilajelor,

se bazează pe probele prezentate instanței.

În consecință, prima critică este nefondată.

Este nefondată și critica potrivit căreia utilajele

erau în stare de funcționare, întrucât, din procesul-verbal aflat la dosar, rezultă

că utilajele prezentau deficiențe funcționale.

Dar, și în ipoteza în care nu s-ar fi constatat

deficiențele funcționale, chiria nu poate fi pretinsă pentru perioada cât

acestea se aflau la intimată, întrucât nu era definitivat modul de atribuire,

așa cum s-a stabilit prin cele două hotărâri ale Primarului General și ale

Consiliului Local, iar predarea nu a fost urmată de inventariere și încheierea

contractului de închiriere.

Și critica privind modul de determinare a chiriei este

nefondată, câtă vreme nu s-a încheiat contract de locațiune, iar pentru

perioada reclamată nu s-a definitivat modul de atribuire a acestor utilaje,

până la data când au fost preluate de recurentă (în anul 1999).

Față de cele ce preced, precum și în lipsa altor

probe, se constată că nu sunt motive de netemeinicie și nelegalitate dintre

cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 10 C. proc. civ., așa încât recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, Primăria sectorului

6 București, Administrația Domeniului Public, sector 6, împotriva deciziei nr. 83

din 25 ianuarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 februarie

2003.