- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 21 ianuarie 2003
Decizia nr. 163/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de T.F. împotriva deciziei nr.2351 din 14 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit și contestatorul T.F. și intimatul Ministerul Justiției. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei arătându-se că T.F. a solicitat în scris judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă, dar că acesta nu a timbrat legal contestația în anulare deși a fost citat cu această mențiune. Apreciind pricina în stare de judecată, Curtea a reținut-o spre soluționare, cu privire la această chestiune prealabilă. C URTEA Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin petiția înregistrată pe data de 12 noiembrie 2001 la Curtea Supremă de Justiție numitul T.F.
a formulat contestație în anulare cu privire la decizia nr.235 din 14 iunie 2001 a Secției de Contencios Administrativ a acestei Curți. Recursul nu a fost timbrat deși petentul a fost citat cu mențiunea obligației de timbrare. Potrivit dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997 netimbrarea este sancționată cu nulitatea căii de atac folosită. Așa fiind, și făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor legale mai sus citate urmează a se anula ca netimbrată contestația în anulare introdusă, dându-se în acest sens prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Anulează contestația în anulare formulată de T.F. împotriva deciziei nr.2351 din 14 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, ca netimbrată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.