ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1424/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 29 martie 2001, reclamantul S.Ș. i-a chemat în judecată pe pârâții L.P., L.M.D. și N.I., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2038 din 14 mai 1996, obligarea pârâților să-i predea apartamentul și să-i plătească contravaloarea chiriei neîncasate, respectiv 6.000 DM, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sora sa, S.M.E. a decedat, că acesta este unicul moștenitor, dar apartamentul defunctei a fost înstrăinat pârâților, prin contractul de vânzare-cumpărare cu privire la care solicită a fi anulat.

De asemenea, reclamantul S.Ș. și-a precizat acțiunea la 21 mai 2001 și a arătat că actul autentic nu poartă semnătura vânzătoarei, care la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nu avea discernământ și că înstrăinarea s-a realizat prin cauză ilicită. Pârâții L.M. și L.P. au opus acțiunii reclamantului o întâmpinare în care au invocat excepțiile: lipsei calității procesuale active, prescripția dreptului la acțiune și au formulat apărări privind netimbrarea legală a acțiunii și lipsa elementelor prevăzute de art. 133 C. proc. civ., sub sancțiunea aceluiași text legal. Pe fond, prin aceeași întâmpinare s-a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1268 din 12 noiembrie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat acțiunea ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată, pentru a beneficia de scutirea de plata taxelor judiciare de timbru așa încât conform art. 35 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 a dispus anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate invocând greșita aplicare a Legii nr. 146/1997, deoarece acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, întrucât „pârâții sunt infractori prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., fals în înscrisuri, iar răspunderea civilă a infractorilor conform art. 14 și art. 19 C. proc.

pen. pentru pagubele produse este scutită de plata taxelor judiciare de timbru”. Mai arată apelantul-reclamant că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a cercetat plângerea acestuia și a stabilit că răspunderea penală a celor ce se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este prescrisă. În contextul arătat, instanța civilă avea obligația să constate prin hotărâre judecătorească existența falsului și să dispună anularea înscrisului falsificat. Prin decizia nr. 168 A din 3 aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a confirmat soluția instanței de fond respingând apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar ordinar a reținut că instanța a socotit în mod corect, că acțiunea reclamantului, prin care acesta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare are caracter real, tinde la realizarea dreptului și repunerea părților în situația anterioară perfectării actului de vânzare-cumpărare, așa încât în cauză, față de petitul cu care a fost investită cererii de chemare în judecată îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată. Astfel, textul de lege invocat prevede că „cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic se timbrează cu suma de 90.000 lei. Din modul în care este redactată acțiunea, rezultă că reclamantul a solicitat printr-un petit distinct repunerea părților în situația anterioară, astfel că taxa judiciară de timbru într-o acțiune în realizarea dreptului se stabilește la valoarea imobilului.

Deși reclamantului i-a fost pus în vedere, prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2001 să achite taxa judiciară de timbru de 6.045.000 lei, acesta nu a contestat măsura dispusă și nici nu s-a conformat, neuzând de procedura instituită prin chiar prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru care stabilesc la alin. (1) că „ Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată... iar la alin. (2) „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestație potrivit dispozițiilor aplicabile în materie fiscală. Și decizia menționată a făcut obiectul executării căii extraordinare de atac a recursului declarat de reclamant.

În expunerea de motive neîncadrate în drept, conform art. 303 alin. (3) C. proc. civ., recurentul nu face altceva decât să reitereze criticile promovate și în calea de atac a apelului, sub forma unei înșiruiri cronologice a situației de fapt. Prin prisma motivelor invocate recursul se privește ca nefondat pentru considerentele ce preced. Reclamantul a investit instanța printr-o acțiune solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de sora sa S.M.E. și pârâții L.M.D. și L.P., obligarea acestora la predarea apartamentului ce a făcut obiectul contractului a cărui nulitate absolută se solicită și obligarea acestora la plata sumei de 6.000 DM, reprezentând contravaloarea chiriei pentru acest apartament.

Reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale în sensul de a se conforma dispozițiilor art. 112 și art. 133 C. proc. civ., texte de lege ce prevăd elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată și corelativ sancțiunea nerespectării acestor cerințe stabilite de legea procedurală. Astfel, potrivit art. 112 pct. 4 din același cod „arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea nu trebuie înțeleasă în sensul că simpla indicare generică, globală a Codului civil, Cod penal, etc., constituie și prefigurează cadrul legal al temeiului juridic și obiectului unei acțiuni, câtă vreme nu se precizează cauza de nulitate și nu se evidențiază distinct mijloacele de probă pe care se sprijină fiecare capăt de cerere”.

Sub aspectul formei în care a fost redactată, cererea de chemare în judecată are carențe determinate de spectrul larg de instituții, deopotrivă civile și penale la care s-a făcut referire și care au fost ambiguu inserate în cuprinsul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța. În mod corect, instanța a pus în discuție legalitatea timbrării cererii de chemare în judecată, potrivit petitelor, așa încât neconformarea reclamantului dispoziției de timbrare a fost sancționată cu anularea cererii de chemare în judecată, motivat de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată care stipulează la alin . (1) „că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar la alin. (3) ”neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii”.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, și-a motivat măsura prin care a dispus anularea cererii, în considerentele sentinței civile nr. 1268 din 12 noiembrie 2001, iar Curtea de Apel București, în exercitarea controlului judiciar a menținut motivarea. Câtă vreme chestiunea prealabilă a stabilirii taxelor judiciare de timbru, prin admiterea „excepției” invocată de pârâți prin întâmpinare și rezolvată de instanță, prin anularea cererii a determinat necercetarea fondului pricinii, motivele de recurs ce se referă la constatarea existenței sau neexistenței dreptului nu pot face obiectul examinării, în calea extraordinară de atac a recursului. În consecință, Înalta Curte va menține ca legală și temeinică decizia nr. 168 A din 3 aprilie 2002 a instanței de apel și va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.Ș. împotriva deciziei nr. 168 A din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.