ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1424/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 29 martie 2001, reclamantul S.Ș. i-a

chemat în judecată pe pârâții L.P., L.M.D. și N.I., pentru ca prin sentința ce

instanța va pronunța să dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2038 din 14 mai 1996, obligarea pârâților să-i predea

apartamentul și să-i plătească contravaloarea chiriei neîncasate, respectiv

6.000 DM, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sora

sa, S.M.E. a decedat, că acesta este unicul moștenitor, dar apartamentul

defunctei a fost înstrăinat pârâților, prin contractul de vânzare-cumpărare cu

privire la care solicită a fi anulat.

De asemenea, reclamantul S.Ș. și-a precizat acțiunea

la 21 mai 2001 și a arătat că actul autentic nu poartă semnătura vânzătoarei,

care la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nu avea discernământ

și că înstrăinarea s-a realizat prin cauză ilicită.

Pârâții L.M. și L.P. au opus acțiunii reclamantului o

întâmpinare în care au invocat excepțiile: lipsei calității procesuale active,

prescripția dreptului la acțiune și au formulat apărări privind netimbrarea

legală a acțiunii și lipsa elementelor prevăzute de art. 133 C. proc. civ., sub

sancțiunea aceluiași text legal.

Pe fond, prin aceeași întâmpinare s-a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1268 din 12 noiembrie 2001,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat acțiunea ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant nu se încadrează în

dispozițiile prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată,

pentru a beneficia de scutirea de plata taxelor judiciare de timbru așa încât

conform art. 35 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.

146/1997 a dispus anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate invocând greșita

aplicare a Legii nr. 146/1997, deoarece acțiunea este scutită de plata taxei

judiciare de timbru, întrucât „pârâții sunt infractori prin săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., fals în înscrisuri, iar răspunderea

civilă a infractorilor conform art. 14 și art. 19 C. proc. pen. pentru pagubele

produse este scutită de plata taxelor judiciare de timbru”.

Mai arată apelantul-reclamant că Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a cercetat plângerea acestuia și a stabilit că

răspunderea penală a celor ce se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată este prescrisă.

În contextul arătat, instanța civilă avea obligația

să constate prin hotărâre judecătorească existența falsului și să dispună

anularea înscrisului falsificat.

Prin decizia nr. 168 A din 3 aprilie 2002, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, a confirmat soluția instanței de fond

respingând apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar

ordinar a reținut că instanța a socotit în mod corect, că acțiunea

reclamantului, prin care acesta a solicitat constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare are caracter real, tinde la realizarea

dreptului și repunerea părților în situația anterioară perfectării actului de

vânzare-cumpărare, așa încât în cauză, față de petitul cu care a fost investită

cererii de chemare în judecată îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. a)

din Legea nr. 146/1997, modificată.

Astfel, textul de lege invocat prevede că „cererile

în anularea sau declararea nulității unui act juridic se timbrează cu suma de

90.000 lei.

Din modul în care este redactată acțiunea, rezultă că

reclamantul a solicitat printr-un petit distinct repunerea părților în situația

anterioară, astfel că taxa judiciară de timbru într-o acțiune în realizarea

dreptului se stabilește la valoarea imobilului.

Deși reclamantului i-a fost pus în vedere, prin

încheierea de ședință din 15 octombrie 2001 să achite taxa judiciară de timbru

de 6.045.000 lei, acesta nu a contestat măsura dispusă și nici nu s-a

conformat, neuzând de procedura instituită prin chiar prevederile art. 18 din

Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru care stabilesc la alin. (1)

că „ Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către

instanța de judecată... iar la alin. (2) „împotriva modului de stabilire a

taxei judiciare de timbru se poate face contestație potrivit dispozițiilor

aplicabile în materie fiscală.

Și decizia menționată a făcut obiectul executării

căii extraordinare de atac a recursului declarat de reclamant.

În expunerea de motive neîncadrate

în drept, conform art. 303 alin. (3) C. proc. civ., recurentul nu face altceva

decât să reitereze criticile promovate și în calea de atac a apelului, sub

forma unei înșiruiri cronologice a situației de fapt.

Prin prisma motivelor invocate recursul se

privește ca nefondat pentru considerentele ce preced.

Reclamantul a investit instanța printr-o acțiune

solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de sora sa S.M.E. și pârâții L.M.D. și L.P., obligarea acestora la

predarea apartamentului ce a făcut obiectul contractului a cărui nulitate

absolută se solicită și obligarea acestora la plata sumei de 6.000 DM,

reprezentând contravaloarea chiriei pentru acest apartament.

Reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile

procedurale în sensul de a se conforma dispozițiilor art. 112 și art. 133 C.

proc. civ., texte de lege ce prevăd elementele pe care trebuie să le cuprindă

cererea de chemare în judecată și corelativ sancțiunea nerespectării acestor

cerințe stabilite de legea procedurală.

Astfel, potrivit art. 112 pct. 4 din

același cod „arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază

cererea nu trebuie înțeleasă în sensul că simpla indicare generică, globală a

Codului civil, Cod penal, etc., constituie și prefigurează cadrul legal al

temeiului juridic și obiectului unei acțiuni, câtă vreme nu se precizează cauza

de nulitate și nu se evidențiază distinct mijloacele de probă pe care se

sprijină fiecare capăt de cerere”.

Sub

aspectul formei în care a fost redactată, cererea de chemare în judecată are

carențe determinate de spectrul larg de instituții, deopotrivă civile și penale

la care s-a făcut referire și care au fost ambiguu inserate în cuprinsul

acțiunii cu care reclamantul a investit instanța.

În mod corect, instanța a pus în

discuție legalitatea timbrării cererii de chemare în judecată, potrivit

petitelor, așa încât neconformarea reclamantului dispoziției de timbrare a fost

sancționată cu anularea cererii de chemare în judecată, motivat de dispozițiile

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată care

stipulează la alin . (1) „că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”,

iar la alin. (3) ”neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit

se sancționează cu anularea acțiunii”.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, și-a motivat măsura prin care a dispus anularea cererii, în

considerentele sentinței civile nr. 1268 din 12 noiembrie 2001, iar Curtea de

Apel București, în exercitarea controlului judiciar a menținut motivarea.

Câtă vreme chestiunea prealabilă a

stabilirii taxelor judiciare de timbru, prin admiterea „excepției” invocată de

pârâți prin întâmpinare și rezolvată de instanță, prin anularea cererii a

determinat necercetarea fondului pricinii, motivele de recurs ce se referă la

constatarea existenței sau neexistenței dreptului nu pot face obiectul

examinării, în calea extraordinară de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte va

menține ca legală și temeinică decizia nr. 168 A din 3 aprilie 2002 a instanței

de apel și va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul S.Ș. împotriva deciziei nr. 168 A din 3 aprilie 2002 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.