ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4353/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data

de 16 noiembrie 1998, la Judecătoria sectorului 1 București, F.E. a chemat in

judecată pe pârâții SC T.I. SA, M.F., I.I. și I.N., C.M., C.E.L. și B.C.E.,

solicitând instanței anularea:

- anularea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 54858/90382 din data de 9 august 1997, dintre pârâții SC T.I.

SA (vânzător) și M.F.(cumpărător);

- anularea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3277 din 30 septembrie 1997 dintre M.F. (vânzător) și I.I.

și I.N. (cumpărători);

- anularea contractului de vânzare-cumpărare

nr. 4905 din 3 octombrie1997 dintre I.I. și I.N. (vânzători) și C.M.

(cumpărător);

- contractului de vânzare-cumpărare nr.

5427 din 30 octombrie 1997 dintre C.M. și C.E.L. (vânzători) și B.C.E.

(cumpărătoare).

În motivarea cererii de chemare în judecată,

reclamanta a arătat că, la 20 mai 1970, a dobândit dreptul de proprietate

asupra apartamentului nr. 17 din București, str. P. nr. 2, sector 3

(actualmente str. N.L. nr. 1) împreună cu defunctul său soț F.H.L.

Această vânzare-cumpărare s-a

perfectat între Oficiul pentru construirea de locuințe proprietate personală și

cumpărători, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 4007 din 20 mai 1970.

Reclamanta F.E. a părăsit țara la

data de 19 iunie 1997, stabilindu-se în Israel.

În luna septembrie 1997, aceasta a

aflat că apartamentul a cărei proprietară era, a fost vândut de SC T.I. SA, în

baza contractului nr. 54858/9038 din 29 august 1997, către cumpărătorul M.F.

Acesta a revândut apartamentul, după

numai 32 de zile de la achiziționare, lui I.I. și I.N., care, la rândul lor,

l-au înstrăinat după numai 4 zile lui C.M. și C.E., aceștia vânzând mai

departe, după doar 27 de zile, lui B.C.E.

De asemenea, reclamanta a solicitat

repunerea părților în situația anterioară.

La data de 2 martie 1999, pârâta B.C.E.

a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând obligarea

reclamantei la plata sumei de 15.000.000 lei, pe care i-a investit în repararea

și amenajarea apartamentului, fiind cumpărătoare de bună-credință.

De asemenea, pârâta a formulat și

cereri de chemare în garanție împotriva vânzătorilor C.M. și C.E.L. și,

respectiv, împotriva SC B.B.C. SRL, solicitând obligarea acestora la plata unor

despăgubiri, în sumă de 87.000.000 lei, reprezentând prețul vânzării.

Prin sentința civilă nr. 7002 din 16

mai 2000, Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere

valoarea apartamentului.

Prin sentința civilă nr. 1092 din 14

decembrie 2000, Tribunalul București, secția a IV-a civilă:

- a admis cererea formulată de

reclamanta F.E. împotriva pârâților SC T.I. SA, M.F., I.I., I.N., C.M. și C.E.L.;

- a admis cererea reconvențională

formulată de B.C.E.;

- a admis în parte cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă B.C.E., împotriva pârâților C.M.

și C.E.L.;

- a respins cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta-reclamantă împotriva SC B.B.C. SRL ca

neîntemeiată;

- a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare și a dispus repunerea părților în situația

anterioară;

- a obligat-o pe reclamantă la plata

sumei de 34.951.000 lei, reprezentând îmbunătățiri aduse apartamentului nr. 17

din str. N.L. nr. 1;

- i-a obligat pe intervenienții C.M.

și C.E.L. la restituirea prețului vânzării.

În motivarea sentinței, tribunalul a

reținut că apartamentul în litigiu a fost vândut printr-un act fictiv de către

SC T.I. SA pârâtului M.F. și, ulterior, în mod succesiv, celorlalți pârâți din

proces.

Constatând că actul inițial încheiat

între SC T.I. SA și M.F. este un act fictiv, purtând un număr inexistent în registrul

societății comerciale vânzătoare, instanța a dispus anularea tuturor

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest apartament.

Împotriva sentinței civile nr. 1092

din 14 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, au

declarat apel pârâții B.C.E. și pârâții C.M. și C.E.L.

I. Apelanta B.C. a solicitat să se

constate că:

- reclamanta F.E. nu are calitate

procesuală activă, deoarece nu a dovedit existența unui titlu de proprietate

asupra imobilului;

- acțiunea este inadmisibilă, în

condițiile în care reclamanta avea la dispoziție acțiune în revendicare;

- în mod greșit s-a considerat că a

fost un cumpărător de rea-credință, în condițiile în care nu a știut că

apartamentul a fost vândut succesiv, la intervale scurte de timp, și a făcut o

serie de îmbunătățiri în imobil.

La data de 8 ianuarie 2001,

apelanta-pârâtă a completat motivarea apelului, în sensul că a solicitat să se

constate că, în realitate, a plătit un preț mai mare decât acela trecut în

contract.

II. La rândul lor, C.M. și C.E.L. au

susținut că, în mod greșit, instanța de fond nu a reținut buna lor credință la

data încheierii actului.

Ambele apeluri au fost respinse, ca

nefondate, prin decizia civilă nr. 233 din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, cu motivarea că:

- din probele administrate rezultă

calitatea procesuală activă a reclamantei;

- o eventuală netimbrare a cererii,

în fazele anterioare de judecată a procesului, nu face posibilă, în apel, anularea

acțiunii ca netimbrată, deoarece instanța poate dispune darea în debit, conform

dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, a părții care nu a

plătit taxa de timbru în cuantumul prevăzut de lege, acest aspect neavând nici

o relevanță asupra fondului cererii;

- instanța a apreciat în mod corect

reaua-credință a apelantei B.C.E. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

deoarece, din actul autentic încheiat de părți, rezultă existența unor vânzări

succesive anterioare, iar acest aspect putea fi verificat cu ușurință, în baza

actului de proprietate al vânzătorilor, C.M. și C.E.L.;

- susținerea apelantei, în sensul că

a plătit un preț mai mare decât acela înscris în actul autentic este lipsită de

orice temei legal, atâta timp cât pârâta nu a solicitat constatarea simulației

cu privire la cuantumul plătit.

Împotriva deciziei civile nr. 233

din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au

declarat recurs apelanții-pârâți B.C.E., C.M. și C.E.L.

I. Pârâta B.C.E. a criticat decizia

pentru următoarele motive, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.:

- instanța de apel a greșit, atunci

când nu a apreciat cererea reclamantei F.E. ca o acțiune în revendicare și nu a

respins-o ca insuficient timbrată;

- instanța de apel a considerat în

mod eronat că reclamanta are calitate procesuală activă;

- instanța de apel nu a reținut buna

sa credință la achiziționarea apartamentului.

II. În recursul formulat de pârâții C.M.

și C.E.L., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceștia au

arătat că, în mod eronat, instanța de apel nu a reținut buna lor credință la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, privind apartamentul în litigiu.

Ambele recursuri sunt nefondate și

vor fi respinse pentru considerentele ce urmează:

Cele două motive de recurs invocate

de pârâta B.C.E. sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

Din cererea de chemare în judecată

depusă la data de 16 noiembrie 1998 (dosar civil nr. 12772/1998) de F.E.

rezultă că aceasta a solicitat anularea:

- contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 3277 din 30 septembrie 1997, intervenit între numitul M.F. (vânzător)

și I.I. și I.N. (cumpărători);

- contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 4905 din 3 octombrie 1997, încheiat între I.I. și I.N.

(vânzători) și C.M. și C.E.L. (cumpărători);

- contractului de vânzare-cumpărare nr.

5427 din 30 octombrie 1997, încheiat de C.M. și C.E.L. (vânzători) și B.E.L. (cumpărătoare).

Reclamanta a mai solicitat și

repunerea părților în situația anterioară.

Conform principiului

disponibilității, în procesul civil, reclamantul este acela care stabilește

cadrul procesual, instanța neputând schimba, din oficiu, obiectul procesului.

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (5)

din Legea nr. 146/1997, instanța poate dispune darea în debit a părții ce nu a

plătit taxa de timbru în cuantumul prevăzut de lege pentru obiectul procesului.

O eventuală netimbrare a cererii în

fazele anterioare de judecată ale unui proces nu poate duce la anularea

acțiunii, acest aspect neavând relevanță asupra fondului cauzei.

Din probele administrate în cauză

rezultă că recurenta-reclamantă și-a dovedit calitatea procesuală activă.

Astfel, la dosarul civil nr. 12.772/1998

au fost depuse contractul nr. 4007 din 20 mai 1970 între Consiliul Popular al municipiului

București – Oficiul pentru construirea de locuințe proprietate personală și

beneficiarii F.H.L. și F.E. și certificatul de moștenitor nr. 1562 din 30

noiembrie 1984, eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 București (dosar

notarial nr. 1820/1989) din care rezultă că numitei F.E., în calitate de soție,

îi revine întreaga masa succesorală (din care face parte și cota de ½

din apartamentul nr. 17 din București, str. N.L. nr. 1, sector 3.

În ambele recursuri, instanța de

apel este criticată pentru că nu a reținut buna-credință a recurenților la

achiziționarea apartamentului.

În cauză, nu poate opera principiul

bunei-credințe la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4905 din 3

octombrie 1997 și nr. 5427 din 30 octombrie 1997.

Reaua-credință a pârâților a fost

reținută în mod corect de către instanța de apel, deoarece, din chiar contractele

de vânzare-cumpărare, încheiate în formă autentică, rezultă intervalele extrem

de scurte de timp la care au fost efectuate vânzările apartamentului în litigiu

(9 august 1997, 30 septembrie 1997, 3 octombrie 1997 și, respectiv, 30

octombrie 1997) lesne de observat de către cumpărătorii succesivi, care ar fi

trebuit să depună diligențe pentru a afla situația reală a apartamentului în

litigiu.

Curtea apreciază, pentru aceste

motive, că recursurile sunt nefondate și urmează a le respinge.

De asemenea, constatând că, la

instanța de fond, cererea de chemare în judecată a fost insuficient timbrată, având

în vedere obiectul acesteia, o obligă pe intimata-reclamantă F.E. să completeze

taxa judiciară de timbru cu suma de 7.000.000 de lei.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții B.C.E., C.M. și C.E.L. împotriva deciziei civile nr. 233

din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel, secția a IV-a civilă.

Obligă pârâții la 15.000.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamanta F.E.

Obligă recurenta F.E. la 7.000.000

lei taxă judiciară de timbru pentru fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 iunie 2004.