ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5400/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București sub nr. 12508 din 5

ianuarie 2004, reclamantul S.I.E. a chemat în judecată pe pârâtul T.N.E.,

solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3512 din 24 noiembrie 1999 de Biroul notarului public F.E.G.,

având ca obiect imobilul situat în București.

Reclamantul a susținut în motivarea

cererii că este moștenitorul vânzătoarei S.M. care, prin contractul de vânzare

menționat, a înstrăinat pârâtului apartamentul, astfel încât acesta nu a mai

putut fi inclus în masa partajabilă, fapt de care a luat cunoștință la data

dezbaterii succesiunii defunctei în dosarul civil nr. 33/2003, soluționat prin

sentința civilă nr. 1164 din 24 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 6.

Contractul de vânzare-cumpărare este

nul absolut întrucât se întemeiază pe o cauză ilicită și imorală, constând în

faptul că pârâtul a profitat de starea de sănătate precară a vânzătoarei, care

suferea de cataractă, fiindu-i afectată capacitatea de vedere. Astfel, aceasta

nu a putut citi actul de vânzare-cumpărare, fapt ce reiese și din cuprinsul

contractului, dar în încheierea de autentificare se precizează că vânzătoarei i

s-a citit actul, fără a se preciza dacă acesta reprezintă voința sa.

Pe de altă parte, vânzătoarea nu a

obținut nici un folos practic din vânzarea apartamentului, întrucât în perioada

imediat următoare încheierii actului nu a beneficiat de o îmbunătățire a stării

financiare, cel care a contribuit la întreținerea vânzătoarei, fiind chiar

reclamantul, care îi trimitea periodic sume de bani.

Cererea a fost întemeiată în drept,

pe dispozițiile art. 968 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1883 din 12

martie 2004 pronunțată în soluționarea cauzei, instanța de fond a respins

acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că la data de 24 noiembrie 1999, vânzătoarea S.M. a vândut

pârâtului T.N.E., apartamentul nr. 149, situat în București, pentru prețul de

123.200.000 lei, reținând dreptul de uzufruct viager, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512 din 24 noiembrie 1999 de Biroul

notarial F.E.G.

Din cuprinsul contractului reiese că

voința părților, liber exprimată, a fost aceea de a vinde, respectiv, a cumpăra

apartamentul, în speță, pentru prețul stabilit prin contract.

Faptul că vânzătoarea suferea de

cataractă, fapt ce-i afecta capacitatea de vedere, nu impietează cu nimic

asupra condițiilor contractului, vânzătoarea fiind în deplinătatea facultăților

mintale.

Din nici un mijloc de probă

administrat în cauză nu reiese că aceasta ar fi suferit de o boală care să-i

afecteze capacitatea de exercițiu sau de folosință.

Atât în contract cât și în

încheierea de autentificare, se precizează că aceasta a fost voința părților,

inadvertența din cuprinsul contractului referitoare la faptul că ambele părți

au citit actul înainte de semnare neputând fi considerat un motiv de nulitate a

actului, atât timp cât s-a menționat în încheierea de autentificare faptul că

vânzătoarei i s-a citit actul înainte de semnare iar aceasta l-a semnat.

Contractul reprezintă voința

părților iar încheierea de autentificare reprezintă constatarea notarului că

actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, în prezența părților

contractante, fiind conform cu voința acestora.

În speță, au fost îndeplinite

condițiile de validitate prevăzute de dispozițiile art. 1295 alin. (1) și art. 971

C. civ., ca și cele referitoare la cauza contractului.

S-a reținut prin hotărâre că reclamatul

nu a probat lipsa cauzei, susținută prin cerere, în condițiile în care,

potrivit art. 967 C. civ. cauza este prezumată până la dovada contrară.

S-a apreciat, de asemeni, asupra

caracterului real al cauzei, ambele părți urmărind realizarea unui scop,

vânzătoarea, acela de a obține prețul, cumpărătorul, acela de a obține

imobilul.

Faptul că vânzătoarea a continuat să

primească ajutor financiar din partea reclamantului, nu a fost de natură să

formeze convingerea instanței că vânzătoarea nu a primit prețul sau că acesta

nu a fost serios, neinteresând aspectul folosirii de către vânzătoare a banilor

obținuți din vânzare.

Din cuprinsul contractului de

vânzare-cumpărare nu a reieșit că pârâtul s-ar fi obligat să o întrețină pe

vânzătoare cu cele necesare traiului, în schimbul înstrăinării apartamentului.

Reclamantul nu a făcut dovada cauzei

false pe care ar fi fost fondată convenția potrivit art. 966 C. civ. Faptul că

pârâtul a continuat să locuiască cu vânzătoarea și că a acceptat perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare pentru ca apartamentul să fie trecut pe

numele său, nu conduce la concluzia că, în speță, ar fi vorba de o cauză

prohibită de lege sau imorală, potrivit art. 966 și 968 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, criticând ca nelegală și netemeinică, bazată pe o

greșită analiză a probelor administrate în cauză și pe o aplicare greșită a

dispozițiilor legale incidente.

Apelantul susține prin motivele de

apel că actul de vânzare-cumpărare a avut o cauză imorală, neputând fi valabil,

pe temeiul dispozițiilor art. 968 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, prin decizia civilă nr. 2206/A din 19 octombrie 2004 a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.I.E. împotriva sentinței civile

nr. 1883 din 12 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 6 în dosarul nr.

12508/2003, în contradictoriu cu intimatul-pârât T.N.E.

Apelantul a fost obligat la

10.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

Pentru a pronunța această soluție

Curtea a constatat că instanța de fond a analizat în parte, în mod riguros,

fiecare din cauzele care ar fi putut atrage nulitatea actului de

vânzare-cumpărare, răspunzând tuturor susținerilor reclamantului apelant din

cererea introductivă, prin referire la textele de lege incidente, în cauză.

Actul a cărui nulitate s-a cerut a

se constata este un act autentic având, potrivit dispozițiilor art. 1173 C.

civ., deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiunile și

convențiunile ce constată.

Încheierea de autentificare a

actului conține mențiunea înscrisă de notar, în virtutea atribuțiilor ce-i

revin acestuia, conform Legii nr. 36/1995, potrivit căreia vânzătoarei din

cauza vârstei înaintate, i s-a citit actul și a fost întrebată dacă cele auzite

reprezintă voința sa, constatarea personală a notarului făcută în legătură cu

acest fapt, neputând fi combătută decât pe calea înscrierii în fals.

Pe de altă parte, vânzătoarea a fost

în mod necontestat, în deplinătatea capacităților sale de discernământ, astfel

încât din conținutul actului nu se poate trage concluzia la care a ajuns

instanța de fond, anume aceea că vânzătoarea a știut de prețul stabilit în

contract, l-a acceptat și l-a primit, potrivit mențiunilor cuprinse în

contract, în acest sens, a voit și a urmărit încheierea contractului de

vânzare-cumpărare.

Așa fiind, atât teoria existenței

unei cauze false, cât și cea a unei cauze imorale, susținute de către apelant

prin motivele de apel, nu pot fi reținute.

Cauza contractului de

vânzare-cumpărare a fost, în absența unor probe de natură să contrazică

mențiunile cuprinse în contract, cea care rezultă din natură contractului,

potrivit dispozițiilor art. 967 alin. (2) C. civ., respectiv obținerea de către

vânzătoare a prețului apartamentului, astfel cum a fost convenit cu pârâtul

intimat, iar în ceea ce îl privește pe acesta din urmă, dobândirea în

proprietate a apartamentului.

Răspunsul pârâtului la

interogatoriul luat la instanța de fond nu dovedește prin nimic vreo altă cauză

decât cea proprie contractului, împrejurarea că acesta a recunoscut că a

urmărit ca prin încheierea contractului, apartamentul să fie trecut pe numele

său și, totodată, să aibă grijă de bunică.

Faptul că ulterior momentului

încheierii contractului, apelantul nu a sesizat vreo îmbunătățire a stării

financiare a vânzătoarei, nu poate fi socotită decât o prezumție simplă care nu

poate să ducă la constatarea nulității actului, nici pe temeiul cauzei false,

nici pe cel al cauzei imorale, prezumate în mod legal, prin dispozițiile

citate, contrar mențiunilor cuprinse în act, privind încasarea de către

vânzătoare a prețului apartamentului.

De asemenea, faptul că vânzătoarea a

acceptat, ulterior momentului vânzării, sumele de bani trimise de către

apelant, drept sprijin financiar, în virtutea obligației legale de întreținere

existentă între părinți și copii, nu face dovada neachitării prețului stipulat

în contract.

În cauză nu s-a făcut nici o dovadă

din care să se poată deduce susținerea apelantului legată de faptul că

intimatul pârât ar fi profitat de neștiința, ignoranța sau starea de

constrângere în care se afla cealaltă parte, pentru a obține avantaje

disproporționate.

Față de cele reținute, Curtea va

respinge apelul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul S.I.E., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul

reia criticile formulate în apel susținând lipsa elementelor esențiale ale

oricărei convenții, existența unei cauze false, ilicite și nulitatea

contractului pentru nerealizarea prețului.

Recursul este nefondat.

Fiecare motiv de recurs invocat de

reclamant a fost analizat în mod serios, de instanța de apel, demonstrându-i-se

netemeinicia și, în același timp, inexistența vreunui motiv de a pune la

îndoială legalitatea contractului în litigiu.

În dosar, nu sunt dovedite elemente

de natură a duce la soluția cerută de recurent.

Scăderea acuității vizuale a vânzătoarei

a fost singurul lucru pe care reclamantul l-a putut dovedi, cu privire la

starea de sănătate a acesteia, dar aceasta nu poate afecta valabilitatea

actului încheiat.

În această situație, Curtea va

trebui să privească recursul de față ca nefondat și a-l respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul S.I.E. împotriva deciziei nr. 2206 A din 19 octombrie

2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.