ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5400/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București sub nr. 12508 din 5 ianuarie 2004, reclamantul S.I.E. a chemat în judecată pe pârâtul T.N.E., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512 din 24 noiembrie 1999 de Biroul notarului public F.E.G., având ca obiect imobilul situat în București. Reclamantul a susținut în motivarea cererii că este moștenitorul vânzătoarei S.M.

care, prin contractul de vânzare menționat, a înstrăinat pârâtului apartamentul, astfel încât acesta nu a mai putut fi inclus în masa partajabilă, fapt de care a luat cunoștință la data dezbaterii succesiunii defunctei în dosarul civil nr. 33/2003, soluționat prin sentința civilă nr. 1164 din 24 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 6. Contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut întrucât se întemeiază pe o cauză ilicită și imorală, constând în faptul că pârâtul a profitat de starea de sănătate precară a vânzătoarei, care suferea de cataractă, fiindu-i afectată capacitatea de vedere. Astfel, aceasta nu a putut citi actul de vânzare-cumpărare, fapt ce reiese și din cuprinsul contractului, dar în încheierea de autentificare se precizează că vânzătoarei i s-a citit actul, fără a se preciza dacă acesta reprezintă voința sa.

Pe de altă parte, vânzătoarea nu a obținut nici un folos practic din vânzarea apartamentului, întrucât în perioada imediat următoare încheierii actului nu a beneficiat de o îmbunătățire a stării financiare, cel care a contribuit la întreținerea vânzătoarei, fiind chiar reclamantul, care îi trimitea periodic sume de bani. Cererea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 968 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1883 din 12 martie 2004 pronunțată în soluționarea cauzei, instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 24 noiembrie 1999, vânzătoarea S.M. a vândut pârâtului T.N.E., apartamentul nr. 149, situat în București, pentru prețul de 123.200.000 lei, reținând dreptul de uzufruct viager, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512 din 24 noiembrie 1999 de Biroul notarial F.E.G.

Din cuprinsul contractului reiese că voința părților, liber exprimată, a fost aceea de a vinde, respectiv, a cumpăra apartamentul, în speță, pentru prețul stabilit prin contract. Faptul că vânzătoarea suferea de cataractă, fapt ce-i afecta capacitatea de vedere, nu impietează cu nimic asupra condițiilor contractului, vânzătoarea fiind în deplinătatea facultăților mintale. Din nici un mijloc de probă administrat în cauză nu reiese că aceasta ar fi suferit de o boală care să-i afecteze capacitatea de exercițiu sau de folosință. Atât în contract cât și în încheierea de autentificare, se precizează că aceasta a fost voința părților, inadvertența din cuprinsul contractului referitoare la faptul că ambele părți au citit actul înainte de semnare neputând fi considerat un motiv de nulitate a actului, atât timp cât s-a menționat în încheierea de autentificare faptul că vânzătoarei i s-a citit actul înainte de semnare iar aceasta l-a semnat.

Contractul reprezintă voința părților iar încheierea de autentificare reprezintă constatarea notarului că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, în prezența părților contractante, fiind conform cu voința acestora. În speță, au fost îndeplinite condițiile de validitate prevăzute de dispozițiile art. 1295 alin. (1) și art. 971 C. civ., ca și cele referitoare la cauza contractului. S-a reținut prin hotărâre că reclamatul nu a probat lipsa cauzei, susținută prin cerere, în condițiile în care, potrivit art. 967 C. civ. cauza este prezumată până la dovada contrară. S-a apreciat, de asemeni, asupra caracterului real al cauzei, ambele părți urmărind realizarea unui scop, vânzătoarea, acela de a obține prețul, cumpărătorul, acela de a obține imobilul.

Faptul că vânzătoarea a continuat să primească ajutor financiar din partea reclamantului, nu a fost de natură să formeze convingerea instanței că vânzătoarea nu a primit prețul sau că acesta nu a fost serios, neinteresând aspectul folosirii de către vânzătoare a banilor obținuți din vânzare. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu a reieșit că pârâtul s-ar fi obligat să o întrețină pe vânzătoare cu cele necesare traiului, în schimbul înstrăinării apartamentului. Reclamantul nu a făcut dovada cauzei false pe care ar fi fost fondată convenția potrivit art. 966 C. civ. Faptul că pârâtul a continuat să locuiască cu vânzătoarea și că a acceptat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare pentru ca apartamentul să fie trecut pe numele său, nu conduce la concluzia că, în speță, ar fi vorba de o cauză prohibită de lege sau imorală, potrivit art. 966 și 968 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând ca nelegală și netemeinică, bazată pe o greșită analiză a probelor administrate în cauză și pe o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente. Apelantul susține prin motivele de apel că actul de vânzare-cumpărare a avut o cauză imorală, neputând fi valabil, pe temeiul dispozițiilor art. 968 C. civ. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia civilă nr. 2206/A din 19 octombrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.I.E. împotriva sentinței civile nr. 1883 din 12 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 6 în dosarul nr. 12508/2003, în contradictoriu cu intimatul-pârât T.N.E. Apelantul a fost obligat la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a constatat că instanța de fond a analizat în parte, în mod riguros, fiecare din cauzele care ar fi putut atrage nulitatea actului de vânzare-cumpărare, răspunzând tuturor susținerilor reclamantului apelant din cererea introductivă, prin referire la textele de lege incidente, în cauză. Actul a cărui nulitate s-a cerut a se constata este un act autentic având, potrivit dispozițiilor art. 1173 C. civ., deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiunile și convențiunile ce constată. Încheierea de autentificare a actului conține mențiunea înscrisă de notar, în virtutea atribuțiilor ce-i revin acestuia, conform Legii nr. 36/1995, potrivit căreia vânzătoarei din cauza vârstei înaintate, i s-a citit actul și a fost întrebată dacă cele auzite reprezintă voința sa, constatarea personală a notarului făcută în legătură cu acest fapt, neputând fi combătută decât pe calea înscrierii în fals.

Pe de altă parte, vânzătoarea a fost în mod necontestat, în deplinătatea capacităților sale de discernământ, astfel încât din conținutul actului nu se poate trage concluzia la care a ajuns instanța de fond, anume aceea că vânzătoarea a știut de prețul stabilit în contract, l-a acceptat și l-a primit, potrivit mențiunilor cuprinse în contract, în acest sens, a voit și a urmărit încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Așa fiind, atât teoria existenței unei cauze false, cât și cea a unei cauze imorale, susținute de către apelant prin motivele de apel, nu pot fi reținute.

Cauza contractului de vânzare-cumpărare a fost, în absența unor probe de natură să contrazică mențiunile cuprinse în contract, cea care rezultă din natură contractului, potrivit dispozițiilor art. 967 alin. (2) C. civ., respectiv obținerea de către vânzătoare a prețului apartamentului, astfel cum a fost convenit cu pârâtul intimat, iar în ceea ce îl privește pe acesta din urmă, dobândirea în proprietate a apartamentului. Răspunsul pârâtului la interogatoriul luat la instanța de fond nu dovedește prin nimic vreo altă cauză decât cea proprie contractului, împrejurarea că acesta a recunoscut că a urmărit ca prin încheierea contractului, apartamentul să fie trecut pe numele său și, totodată, să aibă grijă de bunică.

Faptul că ulterior momentului încheierii contractului, apelantul nu a sesizat vreo îmbunătățire a stării financiare a vânzătoarei, nu poate fi socotită decât o prezumție simplă care nu poate să ducă la constatarea nulității actului, nici pe temeiul cauzei false, nici pe cel al cauzei imorale, prezumate în mod legal, prin dispozițiile citate, contrar mențiunilor cuprinse în act, privind încasarea de către vânzătoare a prețului apartamentului. De asemenea, faptul că vânzătoarea a acceptat, ulterior momentului vânzării, sumele de bani trimise de către apelant, drept sprijin financiar, în virtutea obligației legale de întreținere existentă între părinți și copii, nu face dovada neachitării prețului stipulat în contract.

În cauză nu s-a făcut nici o dovadă din care să se poată deduce susținerea apelantului legată de faptul că intimatul pârât ar fi profitat de neștiința, ignoranța sau starea de constrângere în care se afla cealaltă parte, pentru a obține avantaje disproporționate. Față de cele reținute, Curtea va respinge apelul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea recursului, reclamantul reia criticile formulate în apel susținând lipsa elementelor esențiale ale oricărei convenții, existența unei cauze false, ilicite și nulitatea contractului pentru nerealizarea prețului.

Recursul este nefondat. Fiecare motiv de recurs invocat de reclamant a fost analizat în mod serios, de instanța de apel, demonstrându-i-se netemeinicia și, în același timp, inexistența vreunui motiv de a pune la îndoială legalitatea contractului în litigiu. În dosar, nu sunt dovedite elemente de natură a duce la soluția cerută de recurent. Scăderea acuității vizuale a vânzătoarei a fost singurul lucru pe care reclamantul l-a putut dovedi, cu privire la starea de sănătate a acesteia, dar aceasta nu poate afecta valabilitatea actului încheiat. În această situație, Curtea va trebui să privească recursul de față ca nefondat și a-l respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I.E. împotriva deciziei nr. 2206 A din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.